Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Slujitorul lui Dumnezeu pe moșia lu tac-su

Păltiniș, Ialomița. Oameni de la țară, cu chipurile săpate de muncă și de pâraiele timpului. Oameni făcuți din lutul câmpiei, trăind lipiți pământului și cu frică de Dumnezeu.

Dar nu și de omul lui Dumnezeu.

Ca un patron de cârciumă care-și dă afară toți mușteriii, că e supărat, sunt, Doamne, supărat și vrea să bea singur, ÎnaltPreaSfințitul Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, le-a interzis sătenilor din Păltiniș să treacă prin altar la sfârșitul slujbei de sfințire a bisericii. De ce? Pentru că, a decretat ÎnaltPreaNesimțitul, e „doliu și suferință” după referendum. Ca să le dea pedeapsă că n-a ieșit.

 „Credeam că a murit vreun popă, și de-aia ține doliu, da văd că-l ține după referendu ăsta... Ce treabă avem noi cu referendu? ”. Scoși din fire în fața abuzului de putere și nedreptății strigătoare la cer, enoriașii vorbesc fără să se sfiască de camera de luat vederi, că biserica a fost renovată vreme de 10 ani cu banii lor, ai credincioșilor: „Cum să nu ne lase în altar?!...”.

Când a murit Stalin, activiștii de partid împărțeau panglici negre să și le pună oamenii muncii în piept. Taică-meu a fost printre cei care au refuzat să poarte doliu după așa-numitul Părinte al Popoarelor. Politrucul i-a mârâit printre dinți: „Las că mai vorbim noi, toarșu!...”.

După ce i-a amenințat cu toate flăcările gheenei în caz că nu votează, după ce a încercat să-i bage în sperieți că vine dracu de la balta verde să le ia copiii din bătătură, Don Vincenzo le vâră păltinișenilor pe gât doliul lui personal, că nu i-a reușit vrăjeala.

Acest înalt popă pârât s-a proțăpit pur și simplu între credincioși și Dumnezeu, cu gândul că Cel de Sus e proprietatea lui particulară, că e un mare animal exotic de grădină zoologică, ce poate fi văzut numai când are Vincențiu chef.

Or, oamenii îl plătesc pe ipochimen din sudoarea muncii lor ca să-i ducă mai aproape de Dumnezeu, nu să-i arunce în uliță. Altarul nu-i al celui ce slujește, e al lui Dumnezeu și al oamenilor...

Sunt tare curios: BOR va cuvânta ceva în legătură cu fapta vlădicii față de opincă?

Și dacă tot îi roade pe mulți sfinți părinți cum de s-a putut să nu le treacă referendumul și fac atât de urât din pricina asta, le spun eu: 

Dumnezeu n-a fost la vot.

***

Aflați mai mult:


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult