Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Țuțuianu, „spaima multinaționalelor”, a scos pesediștii în stradă. Primar PSD către colegi: „Bă, dobitocilor!”

Miting PSD

Foto: Facebook Sebastian LăzăroiuVideo: Alexandru Pompiliu

Pesediștii au organizat sâmbătă dimineața, la Târgoviște, un miting de susținere al Guvernului Grindeanu, la care au participat, spune PSD, 10.000 de oameni. „Toată lumea este cu ochii pe Târgoviște”, le-a spus oamenilor șeful PSD Dâmbovița. Adrian Țuțuianu, care ceruse anterior SRI să verifice informațiile despre implicarea multinaționalelor în organizarea protestelor față de OUG 13. Unul dintre cei de pe scenă vorbește despre „butoanele” invizibile de la care este destabilizată România. „Nu știu cum se întâmplă, când cineva încearcă să facă ceva pentru România și să ne luăm viața în propriile mâini, cineva de la niște butoane încearcă să oprească acest parcurs”.

Este urmat de Țuțuianu: „2018 trebuie să găsească România unită, întreagă, cu oameni care să trăiască în libertate, cu oameni cărora să le fie respectare drepturile”, le-a zis el simpatizanților PSD, invitându-i să pornească în marș prin oraș pe vremea ploioasă. „Sus umbrelele! Haide PSD”. Potrivit publicației locale Gazeta Dâmboviței, liderii local PSD au avut trasată sarcina de a aduce oameni la protest, iar unii dintre manifestanți ar fi venit din teritoriu cu autocare și microbuze.

Primar PSD către colegi: „Bă, dobitocilor!”

În timpul mitingului, un primar a povestit pe scenă că s-a adresat colegilor săi cu formula „Bă, dobitocilor!”. Este vorba despre primarul de cinci mandate al comunei Şotânga, vicepreşedintele PSD şi preşedintele Ligii Primarilor PSD, Cristian Stroe. „Colegii mei primari din spate mi-au făcut instructajul: să vorbeşti tare şi cu dicţie ca doamna Camelia Varga. Şi le-am spus: Bă, dobitocilor, eu sunt primar, nu actor. Am venit, oameni buni, în faţa dumneavoastră, să fac un enunţ, nu un denunţ, care e la modă zilele astea: aleşii locali PSD susţin Guvernul Grindeanu”, a spus Stroe.

Unul dintre manifestanți explică reporterilor ce a fost cu ordonanța 13. „Ordonanța 13 a fost o greșeală inventată de cei doi procurori infiltrați în Guvern, care apoi au fugit repede și a rămas toată beleaua pe Guvern. Asta a fost ordonanța 13”. 

Altul face referire la Curtea Constituțională. „Dacă nu era bună, Curtea Constituțională nu o adopta. Dacă Curtea Constituțională a zis că, din punct de vedere legislativ, este organică și e bună, de ce au dat-o jos?”, se întreabă acesta din urmă.

„Am venit să ținem cu Guvernul Grindeanu”, spune o doamnă. Cel care o filmează o întreabă de unde a aflat despre miting. „Da' ce, eu nu am Facebook?”, dă ea replica femeia. Cine vrea să dea jos Guvernul? „Cei care nu le convine de Guvern”, explică ea. 

Manifestanții care au pornit apoi în marș prin oraș purtau pancarte de susținere a PSD și a Guvernului Grindeanu. Pe una dintre ele scria: „Mulțumesc, mamă, că nu am ajuns „un tânăr frumos și liber”. Datorită ție am ajuns un tânăr cu viitor”.

După miting, manifestanții au lăsat pancartele în urmă. În imagine, puteți vedea un ghiveci transformat în coș de gunoi.

Foto: Crina Zamfirescu

Pe lângă pancarte, în urmă au rămas și coji de semințe.


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mai exista UNPR?In clipul de mai sus,pe o pancarta scrie:,,UNPR sustine guvernul"
    • Like 0
  • Nu au fost 12.000... daca au fost 2000 prin oras este bine...mai ales la primarie unde au pus scena nu au fost mai mult de 500 de persoane... multi nici nu stiau de ce erau acolo din ce au fost interogati de catre alte persoane... si cativa copii, care din ce ii auzeam vorbind intre ei, erau trimisi de catre profesori altfel nu le puneau ce note aveau nevoie.... si cine este curios de unde stiu asta, eu stau chiar vis a vi de unde era scena si toata harmalaia si chiar am fost la unul dintre localutile de pe centrul vechi sa beau o cafea dimineata...
    • Like 0
  • Cel mai mult mi-a placut tanarul ala care ii multumea maica-sii, cred ca la asta se rezuma totul, unii protesteaza pt ca vor sa fie liberi si sustin egalitatea in fata legii altii protesteaza pentru "liniste in tarisoara'' eventual sa atarne la pensia lui mami sau la firmiturile cazute de masa baronului local

    • Like 0
  • check icon
    Din nou săraca artă fotografică își face datoria: multe premii s-ar putea obține în urma manifestațiilor din ultima lună!
    • Like 0
  • Câteva pamflete, pentru ce am văzut la Pitești și Târgoviște: http://poeziesipamflet.forumgratuit.ro/t114-citate ; http://poeziesipamflet.forumgratuit.ro/t118-eleganta-si-sictir ;
    • Like 0
  • Așa da protest:
    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1306827326049571&id=199744196757895
    • Like 1
  • Raul check icon
    Din pacate se vede o mare de oameni din care majoritatea sunt saraci intelectual si material. In fine, este dreptul PSD sa organizeze aceste intruniri. Iar oamenii pe care ii aduc sunt vesnica masa de manevra, convenabil utilizata cu pretentii si costuri minime. Totusi un sambure de adevar exista si in ceea ce sustin acesti romani. Si anume " Eu votez, nu trebuie sa #rezist".
    • Like 1
  • Mai oameni buni, m-am tampit eu sau ce? M-am uitat peste declaratia de avere a dnei Plumb si sunt tare nelamurit..
    http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=290&cam=2&leg=2012&pag=5

    Domnia sa are in credit de 800000 EUR scadent in 23 ani si la rubrica venituri 85000 ron/anual impreuna cu sotul.. eu am un credit prima casa la brd de vreo 40000 eur pe 30 de ani si platesc cam 200 eur pe luna.. Domnia sa are un credit de 20 de ori mai mare, sa zicem ca rata(avand in vedere ca suma e mare, dar si per de scadenta mai mica) , sa zicem ca rata e de 20 ori cat a mea => 4000 eur/lunar. Hai sa zicem 3500 eur/lunar. 3500 eur * 4.5 = 15750 ron/lunar. Veniturile 85000/anual => 85000/12 = 7100 ron/luna. => 7000 - 15000 = -8000 ron/lunar. In declaratia asta de venit nu se trec si venituri rezultate din parti sociale la companii, actiuni etc? Cum supravietuieste fam Plumb?
    • Like 1
    • @ Neacsu Laurentiu
      check icon
      Păi, nu văzuși că are și 5 case? (palate, dacă ar fi fost dușmana Antenei 3)
      Supraviețuiește din chirii. Plus pensia soțului.
      • Like 0
    • @
      Pai daca are venituri din chirii, inseamna ca nu le-a declarat (exista rubrica in formularul declaratiei de avere). Pare o situatie ce merita a fi investigata de ANI. Dar aici intervine frumoasa zicere a condamnatului penal dragnea - care vprbeste de oportunitate versus legalitate si clameaza ca lumea nu mai vrea sa vada catuse. Pai cand ai un asa membru de partid, cu frumoase realizari - mai ales personale, cum sa il acuzi de ceva? Nu mai bine il lasi sa se dezvolte in continuare? Dar cu pensia sotului cred ca ati nimerit-o. Sunt convins ca au gresit unitatea de masura, acolo este vorba de kg aur / an. :))
      • Like 0
  • "UNPR sustine guvernul", deci nu cred:))... Un partid care nu mai exista cum poate sustine ceva? Cei ce poarta bannerul ala sunt cu toate tiglele pe casa? Sa le spuna cineva ca partidul "celor care vor progresu' cu orice pretz'" al bodiguardului lui Cozma a fuzionat cu PMP, partidul penalei Udrea. Maine poimaine ne om trezi cu filiale PCR care sa sustina PSD.
    • Like 0
  • check icon
    Foarte frumos, toată lumea e cu ochii pe Târgoviște, locul unde foștii pesediști și-au împușcat cârmaciul pe care altfel n-aveau curaj să-l contrazică în față...
    Bravo Țuțuianu, bravo PSD, bravo politicienilor de Dâmbovița cu fițe de Buftea, bravo cetățenilor vigilenți care n-au mâncat pâine de la multinaționale ci doar ulei de la PSD, bravo!

    Toată lumea care vrea să vadă ciudățenii → mă refer aici la ciudații cetățeni cu creierul modificat politic ← e într-adevăr cu ochii pe Târgoviște.
    • Like 3


Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult