Turcia, câştigătoarea războiului din Ucraina

Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

În vreme ce preşedintele Erdogan se pregăteşte pentru alegerile din luna iunie a lui 2023, situaţia politică internaţională din Estul Europei şi Orientul Mijlociu îi acordă lui şi partidului său numeroase argumente pentru a câştiga confruntarea electorală. De altfel, de-a lungul timpului, „sultanul” s-a dovedit un maestru al fructificării şanselor oferite de crizele care au lovit această regiune.

Declanşarea războiului din Ucraina a transformat brusc unii dintre dictatorii în devenire ai Orientului Mijlociu în persoane frecventabile. Cazul lui Mohammad bin Salman, liderul de facto al Arabiei Saudite, care s-a întâlnit în acest an cu Joe Biden, după ce democratul făcuse anterior declaraţii profund ostile împotriva sa, este unul elocvent. Iar dacă prinţul saudit, vinovat pentru uciderea brutală a jurnalistului Kashoggi, s-a bucurat de un asemenea tratament, cum ar fi putut rata această oportunitate un politician de talia lui Recep Tayyip Erdoğan?

În paralel cu incursiunile armate în Siria, Turcia şi-a construit cu atenţie în regiune imaginea soft power, încercând să joace rolul de lider religios al lumii sunnite deţinut odinioară de sultani. Prin intermediul Diyanet, Directoratul pentru Culte, şi al altor organizaţii religioase, Ankara a finanţat construirea de moschei în Europa, Asia ori Africa şi numeroase misiuni umanitare în Siria, Liban, Palestina, Liban, Pakistan, Sudan sau Yemen.

Atacul lansat de „prietenul” Putin în Ucraina i-a dat prilejul „sultanului” Erdogan să joace rolul unui mediator între beligeranţi. Să nu uităm că semnarea acordului ruso-ucrainean pentru exportul cerealelor din porturile Kievului de la Marea Neagră a avut loc la Istanbul, sub auspiciile ONU şi ţării gazdă, căreia oficialii ucrainieni i-au mulţumit în mod special.

Locul lăsat liber de ruşi în Siria i-a oferit Turciei mai multe posibilităţi de acţiune aici. De altfel, doi dintre membri „troicii” care îşi aroga rolul de pacificator al acestei ţări – Turcia, Rusia, Iran – au în prezent suficiente probleme încât să lase în plan secund evoluţiile de aici, Ankara fiind singurul participant care îşi permite să îşi folosească resursele militare după bunul plac.

Scăderea importantă a rolului Moscovei în raporturile cu statele din regiune este confirmată de întârzierile repetate ale preşedintelui turc la întâlnirile cu omologul rus, dar şi de refuzul recent al preşedintelui sirian Bashar al-Assad de a se întâlni cu Erdogan, în ciuda solicitărilor ruseşti.

Atentatul din luna noiembrie de pe artera comercială Istiklal a Istanbulului a fost pus imediat de Ankara pe seama YPG, Unităţile de Apărare a Poporului, miliţia kurdă care controlează o parte din nordul Siriei, şi a aliatului său din interiorul Turciei, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, PKK, chiar dacă cei din urmă au negat orice legătură cu această acţiune teroristă. Au urmat atacuri aeriene asupra unor localităţi şi facilităţi militare siriano-kurde, iar preşedintele Erdogan a declarat că este avută în vedere o invazie terestră pe teritoriul Siriei, chiar dacă kurzii de aici sunt aliatul principal al Statelor Unite în teren şi au avut un merit deosebit în victoria împotriva Statului Islamic.

Ankara cosideră Partidul Muncitorilor din Kurdistan organizaţie teroristă. Solicitările de aderare la NATO ale Suediei şi Finlandei, survenite în urma atacării Ucrainei, s-au lovit de ostilitatea Turciei tocmai ca urmare a tratamentului pe care aceste două ţări l-au acordat unor membri ai acestei organizaţii. Numai că în iunie 2022, sub auspiciile NATO, miniştrii de externe ai celor două state nordice şi cel al Turciei semnau un memorandum prin care cea din urmă renunţa la dreptul său de veto la admiterea lor ca membri în schimbul condamnării PKK ca partid terorist şi al susţinerii Ankarei împotriva oricăror organizaţii teroriste. În aplicarea acestui memorandum, Stockholmul l-a extrădat vineri pe Mahmut Tat, condamnat anterior în Turcia la 6 ani şi 10 luni de închisoare pentru apartenenţa sa la PKK.

Chiar dacă situaţia economică a Turciei nu este deloc roz, iar inflaţia a sărit de 85% la finalul lunii octombrie, guvernul de la Ankara a fructificat economic inclusiv oportunităţile conflictului. În vreme ce vinde ucrainenilor celebrele drone Bayraktar, cumpără gaz şi petrol din Rusia, iar resorturile turceşti au atras turiştii ruşi refuzaţi de majoritatea celorlalte ţări.

Vom vedea anul viitor dacă cetăţenii turci vor aprecia iscusinţa politică a actualilor lideri turci sau problemele economice şi restrângerea drepturilor civile, paralel cu renunţarea la caracterul laic al statului, vor înclina balanţa puterii în favoarea inamicilor lui Erdogan. Până atunci, Turcia se poate considera învingătoarea indirectă a războiului din Ucraina şi un excelent navigator în apele tulburi ale conflictelor internaţionale.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp