Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Sunt jumătate româncă, jumătate britanică. Vara asta, am dat Marea Britanie, țara unde locuiesc, pe România: vacanța mea memorabilă petrecută pe Ceahlău și în stațiunea 2 Mai

Maria Loveday

Sunt jumătate româncă, jumătate britanică, născută în România, unde mi-am petrecut primele 18 luni din viață. Ăsta poate este motivul pentru care vacanțele anuale petrecute în România sunt pentru mine încărcate de emoții și intru totul memorabile. Dar vara asta a fost chiar extraordinară, cu experiențe de neuitat, locuri faine și peisaje care mi-au tăiat răsuflarea .

După ce împreună cu mama și fratele meu am aterizat pe aeroportul Otopeni pe o căldură înăbușitoare și am fost întâmpinați de mătușa și unchiul meu, am străbătut cam 400 de kilometri spre Izvorul Muntelui. Acolo bunicii mei din România au o casă de vacanță, unde locuiesc din primăvara până toamna târziu .

După 7 ore de mers cu mașina, am fost foarte emoționată să-mi văd verișoara și bunicii care ne așteptau cu mâncare foarte gustoasă.

Îmi place foarte mult bucătăria românească, tot timpul in România savurăm bunătăți tradiționale cum ar fi ciorba de burtă care este felul meu preferat de mâncare de aici, saramură de pește, salată de vinete sau papanași!

După ce am ajuns, timp de vreo săptămână ne-am relaxat toată ziua în piscina din grădina bunicilor mei, ne-au vizitat rude si prieteni și ne-am distrat de minune, culegând piersici sau zmeură de pe dealuri.

Și pentru prima dată de când îmi pot aminti, am fost prezenți la ziua de naștere a bunicului meu, pe care am sărbătorit-o cu un grătar pe cinste și un tort delicios preparat de mătușa mea.

Dar ce-mi place mie la nebunie este faptul că din grădina bunicilor mei se vede Ceahlăul! Chiar înainte de a pleca din Marea Britanie ne-am propus să urcăm la Vârful Toaca. Anul trecut am fost doar până la cascada Duruitoarea, după ce urcasem din stațiunea Durău. Dar anul ăsta ne-am hotărât să urcăm până sus.

Eu, fratele și mama mea, însoțiți de verișoara noastră de 10 ani am decis să pornim în drumeție.

Am ajuns dimineața devreme la cabana Izvorul Muntelui, unde se plătește o taxă de acces în Parcul Național Ceahlău de 10 lei pentru adulți și cinci lei pentru copii. Am început să urcăm urmărind triunghiul albastru care marchează traseul prin Jgheabul cu Hotare până la cabana Dochia. Traseul începe prin pădure unde am traversat și peste un izvor .Ne-am umplut sticlele cu apă, înainte de ascensiunea pe creastă, în ultimul loc unde se mai putea găsi apă de băut.

Imediat ce am trecut de zona împădurită, am fost întâmpinați de un peisaj magnific, zone împădurite, stânci masive și jos în depărtare lacul Bicaz. A urmat un drum întortocheat prin jnepeni pe care l-am făcut destul de încet,  oprindu-ne să admirăm multitudinea de flori sălbatice și fluturi colorați.

Uimitor, deși nu am experiență la urcat pe munte, am făcut față pantelor abrupte și urcușul nu mi s-a părut greu. În aproximativ patru ore am ajuns la cabana Dochia unde ne-am cazat. Rezervasem o cameră cu 4 paturi și mic dejun inclus care a costat 550 de lei.

Imediat ce am ajuns în cameră, m-am uitat pe geam și am fost uimită de atmosfera din fața cabanei. Fiind sâmbătă era foarte aglomerat, elevii în tabere, familii cu sau fără copii, persoane mai în vârstă se bucurau de soare și aer curat. Majoritatea serveau masa de prânz la terasa din fata cabanei.

Noi am decis să mai facem un drum înainte de masă, așa încăt după o scurtă pauză am plecat spre vârful Toaca.

Situat la 1907 metri deasupra nivelului mării, Toaca este mai înalt decât orice vârf din Marea Britanie. Ben Nevis, situat în Scoția, abia depășește 1300 de metri! Cărarea care duce spre Toaca este destul de lină, și pe ambele părți se pot admira peisaje magnifice.

La polul opus sunt cele 519 trepte amenajate care duc spre vârful Toaca. Treptele sunt foarte abrupte pe alocuri, dar protejate cu balustrade de care te poți tine. Sus, în cel mai înalt punct al Ceahlăului, ne-a întâmpinat steagul României, fluturând peste un peisaj de vis. M-am simțit mică în comparație cu grandoarea muntelui și fascinată de priveliștea din jur.

După experiența asta unică pentru noi, copiii, căci mama mea mai fusese pe Toaca cu mulți ani în urmă, a venit timpul să mâncăm odată ce am ajuns înapoi la cabană. Serveau tochitură, ciorbe tradiționale sau fripturi și mâncarea fost excelentă, dar nu se compară cu cele gătite de bunica sau mătușa mea. Dar mi-a plăcut sistemul practicat de restaurant. După ce faci o comandă si plătești la casă, îți dau un fel de rozetă cu care poți ieși pe terasă in fața cabanei. Când mâncarea e gata, rozeta începe să lumineze și face zgomot, semn că te poți duce să-ți iei ce-ai comandat.

Pe seară am mai explorat prin jurul cabanei până la Schit, am mai mâncat ceva la terasa care între timp se golise pentru că mare parte din turiști urcă și coboară in aceeași zi, după care am admirat apusul și apoi puzderia de lumini care se aprindeau treptat prin văile de la poalele muntelui.

Am dormit foarte bine și a doua zi dimineață am coborât la micul dejun pe terasă. Apoi ne-am grăbit să coborâm, pentru că se anunțaseră ploi și furtuni pe după-amiază.

La coborâre am ales traseul prin Lutu Roșu marcat cu bandă albastră. Traseul este abrupt și nu după mult timp am ajuns iar în pădure. Am fost iarăși mirată de numărul mare de turiști pe care i-am întâlnit pe drum. Marea majoritate ne salutau cu bună ziua. Este un vechi obicei al celor care merg pe munte, mi-a spus mama mea, dar nu mai credea că se practică în ziua de azi.

Ne-a luat mai mult timp să coborâm decât la ascensiunea din ziua precedentă, probabil pentru că ne tot opream la popasuri pentru poze sau pentru a citi ce era scris pe panourile de pe traseu. Din nou, m-a impresionat curățenia pe tot parcursul traseului, nu am văzut gunoaie ca în alte locuri. Din loc în loc pe traseu erau panouri pe care puteai citi legende sau povesti legate de Ceahlău sau unele stânci mai cunoscute, dar și date cum ar fi altitudinea sau diferența de nivel.

Am ajuns înapoi la cabana Izvorul Muntelui, unde bunicul meu ne aștepta ca pe niște eroi. Exact la timp ca să evităm ploaia torențială anunțată de meteorologi.

A doua zi ne-am îndreptat spre Piatra Neamț pentru o călătorie cu telegondola pe muntele Cozla. Am admirat emoționată priveliștea minunată de deasupra orașului unde m-am născut. De sus o altă imagine de neuitat, lacul Bâtca Doamnei.

În mai puțin de o săptămână ne-am luat la revedere de la bunicii mei și de la câinele lor, și am pornit spre Constanța pentru a petrece 6 zile în stațiunea 2 Mai.

Pe drumul ăsta foarte lung, am trecut peste Dunăre, o zonă pe care aș vrea să o explorez mai bine în viitor. Pe durata șederii la mare, ne trezeam în general destul de devreme și ieșeam pe plajă unde se pot închiria șezlonguri și umbrele de soare. Stăteam pe plajă până seara, mai mult sub umbrele să ne ferim de soarele puternic de la amiază. Anul ăsta marea a fost agitată, cu valuri înalte, dar am învățat destul de repede să facem salturi în apă, fără niciun risc.

Într-una din zile se anunțase furtuna, în plus bătea vântul și probabil valurile erau periculoase, așa încât am renunțat la plajă .Mătușa mea a sugerat să vizităm Delfinariul din Constanța. Complexul cuprinde pe lângă delfinariu o mini-rezervație, un planetariu și un acvariu pe care nu am avut timp să-l vedem. În timpul vizitei am aflat că proiectul a fost finanțat cu fonduri europene și unii delfini au fost aduși din Ucraina, fiind astfel salvați din calea războiului.

Atracția principală, un spectacol acrobatic cu delfini, a fost impresionantă. De remarcat este comunicarea dintre animalele astea extrem de inteligente și antrenoarele lor.

La planetariu am văzut un video despre spațiu și printr-un telescop destul de sofisticat cerul acoperit de stele. Prezentarea este cam monotonă și dacă nu ești prea interesat de stele, e mai frumos afară unde în micro-rezervație se pot vedea păuni, papagali, capibara sau păsări emu.

La întoarcere în 2 Mai am luat cina la terasa unde am fost in fiecare seară. Servesc acolo o mâncare delicioasă, preparate tradiționale românești, saramură de pește, tochitură, ciorbă de burtă sau papanași, dar și internaționale cum ar fi paste, fructe de mare, fish and chips ori inele de calamari.

În ultima zi petrecută pe plajă marea se liniștise complet, am înotat ore întregi. Iar în ziua următoare ne-am luat la revedere de la verișoara, mătușa și unchiul meu și de la frumoasa Românie, țara pe care o iubesc și de care îmi va fi dor până la următoarea vizită.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Casargoz check icon
    Vacanța frumoasa. Felicitări sistemului de educație …
    • Like 0
  • Nume check icon
    O vacanta foarte frumoasa. Felicitari. Deasemenea felicitari si pentru articol. Foarte frumos scris!
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult