„To do list” în Energie: Avem nevoie, în al 12-lea ceas, de un nou regim al redevențelor în sectorul țiței și gaze

Foto: Guliver Getty Images

Avem guvern nou, avem parlament nou, avem așteptări mari. Lucrând de câțiva ani buni în sectorul energetic, m-am gândit să rezum câteva priorități – legislative, de politici publice, de administrare pur și simplu – fără de care, în opinia mea, vom continua să stagnăm din punct de vedere al performanței acestui sector. Ordinea este aleatorie.

Avem nevoie, în al 12-lea ceas, de un nou regim al redevențelor în sectorul țiței și gaze. El ar fi trebuit să opereze de peste doi ani, de când a expirat clauza de stabilitate din contractul de privatizare al Petrom. Trei sau patru guverne succesive, nici nu le mai țin minte numărul, nu au reușit din păcate să finalizeze această reforma majoră. 

Simulările și calculele fuseseră de mult finalizate, inclusiv cu participarea instituțiilor financiare internaționale, și totuși nici urmă de un nou regim de taxare. Doar cu un nou regim consistent al taxării vom putea vorbi cu adevărat de stabilitate și predictibilitate în domeniul energiei, nu de cârpeli intempestive prin prelungiri ad infinitum ale unor biruri arbitrare (ex: taxa pe stâlp) de fiecare dată când facem bugetul și ne dă pe minus.

Avem nevoie de o mai mare aplecare a instituțiilor către consumator și nevoile acestuia. În mai puțin de un an, piața energiei electrice va fi complet liberalizată pentru consumatorii casnici. Furnizorii se vor întrece în oferte tot mai agresive. Au început deja. Digi Energy promite energie la prețuri minime, Enel promite un preț fix al energiei timp de 24 de luni. O fi bine, o fi rău? Fără o campanie neutră de informare care să vorbească despre drepturile consumatorului și despre cum se poate feri de capcane, pe înțelesul omului simplu, consumatorii nu vor putea face alegerea corectă. Nu, o trimitere la regulamentul de furnizare, care are 20 de pagini, e scris în birocrateză și e ascuns într-o secțiune discretă pe site-ul reglementatorului, în PDF needitabil, nu e suficientă. E nevoie de un comparator real de prețuri pe site-ul reglementatorului și al ministerului, așa cum au toate instituțiile din Europa care se respectă. Nu numai prețurile sunt un aspect important. Racordarea la rețea este în continuare un proces costisitor, birocratic, neinteligibil și care te poată lăsa – ad literam – în întuneric câteva luni bune.

Avem nevoie de transparență, transparență și iarăși transparență în companiile de stat din sector. De la bun început, trebuie să precizez că multe din informațiile despre care trâmbițez în continuare sunt publice. Însă ele sunt bine ascunse pe site-urile ministerelor sau companiilor, în diverse PDF-uri scanate. Acestea nu sunt încărcate la secțiunea „guvernanță corporativă”, ci ascunse la secțiunea „Adunări Generale ale Acționarilor”. Aici, dacă ai noroc, nu trebuie să faci click decât de vreo 35 de ori, fiindcă toate fișierele au nume elocvente: “AGA nr. … din data de …”. E nevoie de o bază de date a tuturor administratorilor de companii de stat (conform legii 111 e nevoie de una la nivel național, să zicem însă bogdaproste dacă vom căpăta una măcar pentru companiile din domeniul energiei). Cu nume, prenume, biografii, remunerații, din câte alte CA-uri (la companii publice sau private) face parte respectivul administrator, ce alte mandate în CA-uri de întreprinderi publice a avut respectiva persoană, motivul încetării etc.

Trebuie prezentat unitar și centralizat ce companii de stat din domeniul energiei au consilii de administrații selectate conform legilor privind guvernanța corporativă, care au consilii provizorii (conform „bunelor practici” de la noi, cu mandate prelungite succesiv până la Sfântul Așteaptă), câtor membri le expiră mandatele și când, care e stadiul selectării noilor consilii de administrație. În cazul declanșării de noi selecții, legea impune iarăși obligații de transparență: să spun din timp că selectez noi administratori; cam ce fel de roluri și competențe caut la noii veniți (așa-numita matrice a profilului consiliului, ce trebuie publicată și adoptată în Adunarea Generală a Acționarilor în momentul selecției); să public un plan de selecție pe site-ul companiei; să spun ce așteptări am de la companie pentru următorii patru ani (printr-o scrisoare de așteptări care cuprinde, conform legii, anumite elemente obligatorii), etc. 

Este nevoie ca ministerele să comunice clar ce indicatori de performanță trebuiau îndepliniți de consiliile de administrație și de manageri și în ce grad au fost îndepliniți aceștia. De asemenea, este nevoie de publicarea politicii de sponsorizări a companiilor respective, achizițiile efectuate (indiferent de procedura folosita), sponsorizările efectuate, strategia pe 10 ani a companiei respective. Un vechi ordin de ministru din 2014 obligă la o astfel de transparență, dar publicul habar nu are dacă și în ce măsură, și cu ce fel de concluzii generale, a fost el respectat. Publicul trebuie informat, într-o manieră clară și accesibilă, care au fost bugetele de venituri și cheltuieli ale întreprinderilor publice din sector? Cât s-a planificat? Cât s-a executat și, în linii mari, pe ce s-au cheltuit banii?

Mi-aș dori să nu se îngroape în vreun sertar Strategia Energetică Națională, pusă în dezbatere publică de guvernul tehnocrat. Tradiția ne învață că primul lucru pe care îl face un nou guvern este să îngroape eforturile celui precedent. 

Dacă cineva ar face un inventar (ca să nu-i zicem priveghi) al tuturor studiilor și strategiilor, din toate domeniile, alcătuite profesionist și pe bani grei, dar îngropate numai fiindcă fuseseră elaborate sub ministrul precedent, s-ar conchide că lejer s-ar fi putut face autostrada Brașov – Comarnic. Că e bună, că e rea, cert este că vorbim de o lucrare la care au muncit peste 300 de specialiști, precum și macroeconomiști care fac prognozele oficiale folosite de Comisia Europeană. Neîndoielnic, ea poate fi combătută și se poate merge în direcții strategice diferite, dar nu pot fi ignorate tomurile de date, cifre și evidențe care au stat la baza alcătuirii ei.

Avem nevoie de o negociere mult mai atentă și profesionistă a politicilor și reglementărilor europene care ne afectează. La finalul lunii noiembrie, Comisia Europeană a publicat peste 4000 de pagini de reglementări, în domeniul eficienței energetice, regenerabilelor, modelului pieței de electricitate, și altele, așa-numitul pachet de iarnă. Să nu ne trezim, din nou, că la Bruxelles se adoptă legi care ne afectează negativ, în condițiile în care ele de obicei sunt negociate de Statele Membre, deci inclusiv de România, cel puțin un an înainte de a fi adoptate și, ulterior, transpuse la nivel național. Este nevoie de mandate de negociere clare, adoptate prin memorandum în guvern, prin colaborarea tuturor ministerelor implicate, dar și a altor factori interesați. Consultarea publică a mediului academic, de afaceri și a societății civile înainte de finalizarea poziției de țară pe toate aceste reglementări este imperios necesară. Altminteri, qui prodest toate eforturile de negociere? Unor birocrați?

Avem nevoie de un plan real de acțiune pentru combaterea sărăciei energetice. Conform legii, Ministerul Energiei era responsabil, încă din 2012, de adoptarea unui astfel de plan. Patru ani mai târziu, găsește planul de unde nu-i. Se pare că în România ar fi între 700.000 și 1,5 milioane de gospodării aflate în sărăcie energetică (depinde ce definiție folosești), și, în plus, 100.000 de gospodării unde electricitatea – condiția sine qua non a dezvoltării de orice fel – încă nu a ajuns. Ajutoarele de încălzire sunt, în prezent, cam singura formă de sprijin a consumatorilor vulnerabili. Nu se știe dacă ele țintesc pe cine trebuie, dacă nu includ pe nedrept persoane, sau dacă nu îi exclud pe cei mai săraci, needucați, neinformați dintre consumatori. De asemenea, este greu de crezut că fără măsuri pe termen mai lung (ex: izolarea termică a locuințelor, eficientizarea consumurilor, planuri tarifare personalizate etc.) aceste ajutoare ar putea să îi și scoată din sărăcie energetică pe acești consumatori, nu doar sa-i țină dependenți de suplimentul lunar.

Avem nevoie de alternative reale de dezvoltare pentru zonele monoindustriale, dominate de minerit și termocentrale pe cărbuni. Întreaga piață a energiei se decarbonizează. În toate scenariile posibile, prețul carbonului crește. Avem centrale cu tehnologie veche de 50 de ani, care nu mai pot fi retehnologizate. Hunedoara e aproape moartă, Oltenia cu un picior în groapă. Putem în continuare să perpetuăm fraze sforăitoare despre viitorul cărbunelui românesc sau putem să dăm piept cu realitatea. Dacă nu acționăm decisiv în domeniul cărbunelui, condamnăm în continuare câteva zeci de mii de oameni la subdezvoltare – ceea ce servește, exclusiv, unor interese politice locale, cu ecou național. Orice tentativă reală de reformă în sectorul energetic a fost blocată, în ultimii ani, de greve sau amenințări cu greva, tristul avertisment „vin minerii la București” nefiind deloc o frază de manual de istorie. E ușor să menții pungășiile, achizițiile umflate, cumetriile și slujbele călduțe pentru amante și neveste, atunci când controlezi câteva sindicate care îți manevrează la ordin câteva mii de mineri. Din păcate, acești oameni sărmani sunt măcinați de frică, căci nimeni nu a fost, în mod real, interesat ca ei să progreseze dincolo de statutul actual de masă de manevră. Soluția diversificării economice a acestor zone monoindustriale nu va veni din mapa unui singur ministru, ci va trebui orchestrată de un întreg guvern, prin mobilizare de fonduri și programe din diferite surse, însă ea este posibilă, iar alte țări europene au implementat-o cu succes. Desigur, nu vom renunța la cărbune peste noapte, dar decontul îl achităm cu toții dacă nu susținem, gradual, o tranziție către alte forme de energie.

Avem nevoie de independența Autorității Naționale de Reglementare în Energie și de un comitet de reglementare funcțional al acesteia. Noii membrii ai Parlamentului ar trebui să știe că ANRE funcționează, de aproape doi ani, cu un comitet de reglementare incomplet, la limita de întrunire a cvorumului. Interesele politice nu s-au aliniat niciodată pentru a fi ocupate locurile vacantate. Conform legii, Parlamentul trebuie să selecteze, transparent, profesioniști independenți care să facă parte din Comitetul de Reglementare al ANRE. Restul mandatelor celor rămăși în funcție expiră în toamnă. Nimeni nu pare să se grăbească să facă ANRE funcțional din nou. Dimpotrivă. Am citit cu îngrijorare în spațiul public opinii conform cărora reglementatorul ar trebui să treacă în subordonarea guvernului. Am merge contrar legilor europene (Al Treilea Pachet Energie), dar și spiritului european al Uniunii Energetice. În plus, ne-am ralia unor tendințe din țări care au înăbușit hotărât principiile democratice în ultimele luni, precum Ungaria și Polonia. Specialiștii din industrie știu că și acum se găsesc mici portițe în reglementare prin care mai sunt ajutați producătorii de stat, din când în când, ca să nu colapseze complet. Imaginați-vă însă o lume în care acționarul majoritar al acestor producători ar face și regulile pieței: cine intră pe segmentele reglementate, cu ce preț, ce cheltuieli sunt aprobate pentru recuperare, etc. În mod evident, unii producători ar fi favorizați în detrimentul altora. Unde ar fi condițiile concurențiale echitabile între actorii din piață, indiferent de capitalul lor?

S-ar putea pune pe hârtie și alte priorități. Nenorocirea e că, în energie, orice zi de întârziere în implementarea lor nu înseamnă câțiva bănuți, ci milioane. Din buzunarul meu și al tău. La lucru, așadar!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp