Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Țara Galilor intră în carantină din cauza Covid. „Trebuie să adoptăm restricții severe. Toată lumea va trebui să stea acasă”

Restricții Țara Galilor

Foto: Chris Fairweather/Huw Evans/ Shutterstock Editorial/ Profimedia

Țara Galilor va intra, începând de vineri, în carantină pentru două săptămâni, pentru a ține sub control îmbolnăvirile cu coronavirus, aflate în creștere accelerată de la începutul celui de-al doilea val al pandemiei.

Până pe 9 noiembrie, toată lumea, cu excepția lucrătorilor esențiali, trebuie să stea acasă, relatează Reuters

Premierul galez Mark Drakeford a declarat că înțelege că oamenii s-au săturat de restricții, însă trebuie impuse măsuri mai dure din cauza faptului că unitățile de terapie intensivă sunt deja pline.

„Pentru a avea impactul de care avem nevoie, trebuie să adoptăm restricții severe. Toată lumea din Țara Galilor va trebui să stea acasă. dacă nu acționăm acum, numărul îmbolnăvirilor va continua să crească”, le-a declarat el jurnaliștilor.

Toți locuitorii, cu excepția lucrătorilor esențiali, va trebui să lucreze de acasă. Toate întreprinderile neesențiale de vânzare cu amănuntul, agrement, ospitalitate și turiști vor trebui să se închidă, la fel ca lăcașurile de cult.

Elevii din ciclul primar se vor întoarce la școală după vacanța care se termină pe 2 noiembrie, însă cei mai mari vor învăța de acasă, cu excepția claselor din anii terminali.

Pentru afacerile afectate va fi alocat un fond de sprijin de 300 de milioane de lire sterline, a spus Drakeford.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bine ,,bine ,dar ,cine mai munceste ptr cei aflati in suferinta ??
    • Like 0


Îți recomandăm

Mama unuia dintre atacatorii ambulantei

Și acum partea care ar trebui lipită pe ușa fiecărui parlamentar care vrea lege împotriva dezinformării: femeia spune că „așa se auzea” pe TikTok, că fură copii, dar că ea nu are TikTok. A auzit de la ăștia mai tineri. Și s-au speriat toți.

Citește mai mult

clasa - copii - invatator

Nu știu dacă scrisorile ajung acolo unde pleacă prea devreme oamenii pe care îi iubim. Îmi place însă să cred că da. Îmi place să cred că, dintre toate lecțiile pe care mi le-ați predat, ați lăsat una care învinge și timpul: aceea că lucrurile spuse din inimă nu se pierd niciodată. foto: Profimedia

Citește mai mult

asigurare sanatate - medic

Telefonul a venit într-o dimineață obișnuită. Analizele confirmaseră ceea ce medicii bănuiau deja: un bărbat de 45 de ani, tată a doi copii, fusese diagnosticat cu o formă de cancer. În câteva minute, viața lui și a familiei sale s-a împărțit în două: înainte și după diagnostic. Este un scenariu frecvent întâlnit în practica companiilor de asigurări de sănătate. Foto: Profimedia

Citește mai mult