Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Cătălin Tolontan: Nu cred că asistăm la un plan de mușamalizare a situației în cazul Hexi Pharma. E chiar mai rău de atât

Cătălin Tolontan

Jurnalistul Cătălin Tolontan vorbește, într-un interviu pentru Republica.ro, despre declarațiile confuze ale procurorului general Augustin Lazăr în cazul Hexi Pharma, despre mersul anchetei în ceea ce privește dezinfectanții diluați și despre schimbările petrecute în sistemul sanitar în ultima perioadă. Augustin Lazăr a spus, între altele, că rezultatele în cazul analizelor dezinfectanților Hexi Pharma sunt „și pozitive, și negative”. 

Echipa formată din Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan a dezvăluit miercuri că angajații și directorii Hexi Pharma au recunoscut în fața procurorilor că știau despre diluare, aruncând însă vina aupra patronului decedat Dan Condrea.

Tot miercuri, Cătălin Tolontan a luat parte la Antena 3 la emisiunea lui Mihai Gâdea, „Sinteza Zilei”, unde invitat a fost și Mircea Badea, care afirmase anterior că „Tolontan și acoliții săi ar trebui investigați de DIICOT”. „Despre emisiunea cu Mihai Gâdea și Mircea Badea, exact ce am spus și la început: putem să fim civilizați și să încercăm să ridicăm nivelul argumentelor și în miezul celei mai disconfortante dintre neînțelegeri. Nu există învingător sau învins, există nevoia oamenilor de a fi expuși la informații, idei și perspective fără ura aceasta care mănâncă orice raționalitate”, a scris Tolontan pe blogul său

Nu cred că asistăm la un plan de mușamalizare a situației. Sentimentul nostru e chiar mai rău de atât

Cum credeți că ar putea influența declarațiile procurorului general Augustin Lazăr mersul anchetei în cazul Hexi Pharma? Dar percepția publicului?

Un procuror general este un exemplu de fermitate. În acest caz, afirmațiile lui Augustin Lazăr au fost o mostră de confuzie. Dar nu cred că asta schimbă cu ceva munca procurorilor. Cât despre public, oamenii discern în timp și o fac bine. Dacă afirmațiile procurorului general Augustin Lazăr ar fi postate ca un hotel pe Tripadvisor probabil că n-ar trece de trei stele după 100 de comentarii.

Ce spun totuși aceste declarații despre felul în care se raportează autoritățile la situații de felul acesta?

Nu cred că asistăm la un plan de mușamalizare a situației. Sentimentul nostru e chiar mai rău de atât. Faptul că nu avem nici un laborator acreditat, nici pe concentrație și nici pe eficiența biocidelor, faptul că Guvernul și Procuratura nu trimit analizele în străinătate pentru că nu înțeleg nevoia de certificare științifică sunt doar simptome ale unui sindrom. În România, am ajuns nu doar la un deficit de respect pentru viața umană, ci și la o neînțelegere a cât de importante sunt studiile, datele și consensul științific. Noi, românii, n-am pus în funcțiune camera hiperbarică de la Floreasca nu din cauza corupției, ci pentru că noi, ca societate, nu avem capacitatea de a face asta. Nu putem integra într-un sistem și, mai apoi, nu putem porni un utilaj medical! Mă includ aici, suntem organizatoric și științific înapoiați. Să recunoaștem că suntem o țară care trebuie să învețe enorm!

Există tulpini standard de germeni, acreditate european. Noi le folosim pe ale noastre și apoi raportăm că dezinfectanții distrug tot, dar un ”tot” prea puțin relevant. 

Din informațiile dvs, autoritățile ar putea totuși face testele în străinătate?

Nu cred că se vor face. Oricum, nu într-un mod sistematic. Vor trimite, poate, la un laborator prin Europa de Est, nici acela cu o bună reputație, așa, de ochii lumii. Dovada e cum s-au făcut analizele la Cantacuzino. Există tulpini standard de germeni, acreditate european. Noi le folosim pe ale noastre și apoi raportăm că dezinfectanții distrug tot, dar un ”tot” prea puțin relevant. Noi facem un refuz de cunoaștere pur și simplu! Nu vrem să luăm act de standarde. Nu înțelegem faptul că lumea de azi progresează prin cunoaștere, nu prin exerciții de PR sau prin convingerea că noi știm cel mai bine. Încă o dată, nu judec pe nimeni: și la mine sesizez genul acesta de reflex și lupt din greu cu el.

Ați dezvăluit că angajații și directorii de la Hexi Pharma au recunoscut în fața procurorilor că știau de diluare. Cum schimbă declarațiile lor cursul investigației?

Aceste declarații din dosare sunt unele recente și altele mai vechi. Noi le-am aflat mai târziu. Falsificarea dezinfectanților nu mai ridică nici un dubiu în dosarul penal, conform surselor noastre. Discuția e dacă, așa cum susțin șefii Hexi, singurul responsabil este Dan Condrea. Rămâne de văzut ce cred procurorii și, mai important, judecătorii.

Am sentimentul că Vlad Voiculescu vrea să fie un ministru al pacienților, dar fără să lezeze corpul medical

Cum s-au schimbat în opinia dvs lucrurile în sistemul sanitar după ancheta Hexi Pharma?

Nu avem niciun merit în schimbare. Pentru că există o schimbare. Deocamdată, ea este una puțin vizibilă. Dar se derulează pe atâtea planuri și este, credem, de neoprit. Încerc un exemplu. Oamenii ajung să conștientizeze că spitalul e dator să le pună la dispoziția adevărul pentru că decizia finală asupra tratamentului le aparține pacienților. Asta pune, e adevărat, o presiune pe medici și e important să păstrăm ideea că profesia lor e nobilă și merită respectată. După cum și ei au datorii față de pacienți, datorii la care reflectează acum mai mult. Se schimbă lucrurile.

Este diferită situația din sistem după venirea noului ministru? Dacă da, în ce fel?

Am sentimentul că Vlad Voiculescu vrea să fie un ministru al pacienților, dar fără să lezeze corpul medical. Ceea ce e corect. De fapt nici nu poți fi un ministru care să pună pacientul în centrul sistemului de sănătate decît dacă îi respecți pe medici și pe toți cei din personalul medical. Sincer? Mi se pare că are cele mai bune intenții, dar că, asta e o maladie în România, este preocupat prea mult de ce scrie presa și de ce apare la televizor. Scrie Tolontan ceva?! OK, dă-l încolo pe Tolontan, tu vezi-ți de politicile publice că acolo se face diferența, nu la imagine!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Da sînt de acord cu argumentle platformei.
    • Like 0
  • Au fost diluati dezinfectantii? buna intrebare. Atat timp cat nu ai laboratoare specializate cum ai aflat? Dar eu am alta intrebare: societatea, care comercializeaza, este obligata sa aibe propriul laborator si cu siguranta n-ar putea exista fara acesta, nu are asa ceva? E controlul tehnic de calitate, CTC-ul altor vremuri, care ar trebui sa-si imprime verificarea pe fiecare eticheta de produs.
    S-a facut descoperire ca se vindea apa chioara? AU FOST VREMURI CAND, CHIAR MAI MULT, CIRCULAU DOAR ACTE SI NICI UN PRODUS!
    Discutam permanent despre pacienti si e normal. Ei platesc tot ce inseamna act medical iar cum sunt tratati stim FOARTE BINE! Dar am alta intrebare: pacientul vine si pleaca, mai viu, mai mort, asta aproape nu conteaza. Important este ca personalul sa se obisnuiasca cu "sistemul de abatorizare". DAR TOT PERSONALUL SPITALULUI CUM ACCEPTA ZILNIC EXPUNEREA, CONDITIILE DE MUNCA!
    Acum daca se incearca musamalizarea e clar ca s-a realizat obiectivul. Care ar putea fi asta? A scoaterii de pe piata a societatii romanesti? vizand interese straine? sau poate, la fel ca in cazul lui Becali, urmarirea trecerii afacerii in alta mana, obiectiv care in acest moment pare realizat si pare sa se asterna linistea iar noi am asistat la practica societatii romanesti, a unui sistem mafiot, de santaj.
    Este evident daca justitia o scalda pana la ce nivel s-a ajuns!
    Dar atentie si la ce mancam E-urile sunt conservanti chimici pe care ii gasim in absolut toate produsele alimentare in cantitati necontrolate din acelasi motiv: nu exista laboratoare. Uneori aceste chimicale nici nu au fost testate din punct de vedere al efectului asupra organismului si au puternice efecte CANCERIGENE, NESTUDIATE.
    In spitale este expus un procent al populatiei dar alimentar toti suntem expusi.
    REPET, NU ESTE ORGANIZAT UN SISTEM DE CONTROL AL STATULUI CU LABORATOARE, CARE SA DETERMINE NIVELUL CONSERVANTILOR, COLORANTILOR, AMELIORATORILOR ETC. DIN PRODUSELE ALIMENTARE.
    Suntem efectiv intoxicati, imbolnaviti si decimati ca intr-un plan bine GANDIT!
    CER, IN NUMELE PATRONULUI ROMAN - CETATEANUL - PLATITORUL, CA NICI UN POLITICIAN - SALARIAT AL ACESTUIA, SI RESPONSABILUL ADMINISTRARII SISTEMULUI SANITAR SA NU PRIMEASCA ACORDUL, DISCRIMINATORIU, AL TRATAMENTULUI IN STRAINATATE! (desi, sa nu fie de ochi, tot in lazi vin si de acolo).
    • Like 0
  • Domnule Tolontan,vad in tine un ins ,un ins dezinformat,va trebui sa te mai nasti de 1001 ori ,ca sa-ti poti da cu parerea despre un asemenea subiect.Chiar asa ,ce simti tu,draga Tolo,cand te duci seara la culcare.Sa participi cu buna stiinta la disparitia unui om,draga Tolo,este,cred eu una dintre cele mai abominabile fapte.
    • Like 0
    • @ Bogdan Hasdeu
      check icon
      si eu fraierul care am crezut ca toata schema este construita de "batrani" ! adica "urmasul" oprescu, "chirurgul" nu este dacat legatura slaba. iar Dan Condrea, "patronul", nu era dacat un "specialist de inalta clasa", asa cum majoritatea au trecut in CV acesta "parola". si iata ca peste generatii credinta creste :)
      • Like 0
  • Din toată agitaţia asta, vom rămâne ( cred) doar cu certitudinea că...se poate. Şi cam atât. Se poate spune adevărul despre un sistem bolnav, se poate ca unii medici să" sufle" cât de putrezi sunt unii manageri de spitale, se poate spune adevărul despre licitaţii şi achiziţii suspecte... dar cam atât. Vor reveni vechii ciocoi la putere şi totul va fi perfect. Nu infecţii intraspitaliceşti, spitale la standarde europene, autostrăzi perfecte, pensii decente şi salarii mulţumitoare. Iar noi ne vom reaşeza blazaţi în fotolii, în faţa televizoarelor, mărşăluind zgomotos contra valului, din gurile noastre înfometate, tot mai înfometate.
    • Like 0
  • Se intampla acum ce s-a intamplat si acum cateva luni la ancheta lui Tolontan. Tot feluri de neaveniti vin sa faca "breaking news" fara sa se documenteze in prealabil.
    Si oamenii cred ce li se spune la televizor. Habar n-am cati au citit intradevar ancheta lui Tolontan si au judecat cat de cat ce a scris omul acolo. Pac, isterie, ne omoara Hexi si cu Condrea! Acuma la fel, Hexi si Condrea nu-s vinovati, e o inscenare! Asta e in gena romanilor, se inflameaza repede si uita repede. Si nu de ieri de azi, vezi luptele politice din perioada interbelica. Evident, acum ca si atunci, anumiti smecheri profita de aceasta trasatura pentru interesul personal.
    • Like 5
  • Testele de sanitatie din laboratoarele noastre sunt suficiente ! Acest Tolontan este un gropar deghizat in jurnalist !
    • Like 1
    • @ Marius Cazacu
      De fapt calau cu dubla specializare ! :)
      • Like 0
    • @ Marius Cazacu
      check icon
      total de acord ! chair nu inteleg cum pulimea poate pune la indoiala actiunile si lucrarile unor personalitati de talie mondiala precum marele primar oprescu !
      • Like 0
    • @
      Ca intotdeauna ai talentul de a fi paralel sau cel mult tangent la subiect ! Ce tutun folosesti si ce obisnuiesti sa torni in pahar ? :)
      • Like 0
    • @ Marius Cazacu
      check icon
      si eu care laudam sistemul. sa ma puneti la punct asa drastic .... mereu o incasez nevinovat ... ca din betie te trezesti, dar din prostie ...sa ne intorcem la chestiune stimabile, pai nu fu' pravalia (Universitar Farma SRL - 1994) lu' Ion Mateescu (40%) și Virgiliu Condrea (60%) si cu sediu in Spitalul Universitar din București (act semnat de Sorin Oprescu). ca cum devine chestia de se intoarce copii de securisti in mormant, ca care cu ce a apucat sa puna deoparte :) altfel, Uliana Ochinciuc nu are nici o treba cu caprele care grebleaza sau ... cu pulimea da posteaza acisilea, cum ar fi ... deci, sa mai bem sa ne veselim si sa mai fumam sa ne ... nu, nu, asta este interzis in avion :) matale la tren, te dai la toillete si pipezi ce nici calul nu manaca :) ca altfel te trece la condicuta si nu mai pupi avansare din postari :)
      • Like 0
    • @
      Confabulezi concetatene ! Mergi intr-un parc si aeristete-ti neuronii ! N-are nici o legatura , Iliescu , Oprescu si nici Decebal si Traian in chestiune ! :) Pt matale or avea toti dar nu este real nici una ! Chiar si "scandalul dezinfectantilor" este o imensa gogoasa de presa , asemanatoare celei cu "armele" ! E lipsa mare de subiecte si se inventeaza , se scormoneste , se adauga din burta doar-doar se va arata cineva interesat de "devaluirile de presa" !!
      • Like 0
  • La noi pana si stiinta a cazut in promiscuitate, smecheria noastra nationala arata de fapt cat suntem de inapoiati. Facem reguli, legi proaste, apoi nu le respectam, pe motiv ca sunt proaste, dar si pentru ca noi "stim" cum sa fentam legea... Felicitari domnului Tolontan pentru toate investigatiile!
    • Like 4
  • check icon
    citind articolul descopar cu umor si dezinteresul cotidian cum fiecare generatie descopera fisurile, ambiguitatie si minciunile unui sistem ticalos. minciuna si incultura sunt elementele care stau la baza nationalismului si mandriei de a fi comunista, liberal, stelist sau ... in final prost ! continuitate in cultura si civilizatie inseamna sa urci in istorie, sa modifici legislatia si industria conform nevoilor de zi cu zi si uzantelor internationale. dar daca fiecare generatie descopera ac racile, nevoi si bariere, atunci unde este continuitatea, unde este dezvoltarea natiei, a culturii, a civilizatiei ? toti romanii asteapta pe marele descoperitor al "apei calde", pe marele conducator care sa-i conduca spre noi taramuri ale "dezvoltarii multilaterale" :) ... se pare ca romanii au conducaorii pe care-i merita, toti fara memorie si responsabilitate !
    • Like 1
    • @
      sindromul nostru national e smecheria, noi "ne descurcam", cine moare are ghinion
      • Like 1
    • @ Duca Mihael-Adrian
      S-a dat impresia ca totul e o chestie de "intamplare", "smecherie", "ghinion" etc. De fapt, lucrurile sunt reglementate de la nastere sau, in cel mai rau caz, pana la varsta de 8-10 ani. De ce...
      • Like 0
  • Declaratiile acestea ambigue ale atutoritatilor nu fac decat sa sporeasca atentia publicului! Rezultatele (analizelor) se citesc abia dupa ce ai citit termenii, tipul operatiei si legea de functionare. Exista un adevar de netagaduit: statul nu controleaza produsele puse pe piata (nu doar pe cele medicale) desi are diverse institutii remunerate de la buget! Nu sunt de acord cu Tolontan cand spune "suntem organizatoric și științific înapoiați" caci nu despre inapoiere este aici vorba! Am avut o structura functionala de organizare si am avut o structura de cercetare care a fost sabotata. S-a afirmat "modernizare" si s-a operat "eliminare" sau "hologramare", daca pot inventa un verb caci asa pot defini o institutie care exista ca nume, cladire si finantare dar nu exista si continut sau in continut se gaseste un alt tip de materie!
    • Like 0
  • check icon
    Este incalificabil ce a facut Lazar cu declaratia sa publica. E ca o antepronuntare (poate - fiind procuror- sa-si aminteasca ce inseamna antepronuntare intr-un dosar). Norocul sau e.ca suntem o tara de babuini,.care nu inteleg nimic din mecanismele justitiei. Astfel se poate musamaliza orice. Interesant este qui prodest! Si asta s- ar putea afla daca s-ar urmari principiul "follow the money". Sper ca Tolo sa aiba.documentele probatorii bine tinute, altfel se va trezi cu un mare proces (cel putin de intentie si morala).
    • Like 1
    • @
      Eu spun ca e mai rau. Antepronuntare nu e pentru ca nu spune nimic, ,,.... si bune si rele....,, nu inseamna, in mod real chiar nimic. Dar, acest ,,nimic,, este folosit ca pretext, ca ,,dovada,, pentru a aparea in TOATA MASMEDIA, fara exceptie, tiluri in care se anunta ca situatia este rasturnata cu 180 de grade !! Toate posturile TV, ziarele, au inteles, gresit, ca la Cantacuzino s-au facut teste de concentratie ce au iesit in limite legale cand nu a fost vorba de asa ceva ci doar de teste de eficienta ? Din cate am inteles rezultatele de la Cantacuzino au venit de ceva timp, o luna-doua si atunci de ce sa faci referire la ele acum ? Si asa, fara sa spui de fapt nimic ? Asa a sunat ordinul, iesi si vorbeste, de restul ne ocupam noi ?
      • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult