Multă vreme după ce am trăit noaptea de 21 decembrie 1989 în Piața Universității, îmi era jenă că exist. Că mai sunt pe acest pământ, în vreme ce alții fuseseră vârâți în el cu glonțul patriei în ei.
La 26 de ani după tristețea de a fi, descopăr tristețea de a fi român. Am trăit-o de câteva ori prin Europa, în fața privirilor dintr-odată reci și uscate la auzul numelui neamului meu. Acum însă, mă năpădește la mine acasă.
Acasă și la locul de muncă, adică pe net. În lumea Republica.ro și Facebook primesc în față un val de postări dezaprobatoare, multe până la insultă, pentru că nu am fost de acord cu gestul discreționar de bun-plac, de cherem, al șefului statului, la atâția ani după căderea dictaturii comuniste, prin care a respins-o pe doamna Sevil Shhaideh.
În spatele refuzului de a accepta refuzul fără explicații al lui Iohannis se află un vechi mod de a gândi al subsemnatului. Când m-am angajat prima dată în presă, la Adevărul, în februarie `90, i-am cerut un singur lucru directorului: dacă îmi respingeți un material, vă rog să-mi explicați de ce o faceți; în funcție de asta o să continui să lucrez sau îmi voi da demisia.
După ce am ajuns la conducerea ziarului, n-am sancționat pe nimeni fără să explic mai întâi unde consider că a greșit și să-i ascult contraargumentele.
Am pledat și ore în șir în fața colegilor pentru o hotărâre grea, nu am făcut niciodată uz de funcție pentru a impune ceva de capul meu.
(Parcă văd niște postări care vor suna cam așa: „Păi, te compari tu cu președintele țării, băi, scânteist nenorocit?!...”).
Înspăimântător de mulți dintre replicanții la opinia mea s-au repezit să justifice comportamentul dlui Iohannis. E vorba de securitatea națională, de Siria, de NATO, politică înaltă, mă-nțelegi, soțul Shhaideh e prietenul lui Bashar al Assad și terorist Hezbollah!
Totul plecând de la nimic altceva decât niște vorbe aruncate pe net. Pe baza lor, dna Shhaideh a fost condamnată la scaunul electronic...
Alții, cretinetzii care se masturbează decât cu dreapta, au tresăltat de plăcere la ideea că Iohannis le-a tras-o lui Dragnea și pesediștilor. Am avut astfel, în fine, o confirmare a ceea ce auzeam când eram puști, și anume că dacă faci laba o să orbești: în locul supusei sale Sevil Shhaideh, dl Dragnea și-a pus limba de pantofi Grindeanu – un ins care ieri se jura în fața alegătorilor timișeni că nu pleacă el la București să fie prim-ministru, și care habar nu are de programul de guvernare – și câștigă în imagine spunându-le românilor că PSD a vrut să le dea bănișori de Anul Nou, dar s-a pus de-a curmezișul, trăgând de timp, antiromânul Iohannis. Numai de frică, în fața amenințărilor lui Dragnea cu năvala „oamenilor” în stradă și suspendarea, a dat înapoi...
Și îi avem și pe veghetorii să nu se răsucească Ștefan cel Mare cu fața în jos în mormânt, în caz că turco-tătăroaica, musulmanca Sevil ia în stăpânire România. Sunt aceiași care rânjeau fericiți, ascultându-și idolii politici cum articulează cu dispreț: Julien... Claus... Vernăr... Clotilda...
Nici eu nu cred că dna Shhaideh era potrivită pentru postul de premier. Dar asta nu pentru că aparține unor categorii minoritare-etnic și religios, majoritare-PSD, sau neguroase- terorism. Motivul ține de personalitatea ei umană: nu are stomac de politician, nu e capabilă să înghită fără lacrimi ce zboară prin aer la adresa ei.
Un parametru esențial pentru a evalua gradul de civilizație al unei societăți este aprecierea publică a cetățeanului după propriile-i calități și defecte, nu după categoriile în care poate fi încadrat.
Nu poți fi bun numai pentru că ești român ortodox și rău numai pentru că ești turc musulman.
Înlocuirea ființei umane individuale cu categorii este o trăsătură fundamentală a dictaturilor, monarhice, religioase, ideologice sau deghizate în democrație.
Nimeni nu s-a întrebat cine este Sevil Shhaideh. Aproape toată lumea a reacționat pe baza a ce este dânsa: „fina” lui Dragnea, soția soțului ei, neromâncă, necreștină...
A fost „judecată” și executată public așa cum, cu sute de ani în urmă, o femeie șchioapă, cu părul și ochii intens negri, care ducea un țap la păscut, era arsă pe rug după ce se zvonea că s-a împreunat cu Necuratul...
Cam pe acolo suntem în 2016 după Christos. La anul și La mulți ani, dragi compatrioți!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
