Foto: Damien Meyer/ AFP/ Profimedia
ARACIS-ul, adică Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, se pare că este lovită de o anumită eternitate, atât pe pământ, cât și în ceruri. Nimic nu o schimbă, nimic nu o clintește, nimic nu o tulbură, ci ea traversează anii și deceniile impasibilă, într-o notă totală de formalism și inutilitate. Sora ei cea mică, ARACIP, adică același gen de structură din domeniul învățământului preuniversitar, a fost desființată de legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, dar ... prelungită încă în funcționare de Ordinul Ministerului Educației Nr. 6072, din 2023.
ARACIS-ul revine în mod regulat și la intervale prestabilite în viața universitară pentru așa numitele acreditări și reacreditări. Construită pe standarde specifice și pe proceduri tot atât de specifice, ARACIS-ul percepe taxe mari și total nesimțite pentru procesul de evaluare și reevaluare a programelor didactice, taxe necesare în primul rând pentru plata generoasă a experților evaluatori, pentru așa-numitele cheltuieli de procesare și pentru întreținerea organigramei parazitare a acestui organism național cu sediul în București. În bună parte incompetentă, această agenție guvernamentală are o organigramă deosebit de stufoasă, cu directori și nenumărate compartimente și comisii cu aproape 100 de posturi doar în Aparatul tehnic.
Registrul Național de evaluatori este împărțit în evaluatori – cadre didactice, evaluatori – studenți, evaluatori experți – internaționali, evaluatori – angajatori. Nu am înțeles ce caută studenții în procesul de evaluare, ce competențe au studenții pentru a putea a fi evaluatori. În ce măsură au ei competențe în a evalua cursuri, profesori, planuri de învățământ etc. Cred că este vorba de un populism și de o demagogie care pot dinamita așa numita democrație din universități, o democrație care a eșuat într-un fel în democratură, în sensul în care ea eufemizează un centralism decizional excesiv și un control ultracentralizat și ultraetatizat al vieții noastre publice.
Una dintre năzbâtiile cele mai evidente ale ARACIS-ului a fost acreditarea unor universități și a unor programe didactice fără ca acestea să aibă o minimă logistică, adică fără să aibă cărți și biblioteci. Mai pe scurt, ARACIS-ul a demonstrat că se poate face școală și fără cărți. În spiritul aceleiași democrații de fațadă, experții evaluatori au fost recrutați de pe întreg teritoriul geografiei universităților din România, adică ei sunt reprezentanți ai întregului câmp academic și universitar. Unii experți – evaluatori au provenit din universități controversate precum „Hyperion”, „Titu Maiorescu”, „Bioterra” din București, din compromisa universitate „Vasile Goldiș” din Arad, sau dintr-o anumită universitate „Agora” din Oradea etc.
Experții evaluatori intră în universitate cu figuri severe, spăimoase, rigide, țepoase, adică „date dracului”, care, însă, pe parcurs se mai înmoaie, până la dispariție cu ocazia meselor, a chefurilor de la sfârșit când toată lumea se împacă românește și se departe ca prieteni și confrați. În general, membrii comisiilor de evaluatori sunt neschimbați încă de pe vremea lui Gheorghiu-Dej, precum sunt și unii funcționari umili, dar veroși ai Ministerului Educației.
Prevalându-se de standarde și normative, de indicatori de performanță, procesul de acreditare este, în mare parte, formalist și, printre altele, face referire la „coperta fișei vizitei”. Vizitele evaluatorilor la diversele universități se petrece într-o atmosferă de așteptare febrilă, de emoții în fața acestei Agenții spăimoase, dar bănoase, așteptare care se petrece într-o gradualitate din ce în ce mai alertată, adică „ea vine, vine, calcă totul în picioare”. Experții evaluatori intră în universitate cu figuri severe, spăimoase, rigide, țepoase, adică „date dracului”, care, însă, pe parcurs se mai înmoaie, până la dispariție cu ocazia meselor, a chefurilor de la sfârșit când toată lumea se împacă românește și se departe ca prieteni și confrați. În general, membrii comisiilor de evaluatori sunt neschimbați încă de pe vremea lui Gheorghiu-Dej, precum sunt și unii funcționari umili, dar veroși ai Ministerului Educației.
În timpul evaluărilor, totul se mobilizează, se galvanizează, totul de dinamizează formal, de altfel, adică se intră într-o baie a formalismului reciproc, de la rectori, la prorectori, decani, șefi de departament, responsabili de specialități, la secretare și secretarine (adică secretare debutante). Totul se febrilizează și se emoționează sub imperiul formalismului și al „furtunii într-un pahar cu apă”. A doua zi după vizita evaluatorilor, secretarele și secretarinele își cer zile libere pentru a se relaxa și pentru a se elibera de adrenalină.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Noua „cifra de afaceri” anuala a ARACIS, dupa majorarile preconizate, poate fi dedusa aproximativ utilizand valori medii ale numarului de evaluari si taxelor indicate in text :
VENIT ANUAL AL ARACIS : 700 evaluari/ an x 70.000 euro/ evaluare univ. = 49.000.000 euro (=245 Mlei)
Este un „venit propriu” consistent din care se platesc nu numai salariile (nementionate) ale celor cca 100 angajati (nu toti fiind profesori universitari platiti cu 2000 euro/luna!) ci si costurile numeroaselor activitati interne si externe in care ARACIS este angajata oficial, dar cu utilitate contestabila, de 18 ani…
Orice manager profesionist (sper sa existe asa ceva si in universitatile noastre asa cum am constatat personal in mai multe universitati straine in care am predat !!) ar considera cheltuiala cu ARACIS ca fiind o „investitie” pentru aprobarea careia sunt necesare, in prealabil, evaluarea si analiza cost-beneficiu pentru a putea decide daca accepta costul investitiei, daca o respinge sau daca poate gasi un alt prestator.
Daca beneficiul investitiei consta de 19 ani exclusiv in obtinerea finantarii publice a universitatii (in urma acreditarii sale, ca urmare a evaluarii unor documente atestand chipurile indeplinirea celor cca 90 „standarde”/ cerinte stabilite tot de ARACIS) este clar ca plata celor 70.000 euro (=350 klei), la fiecare 5 ani, de fiecare universitate, este mult inferioara finantarii bugetare obtenabile. Deci raportul cost/ beneficiu este mult subunitar, chiar neglijabil, si „investitia” poate fi acceptata ….in fiecare cincinal!!… DAR CU CE FOLOS PENTRU CALITATEA SERVICIILOR PRESTATE DE UNIVERSITATEA EVALUATA SI ACREDITATA?
Din pacate, mai toate celelalte aspecte ale serviciilor prestate de ARACIS sunt - pentru clientii/ beneficiarii lor, universitatile - cu totul neglijabile! Asa se explica probabil faptul ca - timp de 19 ani - nicio universitate nu a protestat fata de multiplele probleme stiintifice, tehnice, manageriale, metodologice si etice create de simulacrul de asigurare a calitatii educatiei introdus (nu numai in invatamantul superior ci si in cel preuniversitar) de dispozitiile OUG 75-2005, aprobata de Legea 87-2006.... Prin uzurparea conceptului „asigurarea calitatii” (redus in educatie la o simpla evaluare si generand o incredibila impostura !!), prin desconsiderarea cerintelor partenerilor de interese si a necesitatii imbunatatirii continue a CALITATII proceselor, produselor si serviciilor educationale, in fiecare universitate…
In plus, chiar denumirile ARACIS si ARACIP nu reflecta realitatea caci ambele agentii NU ASIGURA CALITATEA (conform denumirii) - sau, asa cum spunea un promotor memorabil, nu „fac CA Calitatea sa fie sigura”! - ci doar evalueaza (cat mai multe) hartii conform unor principii, criterii si metode stabilite in secolul trecut („orice document este dovada unui fapt!!!”)… CALITATEA EDUCATIEI - mult dorita - a devenit astfel NON-CALITATEA EDUCATIEI, asa cum semnaleza zilnic, de peste un deceniu, mass-media noastra si a constatat chiar un fost ministru demisionar al Educatiei.
Aceasta involutie regretabila se datoreaza exclusiv faptului ca, la noi, asigurarea calitatii educatiei a devenit un simplu instrument de marketing politic, prin publicitate mincinoasa.
Mentionez ca la aparitia noilor proiecte de legi (aprobate si promulgate in final ca L198 si L199 privind invatamantul preuniversitar, respectiv superior) se pare ca mai nimeni nu a observat (si nici nu a protestat) pentru faptul ca, prin dispozitiile lor finale, Legea 87-2006 (de aprobare a OUG 75-2005) va fi, in fine, abrogata !
Vestea „buna” pentru cei care au observat totusi perspectiva acestei abrogari este ca redactorii acestor proiecte au preluat deja din OUG 75-2005 - in TITLUL IV si ANEXA 1 al ambelor proiecte (totalizand in final peste 500 pagini!) - prin tehnica - atat de facila si frecvent utilizata - „copy-paste” - mai toate dispozitiile si definitiile (cu toate erorile conceptuale, confuziile, prejudecatile, aberatiile si lacunele lor initiale, sesizate timp de 18 ani, incepand chiar din 2005, de sute de cercetatori straini si romani - in conferinte si publicatii din Romania si din strainatate -si aduse repetat la cunostinta forurilor implicate, dar toate au fost DEGEABA pentru ca nici Ministerul Educatiei, nici Guvernul Romaniei, nici comisiile de specialitate din Parlament si nici Presedintele promulgator nu au actionat la timp pentru curmarea simulacrului, uzurparii si imposturii)
Pe de alta parte, monstruoasa birocratie creeata in scoli si universitati - in 19 ani - de pretentiile ARACIP si ARACIS de-a le fi furnizate periodic sute si mii de documente (care, pot „suporta orice”) a generat milioane de nemultumiti care constata de 18 ani ca muncesc degeaba pentru a produce periodic toate aceste documente INUTILE caci, pe plan practic … mai nimic nu se imbunatateste in scoli si universitati!.. Dimpotriva!
Iata aici o pertinenta, oportuna, vehementa dar - din pacate - unica reactie a unui excelent profesor privind modul contraproductiv in care a fost reglementata asigurarea calitatii educatiei in proiectele de legi ale educatiei aflate de peste 7 luni in dezbatere publica.
https://adevarul.ro/.../asigurarea-calitatii-in...
Este de dorit ca si alte persoane (din invatamant si de la partenerii de interese ai scolilor si universitatilor) sa realizeze consecintele si amploarea SIMULACRULUI de asigurare a calitatii educatiei reintrodus pe usa din dos in noile proiecte…
Cui foloseste asa ceva? Follow the money!
Persoanele eventual interesate de toate aceste aspecte pot consulta pe contributors.ro articolul meu intitulat CE AM CÂȘTIGAT ȘI CE AM PIERDUT, PRIN SIMULAREA, TIMP DE 18 ANI A „ASIGURĂRII CALITĂȚII EDUCAȚIEI” (ACE) ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL NOSTRU PREUNIVERSITAR ȘI SUPERIOR ? si studiul meu (mai amplu) intitulat ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI EUROPENE - LOCUL ROMANIEI IN SPATIUL EUROPEAN AL INVATAMANTULUI SUPERIOR...
Sper ca Republica.ro sa publice mai frecvent si contributii abordand aceasta grava probleme nesolutionata de 19 ani, generand - prin ineficienta si lipsa de credibilitate - o risipa evidenta a fondurilor publice....PANA CAND?
Noua „cifra de afaceri” anuala a ARACIS, dupa majorarile preconizate, poate fi dedusa aproximativ utilizand valori medii ale numarului de evaluari si taxelor indicate in text :
VENIT ANUAL AL ARACIS - 700 evaluari/ an x 70.000 euro/ evaluare univ. = 49.000.000 euro (=245 Mlei)
Este un „venit propriu” consistent din care se platesc nu numai salariile (nementionate) ale celor cca 100 angajati (nu toti fiind profesori universitari platiti cu 2000 euro/luna!) ci si costurile numeroaselor activitati interne si externe in care ARACIS este angajata oficial, dar cu utilitate contestabila, de 18 ani…
Orice manager profesionist (sper sa existe asa ceva si in universitatile noastre asa cum am constatat personal in mai multe universitati straine in care am predat !!) ar considera cheltuiala cu ARACIS ca fiind o „investitie” pentru aprobarea careia sunt necesare, in prealabil, evaluarea si analiza cost-beneficiu pentru a putea decide daca accepta costul investitiei, daca o respinge sau daca poate gasi un alt prestator.
Daca beneficiul investitiei consta de 19 ani exclusiv in obtinerea finantarii publice a universitatii (in urma acreditarii sale, ca urmare a evaluarii unor documente atestand chipurile indeplinirea celor cca 90 „standarde”/ cerinte stabilite tot de ARACIS) este clar ca plata celor 70.000 euro (=350 klei), la fiecare 5 ani, de fiecare universitate, este mult inferioara finantarii bugetare obtenabile. Deci raportul cost/ beneficiu este mult subunitar, chiar neglijabil, si „investitia” poate fi acceptata ….in fiecare cincinal!!… DAR CU CE FOLOS PENTRU CALITATEA SERVICIILOR PRESTATE DE UNIVERSITATEA EVALUATA SI ACREDITATA?
Din pacate, mai toate celelalte aspecte ale serviciilor prestate de ARACIS sunt - pentru clientii/ beneficiarii lor, universitatile - cu totul neglijabile! Asa se explica probabil faptul ca - timp de 19 ani - nicio universitate nu a protestat fata de multiplele probleme stiintifice, tehnice, manageriale, metodologice si etice create de simulacrul de asigurare a calitatii educatiei introdus (nu numai in invatamantul superior ci si in cel preuniversitar) de dispozitiile OUG 75-2005, aprobata de Legea 87-2006.... Prin uzurparea conceptului „asigurarea calitatii” (redus in educatie la o simpla evaluare si generand o incredibila impostura !!), prin desconsiderarea cerintelor partenerilor de interese si a necesitatii imbunatatirii continue a CALITATII proceselor, produselor si serviciilor educationale, in fiecare universitate…
In plus, chiar denumirile ARACIS si ARACIP nu reflecta realitatea caci ambele agentii NU ASIGURA CALITATEA (conform denumirii) - sau, asa cum spunea un promotor memorabil, nu „fac CA Calitatea sa fie sigura”! - ci doar evalueaza (cat mai multe) hartii conform unor principii, criterii si metode stabilite in secolul trecut („orice document este dovada unui fapt!!!”)… CALITATEA EDUCATIEI - mult dorita - a devenit astfel NON-CALITATEA EDUCATIEI, asa cum semnaleza zilnic, de peste un deceniu, mass-media noastra si a constatat chiar un fost ministru demisionar al Educatiei.
Aceasta involutie regretabila se datoreaza exclusiv faptului ca, la noi, asigurarea calitatii educatiei a devenit un simplu instrument de marketing politic, prin publicitate mincinoasa.
Mentionez ca la aparitia noilor proiecte de legi (aprobate si promulgate in final ca L 198 si L 199 privind invatamantul preuniversiitar, respectiv superior) se pare ca mai nimeni nu a observat (si nici nu a protestat) pentru faptul ca, prin dispozitiile lor finale, Legea 87-2006 (de aprobare a OUG 75-2005) va fi, in fine, abrogata !
Vestea „buna” pentru cei care au observat totusi perspectiva acestei abrogari este ca redactorii acestor proiecte au preluat deja din OUG 75-2005 - in TITLUL IV si ANEXA 1 al ambelor proiecte (totalizand in final peste 500 pagini!) - prin tehnica - atat de facila si frecvent utilizata - „copy-paste” - mai toate dispozitiile si definitiile (cu toate erorile conceptuale, confuziile, prejudecatile, aberatiile si lacunele lor initiale, sesizate timp de 18 ani, incepand chiar din 2005, de sute de cercetatori straini si romani - in conferinte si publicatii din Romania si din strainatate -si aduse repetat la cunostinta forurilor implicate, dar toate au fost DEGEABA pentru ca nici Ministerul Educatiei, nici Guvernul Romaniei, nici comisiile de specialitate din Parlament si nici Presedintele promulgator nu au actionat la timp pentru curmarea simulacrului, uzurparii si imposturii)
Pe de alta parte, monstruoasa birocratie creeata in scoli si universitati - in 19 ani - de pretentiile ARACIP si ARACIS de-a le fi furnizate periodic sute si mii de documente (care, pot „suporta orice”) a generat milioane de nemultumiti care constata de 18 ani ca muncesc degeaba pentru a produce periodic toate aceste documente INUTILE caci, pe plan practic … mai nimic nu se imbunatateste in scoli si universitati!.. Dimpotriva!
Iata aici o pertinenta, oportuna, vehementa dar - din pacate - unica reactie a unui excelent profesor privind modul contraproductiv in care a fost reglementata asigurarea calitatii educatiei in proiectele de legi ale educatiei aflate de peste 7 luni in dezbatere publica.
https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/asigurarea-calitatii-in-proiectele-promovate-de-2246748.html
Este de dorit ca si alte persoane (din invatamant si de la partenerii de interese ai scolilor si universitatilor) sa realizeze consecintele si amploarea SIMULACRULUI de asigurare a calitatii educatiei reintrodus pe usa din dos in noile proiecte…
Cui foloseste asa ceva? Follow the money! Persoanele eventual interesate de toate aceste aspecte pot consulta pe contributors.ro articolul meu intitulat CE AM CÂȘTIGAT ȘI CE AM PIERDUT, PRIN SIMULAREA, TIMP DE 18 ANI A „ASIGURĂRII CALITĂȚII EDUCAȚIEI” (ACE) ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL NOSTRU PREUNIVERSITAR ȘI SUPERIOR ? si studiul meu (mai amplu) intitulat ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI EUROPENE - LOCUL ROMANIEI IN SPATIUL EUROPEAN AL INVATAMANTULUI SUPERIOR...Sper ca Republica.ro sa publice mai frecvent si contributii abordand aceasta grava probleme nesolutionata de 19 ani, generand - prin ineficienta si lipsa de credibilitate - o risipa evidenta a fondurilor publice....PANA CAND?
Vizitele se petrece?
Profesorul Radoslav are dreptate, nu am timp şi nici chef să elaborez aici motivele. Închipuiţi-vă doar absurditatea unor vizite ale colegilor de la MIT care să evalueze programele de la Caltech. Există chiar ideea, nu departe de a fi pusă în practică, a publicării unui articol în revista Nature dedicat descrierii activităţii acestei entităţi aberante din România, plătită consistent din fondurile financiare ale facultăţilor, entitate care impune structuri ale programelor, denumiri ale cursurilor, etc.
Era altfel pe vremea noastră? Nu. Aceleași formule învățate pe de rost, care, după ce se împușcă nota, se scurg din cap ca apa de ploaie.
Generații de părinți care cască ochii pătrat în niște manuale scrise în păsărește. Depășiți complet de situație.
Dacă școala GENERALĂ este despre CULTURA GENERALĂ, de ce părinții angajează meditatori? În ce sistem de educație european mai avem meditații la cultură generală (atenție, a nu se confunda cu matematica vocațională, fizica vocațională, de olimpiadă)?
Nu, nu este cultură generală, este VOCAȚIONAL. Școala românească nu face educație generală. De aceea avem analfabetism funcțional. Din cauza programelor, nu a profesorilor sau a elevilor.