Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Un alt mod de a spune „America First!” Statele Unite ṣi retragerea din Acordul iranian

Donald Trump - Iran

 (Foto: Guliver/Getty Images)

S-a discutat ȋndelung şi ȋncă se mai analizează retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear cu Iranul, precum şi durele sancţiuni ȋmpotriva acestui stat din Orientul mijlociu.

Acordul a fost ȋncheiat cu greu pe 14 iulie 2015, după doi ani de negocieri purtate ȋntre Republica Islamică, UE şi aşa-numitul Grup „5+1” (China, Rusia, Franţa, Marea Britanie, SUA şi Germania). Iranului i-a fost garantată libertatea dezvoltării economice utilizȃnd energia electrică produsă de atomocentrale, fiind ridicate sancţiunile internaţionale. În schimb, Iranul a garantat Comunităţii internaţionale eliminarea rezervelor de uraniu ȋmbogăţit, reducerea activităţilor care ar fi permis procesul de ȋmbogătire a uraniului şi accesul inspecţiilor internaţionale la obiectivele ȋn cauză.  

Acest acord a ȋnsemnat pentru Iran sfȃrşitul unei perioade de izolare lungă de opt ani (de-a lungul căreia sancţiunile au ȋnsemnat afectarea vieţii cotidiene a milioane de persani), precum şi ȋntoarcerea la viaţa „comunităţii”, mai ales din punct de vedere comercial.

Numai că, ȋn 2016 se sfȃrşea ȋn Statele Unite „epoca Obama”, iar la Casa Albă ajungea impetuosul Donald Trump, care anunţa, la mijlocul lui 2018, ieşirea din acord şi reluarea unilaterală a sancţiunilor ȋmpotriva Iranului: blocarea tuturor tranzacțiilor ȋn dolari, aur sau metale preţioase, a comerţului şi investiţiilor directe ȋn sectoare industriale cum ar fi construcţia de automobile, aviaţie, furnizarea de materii prime precum oţelul şi cărbunele, interdicţia pentru firmele americane să aibă ori să continue raporturi comerciale cu societăţi iraniene, interdicţia ȋntreprinderilor străine de a lucra cu societăţi americane dacă nu şi-au oprit ȋn prealabil raporturile cu cele iraniene.

Motivul principal de faţadă furnizat opiniei publice mondiale a fost reamintirea imaginii Iranului ca „rogue state”, finanţatoare a terorismului internaţional şi care, ȋn ciuda acordului internațional, nu a pus capăt programului său de ȋmbogăţire a uraniului ȋn scopuri militare; de aici şi reprezentarea ȋn continuare a unei ameninţări concrete pentru ȋntreaga zonă şi, mai ales, un concret şi prezent pericol pentru existenţa Israelului.

Însă argumentele de faţadă lasă mereu loc la dubii şi ȋntrebări, cum a fost cazul armelor de distrugere ȋn masă ale lui Saddam Hussein sau prezumatul arsenal chimic al lui Bashar al-Assad. În consecinţă, spiritul critic impune să găsim explicaţii şi răspunsuri ȋn alte direcţii.

O primă explicaţie a noii atitudini americane trebuie căutată ȋn geopolitica Orientului mijlociu şi abordarea actuală diferită a problematicii aferente acestei zone: nezdruncinata şi lunga amiciţie ȋntre SUA şi Arabia Saudită a fost recent revigorată de vizita lui Trump din mai 2017 şi reconfirmată de către vizita regelui Salman la Casa Albă ȋn martie 2018. Statele Unite, prin Donald Trump, au subliniat ȋn manieră categorică susţinerea pentru ţara sunnită ȋn lupta contra terorismului internaţional şi ȋn cursa pentru preeminenţă ȋn regiune faţă de ceilalţi contracandidaţi  – Turcia (promotoarea unui nou curs „otoman” din Bosnia şi pȃnă ȋn Peninsula Arabia şi portavoce a unui islamism mai „laic”) şi persanii şiiţi (Iran). În acest fel, Statele Unite au proiectat propria umbrelă de protecţie asupra Israelului, după o perioadă de ȋndepărtare soft care a caracterizat preşedinţia lui Obama (un alt gest simbol al lui Trump: mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim). Şi astfel, ȋn urma celor două ȋntȃlniri amintite, s-a creat noua rută comercială şi militară ce duce ȋn Arabia, destinată războaielor regionale (Siria, Yemen şi Iraq, ȋn contraponderea Iranului, cȃt şi Turciei; Libia ȋn contraponderea Egiptului şi Turciei).

Dar a fost şi un al doilea motiv, mai puţin subtil ȋn intriga sa, mult mai dur şi concret ȋn scopul urmărit, şi legat de politica internă americană. Statele Unite au iniţiat şi consolidat de ani buni un vast program de utilizare a rezervelor interne de gaz şi petrol, ȋncastrate ȋn rocile de adȃncime: e vorba de aşa-numitul „shale oil” sau „gaze de şist”, ce pot fi extrase prin tehnica specială denumită „fracţionare”, care a făcut Statele Unite independentă energetic. Însă profitabilitatea producţiei gazelor de şist a ajuns la limită ȋn decembrie 2014, atunci cȃnd cotaţiile ţiţeiului au coborât sub 60 de dolari barilul, cu un minim de 43 dolari (august 2015), creând ȋn SUA o criză şi o abandonare a acestei tehnici de producţie din cauza imposibilităţii de a recupera costurile investiţiilor din adaosurile posibile de practicat.

În vederea accelerării reducerii preṭurilor la începutul lui 2015 a contribuit Arabia Saudită, ṭară membră OPEC, Organizaṭia Statelor Exportatoare de Petrol, care decidea, în decembrie 2014 – în ciuda preṭului ṭiṭeiului în cădere cu mai mult de 40% de la maximul atins în iunie 2014 (113 dolari/baril), să nu reducă producṭia. Această miṣcare i-a surprins pe specialiṣti: nimeni nu-ṣi imagina că saudiṭii ar pune în mod voluntar o politică de reducere a preṭurilor care ar diminua, automat, veniturile regatului. Si aṣa a fost: rezervele valutare ale Arabiei Saudite permiteau să nu sufere foarte mult din această cauză. În acelaṣi timp, cotaṭiile reduse au făcut să sufere în principal producătorii cu marginalităṭi inferioare, cum erau Statele Unite. Un război declarat, chiar dacă era dus cu arme comerciale, destinat a compromite visul american de a deveni independenṭi de Arabia Saudită din punct de vedere energetic.

North Dakota, Pennsylvania, Colorado, Ohio, Texas, West Virginia: pentru zeci de mici companii americane care exploatau gazele de ṣist, 2015 ṣi 2016 au fost ani foarte dificili, cu multe societăṭi falimentate ṣi cu altele constrânse să reducă forajele. Totuṣi, în această perioadă caracterizată de preṭuri reduse, companiile de fracking au demonstrat o rezisenṭă neaṣteptată. Multe dintre ele au început procese de restructurare, optimizând tehnicile de extracṭie ṣi optimizându-ṣi eficienṭa. S-a reuṣit reducerea costurilor de extracṭie în medie cu 40 – 50 %.

Astăzi, majorarea cotaṭiilor ṭiṭeiului, ca urmare și a excluderii de pe pieṭe a iranienilor în consecinṭa noilor sancṭiuni aplicate de administraṭia Trump acestei ṭări, a redat vigoare industriei extractive americane: în 2018, cotaṭiile au trecut de la 67 de dolari la circa 80 dolari în prezent.

Astfel, la fel ca ṣi războiul comercial tradus prin impunerea de taxe de import pentru produsele chinezeṣti, ṣi „dosarul nuclear iranian” poate fi un ulterior ṣi distinct fel de a urma politica „America First!”.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • 'America First' a lui DT este the whole World Last, o sistematica inrautatire a conditiilor de mediu (si ca rezultanta a procesului de fracking), o reinnoita cursa a inarmarilor si subminarea relatiilor de cooperare internationale.
    • Like 2


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult