Foto: Getty Images
Ultima săptămână din luna mai a început cu un eveniment catalogat de presa și liderii politici occidentali drept un act de "piraterie aeriană" și “terorism de stat”. Autoritățile din Belarus, la ordinul direct al lui Aleksandr Lukașenko, au deturnat un avion comercial internațional care plecase din Atena și se îndrepta către Vilnius, pentru a aresta un jurnalist, fondator și administrator al canalului Nexta-Live de pe platforma Telegram. Roman Protasevici a relatat pe larg despre protestele de după alegerile prezidențiale din august anul trecut, alegeri despre care opoziția din Belarus și Occidentul insistă că au fost fraudate.
Occidentul a reacționat foarte rapid la această acțiune dictatorială, iar șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene, reuniți la Bruxelles pentru Consiliul European desfășurat în primele două zile ale săptămânii, au făcut public un comunicat comun, cerând regimului de la Minsk eliberarea imediată a jurnalistului Roman Protasevici și a iubitei lui, Sofia Sapega. Ulterior declarației politice, liderii UE au trecut la fapte și au decis să închidă spaţiul aerian al blocului comunitar pentru avioanele din Belarus ca măsură de sancţionare a regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. De asemenea, companiile aeriene din UE au fost sfătuite ca, la rândul lor, să evite spațiul aerian bielorus. În plus, liderii europeni au mai anunțat că vor fi aplicate și sancțiuni precise tuturor oficialilor implicați în deturnarea zborului de pasageri Ryanair și nu vor scăpa nici oligarhii bieloruși care îl finanțează și îl sprijină pe Lukașenko.
Totuși, nu e prima dată când Europa impune sancțiuni regimului autoritar de la Minsk. Principalii demnitari bieloruși, inclusiv președintele Lukașenko, sunt deja supuși multor sancțiuni internaționale, mai ales după violențele comise împotriva manifestanților anti-regim din toamna lui 2020.
În aceste condiții, întrebarea care stă pe buzele tuturor celor atenți la subiect este următoarea: oare cât de eficiente vor fi noile sancțiuni europene, atât timp cât Vladimir Putin continuă să-l sprijine pe omologul său autocrat și are capacitatea de a face ineficace sancțiunile economice ale Occidentului, furnizând Minskului valută și materii prime și ocupându-se de puținele sale exporturi?
La această întrebare a încercat să răspundă specialistul în politică externă și sancțiuni europene, Jan Lepeu, care a declarat pentru Republica.ro că un factor important al evenimentului din această săptămână este modul în care liderii europeni abordează situația. “Fie percep operațiunea lui Lukașenko ca fiind îndreptată împotriva lor, fie o văd doar ca pe o nouă iterație a încălcării drepturilor omului de
către regimul de la Minsk”, susține Jan Lepeu, subliniind în același timp că atunci când UE se simte direct vizată, opțiunile de pe masă tind să crească în mod semnificativ.
“O paralelă utilă este răspunsul Uniunii Europene la rolul Rusiei în conflictul din Ucraina. Accidentul avionului MH17 din 17 iulie 2014, atribuit grupărilor armate susținute de Rusia, a fost cel care a determinat UE la vremea respectivă să intensifice semnificativ nivelul și natura sancțiunilor europene împotriva regimului de la Moscova”, declară Jan Lepeu, care în prezent este cercetător la Institutul Universitar European din Florența, Italia.
La rândul său, profesorul de științe politice Armand Goșu a declarat pentru Republica.ro că dificultatea, în cazul deturnării avionului comercial, este dată de faptul că Uniunea Europeană nu prea are instrumente să sancționeze Belarus.
“Relațiile Belarusului cu UE sunt deja la un nivel foarte scăzut. Belarusul e supus de mulți ani unor seturi de sancțiuni ale UE și ale Occidentului. Aceste sancțiuni au crescut în intensitate după alegerile falsificate din decembrie 2010, iar acum, practic, Uniunea Europeană se află în impas. Vrea să sancționeze într-un fel comportamentul dictatorului de la Minsk, dar constată care are foarte puține instrumente ca să facă acest lucru”, subliniază profesorul Goșu, unul dintre cei mai buni experți români pe spațiul ex-sovietic.
Noile sancțiuni sunt suficiente pentru a-l înlătura pe Alexander Lukașenko de la putere?
Istoria recentă arată că Belarusul a fost sancționat neîntrerupt din 2004 până în 2015 de către UE, fără a se reuși debarcarea politică a lui Alexander Lukashenko. Mai mult, în 2015, UE a fost de acord să suspende și să ridice în cele din urmă sancțiunile împotriva Belarusului, după eliberarea deținuților politici și a îmbunătățirii relațiilor UE-Belarus. Mai exact, președintele Lukașenko era suficient de inteligent la acea vreme pentru a juca cartea nevoii sale de a-și diversifica relațiile externe dincolo de Rusia lui Putin, pentru a convinge UE că este tolerabil.
Numai că lucrurile s-au schimbat, după cum observă profesorul Horia-Victor Lefter, specialist în problematica politică a Europei Centrale și de Est.
“În ultimul deceniu, Lukașenko și-a ajustat politica externă atât față de Occident cât și de Rusia în virtutea reacțiilor acestora, acceptând să facă compromisuri proporțional cu propriile sale interese. Acesta e unul din motivele care explică de ce sancțiunile nu și-au atins efectul scontat”, precizează analistul Horia-Victor Lefter pentru Republica.ro
Dintr-un alt unghi, cercetătorul Jan Lepeu spune că schimbarea regimului de la Minsk nu face obiectul direct al noilor sancțiuni europene, ci acestea au rolul, în primul rând, de a preveni noile violențe ale regimului, de a-l forța pe Lukașenko să elibereze prizonierii politici și de a-l constrânge să inițieze un dialog național incluziv, care, în cele din urmă, să culmineze prin organizarea unor alegeri libere și corecte.
Victimele colaterale ale crizei din Belarus
Atunci când se adoptă sancțiuni internaționale împotriva unor oficiali din alte state se ajunge inevitabil la un compromis, care se traduce prin faptul că măsurile mai dure împotriva regimului vizat vor începe să creeze costuri și pentru populația din acea țară, cazul de față: cetățenii din Belarus. Concret, sancțiunile existente ale UE vizează guvernul lui Lukașenko și aparatul de securitate implicat în represiunea politică și arestarea jurnalistului Roman Protasevici. Acestea sunt punctele care stau la baza sancțiunilor europene în cazul încălcării drepturilor omului de către un regim împotriva propriei populații. Scopul este de a viza regimul fără a fi prea dăunător pentru populație.
Cercetătorul elvețian Jan Lepeu evidențiază că sancțiunile economice vizează sectoare întregi ale economiei din Belarus, cum ar fi sectorul apărării, energiei sau tehnologiei de supraveghere. Cu alte cuvinte, prin adoptarea unor sancțiuni mai cuprinzătoare, UE va risca să aibă un impact mai direct asupra populației generale.
“Sunt posibile sancțiuni mult mai cuprinzătoare, dar acestea vor implica pierderea veniturilor și a oportunităților pentru populația generală, precum și potențial pentru unii actori economici ai UE. Luate împreună, UE și SUA sunt capabile să impună sancțiuni cu un impact real în ceea ce privește veniturile statelor sancționate, așa cum a fost demonstrat în cazul Rusiei și al Iranului. Cu toate acestea, aceste efecte economice nu se traduc neapărat în câștiguri politice”, remarcă Jan Lepeu, care mai spune că atunci când costurile devin semnificative pentru populația generală, acestea ar putea începe să se întoarcă împotriva expeditorilor, iar sancțiunile riscă să crească sprijinul pentru regimul autoritar.
Economia bielorusă se bazează în mare măsură pe sectoarele economice publice și cvasi-publice, ceea ce înseamnă că sancționarea activelor și a companiilor de stat ar putea avea un impact mare asupra populației generale. În plus, economia bielorusă este mult mai integrată în economia rusească decât în economia europeană, ceea ce înseamnă că pârghia economică pe care UE ar putea să o creeze în Belarus ar fi foarte limitată.
Profesorul Goșu evidențiază faptul că Lukașenko mai are un singur sprijin extern - Rusia.
“Cancelariile occidentale încearcă să mobilizeze Rusia pentru a fi mai proactivă la Minsk și să rezolve problema bielorusă, pentru că Rusia este singura putere care are instrumente pe teren. Are oameni, are și rețete ca să-l schimbe pe Lukașenko. În schimb, occidentalii nu au în Belarus absolut nimic. Este o iluzie sa îți închipui ca vin americanii să-l schimbe pe Lukașenko”, mai spune Armand Goșu, care predă istoria politică a URSS la Facultatea de Științe Politice de la Universitatea din București.
În completare, analistul Horia-Victor Lefter susține că eficacitatea sancțiunilor economice împotriva Belarusului vor depinde, în mare parte, de felul în care Rusia va răspunde, și anume de cât este Moscova pregătită să ofere în schimb.
“Contrar sancțiunile adoptate până acum, noile sancțiuni, mai ales închiderea spațiului aerian, ar trebui, în principiu, să fie mai eficiente deoarece Kremlinul nu le poate, în mare parte, compensa, mai ales că Rusia nu este, în momentul de față, deloc în relații bune cu UE. În schimb, în momentul de față, închiderea spațiului aerian se poate dovedi o măsură cu două tăișuri, afectând atât autoritățile belarusiene, care nu ar mai putea să călătorească decât în sau prin Rusia - absență de frontiere căci ambele țări fac parte din Uniunea Statală fondată în 1997/1999 - cât și cetățenii belarusieni care ar vrea să caute azil în Europa”, indică Horia-Victor Lefter.
Declarațiile politice fără rezultat și revenirea la status quo, adică eliberarea lui Roman Protasevici
Chiar dacă la 24 de ore de la arestare a apărut în spațiul public o primă înregistrare video cu jurnalistul Roman Protasevici, în care acesta prezenta urme de agresiune, dar susținea că regimul lui Lukașenko să poartă cu el conform legii, este puțin probabilă eliberarea sa din închisoare, crede profesorul Goșu.
“Occidentalii nu au nicio influență asupra comportamentului lui Lukasenko, iar toată această sarabandă de declarații occidentale nu sunt mai multe decât un fel de reacție la care politicienii din occident s-au simțit obligați în fața acestor abuzuri nemaiîntâlnite și în fața valului de indignare din opinia publică din țările occidentale, pe care acțiunea lui Lukasenko a stârnit-o”, susține profesorul Goșu, care mai subliniază că șansa politicienilor occidentali constă în faptul că în zilele următoare, altele vor fi subiectele care vor ține capul de afiș în țările occidentale. Drept urmare, în câteva săptămâni sau luni, lumea va uita de Belarus până în momentul în care un alt caz va exploda, iar atunci problemele din Belarus vor reveni în atenția publică a spațiului european.
Mai departe, profesorul Goșu susține că, noi, occidentul, nu avem în acest moment strategii pe termen scurt, mediu și lung față de o țară precum e Belarus. “Noi nu avem strategii clare nici măcar față de o țară precum e Rusia. Nivelul de expertiză în UE este tot mai scăzut, iar asta se vede cel mai bine în postările halucinante pe care le-au produs unii demnitari de la Bruxelles cu ocazia acestei crize. Uniunea Europeană este un elefant de aproximativ 450 de milioane de locuitori, care se mișcă foarte greu și care este sâcâit de această muscă care se numește Lukașenko. Această muscă, sigur, putea fi de mult înlăturată, putea fi de mult dresată sau obligată cu ani în urmă să respecte niște linii roșii. Numai că nu s-a întâmplat lucrul asta, deoarece, exceptând țările baltice și Polonia, care sunt cu adevărat interesate de ce se întâmplă cu vecinul lor, restul capitalelor europene nu au manifestat un interes constant față de problematica ultimului dictator din Europa”, conchide Armand Goșu.
Cercetătorul politic Jan Lepeu consideră că dacă regimul lui Lukașenko a fost suficient de îndrăzneț pentru a executa o astfel de operațiune, din păcate este puțin probabil ca el să accepte să-l elibereze cu ușurință pe jurnalistul Roman Protasevici.
Analistul politic Horia-Victor Lefter are o părere mai nuanțată și crede că Roman Protasevici, un ostatic în mâna Minskului, deși nu e tratat de regim conform legii, nu va fi executat (pedeapsa prevăzută de lege în caz de trădare), deoarece Lukașenko are nevoie de pioni pentru a putea negocia ulterior, ceea ce a mai făcut și în trecut prin eliberarea de prizonieri.
Un nou standard internațional în materie de represiuni
Evenimentele din weekendul trecut, prin amploarea și îndrăzneala operațiunii, au luat prin surprindere pe toată lumea, UE, statele sale membre, precum și companiile aeriene și de securitate, ridicând noi întrebări referitoare contraspionaj în interiorul cancelariilor occidentale.
Profesorul Goșu atrage atenția că s-a setat un nou standard în materie de represiune, iar acum refugiații politici nu se mai simt în siguranță nici în țările care i-au primit, cum e cazul Lituaniei vecine, dar nici în alte țări.
“Într-un caz ipotetic, Erdogan mâine poate să-ți facă așa ceva cu alt avion de linie. Vladimir Putin poate să întreprindă la rândul său o astfel de operațiune, iar Rusia e o șesime din suprafața globului. Mi se pare grav că nu mai poți să ai încredere în dispecerii de zbor. Nu a existat așa ceva până acum, ca un dispecer de zbor să inventeze un atentat terorist, să inventeze bombe la bord ca să-ți atragă nava pe un aeroport. Asta mi se pare extrem de grav. Din momentul asta ne putem aștepta la orice”, evidențiază Armand Goșu.
Sancțiunile europene sunt doar o formă de stigmatize a regimului de la Minsk pentru a reafirma o serie de valori și principii politice democratice sau reprezintă ceva mai mult decât declarații lipsite de eficiență?
Conform procedurilor tehnice, sancțiunile europene trebuie să fie concepute pentru a viza entități și persoane fizice care desfășoară activități dincolo de frontierele statului vizat, cum este cazul Belarusului. Cu toate acestea, sancțiunile UE sunt supuse controlului juridic, prin urmare blocul comunitar al UE trebuie să poată stabili în mod exact legătura dintre persoanele sancționate și motivele care stau la baza sancțiunilor, după cum prevede dreptul internațional.
În opinia lui Jan Lepeu, chiar dacă sancțiunile sunt văzute în multe situații doar ca o formă de „virtue signaling” (notă redacțională: semnalizare a virtuții - concept care exprimă un punct de vedere moral cu intenția de a comunica un caracter bun), nu înseamnă că acestea sunt anecdotice din punct de vedere politic.
“Sancțiunile semnificative ale UE împotriva unor oficiali regionali chinezi din Xinjiang au declanșat o reacție în lanț care a dus la înghețarea acordului de investiții UE - China și la o deteriorare a relațiilor Bruxelles - Beijing. În cazul Belarusului, sancțiunile UE trebuie privite în coordonare cu alte instrumente, inclusiv cu sprijinul opoziției exilate condusă de Svetlana Tihanovskaia și redirecționarea unor fonduri UE către Belarus. La nivel global, UE este în poziția de apărător al anumitor valori și semnalează că nu va rămâne un spectator deplin al evenimentelor politice care se petrec direct la granița sa. Să nu uităm însă că politica externă comună a UE are vulnerabilități, iar dacă statele membre nu sunt de acord cu acțiunile externe ale Uniunii, UE devine inexistentă în afara granițelor sale”, atrage atenția Jan Lepeu.
Cercetătorul elvețian merge mai departe și aduce în atenție ceea ce s-ar fi întâmplat fără sancțiunile occidentului față de țările care nu își respectă cetățenii. “În dezbaterea succesului sancțiunilor împotriva Rusiei, unii susțin că acestea nu l-au forțat pe Putin să revină asupra anexării Crimeei. Alții susțin că liderul de la Kremlin ar fi încercat să facă mai multe dacă nu erau aplicate sancțiuni”, evidențiază Jan Lepeu, care mai spune că acțiunea de duminică va trebuie să declanșeze o schimbare calitativă a sancțiunilor împotriva Belarusului și nu doar o creștere cantitativă a numărului de persoane bolduite pe o listă neagră.
Reforma instrumentului de sancționare și perspectivele legate de Belarus
Profesorul Armand Goșu consideră că Vladimir Putin va controla transferul de putere din Bielorusia și va avea o garanție ca acesta se va produce în avantajul Rusiei, pentru că Lukașenko a devenit un balast mult prea greu pentru umerii Kremlinului.
“La Minsk nu se citește problema în cheia Vest vs. Est, pentru că mulți cetățeni din Belarus sunt anti-Lukașenko. De aceea, pentru societatea de acolo orice schimbare
de lider politic este cel mai bun scenariu cu putință”, consideră profesorul Goșu, care mai spune că Lukașenko se mai sprijină în acest moment doar pe structurile militarizate. Practic, acestea nu îl vor trăda pe liderul autoritar al Belarusului, decât în cazul în care vor obține niște garanții că nu vor fi judecați pentru crimele, abuzuri și torturi. Ori e foarte greu să le dea cineva astfel de asigurări, punctează Armand Goșu.
În completare, analistul politic Horia-Victor Lefter susține că, atât timp cât Lukașenko este, pe plan extern, susținut de Putin și, pe plan intern, beneficiază de fidelitatea KGB-ului și a miliției specializate OMON, o eventuală răsturnare a regimului nu este previzibilă.
“Unul din scenariile cele mai probabile pentru o eventuală schimbare ar fi un candidat care ar putea să convină atât Occidentului cât și Rusiei, Belarusul rămânând în cazul acesta un stat tampon. După pierderea țărilor baltice și situația instabilă în Ucraina și Georgia, Rusia nu ar accepta sub niciun fel să piardă încă o piesă din “străinătatea apropiată” europeană. Un alt scenariu evocat, dar care e mai puțin fezabil, este anexarea Belarusului prin forță sau prin finalizarea proiectului de uniune statală”, evidențiază Horia-Victor Lefter.
În ceea ce privește reformarea instrumentelor de coerciție în plan geopolitic, cercetătorul elvețian Jan Lepeu spune că, în timp ce sancțiunile au devenit arma alegerii pentru politica externă a UE, instrumentele și procesele nu s-au schimbat deloc (sau schimbat cu greu) în ultimii ani, sugerând că sunt necesare două reforme majore pentru ca sancțiunile UE să devină un instrument mai flexibil și mai puternic:
“Sancțiunile SUA au devenit un instrument incredibil de puternic, parțial datorită implementării sale centralizate de către o agenție dedicată, Biroul de control al activelor străine (OFAC), dar și datorită unui sprijin puternic al sistemului american de justiție. Spre comparație, implementarea sancțiunilor europene revine drept responsabilitate statelor membre, ceea ce împiedică o aplicare transparentă și uniformă a acestora. O agenție precum OFAC este utilă pentru a avea un interlocutor unic atunci când trebuie puse întrebări importante către anumite guverne, cum ar fi derogările acestora de la dreptul internațional umanitar. Pentru a consolida sancțiunile UE, ar fi necesară o adevărată europenizare a instrumentelor printr-o agenție UE dedicată care se ocupă de punerea lor în aplicare.
În prezent, sancțiunile UE trebuie acceptate în unanimitate, ceea ce înseamnă că un stat membru poate bloca întregul proces. Prin urmare, hotărârile pe care le adoptă blocul comunitar sunt la fel de puternice precum și cea adoptată de cel mai slab stat membru. Dacă Uniunea Europeană dorește să se ridice la înălțimea ambițiilor sale geopolitice, deciziile de politică externă vor trebui luate cu majoritate calificată, așa cum este cazul majorității deciziilor interne”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Comunismul practic este un instinct de conservare.