Tata era maestru al ritualului de împachetare ingenioasă şi de ascundere a cadourilor în locurile cele mai inedite. Magia dăruirii: povestea căutării și bucuriei în oferirea darurilor de Crăciun

Foto: Gpointstudio / ImageSource / Profimedia

Decembrie este Luna Cadourilor. Asta o ştiu de pe vremea când abia buchiseam cuvintele şi, încă de la sfârşitul lui noiembrie, pe cele câteva magazine mai acătării din oraş era expusă aceeaşi reclamă de neon cu lumină intermitentă care vestea tuturor că începuse…Luna Cadourilor. Vitrinele erau decorate modest, galantarele erau goale, mai ales în răstimpurile când multe produse de cumpărau pe cartelă, însă – ca prin miracol – cadoul râvnit ajungea în pantofiorul aşezat în geam sau sub bradul împodobit. Bănuiesc că asta se întâmpla şi prin mijlocirea… Moşului.

Hanuka, Miculaşul, Crăciunul şi Anul Nou sunt tot atâtea prilejuri care se cer a fi celebrate cu daruri destinate celor dragi şi nu numai. Este perioada potrivită în care, oferind cadouri, ne exprimăm gratitudinea faţă de binefăcători, colegi şi coechipieri sau ne achităm de obligaţiile faţă de medici, profesori sau… şefi. În mintea mea, între dar şi cadou există o diferenţă exprimabilă, mai ales, prin intensitatea sentimentului care animă gestul de a oferi. Darul e mai intim, având o puternică încărcătură afectivă, în timp ce cadoul e mai convenţional, mai protocolar. Dar şi într-un caz, şi în altul, pentru ca un dar sau cadou să se apropie de perfecţiune, trebuie întrunite trei condiţii: alegerea potrivită, oferirea adecvată şi obţinerea efectului scontat.

Alegerea

Cred că empatia este condiţia esenţială pentru a găsi cadoul potrivit. Am constatat de multe ori, chiar pe propria piele (în ambele ipostaze, de „dăruitor” sau „primitor”) că darul reflectă mai degrabă preferinţa (năzuinţa) celui care îl oferă, poate şi pentru bucuria de a merge prin magazine, a mângâia cu privirea un obiect pe care ţi l-ai dorit de mult, a-l vedea împachetat şi a-l ţine în mână pentru un răstimp, deşi nu te-ai îndurat să ţi-l cumperi… Dăruindu-l altcuiva, încerci să îndupleci soarta ca să ţi-l ofere cineva, cândva…

Deci numai punându-te în locul primitorului îţi poţi spori şansele de a nimeri cadoul care-i va fi pe plac. Cred, în orice caz, că un dar desăvârşit nu trebuie să fie un obiect de care ai nevoie, ci unul pe care ţi-l doreşti, dar nu ţi l-ai cumpăra singur. Una peste alta, alegerea cadoului potrivit e o întreprindere dificilă, cu destul de puţine sorţi de izbândă. Evident, dacă e vorba doar de o „obligaţie”, e suficient să cumperi ceva convenţional şi destul de costisitor: dulciuri, cafea şi băuturi fine. Dar cum rămâne cu darurile? Cu cât mai diversificată e oferta, cu atât mai greu e să alegi un dar, pentru că galantarele încărcate de marfă îţi fac cu ochiul, ispitindu-te cu o bogăţie şi varietate ameţitoare de opţiuni (majoritatea sclipitoare, pufoase, opulente, adesea „kitschoase”).

Căutând cu râvnă şi punându-ţi la bătaie imaginaţia poţi găsi, totuşi, acel dar special, expresiv şi sensibil, care aduce surâsul pe buze şi lacrimile în ochi. Nu-mi dau seama dacă am reuşit să-l ofer, la viaţa mea, în schimb am avut norocul să-l primesc în câteva dăţi. În topul acestora, pe primul loc, se află un parfum l’Air du Temps, cumpărat de Omul Meu cel mai drag, în plin comunism, de la shopul de la kilometrul 59 al autostrăzii Bucureşti-Piteşti, făcând autostopul, de la tabăra unde-şi însoţise elevii.

Oferirea

De câte ori vine vorba de oferirea unui cadou, îmi amintesc de Ucu, băieţelul din vecini, invitat la ziua mea, care a dat năvală cu privirea în pământ, mi-a întins o cutie hexagonală de tablă cu bomboane de lapte Kandia şi a întins-o spre poartă, nevrând să cedeze nici în ruptul capului rugăminţilor noastre de a rămâne şi a se ospăta din tortul aniversar… Dar îmi amintesc cu nostalgie şi de momentele febrile ale ajunului zilelor de naştere din familie, când complotam cu drag, regizând înmânarea darurilor. Tata era maestru al ritualului de împachetare ingenioasă şi de ascundere în locurile cele mai inedite, ca să nu le găsească mama care începea “vânătoarea”, cu o săptămână înainte de ziua ei de naştere, 12 decembrie. Cadoul găsit ieşea din cursă. Aşa s-a întâmplat că într-un an, în 13 decembrie, tata şi-a amintit că mai avusese un cadou pentru mama, pe care-l pitise tocmai pe candelabru şi uitase de el! Dar nu numai de ziua mamei ne străduiam să ambalăm darurile cât mai frumos şi să le însoţim cu urări – uneori în versuri – ca într-o montură specială, menită a le spori încărcătura afectivă.

Bucuria

Deznodământul întregului demers de dăruire este momentul primirii cadoului, când primitorul despachetează plin de curiozitate, iar dăruitorul îi pândeşte reacţiile. Uimirea şi bucuria oglindite pe chipul primului se reflectă în satisfacţia celui de al doilea… Dezamăgirea şi apatia, aşijderea. Până la urmă, Luna Cadourilor sau oricare alt răstimp al darurilor ne provoacă să ne punem la bătaie fantezia şi empatia, pentru a găsi calea adesea sinuoasă, aglomerată, costisitoare, uneori exasperantă, dar care merită să fie parcursă mereu, pentru că la capătul ei ne aşteaptă clipa magică de fuziune între dăruitorul şi primitorul darului, sub semnul iubirii.

articol publicat anterior pe baabel.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp