Foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu
Pe scena politică sau în societatea civilă a zilelor noastre pare că suntem din ce în ce mai alerți și, pe alocuri, mai încrâncenați. Nu ne mai trece zvâcul imediat după alegeri, după câte-un protest sau după altă lege aruncată aiurea. Se ascut deja cuțitele cu zgomot public pentru următoarele alegeri. Suntem mereu în gardă, pregătiți oricând de luptă. Poate că am început să creștem ca societate, poate că am învățat ceva din lecțiile trecutului, poate că mergem înainte spre normalitate, chiar dacă pășim pe un drum lung și anevoios. Toată această tevatură însă ne împarte în mod inevitabil în tabere. Și în mod indevitabil în tabăra adversă este Dușmanul, este PSD.
Se-ntâmpla acum 5 ani când m-am trezit într-o dimineață cu gândul de a face „ceva". Ceva caritabil era foarte plauzibil și de dorit, ceva care să mă scoată din amorțeală și să lase în urmă efecte pozitive. Am ales o categorie defavorizată și încă mult hulită și respinsă de o bună parte din societate: bătrânii. Dar ce putea face un om de comunicare (din facultate), un om de agenție (pe vremea aia), un blogger (din când în când), cum își putea pune un anonim resursele la bătaie ca să iasă... ceva? N-o mai lungesc, cu sfântul Google în brațe, într-o dimineață de octombrie 2014, am început planul pentru ce avea să fie un fain eveniment caritabil pentru bătrânii de la căminul Floare Roșie din sectorul 6 al capitalei. N-a fost un ajutor financiar răsunător (deși aportul sponsorilor nu a fost chiar mic), cât mai degrabă unul de suflet pentru locuitorii acelui cămin: bătrânii s-au bucurat de muzică și teatru în timp ce noi am gătit pentru ei.
Căminul, ca să ajung de fapt unde voiam și să închid paranteza, ține de D.G.A.S.P.C. sector 6 (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului), adică de primărie, și se afla atunci sub conducerea lui Rareș Mănescu (PNL), iar azi se află sub conducerea lui Gabriel Mutu (PSD). Fără a comenta activitatea politică a celor doi, oamenii din spatele lor sunt aceiași. PNL-iști și PSD-iști deopotrivă, după caz și după vremuri. Aceiași oameni care mi-au răspuns la mail, care au primit cu brațele deschise o necunoscută care-i găsise pe Google și care voia să facă ceva ce încă nu-i era nici ei clar la momentul respectiv, fiindcă n-aveam nici măcar un plan, ci doar o idee. Și asta în condițiile în care nevoia nu era chiar stringentă pentru acest cămin (nu cea materială, cel puțin). Aceiași oameni care de atunci, sub conducerea unui partid pe care 66% dintre români nu-l mai vor, au făcut multe lucruri frumoase pentru cei din sectorul 6. Au făcut tot ce au știut ei, cu resursele pe care le-au avut la dispoziție, ca să le fie bine unor semeni ai lor. Și-au făcut meseria până la capăt și dincolo de atât: au făcut ce au simțit că e corect. Ceea ce am făcut eu a fost doar să bat la o ușă.
Circula pe interneți zilele aceasta o dezbatere aprinsă, așa cum le stă bine oamenilor de pe internet să facă. Cineva a spus, din poziție de angajator în perioada de recrutare, că nu ar angaja niciodată PSD-iști. I s-a răspuns rapid: discriminare! Alții au râs, mulți au sărit să-l apere, PSD-iștii sunt oameni cu cazier, corupți, cum să vrem așa ceva? Și oricum, sunt doar oameni care așteaptă să le dai, pentru a-ți oferi ceea ce ți se cuvine de fapt. Ceea ce au uitat însă cei mai mulți este că oamenii ăștia, PSD-iștii, sunt tot oamenii noștri. Eliminăm corupții din conducere, îi pedepsim pe toți cei care pot fi pedepsiți legal, câștigăm alegerile, îi înlocuim pe cei care trebuie înlocuiți… și apoi? Ce rămâne apoi? Rămân bunicii, părinții, frații și rudele noastre, mulți dintre ei PSD-iști cu acte în regulă, cu convingeri PSD-iste sau nu. Rămân tot acolo, în aceleași funcții, pentru că nu, nu vor putea fi toți înlocuiți, indiferent de rezultatul alegerilor următoare. Mulți dintre ei la fel de debusolati ca noi. Neinformați. Speriați. Indeciși. Neștiutori și temători că se poate și altfel. Diferiți, cu mult diferiți, față de conducătorii lor. Nu știu dacă aș angaja PSD-iști, cu siguranță nu l-aș angaja pe Gabriel Mutu, nici pe Rareș Mănescu, dar aș lucra oricând cu oamenii din echipa D.G.A.S.P. sector 6. Iar ca ei sunt mulți alții și depinde noi, locuitori neîntinați ai celeilalte tabere, să îi facem să iasă din bulă. Oamenii aceștia pot fi ajutați, făcuți să înțeleagă dacă nu o fac deja, integrați, verificați, dați afară pentru incompetență, dar nu pot fi marginalizați sau excluși din nicio schemă validă de funcționare a unei societăți normale.
Mă dezic de PSD-ul murdar, corupt, ineficient, cu oamenii lor aflați la conducere sau nu, din a căror vină batem pasul pe loc de prea mult timp și cu consecințe mult prea grave, unele de nereparat în viața asta. Dar nu mă dezic de oamenii onești din PSD (lăsați-mi naivitatea de a crede că ei încă există), așa cum nu mă dezic de oamenii onești de pretutindeni, de oamenii mici pe care nu-i vedem, dar care-și fac treaba cu responsabilitate, sperând și ei într-o viață mai bună. Nu mă dezic de doamna de la poștă care-mi zâmbește amabil și mă ajută, chiar dacă în spatele ei sunt alte trei care freacă menta. Nu mă dezic de funcționarul de la ANAF, de angajatul de la primărie, de paznicul de la taxe și impozite, atâta vreme cât își fac treaba la fel de onest ca mine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar, cand directa este data de la cel mai inalt nivel in stat si limbajul folosit este cel care este, nu este cazul sa avem pretentii mai jos.
Daca totusi isi cauta un loc de munca cinstit, i-as acorda prezumtia de nevinovatie.
Pe de alta parte stomacul meu ar inghiti si mai greu un traseist politic decat un PSD-ist naiv,
Dacă aș fi în poziția de angajator și aș căuta pe cineva care să spele pe jos, probabil aș angaja vreun simpatizant PSD, că-i greu să găsești candidat pentru asemenea job care să nu fie simpatizant. Dacă ar trebui să angajez un CEO de companie, sigur nu aș vrea un politruc sau fost sinecurist, pentru că ar ruina compania. Între cele două extreme sunt i mulțime de nuanțe de gri. Dar un lucru e cert: e important să eviți să aduci in colectiv oameni toxici.
Și încă ceva: dacă nu reiese clar din CV că omul e "PSD-ist", cum îți dai seama? Că e ilegal să-l întrebi la interviul de angajare.
OK, doar conducerea este coruptă ? Dar cei care prin votul și pasivitatea lor la nemerniciile conducerii cum sunt ?
Încercaţi să ne înmuiaţi cu bănuiala că şi părinţii noştri, mult blamaţii pensionari, ar fi PSD-işti pentru amărâta de pensie mărinimită de partid. Vă asigur că nu e aşa, Cunosc o mulţime de pensionari care sunt aprig împotriva PSD-ului miniciunii şi hoţiei. Probabil că vă temeţi de cei ce au votat Dăncila (trei milioane şi ceva), neglijând faptul că mai mult de jumătate din aceştia sunt amărăştenii ce şi-ar vinde votul pentru câteva zeci de lei, de ruşinea pentru un primar obraznic, de frică. Probabil că PSD-istul pur-sânge este acel individ incapabil să-şi câştige pâinea în mod cinstit, care nu e capabil de o activitate umană folositoare, individ care când se trezeşte dimineaţa nu se gândeşte decât la cum să mai fure ceva, ce să mai mintă, cum să mai corupă, etc... Cu mici excepţii, acesta este porteretul PSD-istului cu care ne propuneţi să ne înfrăţim. Din păcate, precum pedofilia, boala asta (să-i zicem PSD-ism?) care, graţie propagării ei prin viruşi precum Dragnea, Nicolicea etc... a atins cote alarmante, nu se poate vindeca. Va trebui să-i suportăm pe bolnavi printre noi câte zile vom şi vor avea. Totuşi, nu ne cereţi să-i iubim! Vă apăraţi cu naivitatea că în PSD există oameni oneşti. Probabil că aşa este, însă proporţia nu poate depăşi unu la mie, vre-un rătăcit pe ici, pe colo.