Sunt generația „Google”, „Facebook”, „SMS”, sau toate la un loc

Discursul academicianului Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Universității Babeș - Bolyai din Cluj, m-a descumpănit. Nu m-a șocat, pentru că e greu să fiu atât de neplăcut surprins în țara în care larvele umblă pe pacienții internați în spital, primarii prinși cu șpaga în mână sunt votați din închisoare sau diverși condamnați penal definitiv se bat pe funcții. Vorbele domniei sale au fost rostite la deschiderea primului Congres Național al Istoricilor Români, care are loc la Cluj-Napoca. Celor care sunteți curioși să aflați tot ce a spus rectorul, vă recomand să citiți aici cuvântarea integrală. E bine să o parcurgeți pe îndelete, pentru a vedea dacă vorbele sale au fost scoase dintr-un context în care ar fi avut cu totul și cu totul alt înțeles decât cel dat de presă.

Nu ideile însăilate în vorbele cu pricina mă zăpăcesc, ci mai curând atitudinea academicianului și pasajele din care reiese că enunțurile domniei sale sunt valide și au valoare de adevăr absolut. Sunt dincolo de orice tentativă de relativizare, nimic nu ar putea să le arunce în categoria enunțurilor false, parțial false sau parțial adevărate. O atitudine care se îndepărtează de profesia pe care o presupune cercetarea științifică și găsirea adevărului (în cazul domniei sale, adevărul istoric). Academicianul Pop se avântă într-o bătălie inegală cu tehnologia, pe care o pierde înainte de a porni la luptă. Și- din păcate- dă dovada unei dezarmante necunoașteri a generației pe care o are în bănci, la școală.

„Rezultatul acestor demersuri insistente din ultima vreme este crearea de mecanisme umane, de roboți, de marionete ușor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace. Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația „Google”, generația „Facebook”, generația „SMS” sau toate la un loc!”- acesta este pasajul care a stârnit cele mai multe discuții pe ... Facebook. 

Oare de unde o ști domnul rector Ioan-Aurel Pop că se urmărește crearea unor mecanisme umane, de roboți, de marionete ușor de manipulat, prin vot sau prin alte mijloace? La un seminar la care academicianul ar emite un enunț ca acesta, orice student mai destoinic ar putea să-i dea șah cu o singură temă de gândire: cine sunt mai greu de manipulat la vot? Persoanele din zonele extrem de sărace, dependente de ajutoare sociale și de alcool pe datorie, fără acces la informație, sau niște tineri despre care spune că sunt lipsiți de cultură generală, care dau un google și-i citesc programul electoral unui candidat?

Eu sunt generația Facebook, Google, SMS sau toate la un loc. Recunosc faptul că găsesc foarte la îndemână să aflu printre primii că a fost cutremur de peste 6 pe Richter în Italia, sau că Donald Trump a mai căzut niște procente în sondaje. Când decid să plec în vacanță, mă folosesc intens de TripAdvisor și nu numai, iar când am nevoie de medic, caut tot ce s-a scris despre el și clinica la care lucrează. Probabil că aceste deprinderi pe care le am și pe care le folosesc pe rețelele de socializare și motoarele de căutare mă așază în categoria oamenilor capabili să rezolve doar probleme limitate, așa cum presupune academicianul Pop. Probabil că nu am nici capacitatea de comparare și iau decizii în necunoștință de cauză. 

Multe din ideile expuse în discurs de rectorului Ioan-Aurel Pop, pare-se în calitate de deținător absolut al adevărului istoric, nu au nuanțe, iar asta e trist pentru mediul academic al cărui membru este. 

„Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică. Elita clasică a acestei lumi pare abulică, amețită, adormită, fără nerv și fără voință. Aici nu este vorba despre conflictul dintre generații, nici despre mitul vârstei de aur, nici despre nostalgia tinereții, ci de realism. Am fost avertizați demult că „somnul rațiunii naște monștri”. Nu demult, am văzut ciocane distrugând statui mesopotamiene sau bombe nimicind Palmyra! Ar fi bine să veghem cu toții ca toate admirabilele descoperiri și invenții ale lumii contemporane să servească omului creativ și creator, omului cercetător și omului moral, nu omului-robot, distorsionat și manipulat”, spune Ioan-Aurel Pop în alt fragment al discursului domniei sale. 

La același seminar pe care l-am imaginat mai sus, alt student, tot din generația google, ar putea să-l întrebe pe domnul profesor dacă este sigur că indivizii care distrugeau minunile de la Palmyra cu ciocanul or fi având cont de Google+ sau Twitter. Sau dacă or fi aflat, pe undeva, pe aceste rețele sociale, că trebuie să radă din temelii vestitul templu. Ori alt student ar putea să-l întrebe dacă nu cumva biblioteca din Alexandria- despre care se spune că ajunsese la peste 700.000 de volume pe timpul lui Cesar- a fost distrusă parțial de creștini în secolul 3 AD, după ce au fost manipulați pe Google sau Facebook, de către Theodosius. Nenorocirea e posibil să fi avut ca scânteie postarea împăratului de pe Instagram, cum că religiile păgâne au fost scoase în afara legii (n.a. recunosc, numărul de cărți despre care se spune că ar fi fost adăpostite în biblioteca din Alexandria l-am luat după o consultare a mai multor website-uri de profil și a paginii wikipedia). Cât despre manipulare, s-a scris mult, inclusiv lucrări științifice, căci tehnica nu există de azi sau ieri în istoria omenirii, iar modalitățile și mediile de propagare evoluează și se rafinează.

Iată un pasaj scăpat malaxorului online, care a criticat bucăți din discursul rectorului: Astăzi se tinde „spre înlocuirea din sistemul de educație primară și secundară a disciplinelor școlare consacrate și care și-au dat măsura valorii lor în societate (istorie, geografie, botanică, zoologie, anatomie, limbi clasice etc.) prin conținuturi (necesare, fără îndoială) botezate „discipline școlare” („educație pentru drepturile copilului”, „educație antreprenorială”, „educație sexuală”, „educație rutieră”, „educație juridică” etc.). Toate aceste teme din a doua categorie sunt subiecte de cunoaștere de neînlocuit în lumea contemporană, dar ele nu sunt discipline care să trebuiască apreciate de sine stătător și finalizate prin medii școlare! Sau ar putea să fie, la rigoare, dar nu prin eliminarea celorlalte! Învățând istorie, elevul află despre lumi și compară, face cunoștință cu primele legi, constituții, culte religioase, află ce sunt stilurile arhitectonice, deosebește o simfonie de un concert, distinge valorile antice, medievale, moderne, află cum s-au purtat războaie în numele dragostei, al credinței și al bisericii, al libertății, egalității și democrației etc., poate prețui dialogul și informarea, poate evalua răsturnarea ordinii nedrepte dintr-o societate etc. Istoria, ca și alte discipline „învechite” promovau, pe lângă fapte, valori morale, artistice, umane, idei fundamentale generale, strategii de viață; noile „discipline” propuse răspândesc metode și tehnici limitate, cunoștințe de nișă, care se pot învăța de către un om cu inteligență medie în timpul liber sau în cadrul orelor de dirigenție sau prin prisma dexterităților școlare”.

Adaptarea perpetuă la lumea contemporană e una din marile calități ale marilor școli. Iar academicianul nostru - care, culmea, este rectorul uneia dintre puținele universități din România prezentă în topul instituțiilor de acest fel din lume- pare să fi rămas niște decenii în urmă. 

Fac parte din generația Google, Facebook, SMS sau toate la un loc care am învățat limbi clasice (latina) din clasa a cincea până în clasa a XII-a. Dacă ar fi să ne luăm după numărul de ore, ar trebui să vorbim latina ca pe a doua limbă acasă, în familie. Sau poate- de ce nu- atunci când mergem la bancă, să ne întrebe funcționarul dacă dorim un exemplar al contractului în latină. „Ce profil ați absolvit? Uman”. „A! Super, ați avut 3 ore pe săptămână, doriți să semnați exemplarul scris în latină?”. Un dialog imposibil în realitate, întrucât învățarea limbii latine e o mare lecție de impostură națională, probabil că un studiu ar scoate la iveală că nimeni nu mai știe nimic din ce ar fi trebuit să acumuleze.

Dincolo de glumă, i-am apreciat tot timpul pe cei pasionați să învețe limbi străine sau clasice, în general, iar despre latină cred că e un exercițiu bun în primul rând de gramatică. Pentru că dacă înveți să împarți sintactic o frază în latină, să o faci în română e o joacă. Ce ne facem, însă, când noile „discipline” propuse care răspândesc metode și tehnici limitate, cunoștințe de nișă, așa cum spune academicianul Ioan-Aurel Pop, nu intră la timp în programa noastră școlară contemporană? Am putea semna contractul de credit în latină dar nu știm ce înseamnă DAE. 90% din români nu știau în 2008 ce înseamnă Dobânda Anuală Efectivă. Au învățat-o pe pielea lor, când a venit criza și s-a lăsat cu case pierdute, credite neplătite și chiar sinucideri din cauza datoriilor. Educația financiară sau educația antreprenorială în școli este necesară pentru că România are cel mai scăzut grad de alfabetizare financiară din Europa. Cât despre educația sexuală în școli, domnul rector al Universității din Cluj ar trebui să afle că România e în topul țărilor cu rate înalte de sarcină în rândul adolescentelor sub 15 ani. În 2014, ONU a cerut Guvernului României o strategie care să tempereze fenomenul.

În cercetările științifice de orice fel despre Google, Facebook, Twitter, Whatsup, Instagram, autorii au obligația profesională de a încearca să evalueze care este balanța între dezavantaje și beneficii. Dincolo de timpul petrecut being connected, trecând peste pagubele uriașe provocate de Facebook și Google publisher-ilor la nivel mondial prin faptul că nu produc conținut dar vând spații publicitare extrem de ieftin sau informațiilor incerte care circulă pe anumite medii, beneficiile aduse de tehnologizare și democratizarea accesului la informație sunt infinite. 

Oare cum ar putea un copil sărac din Vaslui, dar cu o conexiune stabilă la internet, să evadeze din satul său- în timp ce părinții stau la cârciumă să bea ajutoarele sociale- în muzeul virtual care o adăpostește pe Gioconda, dacă nu folosind Google Art Project? 

Cât de la îndemână îi este unui tânăr care vine din Brașov, prima dată student la Universitatea Babeș - Bolyai din Cluj, să ajungă la rectorat, descurcându-se doar cu Google maps și un smartphone? Sau cum ai putea primi de veste în câteva minute de la prietenii tăi aflați într-un oraș în care a avut loc un atentat că sunt sănătoși, dacă Facebook nu ar fi inventat funcția Saftey-Check? 

„The information revolution has further empowered individuals by handing them the technology to compete against huge organizations: hackers vs. corporations, bloggers vs. newspapers, terrorists vs. nation-states, YouTube directors vs. studios, app-makers vs. entire industries. Millennials don’t need us. That’s why we’re scared of them” (Revoluția informatiei le-a dat puterea indivizilor punându-le la dispoziție tehnologia, ca să intre în competiție cu organizațiile imense: hackerii împotriva corporațiilor, bloggerii împotriva marilor publicații, teroristii împotriva entităților non-states, regizorii clipurilor de pe Youtube împotriva studiourilor renumite, programatorii de aplicații împotriva întregii industrii de profil. Milenarii nu au nevoie de noi, de asta ne este frică de ei)- scrie Joel Stain într-o analiză care a fost coperta revistei Time în mai 2013.  

În ce privește viziunea apocaliptică despre minți malefice care ne vor răul, poate nu ar fi o idee neinspirată ca profesorii noștri să studieze prezența marilor universități în mediul online și pe rețelele de socializare. Pentru că lupta acestui secol nu este despre cum să te bați cu tehnologia și noile relații sociale, ci cum să inovezi sau măcar cum te faci auzit acolo unde sunt oamenii care ar putea capta și deveni emițătorul mesajului tău. Marea provocare- în aceste momente de tensiuni vecine cu războaiele- este despre cum să nu repetăm istoria cu toate greșelile sale, iar un nou eventual conflict să nu atragă după sine barbariile petrecute în al doilea Război Mondial, cu lagăre, deportări și asasinate în masă pe considerente de rasă sau popor. 

Și- ne place sau ba, inclusiv domnului academician Ioan- Aurel Pop, meseria de dascăl a evoluat la a oferi elevilor sau studenților deprinderlle și instrumentele spre a face comparație, conexiuni și găsi drumul cel mai scurt spre soluție. Profesorii ar trebui să-i învețe pe cei tineri cum să nu pice victime tentativelor de manipulare, cum și unde să caute informația. Căci astăzi, totul se mută în cloud, inclusiv istoria.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp