Standul de la New York fără perdea. Industriile creative din România sunt tratate la fel ca în poză: cu spatele

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Chiar dacă ar curge demisii în valuri de la toate ministerele, consulatele și departamentele de comunicare implicate în promovarea României la Târgul de Turism de la New York, vălul negru care a mai coborât o dată peste ființele noastre buimăcite nu-l mai ridică nici Dumbledore resuscitat. Dacă am avut nevoie de încă o confirmare legată de universul paralel și anacronic în care își desfășoară activitatea structurile mărețului stat român, susținute și consolidate an după an de o castă lipsită de orice umbră de profesionalism, iată că a venit sub forma unei poze halucinante: șase indivizi mândri nevoie mare zâmbesc onorați de sub niște printuri A4 agățate de locurile emblematice ale României, cu liniștea că au dat tot ce-i mai bun pentru promovarea unuia dintre pilonii strategici ai economiei noastre: turismul. 

Dacă niște copii de clasa a treia ar fi avut ca temă pentru școală la Explorarea mediului realizarea unui panou de promovare a turismului românesc, eforturile unite ale părinților și imprimantelor din dotarea personală ar fi reușit de departe un proiect mult mai evoluat pentru punerea în valoare a „grădinii carpatine“. Aici intervine însă una dintre dilemele cu care mă confrunt de ceva ani buni: chiar dacă privim aceleași lucruri sau evidențe, vedem evidențele diferit, în funcție de nivelul de educație și de bun-simț, de gusturile și referințele personale, plus o serie de alte coordonate care ne definesc atât profesional, cât și uman, în viața de fiecare zi.

Explicațiile din comunicatul Ministerului Antreprenoriatului (pe bune?!) și Turismului au venit ca o confirmare a vidului care ne ține loc de viziune sau strategie când e vorba de viitorul nostru, mai sumbră decât „sărăcia“ de perdea neagră pusă la bătaie de organizatori: niciunul dintre cei implicați în acest proiect al unui minister esențial nu a considerat că orice stand al României dintr-un târg internațional este, în primul rând, un exercițiu de comunicare a valorilor și a atributelor care ne legitimează ca teritoriu și ca națiune. Poate că mânați de această revelație și-ar fi întrebuințat creierele pentru găsirea unui concept, a unei idei sau direcții de promovare și, în cele din urmă, ar fi apelat cu încredere la cei înzestrați de natură cu talent și expertiză pentru reprezentarea noastră în ochii lumii: designeri, fotografi, scenografi, artiști vizuali sau, generic, oameni de creație capabili să comunice o țară într-un limbaj plastic, care să atragă și să impresioneze. Nu suntem la nivelul unui nume de țară care se vinde singur, suntem în construcție, ispășind păcatele unor oficiali care ne țin blocați în șantierul dezolant al propriei lor neputințe. Chiar dacă ne credem miezul universului, avem nevoie de un hard selling ca lumea să ajungă să știe cine suntem. Există un slogan celebru care ar trebui să fie pus pe frontispiciul eforturilor noastre de comunicare la nivel de țară: We try harder. Ne străduim mai mult pentru că avem multe prejudecăți de înlăturat, multe metehne de depășit, dar și foarte multe calități care ne diferențiază de promovat.  

Orice scenograf îți poate spune că un spectacol începe adesea de la o simplă perdea neagră, care prinde viață prin imaginație și creativitate. Dar ca să ajungi să apelezi la oamenii competenți din industriile creative, trebuie să fii, în primul rând, conștient de existența lor, să le validezi munca și talentul, să le recunoști contribuția în societate dincolo de zeflemitorul „artiștii ăștia...!“. O pânză cenușie se poate transforma într-un happening cu ștaif, care să reprezinte efervescența antreprenorială și creativă ce împinge România dincolo de limitările impuse de încuiații ei oficiali. Dar pentru asta, e nevoie să înțelegi conceptul de autor care vine cu niște drepturi neprețuite: acelea de a crea valoare, memorabilitate și o țâră în plus de sens și de autenticitate.

De ani de zile, breslele creative din România au fost exilate la marginea prăpastiei. Drepturile de autor sunt tratate cu o lipsă patologică de considerație, iar imensa resursă de talent care mocnește în piață este nesusținută și neîncurajată. Indiferența oficială a antrenat aroganța socială. Să nu ne mai ascundem după perdea: unui zugrav sau unui instalator îi sunt plătite în avans materialele și orele de muncă pe care urmează să le presteze, în timp ce oamenii din industriile creative așteaptă luni de zile plățile pentru proiectele implementate.

Creația e luată de bună pentru că vine la pachet cu atenția îndreptată mai degrabă spre valoarea și calitatea livrată decât spre clauzele nerespectate din contract sau termenele încălcate. Și în timp ce una dintre mirările supreme ale momentului este cum un „actoraș“ ca Zelenski poate să anime întreaga comunitate internațională, ignorând că un actor este format în ani intenși de studiu, de lecturi și de aprofundare a psihologiei umane, nu e de mirare că standul nostru s-a împiedicat în niște poze de pe Google care nu au reușit să capteze nici măcar sublimul mămăligii.

Să nu ne mai ascundem după perdea: unui zugrav sau unui instalator îi sunt plătite în avans materialele și orele de muncă pe care urmează să le presteze, în timp ce oamenii din industriile creative așteaptă luni de zile plățile pentru proiectele implementate.

Până când vom înțelege că orice afișezi în numele României este un efort de branding și de comunicare care ne privește pe toți, până când va deveni normalitate să apelăm la un Bumbuț sau Gâlmeanu, Ganea sau Noroc pentru a ne promova locurile și oamenii care ne definesc, pregătiți agrafele și acele de siguranță! Mai avem multe perdele de fum de străpuns! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp