Sistemul de învățământ și cerberii săi. Despre profesorii care intră prin fraudă în școli. Cum stau lucrurile în practică: un caz real

Foto: Inquam Photos/Alberto Groșescu

Zilele acestea se vor dezbate rezultatele la examenele naționale. Se va constata, din nou, că învățământul are probleme. Politicienii, părinții și asociațiile de elevi vorbesc despre reformă, depolitizare, concursul pentru directorii de școli, investițiile prevăzute în PNRR și altele care ar trebui să schimbe în bine sistemul. Se mai vorbește despre feedback-ul dat profesorilor de către elevi, important pentru creșterea calității procesului educativ. Cadrele didactice chiar sunt esențiale pentru binele învățământului, așadar, în teorie, toată lumea dorește profesori de calitate, intrați pe merit în școli, pentru că nu te poți aștepta la mare calitate de la cei care intră prin fraudă, dar ea face parte din peisajul învățământului românesc. Hai să vedem cum stau lucrurile în practică, pe baza unui caz real!

Calea legală de acces într-o școală presupune fie concurs, fie alte modalități prevăzute de lege, cum ar fi transferul pe post. Evident, concursul este mai obiectiv în privința selecției, dar nici transferurile nu se pot face oricum, ci trebuie îndeplinite unele condiții. De pildă, un profesor care vine de la o școală din mediul rural și vrea un post în urban trebuie să aibă niște note minime la examene sau concursuri din trecut. Dar dacă participarea la concursuri nu e punctul său forte sau nu îndeplinește condițiile, însă are prieteni cu funcții, ce perspective i se deschid? Ar putea încerca varianta fraudei. Cu ajutorul unor acte care conțin neadevăruri, ceva omisiuni ca să nu ajungă informațiile la lumina zilei și altele din același registru. 

Cam asta i s-a întâmplat, de curând, unui cadru didactic titular din județul Neamț, care a devenit ținta unui atac din partea unui grup interesat de o parte din postul său. Unul dintre profesorii interesați a obținut o decizie de transfer – act ce stabilește, în principiu, titularizarea pe un post – care are două hibe: postul conține o disciplină inexistentă în școala respectivă și se menționează că școlile de proveniență sunt din mediul urban, deși toate sunt din localități rurale. Minciuni, erori? Inspectoratul școlar răspunde cu nonșalanță că decizia a fost eliberată în conformitate cu prevederile legale. Firește, din pixul unui director și al unor inspectori satele pot deveni orașe, iar o disciplină inexistentă devine realitate. Este evident că profesorul care dorește intrarea pe post pe ușa din dos nu e singur, ci are suportul unor persoane cu funcții în sistem.

Desigur, era nevoie și de alte manevre pentru a o face pe cunoștința mea să renunțe la o parte din ore. Conducerea școlii a omis să pună în aplicare o adresă a Inspectoratului Școlar, adresă care ar fi fost în ajutorul victimei, a omis timp de cinci ani raportări despre postul dubios, raportări pe care era obligat să le facă, și a indus în eroare prin emiterea de documente oficiale mincinoase. La acestea și-au dat concursul și unii inspectori, care au validat raportările incorecte și au încercat să ducă victima pe o pistă falsă.

Victima a ripostat prin petiții la care, cu greu și după amânări, instituția care veghează la bunul mers al educației în județ a dat parțial înapoi în fața evidenței. Dar nu a suflat nicio vorbă despre denaturarea adevărului din decizia cu nereguli, deci beneficiarul funcționează nederanjat în baza deciziei șchioape. Inspectoratul Școlar nu a anchetat omisiunile reclamate și nu a sancționat pe nimeni, deși legea e cât se poate de explicită privitor la responsabilitatea directorilor de școli care fac raportări incorecte. Probabil pentru că erau 6 semnături de inspectori pe decizie, plus directorul și beneficiarul deciziei buclucașe, așa că ar fi fost „tulburate” prea multe persoane.

În luna aprilie, victima înaintează o nouă petiție, de data asta către Ministerul Educației. Totul însoțit de documente oficiale care arătau negru pe alb neregulile. Dar vai, la Direcția Generală Învățământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educației veghează alți cerberi. Așa se face că răspunsul de la minister conține afirmația că Direcția Generală Învățământ Preuniversitar nu are atribuții directe de control în teritoriu... Este posibil ca unii directori din minister să nu cunoască legislația? Pentru că HG 24/16.01.2020 spune la articolul 6 că Ministerul Educației și Cercetării este autorizat: […] să exercite responsabilități pentru asigurarea respectării cadrului legal în domeniile sale de competență prevăzute de legislația în vigoare și să aplice sancțiunile prevăzute de lege în competența sa, în conformitate cu legislația în vigoare, iar Direcția menționată mai sus este în subordinea Ministerului Educației. Nu cumva respectivii funcționari publici, de îndată ce sunt informați despre existența unor nereguli, ar trebui să-și sesizeze șefii și să fie pus în mișcare Corpul de Control al Ministerului Educației?

Nu au lipsit intimidările sau dojenile la adresa victimei care îndrăznește să-l reclame pe director și care îi „exasperează” cu reclamații. Iar răspunsurile oficiale, atât cele de la Inspectorat cât și cel de la Minister, ignoră complet sesizările incomode, deturnează intenția petițiilor sau minimizează unele aspecte reclamate. Scopul acestor tertipuri? Ușor de intuit.

Dacă aș putea, l-aș întreba pe domnul ministru Sorin Cîmpeanu, cum facem pe viitor să eliminăm astfel de atitudini din rândul celor care conduc destinele învățământului? Ne punem speranța în concursul de directori, la care criteriile de integritate includ lipsa sancțiunilor în anii anteriori concursului? Iată că avem un director care, deși a călcat în mod repetat pe lângă lege, nu a fost sancționat, iar acum ar avea dreptul să concureze. E nevoie să facem greva foamei în fața Ministerului pentru a se lua măsurile necesare? Credeți că acesta este un caz singular? Ce fel de modele au elevii, dacă minciuna și impostura sunt promovate în funcții didactice și de conducere? Mi-aș dori să văd aceeași intransigență a domnului ministru ca și în alte cazuri recente de greșeli ale subalternilor.

Noi, ca societate, ce șanse avem să ne vindecăm de patologia aceasta a acceptării nelegiuirilor făcute de gulerele albe care vor spune că doar „nu a murit nimeni”, a resemnării în fața abuzurilor făcute de șefi care se comportă ca pe propria moșie? Pe parcursul carierei mele de 32 de ani am auzit multe cadre didactice care fie au fost înșelate, dar nu au ripostat, ci au înghițit gălușca, fie au apelat la pile ca să poată supraviețui în sistem. Desigur că la asemenea atitudini, făptașii au motive să continue cu ceea ce știu ei mai bine să facă: aranjamente ilegale. Ce șanse au copiii noștri să le placă domnia legii, dacă putregaiul a pătruns atât de adânc în sistemul de învățământ, iar în fața lor țin discursuri moralizatoare lupi în blană de educator? Declarațiile politicienilor despre reformarea și despre curățarea sistemului sună minunat. Mai greu este de trecut la fapte.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp