Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Sorana Unu!

Sorana Cîrstea, US Open

Foto - Profimedia

14 ani și traversarea Atlanticului i-au trebuit Soranei Cîrstea să ajungă, după Roland Garros 2009, din nou într-un sfert de finală de Grand Slam. Pentru asta trebuia să joace altcineva în locul ei.

Căci în spațiul lăuntric al Soranei e acum o jucătoare necunoscută până mai ieri. Una care face un lucru extraordinar. Cea veche, Sorana Doi, lovea agresiv, riscant, frumos și dacă lovitura nu intra de puțin se uita îndurerată după ea. De ce? Pentru că lovitura avea mâini și picioare bune, dar nu și o imagine mentală în spate. Acum, în fracțiunea de secundă dinaintea impactului mingii cu corzile, Soranei Unu îi fulgeră în minte „filmul” traiectoriei ideale. Dacă mingea nu intră, Sorana Unu își spune „A fost aproape perfectă, următoarea o să intre”, lăsând orice frustrare de-o parte.

Și cu Rybakina, și cu Bencic, a ratat mingi numite „ușoare” (pun ghilimele pentru că în tenis nicio minge nu e ușoară). A digerat pe loc și complet greșelile. Cu ceva vreme în urmă, pornind de la astfel de situații, jocul ei se destrăma iremediabil.

Asta la nivelul schimbului de mingi. La nivel macro, Sorana Unu nu mai e dependentă de scor. Înainte, Sorana Doi ori câștiga blitz, ori pierdea blitz. Acum n-o destabilizează nici apropierea victoriei, nici revenirile adversarei, cum au fost cele ale redutabilei Belinda Bencic. E pregătită mental în orice moment să joace câte ore e nevoie ca să câștige. Așa se explică triumful asupra numărului 4 modial, Elena Rybakina, cu 6-4 în setul decisiv, după spre 3 ore de joc, ultimul ghem fiind câștigat pe serviciul adversarei!

Toate astea se realizează printr-un antrenament al psihicului la fel de dur ca al fizicului. Care a crescut și el, Sorana Unu deplasându-se mai bine decât a făcut-o „în tinerețe” Sorana Doi. Nu e câtuși de puțin retorică expresia de la final a târgoviștencei: „A lot of hard work behind the scenes...”.

Pe scurt, Sorana Unu „are față” de învingătoare încă de când intră pe teren, mai frumoasă decât a Soranei Doi!

Nu pot să închei decât cu gândul la ce s-ar fi putut întâmpla dacă îl întâlnea mai devreme în cariera ei pe Thomas Johansson...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Niște postaci, pe cât de ignoranți, pe atât de aroganți, s-au aruncat să afirme că Einstein n-a avut realizări în mecanica cuantică. Au fost, din fericire, puși la punct de cunoscători. Într-adevăr, Einsten a oferit prima aplicație fizică a mecanicii cuantice, în 1905, când nici Planck nu credea în ea – legile efectul fotoelectric, aflate la baza panourilor fotovoltaice care încălzesc case astăzi.

Citește mai mult

Ayatollah Ali Khamenei Teheran / sursa foto: Profimedia

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis în atacurile coordonate SUA-Israel, de sâmbătă dimineața, de la Teheran. Presa de stat iraniană notează că Ali Khamenei a fost ucis în biroul său, în primele ore ale zilei de sâmbătă, în timp ce „își îndeplinea îndatoririle”. Presa de stat iraniană a anunțat, de asemenea, că fiica, ginerele și nepotul ayatollahului au fost uciși într-un atac.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Totalitarismul feroce al conducerii Iranului este echivalent cu totalitarismul nazist, care nu a cedat nici când a murit Hitler; în locul național-socialismului, religia musulmană dusă la extrem. Corpul Gardienilor Revoluției Islamice = SS. Disprețul și cruzimea cu care omoară zeci de mii de iranieni, demne de Führer.

Citește mai mult

Violenta domestica / sursa foto: Profimedia

Știu cum arată o casă în care o femeie a fost lovită, pentru că, în aproape 30 de ani de muncă în protecția copilului, am intrat în destule case în care aerul era prea greu ca să respiri normal. Case în care copiii vorbeau în șoaptă, fără să li se ceară. Case în care mama trăgea mâneca în sus și spunea că s-a lovit de ușă, cu ochii în pământ, în timp ce copilul se uita fix la mine, de parcă voia să-mi spună altceva, dar învățase deja că tăcerea e mai sigură decât adevărul.

Citește mai mult