Avem doctori în științe câtă frunză, câtă iarbă, dar n-avem nicio universitate între primele 1000 ale lumii

Foto: Sabin Cîrstoveanu/ Inquam Photos

Ca să intri (și să rămâi) în topul celor mai bune o mie de universități din lume trebuie să punctezi la capitolul cercetare.

Mă rog, cercetare serioasă, nu teza domnului Bode, să mă ierte membrii Comisiei care au validat-o. 

Topul cu pricina se face după numărul de articole științifice publicate în reviste serioase. Nu, Fulgerul Carpaților și Vocea Pașcanilor nu se pun. Mai mult decât atât, cercetarea aia trebuie să aibă niște rezultate palpabile, concretizate în descoperiri remarcabile, invenții, brevete, aplicații cu impact asupra vieții noastre de zi cu zi.

Îmi pare rău, impactul vântului asupra firelor de iarbă sau rolul destinului ca factor de stabilitate regională la Marea Neagră nu au nici o treabă cu cercetarea serioasă. Ajută la dosar, sigur că da. Mai avansezi pe o poziție de lector, de conferențiar, universitar, de ce nu? Doamne ajută! Dacă ai ambiții politice, articolele alea sunt chiar de ajutor. Chiar dacă nu le citesc decât autorul, mama acestuia și vecinul de la scara ailaltă. Partea proastă e că șansele de a accede într-un top precum lista Shanghai Ranking sunt mai mici decât alea pe care le am eu să câștig la loteria din Luxemburg. (Nici nu știu, o fi existând loterie în Luxemburg?)

În România, cercetarea a devenit o trambulină pentru obținut (nemeritate) titluri academice, care să poată fi folosite ulterior în plan politic. O simbioză toxică între politicieni și universitari, cu beneficii pentru ambele categorii și interesul declarat de a-și păstra statu-quo-ul. N-ați uitat, sper, de legile educației, nu? Legi care le-au dat rectorilor mandate pe vreo patru vieți.

Asta nu înseamnă că în România nu avem cercetători serioși. Ba avem. Dar îi avem în ciuda sistemului, nu datorită lui. Sunt oameni care contribuie substanțial la cunoașterea științifică, sunt invitați să vorbească în amfiteatrele celor mai renumite universități ale lumii, unii dintre ei sunt chiar profesori asociați și publică frecvent în publicații științifice de prestigiu. Dar e doar meritul lor nu al sistemului nostru universitar.

Așa cum nici elevii olimpici nu sunt reprezentativi pentru învățământul nostru preuniversitar. Ne lăudăm de pomană cu ei câtă vreme restul școlilor sunt sub limita mediocrității.

Și ar mai fi un detaliu. Vă reamintesc respectuos că bugetul alocat cercetării în România este puțin sub 0,2%.

Cu banii ăștia poți să cercetezi eventual care este procentul firelor de leuștean cumpărate într-o dimineață în Piața Obor.

Și cam atât.

Închei optimist amintindu-vă că în fruntea Academiei Române se afla domnul Ioan Aurel Pop.

Să privim partea bună a lucrurilor.

Avem șanse mari să intrăm în top Caracal Ranking.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp