Un chirurg nu operează niciodată singur. Medicilor care au știut și au tăcut

În ultimele zile, au ieșit la iveală detalii tulburătoare despre practicile chirurgului ortoped Gheorghe Burnei. Jurnalista Luiza Vasiliu, cea care le-a adus pentru prima dată în fața opiniei publice, după o investigație care a durat un an, vorbește despre ceea ce s-a dovedit o misiune aproape imposibilă: să îi facă pe ceilalți medici să vorbească. Abia după luni bune de mesaje și telefoane, câțiva dintre ei au acceptat, însă doar sub protecția anonimatului.

Povestea cazului Burnei este spusă astăzi printr-o succesiune de voci și tăceri șocante: de-o parte, cuvintele mamelor copiilor operați și ale procurorilor, de cealaltă lipsa de reacție a celor din corpul medical, care au știut și care ani întregi nu au spus nimic. Această tăcere din sistemul sanitar este mai înspăimântătoare decât poveștile victimelor. Este cea care întreține și perpetuează practicile toxice care duc la moartea pacienților. 

Un chirurg nu operează niciodată singur, un medic de spital nu profesează sub mantia invizibilității, un manager de unitate sanitară nu e un eremit pe care nu-l vede și nu îl aude nimeni. Și totuși, dacă te uiți la absența unei capacități minime a sistemului de a se autocurăța și de a se autoregla îți vine să juri că așa stau lucrurile.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, folosea cuvântul „feudal” atunci când descria modul în care sunt conduse spitalele din România. Acest termen te duce cu gândul la un tip de leadership discreționar, vădit de atâtea ori în sistemul sanitar de la noi. Este vorba despre o cultură organizațională bazată pe domnia celui mai puternic. La vârful ierahiei ajung cei care au capacitatea de a-i supune pe ceilalți și abilitatea de a construi alianțe indestructibile cu mai marii comunității profesionale, dar și ai lumii politice. Nu au dubii și nici ezitări în a-și clama sus și tare superioritatea. 

Se impun în fața altora printr-un fel de forță primitivă care transpare dincolo de zâmbet, de halat și de titlurile universitare. Pot avea merite profesionale, dar nu au empatie. Au o îndrăzneală nelimitată și un control redus al propriilor impulsuri. Florin Secureanu, fostul manager al spitalului Malaxa, a fost înregistrat când își înjura angajații. Gheorghe Burnei este protagonistul unei filmări, postate anonim, în care înjură o rezidentă. Chiar dacă nu există legătură între cele două situații, ambele sunt elocvente pentru felul în care arată uneori relațiile de putere în sistemul sanitar. 

„Credeţi că un medic sau un rezident ar fi putut depune o sesizare în afara unui context suicidar?”, se întreba retoric într-o scrisoare publicată de Casa Jurnalistului medicul Roman Marchitan, chirurg ortoped la spitalul din Marmande, în sud-vestul Franței, care a făcut, în 2005-2006, un rezidențiat în ortopede pediatrică la Marie Curie, sub coordonarea lui Gheorghe Burnei. Acesta este șeful secției de ortopedie pediatrică de la spitalul Marie Curie, prodecan la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și șef în comisii de malpraxis.

Când încurajezi, la nivel de sistem, o astfel de cultură organizațională, încurajezi de fapt frica și îi lași pe medici să găsească propriile strategii de supraviețuire, care de cele mai multe ori nu au legătură cu interesul pacienților: unii pleacă, mulți aleg să fie buni profesioniști pe felia lor, fără să se uite în sau în dreapta, alții își însușesc modelul comportamental care s-a dovedit de „succes”. Totodată, setezi foarte sus pragul de toleranță pentru rele practici și foarte jos pe cel pentru bune practici. Tinzi să îi reții mai curând pe angajații care se conformează, în detrimentul celor mai bine pregătiți. Și lași găuri mari în plasa de siguranță formată din reguli profesionale și de comportament, care ar trebui să oprească chiar și derapajele unei mari autorități medicale.

Vorbind într-un interviu acordat RFI despre cazul Burnei, președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, părea mai degrabă îngrijorat de imaginea sistemului medical decât de soarta pacienților. „Lumea care vine din afară și care este obligată prin natura lucrurilor să se adreseze sistemului sanitar, este îndemnată să aibă grijă pentru că unul vă abuzează copilul, altul vă fură din buzunar, altul vă omoară, altul vă violează nevasta. Așa se crează percepția asupra sistemului sanitar. Nu înțeleg pentru ce și de ce se întâmplă acest lucru. Care este scopul acestei agresiuni din toate direcțiile împotriva sistemului sanitar?”. În plus, acesta s-a referit la Burnei ca la un pionier în medicină: „În niciun caz ideea de a folosi un astfel de spacer osos, așa cum a folosit atunci domnul profesor Burnei nu este prohibită. La timpul acela, doctorul Burnei a fost un pionier în medicină. Nu faptul că a pus acel distanțier dintr-un material sintetic sau ciment acrilic a creat prejudiciu pacientei, ci însăși boala. Acest discurs despre o medicină experimentală pe om este fals raportat la acel timp. Atunci așa progresa medicina, așa se se făceau acele lucruri.” 

Este o declarație cel puțin bizară din partea șefului organism care urmează să analizeze, imparțial și rece, o acuzație extrem de gravă adusă chirurgului.

Când sistemul eșuează în a crea mecanismele de control care asigură bunele practici, salvarea poate veni de la oamenii de bună credință, care decid să nu mai fie doar martori tăcuți. Nu e simplu și nu e lipsit de riscuri într-o lume închisă, în care ajungi după ce ai făcut șase ani de facultate grea și șase ani de rezidențiat care îți pune, uneori, la serioasă încercare limitele. Însă salvează vieți. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp