sursa foto: Profimedia
Ce se întâmplă în America de Sud?
De o bună bucată de vreme, în aproape toate statele sud-americane, mișcările de extremă dreapta sunt pe val. Totul a început cu Nayib Bukele în El Salvador; au urmat Javier Milei în Argentina și Daniel Noboa în Ecuador (2023); apoi - după eliminarea din peisaj a lui Nicolas Maduro -, victoria lui Jose Antonio Kast in Chile (martie 2026); Abelardo De La Espriella în Columbia (iunie 2026); iar mai nou, se pare că și în Peru se conturează aceeași tendință populistă cu iz MAGA. După o îndelungată numărătoare a voturilor, fiica dictatorului Alberto Fujimori, Keiko, și-a depășit rivalul de stânga, Roberto Sanchez, cu un 50,11% față de un 49,89% - în poate cele mai controversate și haotice alegeri organizate în a cincea economie a Americii de Sud.
Am aterizat în Peru în prag de dublă sărbătoare: era început de aprilie și se apropiau nu doar sărbătorile pascale, ci și alegerile prezidențiale - un moment ideal pentru a lua pulsul unei națiuni marcate de un trecut recent cel puțin dificil… Și totuși, în ciuda numeroaselor șocuri economice recente și a dictaturii lui Alberto Fujimori, Peru reușește să își valorifice trecutul și obiectivele istorice (din perioada imperiului Inca sau din cea colonială spaniolă), pentru a promova un alt fel de turism, asigurând în același timp libertate de mișcare la standarde internaționale.
Toată lumea știe de Cuzco și Machu Picchu, însă mai puțin de celelalte realități legate de teritoriul peruan.
Numele Miraflores nu-mi spunea absolut nimic înainte să fi citit operele laureatului Nobel, Vargas Llosa, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori și politicieni peruani. Născut în sudul țării, în orașul Arequipa, și-a trăit mare parte din viață în capitala Lima - din care a și dorit să conducă statul, în 1990, când a candidat (fără succes) la funcția de președinte; și el, un crunt adept al dreptei de care Peru, din pricina clasismului și a inegalităților, nu se poate lipsi nici în prezent…
Locul lui Vargas Llosa a fost luat atunci de un alt notoriu politician, ce avea să aducă micul stat andin în atenția lumii întregi, prin masacrele și violările de drepturi comise împotriva adversarilor săi politici și a populației indigene: Alberto Fujimori.
Peru are o populație de 35 milioane de locuitori și se confruntă, ca toate statele din America de Sud, cu o inegalitate crasă - o adâncă falie divizează zona de vest, coasta bine dezvoltată, de estul muntos și preponderent rural.
În Lima, dintre cele 11 de milioane de suflete, doar câteva mii domiciliază în Miraflores și Barranco, 2 cartiere luxoase, sigure și deci turistice, atent patrulate de poliția municipală. În afara lor, chiar și în centrul civic, nu prea e recomandat mersul pe jos. Criminalitatea este în creștere în zonele populare ale Capitalei, sufocate sub povara traficului, de care „plămânul verde” de pe malul oceanului - zona luxoasă - este protejat.
Tocmai aceasta a fost și tema centrală a campaniei electorale - rata criminalității (dublă față de 2019) și crima organizată (jafuri, extorsiuni, asasinate la comandă). Doar în 2025 s-a înregistrat o creștere alarmantă a omuciderilor (peste 6 pe zi!), afectând în special micii antreprenori și clasele populare. Criminalitatea este asociată cu afluxul de imigranți din Venezuela, ceea ce a dus la o discriminare a acestei fracțiuni de populație (la fel ca în Ecuador). Deși crima organizată a existat dintotdeauna și nu e legată de imigrația venezueleană, ci de ruta de transport a drogurilor, ce trece prin Peru.
Corupția este o temă la fel de importantă, însă nu mai este considerată o urgență, ci mai degrabă o problemă cronică. Educația și sănătatea sunt și ele o chestiuni vitale, în special pentru comunitățile din zonele subdezvoltate, din selvă.
Înainte de primul tur, am urmărit câteva dezbateri electorale și am discutat cu oameni din Lima și Cuzco; refrenul corului de 35 de candidați era: „Eu nu voi fura”, iar cel al alegătorilor, dezorientați și neîncrezători: „Nu mai avem încredere în politicieni. Sunt toți la fel.” Însă votul este obligatoriu în Peru, sancțiunile fiind aspre, deci lumea a trebuit să se prezinte la urne.
Până în ziua primului tur de scrutin de pe 12 aprilie, niciunul dintre candidați nu trecea de 12% în sondaje. Și totuși, în frunte se situau Keiko Fujimori și Lopez Aliaga - fostul primar al Limei, candidatul MAGA, autointitulat naționalist creștin (și membru Opus Dei), dar de fapt lider de partid neofascist.
Ambii apelau la un public în principal urban, ambii fiind populiști de dreapta implicați în scandaluri de corupție (în cazul lui Keiko, fondurile ilicite primite de la compania de construcții Odebrecht Brazilia; iar în cel al lui Lopez Aliaga, Panama Papers - printre altele).
Atât Keiko, cât și Lopez Aliaga reflectă, în fond, mișcările politice mondiale: ei imită discursul de extremă dreapta din SUA sau El Salvador - făcând din migrație o prioritate, deși problemele țării sunt de fapt altele. Totul din dorința de a se integra în mișcarea internațională de dreapta, și deci în standardele MAGA.
Cu toate acestea, mulți peruani își doresc un președinte care să se gândească mai puțin la buzunarul propriu, și mai mult la nevoile lor. Cineva care să nu apeleze neapărat la clasele superioare, ci la oamenii care nu beneficiază de creșterea economică actuală. Iar acest candidat a fost Roberto Sanchez, care a reușit să-l întreacă pe Lopez Aliaga, însă nu pe urmașa lui Fujimori, favorizată mai ales de un context național și internațional, ce subliniază nevoia unui lider cu „mână de fier”.
Pe 7 iunie, Keiko Fujimori, pentru a patra oară candidată, a câștigat cursa electorală și a devenit astfel al nouălea președinte peruan din ultimii 10 ani - și asta ca moștenitoare politică a tatălui său, fost președinte de stat condamnat în 2009 pentru corupție și încălcări grave ale drepturilor omului (anume ale compatrioților săi).
Poate că nici nu se puteau concluziona altfel aceste alegeri. În Peru, avem de-a face cu o criză instituțională profundă, insecuritate crescândă și normalizare a corupției omniprezente - astfel, alegătorii se concentrează pe siguranța personală imediată și cad pradă populismului de dreapta.
În fond, e normal ca lumea să nu mai aibă încredere în clasa politică: aproape toți foștii președinți din ultimii 20 de ani au ajuns la închisoare. În campanie, numeroșii candidați au încercat să surprindă prin tot felul de măsuri punitive și idei radicale, menite să aducă remedii imediate problemelor societății: construirea de închisori în junglă, păzite de șerpi veninoși; recompense pentru polițiștii care ucid criminali; sau crearea de „comandouri de anihilare” - deoarece, ca în Balcani, și în America de Sud politica apelează în mod tradițional la emoții în loc să ofere soluții reale.
Peru este totuși a cincea economie din Sudamerica și are un uriaș potențial: turismul este înfloritor, ca și agricultura sau pescuitul; cât despre resurse, acestea sunt numeroase: hidrocarburi, cupru, aur, argint, zinc, bismut, în mare parte exploatate de companii străine - îndeosebi chineze și americane.
Peru și China mențin un parteneriat strategic puternic și cuprinzător, Beijing fiind cel mai mare partener comercial al Limei și un investitor cheie în minerit și infrastructură. Relația este susținută de un Acord de Liber Schimb semnat în 2009 și de investiții semnificative, în cadrul Inițiativei „Belt and Road”, în special în megaportul Chancay. Relațiile bilaterale se concentrează pe extracția resurselor și logistică, alături de comerțul agricol.
Statul peruan a înregistrat o creștere economică substanțială în ultimele decenii, însă problema este că aceasta nu s-a tradus în îmbunătățiri sociale sustenabile, din pricina problemelor de instituționalitate și inegalitate socială.
Deși 30-60% din peruani se declară indigeni sau metiși (Quechua și Aymara în Anzi + peste 60 comunități native din grupuri în Amazonia), ei se confruntă cu o marginalizare sistemică.
Conflictele miniere reprezintă principala sursă de tensiune socială, deoarece Peru este al doilea cel mai mare producător de cupru din lume, iar majoritatea zăcămintelor se află pe teritoriile comunităților indigene Quechua.
Keiko Fujimori promite „timpuri noi", ordine și progres pentru clasa de mijloc și antreprenori, dar prea puțin pentru comunitățile indigene. Vom vedea dacă și mai ales cum va reuși să reducă criminalitatea, dacă într-adevăr urmează „exemplul” tatălui ei și dacă decide să participe la inițiativa lui Donald Trump, „Scutul Americilor”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.