Tot mai mulți români sunt afectați de criza alimentară. Care sunt cele patru măsuri pe care trebuie să le luăm

Foto: Inquam Photos / George Călin

Cele mai avantajate state sub aspectul asigurării securităţii alimentare sunt cele care dispun de un potenţial agricol capabil să furnizeze mari cantităţi de materii prime agricole şi alimente peste necesarul lor naţional. Printre aceste ţări se numără şi România, care dispune de un potenţial agricol generos, situându-se sub acest aspect pe locul 5 între ţările UE. 

Se poate aprecia că astfel de ţări pot avea – şi cele mai multe dintre ele o au - independenţă alimentară. Acest avantaj comparativ pe care îl are România este valorificat insuficient, deoarece, după estimările experţilor şi ale unor instituţii naţionale şi internaţionale din domeniu, circa 70% din cererea agregată de alimente, existentă pe pieţe de profil din ţara noastră, are drept acoperire importul de asemenea produse.

În aceste condiţii, starea actuală a independenţei şi securităţii alimentare a României este de neacceptat. Pentru ţara noastră nu mai trebuie făcute predicţii privind criza alimentară, pentru că deja o parte tot mai crescândă a populaţiei este afectată de acest fenomen. 

Ea nu este consecinţa lipsei de alimente pe piaţă, deocamdată, ci a scăderii puterii de cumpărare, generată in ultimii ani de cel puţin patru factori: ajustarea salariilor bugetarilor cu 25%, recalcularea unor pensii şi perceperea asigurărilor de sănătate (5,5%) din acestea, creşterea TVA-ului cu 5% şi creşterea inflaţiei (cea mai mare dintre toate ţările membre ale UE). 

Dată fiind recenta criză economică la nivel mondial, războiul din Ucraina cât și cel din Orientul Mijlociu, realitatea actuală ne indică faptul că volatilitatea extremă a preţurilor va afecta în mod direct securitatea alimentară la nivel mondial, cu atât mai mult pe fondul supra-producţiei în unele părţi ale lumii şi a lipsei de hrană în alte zone a lumii, ceea ce ar putea genera o altfel de criză, mult mai gravă – criza alimentară mondială.

În tot acest context e nevoie să știm cum este privită securitatea alimentară în literatura de specialitate. Astfel, aceasta:

• vizează asigurarea accesului pentru toată lumea la o hrană cât mai sănătoasă;
• vizează asigurarea disponibilităţii alimentelor;
• asigură şi respectă dreptul oricărui om de a se hrăni şi dorinţa de a avea o alimentaţie sănătoasă;
• este componenta de bază a stabilităţii sociale, economice şi în mod explicit a securităţii naţionale a unui stat (fie el cu sau fără potenţial agricol).

Din punct de vedere al posibilelor vulnerabilităţi/riscuri la adresa populaţiei şi a demnitarilor români, securitatea alimentară trebuie tratată cu foarte multă atenţie şi precauţie prin subcomponenta sa de nutriţie şi siguranţă alimentară a cetăţenilor şi în mod special al demnitarilor.

Securitatea alimentară este o problemă complexă de dezvoltare durabilă, strict legată de sănătate prin malnutriţie, dar, de asemenea, de dezvoltarea economică durabilă, de mediu, şi comerţ. Astfel, în acest moment există o mare de dezbatere în jurul securităţii la nivel internațional.

Sistemul Mondial de Informare şi Alertă Rapidă (SMIAR), vine în ajutorul FAO și în mod special al guvernelor lumii, deoarece colectează, analizează şi difuzează cele mai recente date cu privire la factorii ce pot afecta cererea şi oferta, necesarul şi posibilităţile de supravieţuire.

În paralel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii împreună cu FAO încearcă să amelioreze problema alimentaţiei şi sănătăţii printr-o serie de măsuri, printre care:

1. intensificarea serviciilor pentru evaluarea situaţiei alimentare prin accentuarea rolului SMIAR;
2. întărirea controlului produselor şi asigurarea siguranţei alimentare;
3. asigurarea echilibrului mediu dintre populaţie şi oferta alimentară;
4. sprijinirea alimentaţiei şi nutriţiei mamei şi a copilului;

Problema alimentară are două componente de bază: politica alimentară şi politica nutriţională. Politica alimentară intervine pe două planuri: unul referitor la aprovizionarea şi calitatea produselor, iar celălalt e raportat direct la consumator şi capacitatea sa de consum. Aceste intervenţii vizează unul sau mai multe din urmatoarele obiective:

• Stabilirea preţurilor alimentelor faţă de fluctuaţiile puternice ale preţurilor internaţionale;
• Asigurarea unui anumit nivel nutriţional al populaţiei subnutrite;
• Controlul preţurilor alimentelor;
• Limitarea presiunii inflaţioniste prin controlul preţurilor alimentelor.

Prin urmare, politicile alimentare reprezintă ansamblul de măsuri guvernamentale de ordin legislativ, normativ, administrativ şi financiar care au în vedere obiective definite în prealabil. Politica nutriţională vizează asigurarea unui echilibru între trebuinţele fiziologice de consum alimentar şi aportul dintre nutrienţi pentru satisfacerea acestora. Conceptul de securitate alimentară naţională dobândeşte, pe măsura trecerii timpului, o dezvoltare tot mai mare, abordările asupra sa fiind pe cale de a se constitui într-un construct teoretic tot mai bine închegat şi individualizat.

În toate aceste cazuri, din punct de vedere al securităţii alimentare, România, ca de altfel orice stat al lumii, trebuie să fie independent faţă de orice alt factor care ar putea influenţa sau dezechilibra starea normală de securitate alimentară. Prin urmare, este necesară crearea şi punerea în aplicare, cât de urgent, a unei strategii eficiente de securitate alimentară la nivel naţional.

Utilizarea propriilor terenuri agricole în scopul asigurării securităţii alimentare a altor state (prin posibile exporturi excesive de produse agroalimentare) în detrimentul propriei securităţi alimentare poate deveni o vulnerabilitate şi o ameninţare la adresa acesteia, şi implicit la stabilitatea economică şi socială, la securitatea naţională a statului român (considerând că securitatea alimentară este componenta de bază a securităţii naţionale a unui stat).

Factori precum deprecierea bazei tehnice, stagnarea investiţiilor, distrugerile de active (sisteme de irigaţii, plantaţii, utilaje, complexe zootehnice) contribuie, în mod substanţial, la reducerea consumului alimentar, atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ, la volatilizarea preţurilor la alimente, la reducerea autoconsumului, concomitent cu creşterea tot mai substanţială a importurilor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp