În weekend-ul de dinainte de Paște am reușit să văd Ex Machina. Nu-i un film de referință pentru genul science fiction și nici nu impresionează prin regie sau jocul actoricesc. Dar nu e nici un film de neglijat. Sensul în care se duce scenariul este interesant și, în egală măsură, terifiant: o entitate de tip inteligență artificială, Ava, un soi de Adam al lui Frankenstein în variantă feminină, diafană și hiper-tehnologizată, e capabilă să își ia destinul în mâini, devenind, în final, nu doar autonomă, ci și psihologic manipulativă și letală. Mai exact, capabilă să te facă din vorbe și să te hăcuiască, la propriu, dacă asta îi dictează convingerea și dorința. „Ce spui tu aici? Mașinile să aibă convingeri și dorințe?! Ți-ai pierdut umanismul?” Nu eu, scenaristul.
Domeniul inteligenței artificiale (IA) nu prea mai este SF. Tema a stârnit frenezia și fantezia intelectuală a multor oameni de știință și tehnologi, care sunt curioși până unde pot merge. Curiozitatea lor alimentează și dilema mea: într-o lume în care IA va scrie romane și va recrea picturi clasice, mie ce îmi rămâne de făcut? Cel puțin asta cu scrisul mă intrigă rău! Pentru că, oricum, muncile manuale grele au început să fie încetul cu încetul preluate de roboți, în cam toate domeniile.
Că vorbim de roboți, tot de curând am găsit pe un portal de design industrial un film care prezintă testele pe care cei de la Boston Dynamics le fac pe robotul lor, Atlas (The Agile Anthropomorphic Robot). Imaginile m-au pus pe gânduri: robotul este pus să ridice o cutie pe care un om i-o tot dă jos din mâinile lui mecanice cu o crosă de hochei. Apoi îi face vânt de la spate săracului „ghem” de fiare și fire, în timp ce robotul, docil, se ridică de fiecare dată și își vede, stoic, de treabă. Mă gândeam ce sentiment ar fi avut genialul Asimov văzând acele imagini. Recunosc, eu am nutrit un soi de simpatie pentru timidul Atlas. Cumva pentru că el este creația celui care îi tot dă șuturi în fundul lui metalic. Așa face oare și Dumnezeu cu noi?
Coincidență sau nu, săptămâna trecută am avut ocazia să asist la o prelegere despre transumanism a domnului Dan Cautiș, profesor la Georgetown University, la invitația firmei de IT, Qualitance (niște băieți autentic deștepți). Domnul profesor Cautiș a vorbit despre acest Big Shift care e pe punctul de a ne deschide multe uși, dar și multe dileme – sociale, morale, etice, religioase și existențiale; la propriu. Esența ideii de transumanism este de a crea o super ființă umană tehnologizată. Mai pe românește, schimbarea treptată a rasei umane; sau, într-un final mai radical, înlocuirea ei cu una mai bună, mai robostă, mai inteligentă, cu ajutorul științei și tehnologiei.
Transumanismul este o mișcare care a prins aripi în ultimii ani, indiferent că ne place sau nu. Și asta pentru că e la intersecția mai multor domenii în care tehnologia își face de cap: robotică, nano-robotică, genetică, neurologie, biotehnologie și, firește, IA. Internetul abundă de resurse, veți găsi în „nori” o grămadă de informații și dezbateri despre acest subiect. Vă fac totuși o trimitere, către unul dintre cei mai articulați transumaniști: Ray Kurzveil, care e convins că în decursul vieții sale tehnologia va evolua într-atât, încât el va putea să își prelungească viața și să își „salveze” conținutul creierului pentru a dăinui veșnic (că nu mai putem numi viață acest soi de existență). Și ca să fie sigur că un ratează totuși momentul, se va criogena. Iar omul e inginer, om de știință și lucrează la Google, nu e vreun guru spiritual.
Subiectul are ramificații multidisciplinare, cum spuneam. Dar și impact de dezbătut. Mă voi limita aici în a atinge puțin partea umană. Argumentele transumaniștilor non-radicali sunt orientate în direcția rezolvării unor probleme medicale, fie că acele neajunsuri sunt lăsate de natură, fie că sunt dobândite. Ingineria genetică e mână-în-mână cu transumanismul, miza fiind polisarea genomului uman pentru a asigura tuturor oamenilor o viață mai bună. Cei mai radicali merg la un alt nivel: rasa umană are nevoie de reprogramare. Atât din motive genetice, dar și din motive ce țin de nevoia de a crea o civilizație (societate) mai bună. Indiferent ce înseamnă asta…
Ideea în sine nu e nouă (vezi eugenismul secolului XX și chiar anumite manifestări post-renascentiste). Provocarea rolulului lui Dumnezeu e mai veche. Însă azi ea se manifestă la vedere și ne transformă din mers experiențele, valorile, credința și, în final, viața. Că vrem sau nu. Că suntem conștienți sau nu. Tentația e mare: cine nu și-ar dori să trăiască veșnic? Nu ați vrea să fiți mereu sănătoși? Cine nu ar vrea țesuturi împrospătate la 5 ani? Cine nu și-ar dori un trup de 25 de ani și o judecată de 70? Nu v-ați dori să puteți acumula mai repede și mai multe informații și cunoștințe? Căci și despre asta e vorba când vorbim despre transumanism.
Ce câștigăm și ce pierdem din această jonglerie genetică și tehnologică? Nu am suficientă cădere să trag concluzii. Și, oricum, nu aș putea să o fac după câteva paragrafe. Dar, pot să am o opinie și o credință. Am urmărit cum s-au format și mi-au crescut copiii încă din pântecele doamnei mele, mama lor. Ați văzut vreodată cum bate o inimă într-un embrion de 1,42 cm? Mă uit cum cresc, cum evoluează, cum acumulează. Cum se refac, natural sau medical, după traume sau afecțiuni. Și uitându-mă la toate aceste „mici” detalii, realizez ce bun designer este Dumnezeu și ce inginerie dată în Sfântul Spirit a făcut cu noi!
Și mă mai întreb ceva: poate o să fim într-o zi capabili să „descărcăm” conținutul creierului pe un soi de hard disk. Dar cum vom „da jos” conștiința și sinele? Și mai ales visele și… umorul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cine nu ar vrea țesuturi împrospătate la 5 ani? Cine nu și-ar dori un trup de 25 de ani și o judecată de 70? "
Să înțeleg că transumanismul ăsta e un fel de comunism pe steroizi, că și ei își doreau tot omul nou... Numai că, cică există multă speranță că utopia, de data asta se va putea implementa.
Cum era una din definițiile nebuniei? Să faci același lucru în același mod și de mai multe ori și să aștepți rezultate diferite?.... ;)
Oare cine îl va salva pe om de propria lui conștiință?
Cine îl va salva pe bietul om de lăcomie, de indiferență și de egoism?
O fi și transumanismul ăsta o formă mai "evoluată" a umanismului... dar uităm că are la bază tot umanismul și că umanismul a dezvoltat curente politice precum nazismul, fascismul și comunismul... Oare de ce?
Acest transumanism va dezvolta probabil trans-nazismul, sau trans-fascismul, sau trans-comunismul.... Un viitor "luminos" de altfel.
Fără Dumnezeu omul e centrat pe sine și așa va fi întotdeauna.
Apropos... titlul e foarte bun și explică multe; "joaca de-a Dumnezeu".... aș adăuga eu... "doar dacă permite Dumnezeu"... sau pentru adepții umaniști... dacă Dumnezeu există, pentru că un creștin știe cu siguranță că El există.
E un exercițiu intelectual admirabil și răspunsul nu e doar "tehnic" ci abordează multe aspecte.
Recomand cartea și seria Pandora.