Foto: Inquam Photos
Nu știu cu exactitate de unde vine suspiciunea aceasta, nerealistă, exagerată, de cote delirante, în poporul nostru. De unde provine preferința de a alege remedii neștiințifice, fie ele naturiste (ierburi „magice”, bune la toate), fie vraci sau vindecători oculți în sutană, „deschizând cărți”, „rupând blesteme”, „desfăcând cununii”, „vindecându-ne de Covid sau de cancer” și golindu-ne, până la urmă, iluzoriu, conturile? De ce să nu apelăm la medicii români, văzuți ca printre cei mai buni profesioniști în lumea întreagă, formați la școli serioase de medicină, având în spate mii de ore de pregătire teoretică și cel puțin un deceniu de practică medicală, până la a li se da dreptul de a avea parafă și, implicit, avizul Colegiului Medicilor de a ne trata corect? De ce trăim o astfel de criză de a ne încrede în sfaturile medicilor români, tocmai acum, când vremurile o impun și când în joc stau viețile noastre și ale celor iubiți de noi?
Încerc să găsesc câteva răspunsuri, din perspectiva psihiatrului, fără a avea pretenția că evaluarea mea este exhaustivă.
1. Este ceva în codul genetic al neamului ăstuia de este așa de încrâncenat în a se opune firescului, realității. Este ceva în codul nostru genetic care ne împiedică să avem încredere în ceilalți. Ne naștem cu o tentă spre îndoială, frică, anxietate.
2. Copilăria noastră sufocată de părinți hiperprotectivi și invazivi. Părinții își continuă visurile nerealizate în copiii lor. Părinții își transmit fricile neconfruntate, neprelucrate, nevindecate psihoterapic, poate chiar neconștientizate, copiilor. Suntem atât de protejați de „răul” care poate să vină din orice parte, încât nu știm să deosebim pericolul real de cel „imaginar” și nu știm să ne confruntăm cu situații de viață care impun curaj și bărbăție. Pentru că nu am avut dreptul să fim noi, ca indivizi autonomi, ci am fost născuți și crescuți „pentru a nu le face rușine părinților” și pentru a da un scop vieților celor care ne-au adus pe lume, nu ne-am maturizat, nu ne-am dezlegat din dependențele de părinți, nu suntem maturi emoțional.
3. Înclinația spre superstiție și magie. Românul este speriat de pisici negre care trec strada; nu deschide geamul pentru că-l „trage curentul”; nu divorțează, în ciuda nefericirii în cuplu, pentru că, „dacă nu te bate și aduce bani în casă”, soțul este partener unic pe viață.
4. Ocupația străină. Românii nu au avut timp să își clădească o identitate puternică, fiind supuși marilor puteri mai mereu. Într-un sistem organizat, cum este statul nordic european de exemplu, indivizii se pot organiza și ei mai ușor. Când lucrurile sunt clare social, când dreptatea e dreptate și nedreptatea este nedreptate, conștiința lăuntrică are reperele potrivite spre a se naște și a crește sănătos.
5. Traseismul politic. Nu găsești astăzi un parlamentar care să fie model de cultură. Nu văd niciun politician care să rămână fidel crezului partidului său, ci doar niște actori care își schimbă rolul în piesa jucată de îndată ce obțin mai multe venituri sau o mai mare notorietate în altă sectă politică. Nestatornicia lor naște confuzie și neîncredere în inimile alegătorilor. „Dacă ne mint toată ziua la televizor, de ce să-i credem acum, când ne vorbesc despre pandemie ca despre o amenințare reală?”, zice românul.
6. Religiozitatea retrogradă. Românii nu au cunoscut, din păcate, așa cum au făcut-o frații lor creștini catolici, „aggiornamento”, iar frații lor creștini protestanți „Reforma”, adică nu și-au actualizat mesajul social (nu mă refer la cel teologic, nu este de interes aici), nu au intrat într-un dialog revelator cu știința sau cu nevoile obișnuite ale omului contemporan. Mai degrabă, ce vedem predominând în spațiul eclezial românesc, inundat fie de curente fundamentalist-monastice, fie de culte de sorginte anglo-americană, manipulatoare și uniformizante de gândire, este o atitudine defensivă, de apărare. Găsim o „credință” care fie se ascunde între ziduri, fie „spurcă” cu blesteme orice om care este în acord interior, dar în dezacord cu spiritul de turmă (vezi atitudinea față de tinerii morți la „Colectiv”, față de persoanele de orientare „gay” etc.). În plus, această rigoare înalt moralistă a religiozității românești, propuse ca model, ascunde, bineînțeles, ipocrizia, fariseismul, pentru că niciun om normal la cap nu poate trăi după toate canoanele și standardele bisericești decât dacă se disociază (se rupe de el însuși). De aceea, spre enoriași este predicat un mesaj aspru, dur, apocaliptic, în vreme ce liderii religioși (preoți, pastori, presbiteri ș.a.) trăiesc în desfătări și în perversiuni de nedescris. Am insistat asupra acestui aspect, întrucât eu îl consider responsabil în mai mare măsură de paranoia poporului nostru, popor mai religios decât altele.
Îmi exprim totuși optimismul că ne vom recâștiga încrederea în noi, ca popor, și în medicii dedicați pe care suntem atât de norocoși să îi avem. Sper să nu fim atunci pe un pat de spital, la ATI, zbătându-ne între viață și moarte. Sper să nu fie însă prea târziu. S-a murit deja prea mult... din cauza paranoiei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Analiza făcută de domnia sa e de-a dreptul deranjantă, fără să aducă nimic concret, deci valoare ZERO. Să încerc să răspund detaliat.
Autorul dovedește o antipatie față de propriul popor, lucru remarcat cam la toți ”haștagiștii”. Ei cred că, în țările occidentale ”tot ce zboară se manâncă”, în timp ce la noi le pute totul, la grămadă, cu sau fără motiv real. Suspiciunea poporului român nu e dintr-o cauză genetică, așa cum afirmă, stupefiant, autorul articolului, ci fiindcă acest popor, de-a lungul vremii ”s-a fript cu ciorba și acum suflă și-n iaurt din această cauză”. Însuși președintele dumneavoastră, afirma pe vremea pandemiei ”ori ești precaut ori ești prost”. Asta zic, poporul român, fiindcă nu e prost așa cum cred unii și a și văzut destule rele în lumea asta, e precaut. Adică, până la urmă, suspicios. Și cum să nu fii suspicios în legătură cu medicii, de exemplu! Nu e vorba că nu știu carte sau nu au experiență. Deși mulți dintre cei competenți au plecat afară, de dragul banilor, iar în țară au rămas majoritatea celor mai puțin competenți, dar cu aceeași dragoste de bani și hotărâți să facă totul pentru a câștiga și ei comparabil cu colegii lor plecați afară. În România ai două direcții de acțiune ca pacient: te duci ori la stat, ori la privat. La stat e clar că serviciile sunt mai proaste, plus că sistemul funcționează greoi. De exemplu, ca bolnav cronic, așa cum sunt și eu și cam toți de vârsta 2+, ai nevoie inițial de un diagnostic corect, urmat de un tratament de întreținere. Pentru un diagnostic corect, dacă nu trăiești într-un mare centru universitar, ghinion! Trebuie să faci o excursie până la unul. Aici nu te poți duce oricum vrei, ci îți trebuie trimitere de la medicul de familie, altfel nu prea primești scrisoare medicală pentru a o duce înapoi la medicul de familie, care să-ți dea rețeta compensată. NU am înțeles niciodată de ce nu te poți duce direct la medicul specialist, fără trimitere, iar acestă să-ți dea oricum scrisoare medicală. Oricum, scrisoarea medicală nu e pe termen nelimitat (teoretic asta e corect) și trebuie să repeți figura la 6 sau chiar 3 luni. Iar o persoană are mai multe boli cronice, de regulă, Deci va fi o plăcere să stai mereu pe drumuri, mai bine te duci la un centru medical privat, chiar dacă nu lucrează cu Casa de Sănătate și apoi îți plătești singur medicamentele, necompensate. Dar la centrele medicale e altă distracție: de cele mai multe ori ți se vor recomanda analize scumpe și inutile, uneori chiar traumatizante, din simplul motiv că... e foame de bani și la respectivul centru. Pentru medicii de acolo, centrul medical e o simplă afacere. Și întotdeauna într-o afacere ai datoria să-ți crești cifra de afaceri, nu-i așa? Teoretic nu e nimic rău în a-ți face mai multe analize (chiar mai multe decât trebuie), dar senzația că te fraieresc, te jupoaie de bani și te stresează inutil e clară. Eu însumi am fost în situația clară descrisă. Am fost, de exemplu, la mai mulți cardiologi, aleși pe sprânceană, competenți. Ei bine, lucrurile au stat așa: cei care aveau doar cabinet simplu, unde făceau doar ECG și eco-cardiografie s-au rezumat la acestea și mi-au dat vești bune despre sănătate. În schimb când am fost la cabinetul unui medic care avea și o clinică cu chirurgie cardiacă și alte minunății, a făcut tot ce a putut să mă sperie, mi-a dat un tratament nejustificat de dur și mi-a recomandat și o coronarografie. Mi-a recomandat, bineînțeles să o fac la clinica lui, unde se lăuda că are medici intervenționiști de top. Coronarografia e o examinare invazivă, cu un cateter introdus în artera radială și urcat până la inimă, unde se introduce o substanță de contrast și ești examinat radiologic pentru starea coronarelor. Această analiză, după cum știam, se face doar în cazuri de suspiciune clară de infarct sau măcar boală coronariană. Necesită o zi de spitalizare, nu e simplă și bineînțeles e scumpă. Noroc că nu m-am lăsat fraierit, mai ales fiindcă am auzit prin ușă, înainte de a intra eu la consultație, cum medicul îi spunea același lucru pacientului dinaintea mea. Am fost ulterior la alt medic (fără clinică, dar extrem de competent), care, așa cum m-am așteptat, mi-a alungat toate temerile. Și nu am fost un caz singular, evident, știu și de alte cazuri, cu alți medici, dar aceeași situație.
Mai sunt și alte lucruri împotriva unor medici: în pandemie aveau un protocol, cu un tratament relativ identic pentru orice pacient cu Covid. Nu era voie la început să se dea antivirale, nu era voie să se dea alte medicamente care se știa că fac bine. Pe doctorița aceea ciudățică dar competentă de la Oradea (parcă), care a fost cu bună credință și a dădea tratamente bune, eficace, dar diferite de cel din protocoale, au hărțuit-o și a fost la un pas să fie sancționată de Colegiul Medicilor. Cred că a scăpat nu fiindcă i s-ar fi dat dreptate, ci fiindcă ajunsese prea vizibil cazul în mass-media.
Până la urmă ceea ce le lipsește medicilor, de multe ori nu e competența, ci omenia și buna-credință, din lăcomie de bani și / sau frică de Sistem.
Și atunci concluzia: să te încrezi orbește în orice medic? NU. Bineînțeles, dacă ne îmbolnăvim ne ducem la medic, nu la vraci, cum insinuează, răuvoitor autorul articolului. Dar asta nu înseamnă să fim naivi, creduli, fraieri, pe banii noștri și pe sănătatea noastră. Adică e bine să fim ca toți românii: suspicioși. A fi suspicios, în acestă țară, e o atitudine utilă și eficientă. Și cred că și în alte țări lucrurile stau asemănător, numai că cetățenii de acolo au o tradiție de trai bun, de lucruri care merg firesc în societate, iar asta uneori lucrează împotriva lor. Fiindcă, așa cum se adâncește toată lumea în criză, ei nu percep răul care crește și la ei și au încredere de multe ori orbească în autorități, chiar când e vizibil că autoritățile lucrează, uneori, și împotriva lor. Cu pandemia a fost clar: aceasta a fost reală și virusul s-a dovedit mai agresiv decât unul viral. Însă de aici și până la a transforma PANDEMIA în PANDALIE, asta a fost o imensă manipulare. În ce scop? În scop experimental, să se vadă până unde merge puterea autorității și a propagandei oficiale în controlul antidemocratic al maselor amețite. Și nu în ultimul rând, în scopul vânzării unor cantități enorme de vaccin. Un vaccin creat repede, ”pe picior”, cu eficiență slabă, cu efecte secundare puternice, dar ținute la secret, cel puțin în prima fază. Iar pe timpul ”pandaliei” din nou mulți medici și-au dovedit oportunismul și lașitatea (uneori și prostia), susținând campaniile de (dez)informare ale autorităților și ridicându-se împotriva colegilor lor care aveau mai multă verticalitate. Se spunea atunci că vaccinul oprește transmiterea virusului și deci vaccinându-ne îi protejăm pe cei din jur. Erau astfel blamați prin propagandă oamenii care nu vroiau să se vaccineze, erau numiți retrograzi, conspiraționiști etc. S-au învrăjbit categorii sociale într-un mod pervers. Medicii care nu gândeau conform liniei oficiale erau hărțuiți și marginalizați. Și evident, s-a dovedit ulterior că tocmai aceia aveau dreptate. În general cam tot ce susțineau cei împotriva ACESTUI vaccin anti-Covid19 (nu altul) s-a adeverit acum, dar nimeni nu și-a cerut scuze, evident, pentru toată această suferință inutilă a populației, nici la noi și nici în alte țări. Suferința a inclus: campaniile forțate de vaccinare, Certficatele Verzi obligatorii la circulația între state, interdicția de a intra în anumite țări dacă nu erai vaccinat, ascunderea prospectului vaccinului cu recomandările sale dar și efectele sale adverse, descurajarea tratamentelor alternative liniei oficiale chiar dacă se dovedeau eficiente, impunerea vaccinării ca scop în sine, nu vindecării ca scop în sine etc etc. Au existat aberații teribile. De exemplu se știa că un vaccinat poate transmite boala. Totuși în Australia dacă erai vaccinat dar infectat puteai intra, dar dacă erai nevaccinat și testat sănătos, nu puteai intra. Totul era evident că se ducea doar înspre obligativitatea vaccinării, nu înspre însănătoșirea persoanelor bolnave. Vânzarea de doze de vaccin era scopul final, nu încheierea pandemiei, sau sănătatea oamenilor. Iar medicii, mulți dintre ei, au știut și au tăcut, mergând alături de Sistem, în defavoarea populației, care a suferit atât de mult.
Așa că domnul autor să o lase mai moale cu acuzațiile la adresa poporului român, care face și el ce poate pentru a rezista la lumea asta care devine din ce în ce mai nebună și mai rea din toate punctele de vedere și în care e din ce în ce mai greu și mai urât de trăit.
Sora mea și soțul ei sunt chirurgi. Absolvenți de Carol Davila, apoi cu studii de rezidențiat în Franța, unde s-au și cunoscut. Se încăpățânează sa rămâna în Ro, deși ar câștiga în Franța mult mai bine (peste 25 mii euro pe luna la specializările lor). Ce povestesc despre sistemul medical romanesc, te ia groaza. Afirma ca trebuie sa mergi la medic numai prin recomandări sigure, altfel e loterie. Ce povestesc despre morala unor medici (capabili sa opereze fără indicație de operație, doar ca să îți ia șpagă), îți face parul maciuca. Ati lovit în articolul asta în biserica, deși după descriere ai fi zis ca sunteti mai apropiat de ea. Din experienta mea și a familiei mele, medicilor din România nu carte le trebuie, ci caracter. Morala, frica de Dumnezeu. Știți câte indura femeile însărcinate în România mileniului 3, iar medicii se joaca cu psihicul lor permanent? Câte ecografii inutile cer (pt ca ies bani, iar una e doar 800 lei... Și cer minim trei de genul asta, iar unii mai zeloși...chiar și sase)? Sa practice o medicina defensiva, doar ca să se pună la adăpost (de acord, sunt și pacienți procesomani sau certăreți), sa iti spună toate riscurile din lume? Chestii infirmate rapid de alți specialiști, dar dacă e sa ramai la prima părere, poti înnebuni. Ati auzit câte cezariene se fac, chiar și atunci când femeia nu dorește, iar unii efectiv mint și inventează riscuri? În vest ai rata de cezariene de maxim 30 la suta, iar la noi sare de 60. În unele spitale (universitar de ex) e de peste 85 la suta. În Ilfov, la fel. Mai sa fie, toate femeile alea sa aibă sarcina cu risc? Și, repet, nu e vorba de alegerea femeii. Știu n cazuri când femeia și-a dorit naștere naturala și a fost descurajata.
Ati auzit de medici profesori, care își sabotează studenții promitatori ca să nu aibă concurenta? Daca nu credeți un comentariu anonim, uitați.va la emisiunea Profesionistii, a Eugeniei Vodă. Are secțiunea de medici. Sa vedeti acolo începuturile acestora, cum spun ca au fost săpați de profesori și de colegii lor. Ati auzit de oameni cu operații reușite care mor în saloane apoi pentru ca medicul de garda și asistentele nu își fac treaba? Probabil nu ati auzit, deoarece nu sunteți exact în domeniul asta al operațiilor și al practicienilor. Dar ceva tot știți despre cât e de putred sistemul. România nu trebuie sa strige "vrem spitale și scoli" (care scoli? Cand nu mai ai copii? Cand ai scoli comasate? Cand școlile înainte aveau 2 schimburi, iar acum abia au copii pentru un singur schimb?). România trebuie sa strige: vrem profesori buni, vrem medici buni, morali. Oameni care sa nu se închine la zeul ban, oameni care sa nu aibă doar știința și aroganta, ci sa aibă morala, empatie, frica de Sus. Exact acele virtuți pe care oamenii aia simpli de la sate, care poate mai cred în ierburi etc, le mai au. Aerul este infinit mai respirabil lângă un astfel de om simplu, dar modest și cu morala, decât lângă un atoatestiutor arogant care nu visează decât sa facă mai mulți bani. Cu orice preț și oricâtă suferință lasata în jur.
Asa ca, sa ne înțelegem, dacă ești bolnav în România și îți pui toată nădejdea doar în doctori, good luck with that, asa cum zic americanii. Poți muri cu zile pe mana lor.
Se poate urmări ce anume au susținut aceia în decursul timpului: la început " libertatea ", apoi au devenit unii anti-mască, anti-masuri și acum antivaccin. E simplu, asemenea unui traseist politic pe care îl interesează prea puțin o doctrină politică sau alta. Nu poți să mai ai incredere in unul că ăsta.
Mă tem că e vorba de însușiri psihice, frustrări, capacitatea de deveni fanatic, contra cărora e foarte greu de luptat. Punctul critic a fost demult depășit. Și nu se ajungea aici dacă oamenii ar fi avut cunoștințe elementare și ar fi fost deprinși să gândească și asta ar trebui să imprime sistemul de educație nu materie îndesată în cap cu furca și care iese pe cealaltă ureche. Nu neapărat materie cu toptanul ci un sistem. Nu pești de-a gata ci arta pescuitului.