sursa foto: Profimedia
Războiul din Orientul Mijlociu a intrat deja în a treia săptămână… și nu există semne că vreuna dintre părți ar dori o dezescaladare… așa cum era de așteptat, conflictul s-a răspândit în întreaga regiune: în colimatorul atacurilor SUA-Israel intră acum nu doar Iranul, ci și Libanul. Se înregistrează peste 3,2 milioane de refugiați interni în Iran și peste 800.000 în Liban.
Iar Iranul blochează în continuare strâmtoarea Ormuz, unde peste 2500 de nave așteaptă permisiunea Teheranului pentru a se deplasa. Până acum, doar 3 nave sub pavilion turcesc și indian au fost lăsate să treacă.
Victimele colaterale ale acestui conflict sunt din ce în ce mai numeroase... Dar direct vizate sunt statele arabe sunnite din zonă, căci găzduiesc baze militare americane. Și totuși, unul dintre ele s-a distins în ultimele decenii prin dorința sa expresă de a rămâne neutru și de a întreține relații pacifice cu Iranul: este vorba de Oman.
Între munți, deșert și ocean… o infinitate de clădiri albe sub un cer de un albastru desăvârșit, totul pe o fundament stâncos și aparent neprietenos. Doar aparent, însă. Omanul este unul din cele mai primitoare state arabe de pe toată peninsula. Asta și pentru că țara, îndeosebi de la sultanul Qaboos încoace, nu doar că a practicat o politică pacifistă cu vecinii, dar a și acționat în calitate de intermediar în cadrul conflictelor din lumea arabă (în războiul dintre Iran și Irak sau în războiul din Golf).
Deși la doi pași de Emirate și de Yemen, Omanul și capitala sa, Muscat, par mai degrabă „insule” de tradiție și liniște, uitate oarecum de timp… aici nu am văzut zgârie-norii din Abu Dhabi sau Doha - bogăția ce provine din resursele de petrol, excelent administrată de Omanoil, este mai degrabă vizibilă în cadrul infrastructurii ultramoderne, în curățenia de pretutindeni și în moscheile impresionante din oraș.
În funcție de ora la care ajungi în aglomeratul souk din Mutrah, se simte ori aroma cafelei tradiționale, însoțită de curmale, ori a pilafului cu mirodenii și carne. O hrană simplă, dar bogată în conținut nutritiv și în istorie. Omanul e renumit pentru mirodenii, dar mai ales pentru tămâia pe care o produce.
Locuitorii acestor locuri au ținut mereu la această pace: o evidentă consecință a Islamului ibadit, extrem de tolerant, cât și a politicii reformatorului Sultan Qaboos, ce a asigurat Omanului ideala calitate de conciliator în regiune și o poziție de independență față de Arabia Saudită, în ciuda strânselor relații istorice și comerciale.
De aici și atitudinea față de imigranți: la capitolul demografie, situația Omanului este actualmente asemănătoare celei din Bahrain - 43% din populația de 5,6 milioane este de origine străină, iar resursele de petrol și turismul le oferă tuturor surse decente de venit.
Comerțul a fost mereu vital pentru supraviețuirea Omanului - încă de prin anul 2000 î. Hr., de pe vremea civilizației Magan, aproape simultană cu cea numită Dilmun de pe teritoriul actualului Bahrain. Ulterior, la adoptarea Islamului, schimburile comerciale s-au intensificat.
Ceea ce se știe mai puțin despre Oman este poate hegemonia sa de pe coastele Africii de Est. Dominația omaneză asupra Zanzibarului, începând cu sfârșitul secolului al 17-lea, a depășit 200 de ani și a transformat regatul într-un punct comercial major pentru fildeș, mirodenii și sclavi.
Astfel, până în ziua de astăzi, sultanul de la Muscat și-a asumat responsabilitatea pentru menținerea stabilității în regiune și a neutralității sale istorice.
Ca și celelalte 5 state arabe din GCC (Consiliul de Cooperare al Golfului), și Omanul are un parteneriat strategic cu Beijing (în principal axat pe cooperare economică, energetică și investițiile în infrastructură).
China este cel mai mare partener comercial și un investitor major în Oman, care, la rândul său, este un furnizor cheie de țiței pentru China. Iar Omanul aderă la principiul „o singură China”.
Cât despre colaborarea cu SUA… spre deosebire de celelalte state GCC, Omanul nu găzduiește baze militare permanente ale Statelor Unite.
În schimb, conform unui acord de cooperare militară semnat în 1980 și extins în 2019, SUA au drept de acces și uz pentru diverse facilități logistice cheie.
Armata SUA utilizează porturile strategice Duqm, Salalah, Muscat și Sohar pentru realimentare, întreținere și logistică navală - portul Duqm fiind esențial, deoarece permite accesul portavioanelor în afara Strâmtorii Ormuz.
În plus, SUA au acces la 2 aerodromuri militare (Thumrait, Masirah) și la Aeroportul Internațional Muscat, dar prezența americană este relativ mică în comparație cu cea din Qatar sau Kuweit, constând în câteva sute de membri ai forțelor aeriene și personal de sprijin.
Cu toate acestea, începând cu 1 martie 2026, Omanul nu a scăpat de furia Iranului, ce a lansat o serie de atacuri cu drone asupra porturilor din Duqm și Salalah, precum și a unor petroliere.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a subliniat că atacurile lansate de Iran au vizat exclusiv „ținte militare inamice” (referindu-se la forțele SUA și israeliene) și că integritatea teritorială a Omanului este „sacră” pentru Teheran.
Iranul a evidențiat faptul că Omanul este un partener strategic și un mediator de încredere. Atacarea sau destabilizarea sa ar însemna pentru Iran tăierea singurului canal diplomatic funcțional cu Occidentul, Omanul fiind un stat „prieten și vecin”.
Într-adevăr, Omanul și Iranul au avut în mod constant legături diplomatice și economice încă din perioada Pahlavi, deoarece Omanul nu percepe Iranul așa cum acesta este perceput de celelalte state arabe din Golful Persic.
În timpul dinastiei Pahlavi din Iran, cele două țări au avut legături economice, iar în timpul Rebeliunii Dhofar din Oman, Mohammad Reza Shah a intervenit în sprijinul guvernului omanez, furnizând trupe și arme...
De la începutul anilor 2000, Omanul a găzduit mai multe runde de discuții nucleare și politice între Washington și Teheran, care nu întrețineau relații diplomatice formale încă din 7 aprilie 1980.
Pe data de 12 aprilie 2025, Iranul și SUA au demarat o serie de negocieri în vederea unui acord de pace nucleară, prima rundă având loc tot în Oman, la Palatul Al Alam din Muscat. A doua rundă de discuții mediate de Oman a avut loc la Roma pe 19 aprilie 2025, urmată de o a treia rundă la nivel înalt la Muscat, o săptămână mai târziu.
Pe 25 februarie, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, declarase că un acord „istoric” cu Statele Unite, pentru evitarea unui conflict militar, era posibil. Însă pe 26 februarie, a treia rundă de discuții indirecte, mediate de ministrul de externe omanez Badr Al Busaid, a eșuat…
Omanul, alături de Egipt și Turcia, încearcă încă să mențină deschise canalele de comunicare între Teheran și Washington, pentru a obține un armistițiu.
(Deși Turcia este în acest context un partener prea ușor de pierdut, dacă SUA demarează discuții cu grupările kurde, fie ele și cele din Iran… căci ar fi vorba de “filiala” iraniană a PKK, grupul denumit Pejak).
Totul ar depinde deci de abilitățile de mediator ale Omanului și ale sultanului Haitham…
Ministrul omanez de externe a declarat că opțiunile diplomatice sunt încă „disponibile” și a cerut ambelor părți să folosească aceste „căi de ieșire” (off-ramps) pentru a evita un război regional total.
Însă administrația Trump a respins ofertele de mediere, susținând vehement că prioritară este decimarea militară a Iranului… în timp ce Teheranul a transmis prin mediatorii omanezi că o încetare a focului este imposibilă până ce nu încetează definitiv atacurile americano-israeliene asupra teritoriului său.
Până în data de 15 martie, numărul victimelor acestui conflict atinsese 1450...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.