Un preşedinte pentru liniştea lor

Foto: Presidency.ro

„Produsul” Klaus Iohannis l-am „achiziţionat” de douã ori. Prima datã am crezut cã este singurul care ar putea schimba România: purtând un ambalaj pe care scria „made in Germany” şi eticheta Sibiului, promitea sã aducã seriozitatea teutonã în marasmul politicii dâmboviţene. A doua oarã îl aşezaserã într-un galantar aproape gol alãturi de o pãpuşã defectã a Sistemului de pe care nimeni nici mãcar nu se deranjase a mai dezlipi eticheta „made in Far Est”.

Deşi e dincolo de Carpaţi, pe malurile Cibinului se face cam aceeaşi politicã ca pe Dâmboviţa, iar alegerea fostei studente moscovite, doamna Raluca Turcan, la cârma PNL-ului de acolo acum o lunã pentru un al treilea mandat o dovedeşte cu prisosinţã. Numai discursurile sunt altfel, mai domoale şi fãrã circul tipic unei capitale bizantine.

Dupã ce preşedintele Bãsescu trãdase „frãţia” Grivco, Sistemul şi-a pus speranţele în Victor Ponta, tânãrul mefistofelic, cu un trecut maculat, capabil de orice compromis. Numai cã poporul se sãturase de înţelegerile oculte, compromisurile veşnice, democraţia cu faţã umanã, „preşedinţi pentru liniştea noastrã”, securişti deghizaţi în profesori şi oameni de afaceri. Însã poate poporul învinge un Sistem înfipt de generaţii ca un organism parazit în statul nostru? Iar un sas introvertit, care îşi fãcuse şase case din meditaţii, avea de gând sã smulgã parazitul?!

Preşedintele Iohannis şi-a jucat bine atu-ul de apãrãtor al Justiţiei şi al schimbãrii României. Însã, între o plimbare cu familia Macron şi un dialog cu doamna cancelar Merkel, avea de-a face cu bãieţii aceluiaşi Sistem, iar ca un neamţ cumpãtat, adept al realpolitik, a înţeles curând cã pentru toate beneficiile pe care ţi le dã funcţia trebuie sã plãteşti un preţ. Dar nu ţi-l cer alegãtorii, ci aceia care îţi asigurã supravieţuirea. Iar, în România cangrenatã de corupţie, dacã intri o datã în şedinţa de guvern pentru a bloca o amnistie pentru câţiva baroni poporul te va considera erou. Unde mai pui cã un asemenea gest mai sperie și adversarii, adicã un alt avantaj în negocierile de dupã perdele.

Pentru Justiţie e suficient sã lupţi cu vorbe... Ce binecuvântare sã poţi scãpa de doamna Kovesi dând vina pe Curtea Constituţionalã. Şi cum sã încerce sã schimbe Curtea un lider dedicat sistemului constituţional?!... Pentru insuccesele politice e simplu sã dai mereu vina pe marota PSD şi majoritatea parlamentarã: nu am „guvernul meu”, voi, cetãţenii i-aţi arãtat încredere lui Dragnea, luaţi-o pe doamna Viorica cã oricum e mai bunã decât Tudose. Cã doar preşedintele respectã dorinţa cetãţenilor. Cum spuneam, funcţia aceea înaltã cerea un preţ.

Justiţia a suferit în cele douã mandate ale sale la fel de mult ca pe vremea altui preşedinte „liniştit”. „Guvernul lui” nu a reuşit nici mãcar sã schimbe grotescul Avocat al poporului.

Nici Ministerul de Interne nu o duce mai bine sub bagheta magicã a omului-bun-la-toate Bode, cel care dormea pe bancheta din spate a SUV-ului în timp ce şoferul sãu fãcea slalom pe contrasens, „dottore” Bode care a cerut ca teza sa de doctorat sã nu fie publicatã, „interimarul” de la Justiţie care semneazã orice îi cere partidul. Poliţia românã se face de râs la fiecare caz mai complicat, angajaţii sãi ajung bãtaia de joc a interlopilor, dar Sistemul îşi vede liniştit de ale sale.

Dar cine a fost pus sã gestioneze programul „România educatã”? Domnul Cîmpeanu, cel care trece cu nonşalanţã de la un partid la altul fiindcã, aşa cum a demonstrat-o deunãzi, îi reprezintã pe plagiatorii tuturor. Un alt Bode, cu un dram suplimentar de cinism.

Dupã şapte ani de la victoria preşedintelui, un nou „produs” cu aparent ştaif a fost pregãtit sã îi ia locul. Premierul Cîţu care se lãuda cu şcoli fãcute în SUA, bãiatul cu geacã de rocker şi expresii englezeşti, apãrut parcã de nicãieri, la fel ca antecesorul sãu, trebuia sã convingã electoratul mioritic, deşi în tinereţile sale romanţios prezentate dãduse bir cu fugiţii de pe :pãmântul fãgãduinţei” pentru a nu plãti o datorie de câteva mii de dolari. Numai cã, pânã sã ajungã a trece testul alegerilor – cred cã România are cei mai mulţi lideri politici care nu au fost validaţi democratic şi care nu sunt capabili sã rosteascã douã fraze coerent – trebuia sã îşi convingã propriul partid. Un partid liberal înţesat cu voie de la Cotroceni de foşti primari şi baroneţi pesedişti de parcã ai sãi pedelişti şi uselişti nu ar fi fost de ajuns. Şi, ca un bun elev al realpolitikului, a înţeles cã numai devenind un om al Sistemului va reuşi în viaţã. Lipsit de viziune şi imaginaţie, nu a fost capabil decât sã îi copieze pe Udrea şi Dragnea, lansând cel mai generos şi pompos denumit PNDL de pânã acum. Domnul Cîţu, cu voia domnului Iohannis, îi va recompensa cu contracte grase pe primari, fie trecuţi la PNL, fie rãmaşi cu domnul Ciolacu, dar toţi membrii ai aceleiaşi frãţii de abonaţi ai banului public, pionii aceluiaşi Sistem de prietenii şi relaţii oculte înpãmântenit de fosta Securitate.

Iar când cineva ajunge sã încurce planurile ţesute cu migalã la Cotroceni, în Palatul Victoria şi prin vilele de pe litoralul mediteraneean ale bãieţilor din Sistem, trebuie sã disparã: aşa s-a întâmplat cu ministrul Voiculescu, care se pusese sã numere corect morţii pandemiei, aşa s-a întâmplat cu ministrul Ion, care a vrut sã organizeze fãrã binecuvântare de la Palat concursurile pentru şefii de Parchete.

Dar nu doar posibilitatea de a pierde din controlul Justiţiei a supãrat Sistemul. Dacã vã amintiţi, prin mai, Parlamentul modifica Legea învãţãmântului astfel încât directorii interimari de şcoli sã fie aleşi de cãtre consiliile de administraţie ale acestora, iar nu de cãtre inspectorii judeţeni penelişti. Aşa cum spunea un parlamentar liberal, orice partid îşi doreşte sã aibã membrii sãi la conducerea unitãţilor de învãţãmânt. Şi, folosindu-se de un argument procedural, preşedintele nu promulga legea, ci o întorcea în Parlament. Iar la solicitãrile parlamentarilor USR PLUS de a convoca o sesiune parlamentarã extraordinarã pentru ca problema pentru care legea fusese restituitã sã fie acoperitã, iar numirile de acum ale directorilor sã poatã fi fãcute fãrã intervenţia partidului aflat la butoane, preşedintele a fãcut ceea ce ştie el cel mai bine pentru a nu-şi mânji imaginea: a tãcut.

Dupã treizeci de ani şi trei preşedinţi care ar fi trebuit sã fie „salvatori”, ne gãsim cu aceiaşi plagiatori în învãţãmânt, cu o justiţie nu doar oarbã, ci şi cu picioarele rupte, cu miniştri buni doar sã semneze ceea ce le cer baroneţii, cu primari care nu ştiu altceva decât sã sugã din banul public. De fapt, suntem tot prin anul 2000, numai cã am înlocuit roşul cu galbenul şi am rotit puţin cadrele Sistemului.

Singurul şoc al preşedintelui a fost moţiunea de cenzurã care i-a stricat siesta de sâmbãtã şi a pus faţã în faţã echipele aceleiaşi Cooperative: echipa galbenã şi echipa roşie.

În cunoscuta tradiţie a lui Tata Jan şi Nea Pinalti, înaintemergãtorii Sistemului, cele douã echipe vor face o remizã cât un PNDL pentru toţi, dupã ce îşi vor fi dat prieteneşte la gioale şi se vor fi zvârcolit artistic în faţa spectatorilor.

Pâine ne-a dat Uniunea, circ ne dau ai noştri. Noi sã fim distraţi fiindcã uitãm repede. Iar ei au de împãrţit 80 de miliarde PNRR şi alţi 70 PNDL. Ceva o sã lase şi pentru noi: autostrãzi începute, panseluţe şi, poate, o presã plãtitã de guvern şi penali care sã ne dea circ şi un dram de speranţã cât sã nu plecãm cu toţii şi sã îi lãsãm pe ei fãrã supuşi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp