Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Sunt categoric împotriva soluției pe care Academia Română a găsit-o pentru stoparea migrației creierelor

Academia Română

Foto: Facebook Academia Română

„Pentru a reduce pierderile de capital uman cu pregătire superioară, prin părăsirea țării, credem că se impune ca orice absolvent de învățământ superior beneficiar al subvenției de la buget să fie obligat să lucreze în țară un interval de timp egal cu durata studiilor subvenționate sau să deconteze cheltuielile cu pregătirea profesională.” Academia Română – Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani

În acest articol mă voi referi doar la această soluție punctuală, propusă de Academia Română pentru temperarea fenomenului cunoscut sub numele de „migrația creierelor”.

Termenii esențiali în jurul cărora orbitează această soluție sunt: „obligația de a lucra în țară”, „subvenția de la buget”, „decontarea cheltuielilor cu pregătirea profesională”.

Corelând acești termeni, s-ar putea formula câteva observații:

  • Se induce ideea că beneficiarul învățământului superior este îndatorat aprioric statului, sau că statul oferă un privilegiu nemeritat prin subvenționarea studiilor superioare. Este ușor de suprapus imaginea absolventului studiilor superioare, într-un asemenea scenariu, peste imaginea asistatului social, cel pe care contribuabilii și-l doresc la dat zăpada și la igienizat de spații verzi.
  • Se denaturează semnificația bugetului public, atribuindu-l unei entități impersonale, deși el reprezintă produsul strădaniei colective, multigeneraționale, între contribuabili aflându-se inclusiv părinții copiilor și tinerilor dependenți de educația oferită de stat. Renunțarea la obligațiile asigurării educației copiilor acestor contribuabili reprezintă o neonorare a contractului social care întemeiază republica noastră. Este suficient de nedrept că această republică, definită printr-o semnificativă componentă socială, nu a finanțat în niciun fel, timp de decenii, costurile elevilor sau studenților care au urmat forme de învățământ privat. O diminuare a serviciilor educaționale terțiare publice, prin introducerea de contrângeri suplimentare, ar reprezenta o dovadă în plus că bugetul național este perceput din ce în ce mai puțin ca un instrument aflat la dispoziția interesului public.
  • Se mercantilizează și limitează accesul la un drept consacrat la nivel universal, Academia Română privind educația, în cazul acestei propuneri, doar ca pe o marfă care trebuie tranzacționată în anumite condiții, cu un anumit preț.

  • Se relativizează valoarea educației, considerându-se rentabilă doar acea investiție care rămâne captivă în interiorul granițelor statului român
  • Se ignoră cu desăvârșire realitatea statistică ce dovedește că angajabilitatea în domeniile de activitate pentru care s-au urmat studii superioare sau în cele conexe este destul de redusă. De asemenea, se ignoră timpii de așteptare pe care trebuie să-i înfrunte un absolvent de învățământ superior până la găsirea unui loc de muncă. 
  • Se propune un model absolut arbitrar și lipsit de consistență de echivalare a timpului dedicat studiilor superioare cu timpul dedicat muncii în țară. Ce argumente ar exista ca absolventul studiilor subvenționate de stat să nu fie obligat să lucreze în țară toată viața, câtă vreme beneficiile educației nu pot expira după o perioadă limitată de timp?
  • Se ignoră realitatea angajamentelor internaționale la care statul Român este parte, se ignoră statutul de stat membru al Uniunii Europene, se ignoră statutul de stat de drept, libertățile fundamentale ale omului neputând fi cenzurate sau limitate.
  • Se trece sub tăcere faptul că inclusiv globalizarea a permis valorificarea plenară a inteligenței românești. Fără precursorii acestui globalism avant la lettre, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, patrimoniul cultural universal ar fi fost mai sărac în contribuții românești, iar Memorialul Sighet ar fi putut număra câteva victime în plus. Ne mândrim când auzim că limba română este vorbită în Silicon Valley, dar Academia (doar Română, nu Europeană, nu Euroatlantică) ar prefera ca acești specialiști, recrutați chiar din timpul liceului sau facultății, să returneze banii investiți de statul român în educația lor, uitând că toate calculatoarele din casele românilor, într-o mai mare sau mai mică măsură, integrează inclusiv creativitate și valoare tehnică și științifică românească. Mă întreb cum ar suna dacă firma Microsoft și-ar propune să recupereze din România pagubele generate prin încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, toți amintindu-ne de epoca glorioasă a generalizării pirateriei informatice, încălcările drepturilor reprezentând tot consecințele lipsei de educație.
  • Se presupune că atașamentul pentru această țară trebuie cumpărat sau impus cu forța. Or, tocmai o asemenea lipsă de generozitate poate îndepărta și înstrăina și mai mult o tânără generație pe cât de pragmatică, pe atât de exigentă și mobilă, ca nicio alta în istoria națională.
  • Prin soluția decontării „cheltuielilor cu pregătirea profesională” se promovează o altă formă de restrângere a investiției statului în resurse umane de calitate. De parcă nu ar fi suficient că statul a încurajat și validat cu succes malignizarea tuturor formelor de perfecționare profesională, punând accentul mai curând pe schimbări de formă decât de fond.
  • Se escamotează responsabilități mai mult sau mai putin subtile, pentru starea de fapt, cum ar fi subfinanțarea educației, cultivarea ipocriziei ca politică de stat (se afirmă prioritatea națională a educației, se operează cu jumătăți de măsură, cu compromisuri), subminarea autorităților profesionale prin politizare generalizată, practica dublului limbaj (festivist – catastofic, în funcție de raportarea la actualii sau la foștii guvernanți), consacrarea aproape ritualică a practicilor neetice etc.
  • Se consacră ideea că atașamentul pentru țară trebuie impus cu mijloace coercitive, fără a fi cultivat prin educație. Or, tocmai educația ar trebuie să-și stabilească printre scopuri formarea atitudinilor patriotice, dar mai ales „promovarea înțelegerii, toleranței și prieteniei între toate popoarele” (citat din Declarația Universală a Drepturilor Omului). Învinovățirea beneficiarilor educației pentru lipsa atitudinilor patriotice reprezintă o expresie a erorii fundamentale de atribuire.
  • Se ignoră experiența programului educațional „Bursa specială Guvernul României”. Aici puteți vedea cum a eșuat un program care își propunea fidelizarea, prin mijloace similare, a bursierilor educați în universități europene. 
  • Se ignoră existența unei migrații semnificative inclusiv la nivelul absolvenților de liceu sau ai școlilor postliceale, un semn că aceștia nu sunt dispuși să urmeze studii superioare în România. Această lipsă de atractivitate a educației terțiare românești, în fața mai tentatelor locuri de muncă din Occident, reprezintă o problemă în sine care nu se poate rezolva cu constrângeri suplimentare.
  • Se promovează soluții pe baza aceluiași tip de gândire care a generat problema. Albert Einstein consideră că „Nu putem rezolva probleme apelând la aceeași formă de gândire care le-a generat.” Cu alte cuvinte, dacă educația gratuită nu a fost suficientă pentru a fideliza în raport cu acestă țară o populație educată la nivel superior, de ce am spera că o educație oferită prin contrângeri va fi mai eficientă? Soluția la lipsa de educație nu este mai puțină educație, ci mai multă educație.

Citind soluția oferită de Academia Română, parcă văd expresia calculului de oportunitate care a fundamentat Decretul Consiliului de Stat nr. 402 din 1 noiembrie 1982.

„[…]Persoanele cărora li s-a aprobat stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să restituie, în valută, statului roman, cheltuielile efectuate pentru școlarizare, specializare și perfecționare, inclusiv bursele, în cadrul învățămîntului liceal, superior, postuniversitar și doctorat.” 

Urmările aplicării decretului au adus statului român o sumă de bani, dar cine ar putea evalua cu precizie pierderea rezultată în urma plecării din țară a peste 200.000 de etnici germani? Poate Academia Română? 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • “Poporul este adevăratul stăpân și va rămâne veșnic stăpân, pe destinele sale, și pe bogățiile țării” – Nicolae Ceaușescu.

    Va amintiti cum au plecat sasii in timpul epocii de aur? La inceput statul german platea 1.800 de marci de persoana, 5.500 de marci pentru studenţi şi 7.000 de marci pentru cei cu studii superioare încheiate. În 88 suma a crescut la 8.950 de marci de persoana cu studii sau fara.

    Din cate-mi amintesc si evreii au platit o cota usturatoare pentru parasirea romaniei.

    Eu propun sa fim sinceri si sa punem cartile pe masa. Din Romania nu plecati nejumuliti, partidul cere sange. Adica respiri cu nesat din vazduhul patriei, te hranesti cu sudoarea proletariatului mai apoi plecand fara a spune "au revoir", "good by",
    "auf wiedersehen" si fara a participa la visteria tarii. Partidul de unde va mai fura daca toata lumea paraseste vasul tam-nesam.
    Pentru cei care nu se pot detasa de ideeile comuniste.:
    Aveti idee cate bani au intrat in Romania de la cei plecati? Banii trimisi de romanii din strainatate au acoperit studiile facute de catre acestia.
    Imi amintesc de tata care-mi cerea sa nu mai trimit bani ca-i batran si lui nu-i mai trebuiescmulte. I-am raspuns intotdeauna ca banii nu-s pentru el, banii pe care-i trimit sunt penbtru medici, pentru politicieni. Spre deosebire de tatal meu aceste categorii sunt sarace, ei aveau nevoie de banii mei. Mai cotizez inca atata timp cat mama va fi in viata. Pe urma nici ca turist nu mai vreu sa aud de Romania.

    • Like 1
  • Articolul pune în lumină distorsiuni de gândire reale, care infestează sistemul educațional românesc, iar ca argumentare iată ce se vede din perspectiva mea ( un contribuabil dinafara "sistemului" educațional):
    1. Sistemul educațional funcționează fără a avea o direcție și o strategie de termen mediu și lung, fără o conducere reală. Nimic. Motivul? Cei care ar trebui să formuleze o astfel de strategie au cu totul alte priorități: vezi demersurile din ultima vreme ale Academicienilor cooptați , cred, tot pe baza criteriilor indicate de congresele PCR (că, sincer, nu cred că au avut timpul necesar ca să le schimbe, doar au fost ocupați cu "gestionarea patrimoniului Academiei", un patrimoniu la care niciunul dinter ei nu și-a adus nici o contribuție, doar au beneficiat de el.
    A aflat cineva care sunt valorile și principiile promovate în învățământul românesc? Că pe la noi, pe la contribuabilii de rând, nu s-a auzit nimic. Sunt o grămadă de „politici și obiective” care trebuie declarate de către fiecare unitate de învățământ, în numele autonomiei (ce-o mai fi și asta, într-un sistem atât de puternic ierarhizat și dependent de decidenții politici?) dar când le citești îți reamintesc de faptul că tocmai cei din acest sistem sunt cei care ne-au băgat în comportament și exprimare limba de lemn, care ascunde intenții și incompetență și nu comunică nimic. Citind un astfel de document, îți dai seama că încă ii sunt puternic tributari și le și place (merită să vedeți cu câte cuvinte "goale" se poate umple un plan de management educațional).
    2. Nu s-a creat un sistem care să facă legătura între piața muncii și nevoile de dezvoltare ale societății și sistemul educațional. Știe cineva după care date (și cum și de către cine sunt acestea colectate) stabilește ministerul ce școli și ce curriculae sunt necesare pentru a asigura dezvoltarea societății românești și a comunităților locale? După cum se vede de aici, de la mine, catedrele și cursurile se stabilesc DOAR în funcție de cadrele didactice care au contract individual de muncă cu unitatea de învățământ și nu după ce ar fi necesar să se studieze pentru ca absolvenții să poată contribui la dezvoltarea societății. S-a uitat cineva, în ultima perioadăț ce prostii se predau? S-a aplecat cineva, în ultimii 25 de ani, asupra competențelor cadrelor didactice, fie ele din educația primară, gimnazială, liceală sau universitară? Ca să nu mai vorbesc de cât de „motivate și dedicate” sunt acestea educației.
    3. Lipsa totala de transparență cu privire la orice decizie privind viitorul învăâământului, pe principiul că "noi ii educăm, iar "ei" (adică noi , cei dinafara sistemului, cei care le plătim salariile) sunt incompetenți în ceea ce privește educația odraslelor lor", adică noi, cei care „trăim” cu rezultatele politicii lor. Din acest motiv, toate schimbările au fost prost înțelese și prost implementate și, mai ales, deturnate.
    4. Și încă o mare ipocrizie: după ce că le plătim salariile, școlile, materialele didactice, după ce mai plătim și altele, în subsidiar (și, uneori, te constrâng s-o faci, chiar dacă este nelegal) mai vor să mai primească bani și de la absolvenții care ies din sistem și constată că România nu are ce face cu ei, nu îi lasă să-ți câstige o pâine ca lumea, să-și facă un viitor aici. Nu le permite să trăiască decent, alături de familie, prieteni, cunoștințe în Romania mică a fiecăruia dintre noi. Adică vor să ne taxeze tot pe noi, prin copii noștrii, pentru că ei nu-și fac treaba?
    Știu că sistemul educațional este unul dintre cele mai conservatoare și mai greu de schimbat sisteme, având o inerție și o rezistență mare, dată de miile de angajați care îl alcătuiesc. Nimeni nu așteaptă miracole sau schimbări peste noapte. Dar toți cei dinafara sistemului vor să vadă o direcție de dezvoltare, valori promovate care să facă mai bună societatea, rezultate bune (chiar și economic) în ceea ce privește viața noastră, a celor dinafara sistemului educațional.
    • Like 1
    • @ Sanda Albu
      Așa cu scriam zilele trecute văd ca sunt multe opinii radicale ,fie pro fie contra modelului de învățământ românesc. Doamna Albu atacă două direcții diametral opuse și care greu pot fi puse în concordanta. Prima ar fi alinierea intre piața muncii și cea educațională. E destul de greu de pus în practică pentru că de fapt se contrapun interesele absolvenților cu cele ale angajatorilor. Dacă e să ne luăm după piața muncii (adică mai precis interesele angajatorilor) ar trebui ca sistemul de educație sa produca muncitori necalificați, eventual universitatile să se transforme în școli profesionale iar laboratoarele în ateliere practice pentru a asigura mâna de lucru suficient de ieftină pentru antreprenorii care astfel își pot asigura pe baza salariilor minime traiul îndestulat și ratele la vile, mașini și sejururi exotice. Doar că dacă tot există o piață a muncii absolvenții vor o pregătire cât mai înaltă în așa fel încât sa-și poată negocia un salariu decent iar dacă asta nu se poate face în țară atunci pleacă pe piața europeană. Nu sunt adeptul generalizării taxelor pe învățământ pentru ca în acest fel vor avea acces doar cei cu posibilități materiale în detrimentul celor performanți. Dar cheltuielile ar trebui totuși recuperate cumva pentru ca efortul făcut de societate ar trebui sa rămână în țară și sa se fructifice. Aici apare a doua neconcordanta sugerată de doamna Albu și anume sa se creeze condiții aici în țară. Și acest deziderat e greu de realizat de politicieni pentru că el depinde de raportul capital/forță de muncă. Capitalul e puțin și greu de accesat în România pentru că politicienii vor sa aibă control și asupra sectorului privat prin reguli,legi și fiscalitate iar capitalul devine greu de acumulat în aceste condiții, de aia piața de capital e anemica. Atunci piața muncii e dezechilibrata în favoarea angajatorilor care sunt puțini și săraci (concurati și de multinaționale ) iar absolvenții pregătiți pleacă unde văd cu ochii. Problema s-a rezolvat în perioada comunistă prin reducerea numărului de locuri în așa fel încât statul atunci singurul angajator asigura necesarul de specialiști și le garanta locul de muncă iar sistemul de învățământ aloca cheltuielile strict necesare. Odată cu trecerea la capitalism e mult mai greu de controlat acest sistem odată cu apariția universităților private. De altfel numărul locurilor de muncă ce necesita studii superioare e mult mai mic acum. Ca acest număr sa crească ar trebui sa crească mai întâi economia ceea ce e greu de realizat de politicieni și e un proces de durată iar absolvenții vor un loc de muncă acum ,de aia pleacă în Europa. Pentru a recupera cheltuielile de la absolvenții care vor sa plece ar trebui mai întâi să le fie asigurat un loc de muncă decent în țară și sa plătească doar dacă refuză acest loc. Altfel e greu sa le impui sa rămână aici dacă nu le poți asigura locul de muncă. Un model ar fi cooptarea companiilor și ONG-urilor în parteneriat cu universitațile care sa le comunice acestora necesarul de forță de muncă și sa participe la cheltuieli iar apoi sa selecteze din absolvenți pe cei merituoși pe bază de contract, așa ar trebui sa facă și instituțiile publice dar deocamdată în România acestea sunt parazitate politic iar în sectorul privat antreprenorii nu au viziune strategică și mulți sunt mai slab pregătiți decât salariații pe care îi conduc și vor doar o descurcareala de azi pe mâine și intr-o mare măsură se bazează și ei pe pile și relații. Din aceste cauze o convergenta pe piața muncii mai are de așteptat.
      • Like 0
  • Raz check icon
    Care este motivul acestui bombardament mediatic pe aceasta tema?
    De ce nu expuneti si argumentele pro? Sunt convins ca realizati care sunt aceste. Nicaieri in lume nu se da acest drept la invatamant superior fara obligatii. Invatamant superior nu este obligatoriu.
    Deci nu este chiar asa... statul (adica bani din impozite, taxe, active) cheltuie minim 3500 ron pe an pentru un student la buget. Vi se pare normal ca dupa ce iti este asigurat invatamant gratuit sa profiti de asta ca sa lucrezi in strainatate? Este liber sa incerce, cel care vrea sa plece din tara, sa faca studiile in tara unde vrea sa lucreze, si sa nu isi faca studiile in tara. In america studiile pentru a ajunge medic pot costa peste 50000 de dolari studentul. Cand termina studiile acestia sunt ingropati in datorii. In Anglia ai varianta sa optezi pt. bursa si atunci lucrezi unde vrea statul sau iti poti lua credit sa platesti studiile
    • Like 0
  • Domnii academicieni, in mare parte niste obscuri indivizi, uita in ce tara traiesc. O tara care, prin toti guvernantii, cu precadere cei de asa zisa staga, este falimentara. Nu are baza economica, totul este la cheremul borfasilor, din interior si de afara, nu are un viitor stabil, este trasa cand spre"stanga extremista", cum se intampla in prezent, cand spre dreapta total incompetenta si nepregatita. Ce viitor au bietii tineri, pentru pregatirea carora parintii au facut sacrificii enorme? Doar perspectiva somajului sau "lucratori comerciali". De asta a crescut si obraznicia analfabetilor ajunsi "patroni" de a pretinde "studii superioare". Si obraznicia guvernantilor, cu studii facute la "scoli" necnoscute. Ferice de tinerii care pot pleca dintr-o asemenea tara. In curand vor ramane, la toate nivelurile, doar nulitatile si hotii. Academia romana, vad ca a capatat "glas", intai cu "apelul academicienilor....", apoi cu reinstaurarea unei masuri ceausiste. Se pare ca, o parte insemnata dintre "academicieni" se face "glasul" actualului guvern de fanfaroni si hoti, care cauta metode pentru a-si putea " onora "promisiunile. Daca este asa, rusine domnilor "academicieni" de partid!
    • Like 0
  • Mircea S check icon
    Rasul lumii. Ma asteptam sa vad un studiu serios al Academiei. Pai daca se vrea stoparea plecarii specialistilor plata studilor nu are niciun efect. In primul rand nu au verificat cine pleaca. Romania duce lipsa de muncitori calificati si de specialisti cu studii superioare. La prima categorie nu se refera. La a doua nu pleaca absolventii imediat ,cu mici exceptii, ci dupa o perioada de formare in firme romanesti. Absolventul nu e specialist la absolvire ci dupa o perioada de lucru efectiv. Asa ca masura e apa de ploaie, majoritatea absolventilor deveniti specialisti lucrand oricum cativa ani in tara. Daca ne referim la medici, pt un medic specialist orice spital cu deficit din vest va platii 12 mii eur statului pt el. Fara o reforma reala a statului si oportunitati lumea va pleca cu sau fara taxa.
    • Like 0
  • Argumentele împotriva acestei penibile soluții a Academiei sunt corect prezentate de autorul articolului; întrebarea care se cuvine a fi pusă acestui înalt for cultural este dacă nu era mai nimerită o soluție pentru sprijinirea absolvenților universitari pentru reperarea unor locuri de muncă pe măsura studiilor acestor tineri.
    Decanul facultății de Filologie a Universității București declara de curând că șansele
    filologilor pe piața muncii din România sunt minime!!!..., îi poți găsi îndărătul tarabelor...
    Ce părere are despre această realitate acad. Eugen Simion, spre exemplu?
    • Like 0
  • Andrei F Andrei F check icon
    Un subiect de gândire ar fi acesta: ce premiu Nobel ar mai fi câştigat Emil Palade dacă ar fi rămas în ţară şi ar fi căutat ribozomii cu microscoapele optice din laboratoarele de cercetare româneşti? dar Ştefan Hell? ar mai fi câştigat, el oare, vreun premiu dacă ar fi rămas în Arad? Poate că astea sunt lucruri spuse cu o aparentă neseriozitate dar exemplele celor 2 (din 4) câştigători români sunt grăitoare cu privire la limitările îngrozitoare ale ponteţialului unui om de ştiinţă prin actul de a-l obliga să profeseze într-un loc ce pur şi simplu nu îi oferă instrumentele necesare desfăşurării activităţii la standardele lui maxime.
    În final: părerea mea este că aşa cum dragoste cu sila nu se poate nici profesare cu sila într-un anume loc nu va funcţiona.
    • Like 0
  • fara sa jignim prea multi, dar exista unele studii superioare paguboase, adica dupa care vom avea doar someri si, da , someri care raman in tara , pt ca nu au unde merge cu facultatile alea!
    genul ala ar trebui oprite de academia romana desi cred ca majoritatea domniilor lor tocmai din acele specializari provin;
    genul acela de profiluri/specializari - care si ele se inscriu in dreptul la studii superiare (si gratuite) era cenzurat de ministerul educatiei si de cel de finante. pana la introducerea autonomiei universitare -
    care, poate chiar firesc, a permis universitatilor sa spuna :"noi stim mai bine cine vrea sa vina la noi" - adica ce specializari/profiluri sa cultivam;
    dar partea paguboasa post-studii ramane: somaj, poate o a doua facultate, activitate intr-un alt domeniu decat pregatirea etc (ani si fonduri irosite);
    si acestia nu contribuie mai de loc la bugetul de pensii sau cas,
    pe de alta parte dreptul la educatie gratuita e constitutional, cel la libera circulatie e unuversal,
    iar salarizarea atractiva a tinerilor debutamti e plafonata de salariul celor care si ei au fost tineri acum cativa ani - nu poti sa ii dai incepatorului ce nu i-ai dat inaintasului lui sau mai mult decat are acum, acesta!!
    • Like 0
  • Analizand problema semantic, "migratia creierilor" se pare ca nu mai e doar un fenomen reprezentativ pentru Generatia Y si in viitorul apropiat Z, ci si pentru tovarasii academicieni. Creierele distinsilor aparatcici de Academie au migrat si ele, iar in acest moment se afla in Coreea de Nord intr un schimb de experiente cu tovarasii academicieni omonimi. Sustin si am sustinut desfiintarea institutiei care se substitutie "Academiei Romane". Academia Romana, formata din intelectuali autentici, desavarsiti, oameni cu o cultura vasta, a fost desfiintata in 1948 de criminalul bolsevic Gheorghiu-Dej si a fost infiintata in loc "Academia RPR" din care au facut parte personalitati ca geniul carpatilor, Elena Ceausescu, Manea Manescu, Suzana Gadea etc. Actuala institutie este urmasa Academiei RPR, institutie opresiva fata de gandirea critica, inovare, libertatea de exprimare si literatura neinregimentata. De ce va mira, domnilor, ca in democratie, membrii ei vin cu aceste propuneri cand intreaga activitate a fost consecventa national-comunismului si cultului personalitatii.
    In al doilela rand, drepturile omului si derivatele lor nu se negociaza, iar orice politruc inspirat de acesti sinecuristi sa le limiteze trebuie tras la raspundere in secunda 2, nu politic, ci in fata instantei. Orice tanar are dreptul sa nu mai dea 2 bani dupa terminarea studiilor pe Romania, tara care ii limiteaza manifestarea libera, cu institutii stapanite feudal de politic si populate de insi blocati in timp in logica quid pro quo. De ce sa mai plateasca taxe aici cand ti se mai cer bani inca o data pe servicii deja achitate? Normal ca multi nu aleg exterminarea propriei constiinte si balciul democratiei originale, e mai pratic si sanatos.
    • Like 1
  • Mr.Oh check icon
    La 160 ore pe luna predate cu un salar brut de 1000 de Euro ptr un profesor ce preda la 20 de elevi, rezulta un cost cu salariile de 50 de euro per elev intr-o luna.
    Putem sa mai adaugam chiria spatiului cca. 300 euro pe luna, adica adica alte 15 euro per elev intr-o luna.
    Deci ar fi suma de 65 de euro pe luna/per elev (student)
    Sa mai adaugam echipamente de laborator inca 35 de euro pe luna si rezulta un cost de 100 de euro per luna pentru un elev.
    Pe parinte l-ar costa 500-1000 RON pe luna scoala odraslei daca ar exista scoala serioasa privata.
    Dvs si angajatorul platiti la un salar de cca. 1700 taxe catre stat cam tot in aceiasi valoare. cca 1500 ron (impozit pe venit, si alte taxe).
    mai platiti TVA (taxa pe valoare adaugata) adica pe tot ceea ce cumparati -daca cheltuiti tot venitul mai platiti 20% pe venit.
    Acum mai adaugati orele platite pentru meditatii si veti intelege eficienta sistemului de invatamant.
    • Like 1
    • @ Mr.Oh
      Mr.Oh check icon
      pe statul roman il costa de 4 x mai mult si da salarii mai mici profesorilor. O catastrofa. Un furt generalizat.
      • Like 1


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult