Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Sorana Unu!

Sorana Cîrstea, US Open

Foto - Profimedia

14 ani și traversarea Atlanticului i-au trebuit Soranei Cîrstea să ajungă, după Roland Garros 2009, din nou într-un sfert de finală de Grand Slam. Pentru asta trebuia să joace altcineva în locul ei.

Căci în spațiul lăuntric al Soranei e acum o jucătoare necunoscută până mai ieri. Una care face un lucru extraordinar. Cea veche, Sorana Doi, lovea agresiv, riscant, frumos și dacă lovitura nu intra de puțin se uita îndurerată după ea. De ce? Pentru că lovitura avea mâini și picioare bune, dar nu și o imagine mentală în spate. Acum, în fracțiunea de secundă dinaintea impactului mingii cu corzile, Soranei Unu îi fulgeră în minte „filmul” traiectoriei ideale. Dacă mingea nu intră, Sorana Unu își spune „A fost aproape perfectă, următoarea o să intre”, lăsând orice frustrare de-o parte.

Și cu Rybakina, și cu Bencic, a ratat mingi numite „ușoare” (pun ghilimele pentru că în tenis nicio minge nu e ușoară). A digerat pe loc și complet greșelile. Cu ceva vreme în urmă, pornind de la astfel de situații, jocul ei se destrăma iremediabil.

Asta la nivelul schimbului de mingi. La nivel macro, Sorana Unu nu mai e dependentă de scor. Înainte, Sorana Doi ori câștiga blitz, ori pierdea blitz. Acum n-o destabilizează nici apropierea victoriei, nici revenirile adversarei, cum au fost cele ale redutabilei Belinda Bencic. E pregătită mental în orice moment să joace câte ore e nevoie ca să câștige. Așa se explică triumful asupra numărului 4 modial, Elena Rybakina, cu 6-4 în setul decisiv, după spre 3 ore de joc, ultimul ghem fiind câștigat pe serviciul adversarei!

Toate astea se realizează printr-un antrenament al psihicului la fel de dur ca al fizicului. Care a crescut și el, Sorana Unu deplasându-se mai bine decât a făcut-o „în tinerețe” Sorana Doi. Nu e câtuși de puțin retorică expresia de la final a târgoviștencei: „A lot of hard work behind the scenes...”.

Pe scurt, Sorana Unu „are față” de învingătoare încă de când intră pe teren, mai frumoasă decât a Soranei Doi!

Nu pot să închei decât cu gândul la ce s-ar fi putut întâmpla dacă îl întâlnea mai devreme în cariera ei pe Thomas Johansson...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult