Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Statul nu poate funcționa niciodată ca o entitate privată. Viitorul nostru depinde de modul în care resetăm statul omniprezent în deciziile noastre economice

companie sedinta

(Foto: Guliver/Getty Images)

Sistemele democratice presupun reprezentarea noastră de către un grup de oameni aleși prin vot. Aceștia devin „agenții” noștri. Statul este văzut astfel ca putând fi asociat unei abordări de tipul „principal – agent”. Principalii sunt contribuabilii cu taxe către bugetul de stat care deleagă prin vot agenților lor să se ocupe de aceste taxe. Ar părea similar contractelor private prin care, de exemplu, un principal (asiguratul) deleagă unui agent (asigurătorul) unele riscuri specifice (riscul de incendiu sau inundație, de exemplu). Sau contractelor private prin care acționarii deleagă unor manageri administrarea capitalului lor investit într-o afacere.

Această abordare atrage după sine și credința, inevitabilă, că statul poate fi condus după aceleași principii ca și sectorul privat. Că regulile pot funcționa similar și că hazardul moral are aceeași natură. La fel și costurile de agenție. Nimic mai fals. Atunci când vorbim de intervenția statului (mai ales în plan economic) avem de a face cu o relație de tipul „principal-agent” din următoarele considerente (cel puțin):

  • În primul rând, în cazul statului vorbim de cineva care operează cu banii unora (contribuabilii) în beneficiul altora (asistații sociali, de exemplu). Adică vorbim de o schemă de redistribuire neclară prin care cineva intră în posesia unor resurse de la unii cu care are interesul de a-i jecmăni cât mai mult pentru unii față de care are interesul de a le oferi cât mai puțin. Nu e situația, de exemplu, a unor acționari care numesc pe banii lor niște manageri să îi reprezinte. Și managerul și acționarii sunt într-o relație directă cu interese reciproce ce decurg direct între principal și agent.
  • În al doilea rând, în cazul statului nu vorbim, de cele mai multe ori, de existența unui contract explicit. Contractul din spate este unul vag și se numește contract social, cu prea puține drepturi și obligații specifice (obligațiile sunt mai specifice, drepturile mai vagi și mai pozitive);
  • Multe dintre pozițiile de administrare a resurselor nu se votează direct. Adică, agenții aleși să ne reprezinte nu sunt aleși prin vot, ci sunt numiți, mai degrabă. Votul este modul în care principalii își aleg agenții, și nu numirea lor (ulterioară) de câtre cei votați. Prin numire și nu votarea agențiilor se diluează foarte mult responsabilitatea agenților în fața principalilor și crește semnificativ hazardul moral. Cu atât mai mult cu cât contractul explicit nu există iar cel implicit e foarte vag;
  • Agentul nu obține pașnic și voluntar resursele pe care le „administrează” în favoarea principalului. Principalul nu se poate retrage benevol și când vrea foarte ușor dintr-un contract cu un astfel de agent. O poate face doar dacă pleacă la un alt agent, în alt stat. Unele state împiedică migrația, deci problemele se pot complica și mai mult. Puterea de negociere este semnificativ redusă cu astfel de agenți ce au în spate agresiunea instituționalizată.
  • Sistemele democratice de diminuare a hazardului moral și a costurilor de agenție sunt foarte limitate și generatoare de birocrație și corupție. Multe dintre ele se află tot sub controlul agentului și nu sub controlul principalului.
  • Există o categorie aparte de agenți care sunt simultan și principali (cei care lucrează în companiile de stat, cei care trăiesc din subvenții de stat sau ajutoare de stat, cei care lucrează la stat, pensionarii, cei din băncile centrale etc.). În societățile moderne, datorită expandării statului, aceștia sunt tot mai numeroși. Și au și drept de vot setând, prin votul lor, modul de acțiune al agenților și relația acestora cu principalii.
  • Concluzia este că statul nu poate funcționa niciodată ca o entitate privată. Nu (mai) putem privi atât de reducționist statul ca pe o simplă delegare de resurse de către principali (contribuabilii) către niște agenți aleși prin vot democratic și reprezentativ. Complexitatea, sofisticarea și expandarea intervenției etatice o îndepărtează semnificativ de acest mod simplist de a privi lucrurile. Reprezintă un element de îngrijorare și un argument esențial în minimizarea statului. Viitorul nostru depinde esențial nu de modul în care funcționează piețele, ci de modul în care resetăm statul omniprezent în deciziile noastre economice.

Articol preluat de pe blogul autorului

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Vlad Petreanu_

În 1990, după ce lucrase într-o fabrică, Vlad Petreanu s-a angajat la un ziar, unde avea un salariu echivalentul a aproape 90 de dolari. Banii îi ajungeau, spune el, să își cumpere un pachet de țigări - la vremea respectivă fuma - și o cola pe zi, „și abia mă descurcam să mănânc ceva”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon „La bani mărunți” cu Sergiu Manea, CEO BCR. Podcast amplificat de Republica

Sergiu Manea, care a preluat în urmă cu cinci ani conducerea celei mai mari bănci din România, a povestit că primul său salariu, o sumă echivalentă cu mai puțin de 80 de dolari, l-a primit în septembrie 1994. Se angajase înainte de terminarea facultății pe o poziție entry level, ca referent, la Banca Română pentru Dezvoltare, la Biroul de bănci corespondente, care azi se cheamă „financial institutions”.

Citește mai mult

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult