Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șase ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Un popor suspicios și superstițios. Încerc să găsesc câteva răspunsuri din perspectiva psihiatrului

Steagul României

Foto: Inquam Photos

Nu știu cu exactitate de unde vine suspiciunea aceasta, nerealistă, exagerată, de cote delirante, în poporul nostru. De unde provine preferința de a alege remedii neștiințifice, fie ele naturiste (ierburi „magice”, bune la toate), fie vraci sau vindecători oculți în sutană, „deschizând cărți”, „rupând blesteme”, „desfăcând cununii”, „vindecându-ne de Covid sau de cancer” și golindu-ne, până la urmă, iluzoriu, conturile? De ce să nu apelăm la medicii români, văzuți ca printre cei mai buni profesioniști în lumea întreagă, formați la școli serioase de medicină, având în spate mii de ore de pregătire teoretică și cel puțin un deceniu de practică medicală, până la a li se da dreptul de a avea parafă și, implicit, avizul Colegiului Medicilor de a ne trata corect? De ce trăim o astfel de criză de a ne încrede în sfaturile medicilor români, tocmai acum, când vremurile o impun și când în joc stau viețile noastre și ale celor iubiți de noi?

Încerc să găsesc câteva răspunsuri, din perspectiva psihiatrului, fără a avea pretenția că evaluarea mea este exhaustivă.

1. Este ceva în codul genetic al neamului ăstuia de este așa de încrâncenat în a se opune firescului, realității. Este ceva în codul nostru genetic care ne împiedică să avem încredere în ceilalți. Ne naștem cu o tentă spre îndoială, frică, anxietate.

2. Copilăria noastră sufocată de părinți hiperprotectivi și invazivi. Părinții își continuă visurile nerealizate în copiii lor. Părinții își transmit fricile neconfruntate, neprelucrate, nevindecate psihoterapic, poate chiar neconștientizate, copiilor. Suntem atât de protejați de „răul” care poate să vină din orice parte, încât nu știm să deosebim pericolul real de cel „imaginar” și nu știm să ne confruntăm cu situații de viață care impun curaj și bărbăție. Pentru că nu am avut dreptul să fim noi, ca indivizi autonomi, ci am fost născuți și crescuți „pentru a nu le face rușine părinților” și pentru a da un scop vieților celor care ne-au adus pe lume, nu ne-am maturizat, nu ne-am dezlegat din dependențele de părinți, nu suntem maturi emoțional.

3. Înclinația spre superstiție și magie. Românul este speriat de pisici negre care trec strada; nu deschide geamul pentru că-l „trage curentul”; nu divorțează, în ciuda nefericirii în cuplu, pentru că, „dacă nu te bate și aduce bani în casă”, soțul este partener unic pe viață.

4. Ocupația străină. Românii nu au avut timp să își clădească o identitate puternică, fiind supuși marilor puteri mai mereu. Într-un sistem organizat, cum este statul nordic european de exemplu, indivizii se pot organiza și ei mai ușor. Când lucrurile sunt clare social, când dreptatea e dreptate și nedreptatea este nedreptate, conștiința lăuntrică are reperele potrivite spre a se naște și a crește sănătos. 

5. Traseismul politic. Nu găsești astăzi un parlamentar care să fie model de cultură. Nu văd niciun politician care să rămână fidel crezului partidului său, ci doar niște actori care își schimbă rolul în piesa jucată de îndată ce obțin mai multe venituri sau o mai mare notorietate în altă sectă politică. Nestatornicia lor naște confuzie și neîncredere în inimile alegătorilor. „Dacă ne mint toată ziua la televizor, de ce să-i credem acum, când ne vorbesc despre pandemie ca despre o amenințare reală?”, zice românul.

6. Religiozitatea retrogradă. Românii nu au cunoscut, din păcate, așa cum au făcut-o frații lor creștini catolici, „aggiornamento”, iar frații lor creștini protestanți „Reforma”, adică nu și-au actualizat mesajul social (nu mă refer la cel teologic, nu este de interes aici), nu au intrat într-un dialog revelator cu știința sau cu nevoile obișnuite ale omului contemporan. Mai degrabă, ce vedem predominând în spațiul eclezial românesc, inundat fie de curente fundamentalist-monastice, fie de culte de sorginte anglo-americană, manipulatoare și uniformizante de gândire, este o atitudine defensivă, de apărare. Găsim o „credință” care fie se ascunde între ziduri, fie „spurcă” cu blesteme orice om care este în acord interior, dar în dezacord cu spiritul de turmă (vezi atitudinea față de tinerii morți la „Colectiv”, față de persoanele de orientare „gay” etc.). În plus, această rigoare înalt moralistă a religiozității românești, propuse ca model, ascunde, bineînțeles, ipocrizia, fariseismul, pentru că niciun om normal la cap nu poate trăi după toate canoanele și standardele bisericești decât dacă se disociază (se rupe de el însuși). De aceea, spre enoriași este predicat un mesaj aspru, dur, apocaliptic, în vreme ce liderii religioși (preoți, pastori, presbiteri ș.a.) trăiesc în desfătări și în perversiuni de nedescris. Am insistat asupra acestui aspect, întrucât eu îl consider responsabil în mai mare măsură de paranoia poporului nostru, popor mai religios decât altele.

Îmi exprim totuși optimismul că ne vom recâștiga încrederea în noi, ca popor, și în medicii dedicați pe care suntem atât de norocoși să îi avem. Sper să nu fim atunci pe un pat de spital, la ATI, zbătându-ne între viață și moarte. Sper să nu fie însă prea târziu. S-a murit deja prea mult... din cauza paranoiei.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Și totuși, atâta vreme cât există medici care pun la îndoială reușita vaccinului anticovid, de ce să ne mai punem întrebări despre atitudinea omului de rând? Ce să mai spunem despre gândirea critică a absolventului de școală? Am găsit o statistică privind procentul de promovare a examenului pentru permisul de conducere: doar 30% dintre candidați promovează! Dincolo de limitarea fraudei prin regulile stabilite pentru examen, rămâne totuși concluzia că oamenii nu mai sunt dispuși să se informeze, să învețe, să emită judecăți de valoare pe baza propriilor raționamente.. Iau de bune judecățile transmise de cei interesați, fără a mai discerne între adevăr și minciună, între adevăr și manipulare. Nici măcar nu mai încerc să-i numesc pe cei cu interese; sunt prea mulți și mult prea răi!
    • Like 1
    • @ Mioara Seicaru
      Delia MC Delia MC check icon
      Omul de rând ar putea să aprecieze CÂȚI dintre medici au astfel de opinii și ce anume îi mână în luptă. La o analiză rapidă unii sunt interesați (inclusiv politic) iar alții sunt mânați de orgoliu ori de dependența de publicitate. Să recunoască greșeala ar însemna să se dea singuri jos de pe piedestal și asta nu vor că s-au obișnuit cu luminile rampei. Ar primi huiduieli în loc de urale de la foștii admiratori. Ceilalți, care susțin același lucru, marea majoritate, fac parte dintr-o masă amorfă și nu-i deloc interesant, e mult mai atractiv să pozezi în Mesia. Putem de asemenea să detectăm la noi înșine dacă suntem atrași de aceia. Dar asta ar presupune o mare sinceritate vizavi de sine, ceea ce unii efectiv nu sunt în stare, la ei primează nu adevărul ci orgoliul. E greu să admiți că ești un pic defect. Dacă însă adevărul ar fi mai presus în sistemul propriu de valori, omul ar putea recunoaște liniștit că s-a înșelat.

      Se poate urmări ce anume au susținut aceia în decursul timpului: la început " libertatea ", apoi au devenit unii anti-mască, anti-masuri și acum antivaccin. E simplu, asemenea unui traseist politic pe care îl interesează prea puțin o doctrină politică sau alta. Nu poți să mai ai incredere in unul că ăsta.

      Mă tem că e vorba de însușiri psihice, frustrări, capacitatea de deveni fanatic, contra cărora e foarte greu de luptat. Punctul critic a fost demult depășit. Și nu se ajungea aici dacă oamenii ar fi avut cunoștințe elementare și ar fi fost deprinși să gândească și asta ar trebui să imprime sistemul de educație nu materie îndesată în cap cu furca și care iese pe cealaltă ureche. Nu neapărat materie cu toptanul ci un sistem. Nu pești de-a gata ci arta pescuitului.
      • Like 1
  • Suntem un popor tinut in bezna, majoritatea si in sepecial cei din mediul rural. Dupa demonstratiile de incompetenta totala, de tembelism, de aservire a tuturor ministrilor educatiei, invatamantului, dupa promovarea ineptiei cu manuale alternative, dupa admiterea constituirii de adunaturi nationale ale parintilor si elevilor, una dintre marle ineptii ale democratiei, dupa rasturnarea flagranta a scarii valorilor in societate, dupa aparitia televiziunilor comerciale, adevarate instrumente de manipulare, indbitocire este firesc sa nu mai putem deosebi bunul de mizerie, minciuna. Asa au inteles "alesii" sa instaureze democratia si libertatea omului. Nu este de mirare ca traim intr-un intuneric halucinant. Am fost constransi, prin falimentarea economica, sa devenim niste pomanagii, niste asistati social, sa ne bucuram si sa votam orbeste pe cel care "ne da", nu de la el ci tot de la noi, ce mai ramane dupa ce au jefuit "conducatorii" mai intai. Conducatorii alesi devin dumnezei intangibili. La fel si ordinarii conducatori ai bor, impreuna cu majoritatea popilor. Traim, in sec. XXI la fel ca in evul mediu intunecat. Suntem o masa amorfa de votanti, mintiti frumos cand e nevoie de votul nostru, batjocoriti si exploatati dupa. Din pacate cei ce inteleg ce se intampla ori sunt prea batrani si nu mai conteaza ori pleaca.
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult