Foto: Facebook Academia Română
„Pentru a reduce pierderile de capital uman cu pregătire superioară, prin părăsirea țării, credem că se impune ca orice absolvent de învățământ superior beneficiar al subvenției de la buget să fie obligat să lucreze în țară un interval de timp egal cu durata studiilor subvenționate sau să deconteze cheltuielile cu pregătirea profesională.” Academia Română – Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani.
În acest articol mă voi referi doar la această soluție punctuală, propusă de Academia Română pentru temperarea fenomenului cunoscut sub numele de „migrația creierelor”.
Termenii esențiali în jurul cărora orbitează această soluție sunt: „obligația de a lucra în țară”, „subvenția de la buget”, „decontarea cheltuielilor cu pregătirea profesională”.
Corelând acești termeni, s-ar putea formula câteva observații:
- Se induce ideea că beneficiarul învățământului superior este îndatorat aprioric statului, sau că statul oferă un privilegiu nemeritat prin subvenționarea studiilor superioare. Este ușor de suprapus imaginea absolventului studiilor superioare, într-un asemenea scenariu, peste imaginea asistatului social, cel pe care contribuabilii și-l doresc la dat zăpada și la igienizat de spații verzi.
- Se denaturează semnificația bugetului public, atribuindu-l unei entități impersonale, deși el reprezintă produsul strădaniei colective, multigeneraționale, între contribuabili aflându-se inclusiv părinții copiilor și tinerilor dependenți de educația oferită de stat. Renunțarea la obligațiile asigurării educației copiilor acestor contribuabili reprezintă o neonorare a contractului social care întemeiază republica noastră. Este suficient de nedrept că această republică, definită printr-o semnificativă componentă socială, nu a finanțat în niciun fel, timp de decenii, costurile elevilor sau studenților care au urmat forme de învățământ privat. O diminuare a serviciilor educaționale terțiare publice, prin introducerea de contrângeri suplimentare, ar reprezenta o dovadă în plus că bugetul național este perceput din ce în ce mai puțin ca un instrument aflat la dispoziția interesului public.
- Se mercantilizează și limitează accesul la un drept consacrat la nivel universal, Academia Română privind educația, în cazul acestei propuneri, doar ca pe o marfă care trebuie tranzacționată în anumite condiții, cu un anumit preț.
- Se relativizează valoarea educației, considerându-se rentabilă doar acea investiție care rămâne captivă în interiorul granițelor statului român
- Se ignoră cu desăvârșire realitatea statistică ce dovedește că angajabilitatea în domeniile de activitate pentru care s-au urmat studii superioare sau în cele conexe este destul de redusă. De asemenea, se ignoră timpii de așteptare pe care trebuie să-i înfrunte un absolvent de învățământ superior până la găsirea unui loc de muncă.
- Se propune un model absolut arbitrar și lipsit de consistență de echivalare a timpului dedicat studiilor superioare cu timpul dedicat muncii în țară. Ce argumente ar exista ca absolventul studiilor subvenționate de stat să nu fie obligat să lucreze în țară toată viața, câtă vreme beneficiile educației nu pot expira după o perioadă limitată de timp?
- Se ignoră realitatea angajamentelor internaționale la care statul Român este parte, se ignoră statutul de stat membru al Uniunii Europene, se ignoră statutul de stat de drept, libertățile fundamentale ale omului neputând fi cenzurate sau limitate.
- Se trece sub tăcere faptul că inclusiv globalizarea a permis valorificarea plenară a inteligenței românești. Fără precursorii acestui globalism avant la lettre, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, patrimoniul cultural universal ar fi fost mai sărac în contribuții românești, iar Memorialul Sighet ar fi putut număra câteva victime în plus. Ne mândrim când auzim că limba română este vorbită în Silicon Valley, dar Academia (doar Română, nu Europeană, nu Euroatlantică) ar prefera ca acești specialiști, recrutați chiar din timpul liceului sau facultății, să returneze banii investiți de statul român în educația lor, uitând că toate calculatoarele din casele românilor, într-o mai mare sau mai mică măsură, integrează inclusiv creativitate și valoare tehnică și științifică românească. Mă întreb cum ar suna dacă firma Microsoft și-ar propune să recupereze din România pagubele generate prin încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, toți amintindu-ne de epoca glorioasă a generalizării pirateriei informatice, încălcările drepturilor reprezentând tot consecințele lipsei de educație.
- Se presupune că atașamentul pentru această țară trebuie cumpărat sau impus cu forța. Or, tocmai o asemenea lipsă de generozitate poate îndepărta și înstrăina și mai mult o tânără generație pe cât de pragmatică, pe atât de exigentă și mobilă, ca nicio alta în istoria națională.
- Prin soluția decontării „cheltuielilor cu pregătirea profesională” se promovează o altă formă de restrângere a investiției statului în resurse umane de calitate. De parcă nu ar fi suficient că statul a încurajat și validat cu succes malignizarea tuturor formelor de perfecționare profesională, punând accentul mai curând pe schimbări de formă decât de fond.
- Se escamotează responsabilități mai mult sau mai putin subtile, pentru starea de fapt, cum ar fi subfinanțarea educației, cultivarea ipocriziei ca politică de stat (se afirmă prioritatea națională a educației, se operează cu jumătăți de măsură, cu compromisuri), subminarea autorităților profesionale prin politizare generalizată, practica dublului limbaj (festivist – catastofic, în funcție de raportarea la actualii sau la foștii guvernanți), consacrarea aproape ritualică a practicilor neetice etc.
- Se consacră ideea că atașamentul pentru țară trebuie impus cu mijloace coercitive, fără a fi cultivat prin educație. Or, tocmai educația ar trebuie să-și stabilească printre scopuri formarea atitudinilor patriotice, dar mai ales „promovarea înțelegerii, toleranței și prieteniei între toate popoarele” (citat din Declarația Universală a Drepturilor Omului). Învinovățirea beneficiarilor educației pentru lipsa atitudinilor patriotice reprezintă o expresie a erorii fundamentale de atribuire.
- Se ignoră experiența programului educațional „Bursa specială Guvernul României”. Aici puteți vedea cum a eșuat un program care își propunea fidelizarea, prin mijloace similare, a bursierilor educați în universități europene.
- Se ignoră existența unei migrații semnificative inclusiv la nivelul absolvenților de liceu sau ai școlilor postliceale, un semn că aceștia nu sunt dispuși să urmeze studii superioare în România. Această lipsă de atractivitate a educației terțiare românești, în fața mai tentatelor locuri de muncă din Occident, reprezintă o problemă în sine care nu se poate rezolva cu constrângeri suplimentare.
- Se promovează soluții pe baza aceluiași tip de gândire care a generat problema. Albert Einstein consideră că „Nu putem rezolva probleme apelând la aceeași formă de gândire care le-a generat.” Cu alte cuvinte, dacă educația gratuită nu a fost suficientă pentru a fideliza în raport cu acestă țară o populație educată la nivel superior, de ce am spera că o educație oferită prin contrângeri va fi mai eficientă? Soluția la lipsa de educație nu este mai puțină educație, ci mai multă educație.
Citind soluția oferită de Academia Română, parcă văd expresia calculului de oportunitate care a fundamentat Decretul Consiliului de Stat nr. 402 din 1 noiembrie 1982.
„[…]Persoanele cărora li s-a aprobat stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să restituie, în valută, statului roman, cheltuielile efectuate pentru școlarizare, specializare și perfecționare, inclusiv bursele, în cadrul învățămîntului liceal, superior, postuniversitar și doctorat.”
Urmările aplicării decretului au adus statului român o sumă de bani, dar cine ar putea evalua cu precizie pierderea rezultată în urma plecării din țară a peste 200.000 de etnici germani? Poate Academia Română?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Va amintiti cum au plecat sasii in timpul epocii de aur? La inceput statul german platea 1.800 de marci de persoana, 5.500 de marci pentru studenţi şi 7.000 de marci pentru cei cu studii superioare încheiate. În 88 suma a crescut la 8.950 de marci de persoana cu studii sau fara.
Din cate-mi amintesc si evreii au platit o cota usturatoare pentru parasirea romaniei.
Eu propun sa fim sinceri si sa punem cartile pe masa. Din Romania nu plecati nejumuliti, partidul cere sange. Adica respiri cu nesat din vazduhul patriei, te hranesti cu sudoarea proletariatului mai apoi plecand fara a spune "au revoir", "good by",
"auf wiedersehen" si fara a participa la visteria tarii. Partidul de unde va mai fura daca toata lumea paraseste vasul tam-nesam.
Pentru cei care nu se pot detasa de ideeile comuniste.:
Aveti idee cate bani au intrat in Romania de la cei plecati? Banii trimisi de romanii din strainatate au acoperit studiile facute de catre acestia.
Imi amintesc de tata care-mi cerea sa nu mai trimit bani ca-i batran si lui nu-i mai trebuiescmulte. I-am raspuns intotdeauna ca banii nu-s pentru el, banii pe care-i trimit sunt penbtru medici, pentru politicieni. Spre deosebire de tatal meu aceste categorii sunt sarace, ei aveau nevoie de banii mei. Mai cotizez inca atata timp cat mama va fi in viata. Pe urma nici ca turist nu mai vreu sa aud de Romania.
1. Sistemul educațional funcționează fără a avea o direcție și o strategie de termen mediu și lung, fără o conducere reală. Nimic. Motivul? Cei care ar trebui să formuleze o astfel de strategie au cu totul alte priorități: vezi demersurile din ultima vreme ale Academicienilor cooptați , cred, tot pe baza criteriilor indicate de congresele PCR (că, sincer, nu cred că au avut timpul necesar ca să le schimbe, doar au fost ocupați cu "gestionarea patrimoniului Academiei", un patrimoniu la care niciunul dinter ei nu și-a adus nici o contribuție, doar au beneficiat de el.
A aflat cineva care sunt valorile și principiile promovate în învățământul românesc? Că pe la noi, pe la contribuabilii de rând, nu s-a auzit nimic. Sunt o grămadă de „politici și obiective” care trebuie declarate de către fiecare unitate de învățământ, în numele autonomiei (ce-o mai fi și asta, într-un sistem atât de puternic ierarhizat și dependent de decidenții politici?) dar când le citești îți reamintesc de faptul că tocmai cei din acest sistem sunt cei care ne-au băgat în comportament și exprimare limba de lemn, care ascunde intenții și incompetență și nu comunică nimic. Citind un astfel de document, îți dai seama că încă ii sunt puternic tributari și le și place (merită să vedeți cu câte cuvinte "goale" se poate umple un plan de management educațional).
2. Nu s-a creat un sistem care să facă legătura între piața muncii și nevoile de dezvoltare ale societății și sistemul educațional. Știe cineva după care date (și cum și de către cine sunt acestea colectate) stabilește ministerul ce școli și ce curriculae sunt necesare pentru a asigura dezvoltarea societății românești și a comunităților locale? După cum se vede de aici, de la mine, catedrele și cursurile se stabilesc DOAR în funcție de cadrele didactice care au contract individual de muncă cu unitatea de învățământ și nu după ce ar fi necesar să se studieze pentru ca absolvenții să poată contribui la dezvoltarea societății. S-a uitat cineva, în ultima perioadăț ce prostii se predau? S-a aplecat cineva, în ultimii 25 de ani, asupra competențelor cadrelor didactice, fie ele din educația primară, gimnazială, liceală sau universitară? Ca să nu mai vorbesc de cât de „motivate și dedicate” sunt acestea educației.
3. Lipsa totala de transparență cu privire la orice decizie privind viitorul învăâământului, pe principiul că "noi ii educăm, iar "ei" (adică noi , cei dinafara sistemului, cei care le plătim salariile) sunt incompetenți în ceea ce privește educația odraslelor lor", adică noi, cei care „trăim” cu rezultatele politicii lor. Din acest motiv, toate schimbările au fost prost înțelese și prost implementate și, mai ales, deturnate.
4. Și încă o mare ipocrizie: după ce că le plătim salariile, școlile, materialele didactice, după ce mai plătim și altele, în subsidiar (și, uneori, te constrâng s-o faci, chiar dacă este nelegal) mai vor să mai primească bani și de la absolvenții care ies din sistem și constată că România nu are ce face cu ei, nu îi lasă să-ți câstige o pâine ca lumea, să-și facă un viitor aici. Nu le permite să trăiască decent, alături de familie, prieteni, cunoștințe în Romania mică a fiecăruia dintre noi. Adică vor să ne taxeze tot pe noi, prin copii noștrii, pentru că ei nu-și fac treaba?
Știu că sistemul educațional este unul dintre cele mai conservatoare și mai greu de schimbat sisteme, având o inerție și o rezistență mare, dată de miile de angajați care îl alcătuiesc. Nimeni nu așteaptă miracole sau schimbări peste noapte. Dar toți cei dinafara sistemului vor să vadă o direcție de dezvoltare, valori promovate care să facă mai bună societatea, rezultate bune (chiar și economic) în ceea ce privește viața noastră, a celor dinafara sistemului educațional.
De ce nu expuneti si argumentele pro? Sunt convins ca realizati care sunt aceste. Nicaieri in lume nu se da acest drept la invatamant superior fara obligatii. Invatamant superior nu este obligatoriu.
Deci nu este chiar asa... statul (adica bani din impozite, taxe, active) cheltuie minim 3500 ron pe an pentru un student la buget. Vi se pare normal ca dupa ce iti este asigurat invatamant gratuit sa profiti de asta ca sa lucrezi in strainatate? Este liber sa incerce, cel care vrea sa plece din tara, sa faca studiile in tara unde vrea sa lucreze, si sa nu isi faca studiile in tara. In america studiile pentru a ajunge medic pot costa peste 50000 de dolari studentul. Cand termina studiile acestia sunt ingropati in datorii. In Anglia ai varianta sa optezi pt. bursa si atunci lucrezi unde vrea statul sau iti poti lua credit sa platesti studiile
Decanul facultății de Filologie a Universității București declara de curând că șansele
filologilor pe piața muncii din România sunt minime!!!..., îi poți găsi îndărătul tarabelor...
Ce părere are despre această realitate acad. Eugen Simion, spre exemplu?
În final: părerea mea este că aşa cum dragoste cu sila nu se poate nici profesare cu sila într-un anume loc nu va funcţiona.
genul ala ar trebui oprite de academia romana desi cred ca majoritatea domniilor lor tocmai din acele specializari provin;
genul acela de profiluri/specializari - care si ele se inscriu in dreptul la studii superiare (si gratuite) era cenzurat de ministerul educatiei si de cel de finante. pana la introducerea autonomiei universitare -
care, poate chiar firesc, a permis universitatilor sa spuna :"noi stim mai bine cine vrea sa vina la noi" - adica ce specializari/profiluri sa cultivam;
dar partea paguboasa post-studii ramane: somaj, poate o a doua facultate, activitate intr-un alt domeniu decat pregatirea etc (ani si fonduri irosite);
si acestia nu contribuie mai de loc la bugetul de pensii sau cas,
pe de alta parte dreptul la educatie gratuita e constitutional, cel la libera circulatie e unuversal,
iar salarizarea atractiva a tinerilor debutamti e plafonata de salariul celor care si ei au fost tineri acum cativa ani - nu poti sa ii dai incepatorului ce nu i-ai dat inaintasului lui sau mai mult decat are acum, acesta!!
In al doilela rand, drepturile omului si derivatele lor nu se negociaza, iar orice politruc inspirat de acesti sinecuristi sa le limiteze trebuie tras la raspundere in secunda 2, nu politic, ci in fata instantei. Orice tanar are dreptul sa nu mai dea 2 bani dupa terminarea studiilor pe Romania, tara care ii limiteaza manifestarea libera, cu institutii stapanite feudal de politic si populate de insi blocati in timp in logica quid pro quo. De ce sa mai plateasca taxe aici cand ti se mai cer bani inca o data pe servicii deja achitate? Normal ca multi nu aleg exterminarea propriei constiinte si balciul democratiei originale, e mai pratic si sanatos.
Desigur ca migratia "creierelor" va avea un impact dramatic asupra viitorului natiunii noastre pe termen lung, dar in niciun caz ceea ce propun academicienii nu poate fi o solutie.
Solutia consta intr-un set de masuri policice, economice si legislative care sa le ofere tinerilor specialisti posibilitatea unui castig decent si sansa unei evolutii profesionale cinstite, fara parazitismul pilelor si relatiilor, asa cum se intampla astazi.
Pe de alta parte, astazi, de bine de rau, Romania nu mai este o dictatura si, cel putin teoretic, tinerii specialisti ar trebui cumva sa lupte si ei pentru propriile drepturi si pentru propria lor viata in propria lor tara. Nu-i mai baga nimeni la puscarie cum se intampla inainte de 1990 cu cetatenii care luptau pentru drepturile lor.
Viitorul unei natiuni care nu este o dictatura depinde nu atat de politicienii si de institutiile tarii respective, ci in primul rand de dorinta si de capacitatea cetatenilor ei de a-si impune dorinta de mai bine si de a-si selecta elite autentice care sa-i conduca pe calea prosperitatii economice si sociale.
Doar votul nu este suficient; pentru implinirea aspiratiilor de mai bine, trebuie ca si comunitatile umane si profesionale sa aibe dorinta si capacitatea de a lupta pentru mai binele lor.
Nu e de neglijat nici celebrul aforism spus de un mare presedinte american, citez din memorie: "inainte de a te intreba ce a facut tara ta pentru tine, intreaba-te mai intai ce ai facut tu pentru tara ta."