Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
După ce vom ajunge jos de tot, atât de jos încât probabil nici nu ne putem închipui acum, atât de jos, încât vom fi uitat ce înseamnă decența, ce înseamnă binele și adevărul, ce înseamnă priceperea – după ce vom fi parcurs deci acest drum infernal al decăderii totale, va trebui să începem să ne ridicăm la loc, ca un bolnav care iese dintr-o comă profundă și reînvață totul: să privească, să meargă, să vorbească.
Iar această recuperare, la care unii dintre noi nu știu dacă vom mai apuca să participăm, va trebui să înceapă cu recâștigarea rostului vorbirii. Ţara asta s-a stricat de cap atunci când analfabeții și repetenții au crezut că e de ajuns să vorbești fără să gândești. Performanța uluitoare a actualei puteri este că a reușit să rupă cea mai veche alianță care a făcut din ființa umană o specie superioară în regnul animal: alianța dintre gândire și vorbire. Niște inepți incapabili să producă un silogism corect, adică o înlănțuire logică de trei propoziții simple, au asociat vorbirea liberă cu puterea. Pentru că pot orice, pot și să vorbească orice și oricum.
Atunci când auzi un om de rang înalt în România spunând ceva de genul:
„legat de acest lucru, m-a uimit foarte mult, şi cred că acest lucru nu trebuie să se mai întâmple, declaraţiile domnului preşedinte care, pornind de la aceste nominalizări, care sunt atributul primului-ministru, a venit cu acele acuzaţii şi cu acele jigniri, să spun, care cred că nu trebuie făcute nu numai de preşedintele României, dar cred că de nimeni, şi împotriva nu numai a unei femei prim-ministru, ci împotriva oricărei femei. Deci, această atitudine mi se parte o atitudine care nu trebuie să o aibă preşedintele României”
te iei cu mâinile de cap de teamă să nu-ți explodeze creierul, pentru că în aceste câteva fraze e atâta dispreț față de limba română și atâta prostie și atâta incultură, încât dispare orice graniță între vorbirea cu sens și delirul verbal, între capacitatea de a ne înțelege prin cuvinte și behăitul ca formă de expresie primară.
Eu cred că nu mai e loc de ironie cu această metastază a vorbirii publice. Cacofonia generalizată și incontinența verbală sunt semne ale unor rupturi profunde între oameni, ale unui haos social și ale unui rău pe care îl resimțim cu toții psihic, afectiv și mental, dar și fizic, tot mai des. Nu este vorba doar de faptul că niște proști au ajuns stăpânii cuvântului în România, ci și, mai ales de ceea ce fac cu el și de halul în care o să ni-l dea înapoi: violentat, sfâșiat, inhibat, frustrat și împovărat cu prostie.
De aceea e nevoie de poeți și scriitori în vremuri atât de sărace. Sunt singurii care mai pot păstra în viață cuvântul și pot reda oarecum noblețea cununiei dintre gândire (rațiune sau imaginație) și verb.
De la ei, din cărțile lor și din multe alte cărți, nicidecum de la televizor, va trebui să reînvățăm cu toții să ne vorbim limba, primul pas către redescoperirea patriotismului, care se hrănește din frumusețea rostirii românești și nicidecum din idioțeniile debitate cu nerușinare de toți agramații de partid, mascând sub farduri groase ori sub transpirații cleioase violul limbii române.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Intradevar, e greu sa exprimi fraze mai cretine decat ale Vasilicai. Trebuie remarcat si cu cata fuduluie le debiteaza