Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu
Nu, domnule ministru!
Nu. Alegerea directorilor de către profesorii titulari e o măsură discriminatorie și ineficientă. Veți distruge și ultima rămășiță de profesionalism în managementul școlilor. Ultima care a mai rămas după ani de numiri în funcție de carnetul de partid.
Titulatura nu (mai) este o garanție a competenței în educație. Cu atât mai puțin o garanție că alegerea unui director este cea care trebuie. V-o spune cineva care a promovat examenul de titularizare în 2008 cu cea mai mare notă pe București si are o experiență de vreo 10 ani ca director.
Noțiunea de suplinitor a fost dusă în derizoriu de oameni care nu cunosc foarte bine corpul profesoral. Există titulari mediocri, care au luat un șapte cu chiu cu vai. Există suplinitori care au luat zece la concurs și sunt impecabili la catedră dar nu au prins post. Sunt județe în care nu mai sunt posturi titularizabile de ani buni iar acești oameni merg, an de an, la concurs pentru că nu au altă opțiune. Sunt, de cele mai multe ori, confundați cu profesorii necalificați sau băgați în aceeași oală cu profesorii care abia au reușit să ia un 5 la concurs. Și ei sunt tot suplinitori.
Departajarea pe acest criteriu a devenit inutilă. Sunt profesori foarte buni indiferent că sunt titulari sau suplinitori. Indiferent că predau la țară sau la oraș. La stat sau privat. Că sunt la colegiul faimos din centrul orașului sau în școala de cartier, care abia se vede printre blocurile gri.
Așa cum sunt și unii care, pur și simplu, nu au ce căuta la catedră. În toate situațiile amintite mai devreme.
Titularizarea a devenit, pentru unii profesori, un paravan pentru un job călduț, în care nu dai socoteală pentru nimic. Sigur că e nevoie de stabilitate pe post. Dar una care să fie bazată pe competență și profesionalism. Iar directorul trebuie să fie garantul unei evaluări obiective și clare a profesorilor. Ori, dacă el va fi ales de titularii cu normă întreagă din școală (cei cu jumătate de normă ce-or avea?) atunci nu avem nici șansă să ieșim din cercul ăsta vicios.
Un director într-o școală publică trebuie numit în urma unui concurs. Mi-aș dori ca membrii Comitetului de părinți precum și cel al elevilor să aibă un cuvânt de spus in această privință. Există deja un precedent. În Consiliile de administrație sunt reprezentați atât părinții cât și elevii. Adică dacă sunt implicați în multe alte decizii privind școala, de ce nu ar face-o și în ceea ce privește numirea directorului?
Știți ce idee năstrușnică mai am eu, domnule ministru?
Una și gata.
Cum ați face dumneavoastră să depolitizați numirile în funcția de director?
Că prima parte, vă spun eu, s-ar rezolva ușor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Prima întâmplare, din clasa a 2-a când i-am pus sub picioarele scaunului tovarășului INVATATOR, in prag de pensionare, câteva capse de pistol de jucărie. După ce s-a așezat pe scaun si capsele au pocnit, tovarășul INVATATOR a înlemnit, nu pot aprecia cat timp a trecut deoarece pentru noi pământul a încetat sa se rotească, a deschis catalogul si cu același ton obișnuit al domnului Trandafir, citit mai târziu, a început sa strige catalogul. Faptul ca niciodată nu a abordat niciodată subiectul a fost o pedeapsa cumplita pentru noi.
A 2-a întâmplare a fost in clasa a VII-a când plictisiți de Educația Civica citita de tovarășul Profesor, o persoana extracorporala, suferinda, care se așeza la catedra de unde nu se mișca toata ora, am legat tablourile si suporturile de flori cu guta de pescuit transparenta. Si deoarece tovarășul Profesor avea obiceiul sa bata tactul cu liniarul in catedra ne-am inteles când tuseste un coleg sa începem sa ne legănam ușor in aceaisi direcție în același timp cu tablourile si suporturile de flori. După un timp, tovarășul Profesor transpirat complet, s-a uitat cu atenție la noi, la tablouri si suporturile de flori care se mișcau insesizabil, a scos batista s-a șters pe frunte si a ieșit din clasa. Nici nu am izbucnit bine in ras ca intrat ca un taifun in clasa DIRIGINTELE ns., un OM (cu majuscule) de 55 kg. si 1,60 inaltime, care s-a așezat la catedra, unde, după câteva minute de tăcere ne-a prezentat performantele didactice deosebite ale tovarășului Profesor de Educație Civica si motivele pentru care preda la școala ns., si care ar trebui sa fie un motiv de mândrie pentru noi. Ne-am simțit rușinați, dar si mai mult de faptul ca tovarășul Profesor de Educație Civica, ora următoare si-a cerut scuze ca a permis situației lui personale sa primeze asupra profesiei sale. Așa ca am avut parte de ce mai frumoasa poveste a democrației: Senatul Romei antice, primul Parlament Britanic, Războiul de Independenta al Statelor Unite, Constituția R.P.R., lecții condimentate cu filmele Dacii, Cu mâinile curate, Winetou si Old Shaterland. Pe langa faptul ca am devenit interesați de aceasta disciplina, eram cei mai frecvenți „pornitori” ai Trabantului, „înhâit” pe o parte a tovarășului Profesor de Educație Civica, care ramanea întotdeauna fara baterie.
O alta lecție de Pedagogie ne-a „aplicat” Directoarea scolii întronata de Partid, care era si profesor de istorie. Puși șotii, fara a avea o educație cognitiva matura, întâmplarea a făcut ca la o ora despre Partidul Comunist Roman, pe peretele din fundul clasei sa se înalte încet maiestuos tras cu guta de pescuit transparenta un afiș de la Teatrul de Papusi cu Baronul Munchausen calare pe o ghiulea. Observând afișul, Directoarea, f. severa de felul ei cu o voce asemenea sirenei lui Vasile Roaita, s-a așezat pe scaunul de la catedra si s-a uitat bine pe rând la fiecare elev. După care a continuat ora pe care a terminat-o cu pro cinci minute mai repede si a ieșit din clasa. După ritualul cu care eram obișnuiți, si pe care il așteptam deja a intrat in clasa Dirigintele senin si timp de vreo 20 de minute ne-a explicat chestia „cu unde dai si unde crăpa”.
Întâmplările sunt mai multe, cea cu Securitatea care a descoperit ca noi făceam speculație cu cartușe funcționale de tir, furate din poligonul de tir, când chiar si Directoarea cea severa si rea, revoltata de tratamentul aplicat noua „dușmanilor de clasa” a început sa strige la securiști ca in loc sa aresteze elevii sa-i caute pe cei din a cărui neglijenta au ajuns cartușele la elevi, sau cea cartile de joc porno care se găseau pe tejghele de vânzare la vechituri. Pe vremea acea o un Director de școala avea un ascendent moral chiar si asupra securiștilor pentru ca ere numita de Partid. Partid care numea numai persoane credibile deoarece erau verificate in prealabil.
Tatălui meu care exasperat pentru ca obosise sa-mi aplice corecții cazone cu centura de militar, a cerut scolii sa mă interneze la școala de corecție, Directoarea cea severa si rea cu Dirigintele meu ia răspuns ca sunt numai copilării si de fapt tatăl meu este de vina pentru ca nu-mi dădea voie sa mă duc in excursiile organizate de școala, făcute chiar in scopul de a completa o educație solida intr-un mediu controlat.
Am spicuit cele câteva prezentate mai sus pentru a sublinia calitatea de baza a PEDAGOGULUI, care deși potrivit tuturor previziunilor originii mele sociale de a deveni un dulgher de nadejede al României socialiste, m-a „drogat” cu dragostea de „carte” astfel incat am terminat prima facultate cu nota 10 la examenul de diploma si am evoluat pana la titlul academic de doctor.
In opinia mea, mă repet, de „consumator de educație publica”, concursurile pentru postul de director pe baza unor planuri de „manajement” care oricât de bine ar fi făcute neglijează obiectul muncii lor, formarea educației unui om in devenire care se rezolva intr-un singur mod: PEDAGOGIA.
Chiar si tovarășa Directoare „ce severa si rea”, numita de Partid sa educe copii in spiritul clasei muncitoare, nu a putut trece peste virusul inoculat in ADN-ul domniei sale de un invatamant solid de pregătire pedagogica.
Martor al involuției invatamantului universitar din ultimii 45 de ani nu mi se pare normal ca intr-o universitate publica de stat participarea la cursurile „online” sa fie condiționata de plata taxei școlare.
Examenele da.
Si pe undeva au dreptate, pentru ca daca noi criticam calitatea cursurilor litografiate puse la dispoziția studenților comuniști, acum studenților li se pune la dispoziție câteva foi A4 scrise chinuit cu mana, cu scheme caricaturale a unor plagiate ordinare după cursuri editate acum 50 de ani.
Si mie mi-ar fi rușine sa fac publice așa cursuri.
Deci preocuparea principala a invatamantului de azi a devenit banul. S-a transformat intr-un SRL-uri a cărui scop este sa asigure intr-un fel sau altul bunăstarea persoanelor din SRL-u, persoane care nu dau nimic in schimb.