Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Simonie. Anafura. Urină. Piscină

• Teodosie a dat o circulară, ca de la județeana de partid, cum că toți credincioșii săi trebuie să se roage și să țină post în săptămână de dulce, ca să fie făcut el mitropolit de către Sfântul Sinod, că în arhiepiscopie nu-i mai încape coada. Lăsând la o parte celelalte motive pentru care e judecat mâine de Sf. Sinod, această blasfemie ar fi de-ajuns ca să fie dat afară din BOR.

Rugăciunea și postul sunt indisolubil legate de credința creștină. Aparțin lui Iisus Christos. Nu pot fi folosite administrativ, pentru a satisface păcatul Trufiei, de care Îpîs e plin până-n albul ochilor. O să creadă toți enoriașii săi mai tare și mai fierbinte în Iisus dacă vor fi mitropolitani în loc de arhiepiscopiști? Destui dintre ei, nu.  

Porunca lui Teodosie mai înseamnă și alt păcat grav. Acela de Simonie: trafic cu lucruri considerate de Biserică drept bunuri spirituale, trafic cu obiecte sfinte, sau cu funcții ecleziastice. Se pedepsește cu excomunicarea, caterisirea.

Ultimul răcnet: Teodosie îi obligă pe bărbați să-și lase barbă, adică să fie asemenea Mântuitorului. Dar Iisus purta părul lung, cum rezultă din toate icoanele și picturile. De ce nu ne cere Îpîs să ne lăsăm și plete?

De altfel, mă mir că se ia de bărbați. M-aș fi așteptat, mai degrabă, să interzică femeilor să se epileze pubian.

• Guvernul vrea să-i doteze cu arme de foc pe inspectorii ANAF. Bine, dar atunci ar trebui ca și simplii cetățeni să poată purta arme și veste antiglonț, pentru a se apăra împotriva mizeriilor și aberațiilor la care îi supune „Anafura mă-sii!”, fie pentru câțiva lei, fie pentru sume enorme scoase din burtă, în vreme ce nenumărați evazioniști fiscal de milioane de euro zburdă nestingheriți și dau cu bani în lăutari.

• Vinul de 3000 și ceva de euro sticla, băut de al doilea om în stat, Ciucă, împreună cu biznismenul Ostahie și combinagiul Borza poate să te uluiască dacă nu știi ce efect are. Urina băutorului devine albastră! Astfel, dacă sânge albastru n-ai, măcar când te duci la closet să te simți aristocrat, deasupra populimii. 

• În legătură cu căsăunele de 7 milioane euro și 7 stele aflat în construcție în Primăverii, am o întrebare, pe lângă multe altele: de ce nu apare în proiect și o piscină, domnule? Până și cel mai prăpădit hoț de afaceri din țara asta are la vilă o scăldătoare, fie și de 5 metri pe 3. Poate pentru că Iohannis și consoarta nu înoată împreună, așa cum obișnuiau Nicolae și Elena Ceaușescu în piscina reședinței tot din Primăverii?

Atunci, măcar o sală de tenis să le facem, dacă nu un teren de golf. La câte au făcut pentru noi, merită.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Când argumentele juridice se termină, PSD trece la „sânge pe pereți”

M-am luat cu altele zilele astea și mi-a scăpat o știre. Am recuperat-o aseară și am citit-o de două ori, ca să fiu sigur că nu e parodie. Nu e. Senatorul PSD Daniel Zamfir s-a supărat pe ministra Mediului, Diana Buzoianu, pentru că demolează terase ilegale pe litoral. Atenție: nu contestă nimeni că sunt ilegale. Nici măcar Zamfir. Supărarea lui e alta. De ce acum, în plin sezon?

Citește mai mult

Respiratie / sursa foto: Profimedia

Am mers să aflu cum să trăiesc mai mult. Nu căutam secretul longevității, ci moduri în care să înțeleg mai bine cum funcționează corpul meu și cum pot să îi valorific la maximum resursele. Iar respirația e una dintre cele mai importante și mai la îndemână resurse, de ale cărei beneficii nu suntem prea conștienți.

Citește mai mult