(Foto Guliver/Getty Images)
Într-o zi, m-am pierdut în facturi, trafic, șefi, ordonanțe, revocări, demisii, social media, disperări, seriale, certuri și stres. Când am încercat să mă adun, m-am trezit că trecuseră vreo trei ani.
„Unde naiba ai fost?”, am întrebat chipul rătăcit din oglindă.
„Am fost la serviciu, cu 85-ul. Am fost în ședințe interminabile și frânturi de vacanță. Am fost la cratiță și la cumpărături. Am fost pe facebook și în Piață. Am fost cu ochii pe ceas și praf cu nervii. Am fost pusă la zid și la încercare. Am fost și n-am fost. Ca o revoluție eșuată.”
Am căutat butonul de dat timpul înapoi, dar timpul a chicotit hâtru printre ridurile mele. A fost inevitabil: am plecat fără să ezit din povestea care-mi oferise până atunci siguranță și confort. Am vrut iar viață din aia faină, de ieșit din rutină și din tabele Excel, viață de pus în poezii și de fredonat la chitară pe plajă, care îți dă crize și nicio soluție, dar care îți lasă timp să gândești și să respiri, să trăiești și să visezi, să greșești și să fii autentic. Și asta pentru că am crezut. Am crezut, pur și simplu, că va fi cumva, nici mai bine, nici mai rău, dar cu siguranță total diferit. Am plecat cu sufletul rupt, dar cu o liniște inexplicabilă, punându-mi la încercare credința și puterea de a mă reinventa pentru a nu eșua într-o paradigmă în care nu m-aș fi recunoscut vreodată.
Un prieten bun care e medic m-a întrebat recent cum pot să cred în povestea asta cu Dumnezeu, inventată de biserică pentru a manipula masele și pe cei slabi. Cred pentru că este alegerea mea. Pentru că sunt liberă să am un Dumnezeu. Așa cum și el este liber să nu creadă în nimic. Cred pentru că am nevoie de sens și de substanță. De bunătate, iubire, iertare și speranță. Cred ca să pot evolua. Ca să-mi pot pune întrebări despre ce am devenit. Ca să am șansa de a mă naște din nou, ritualic, cu fiecare sărbătoare. Cred ca să nu mor de singurătate și de plictiseală doar printre oameni. Cred pentru că nu sunt suficient de trufașă ca să nu cred.
Credința este o discuție controversată și un subiect incomod. Deseori, ne ferim să vorbim despre Dumnezeu ca să nu fim considerați habotnici. Ezităm să recunoaștem că suntem practicanți ca să nu fim suspectați de naivitate sau de anacronism. Dincolo de dogmă și de obiceiuri, credința este o trăire profund personală. Când apostrofezi pe cineva care crede, calci de fapt cu bocancii direct în sufletul lui.
M-am rătăcit de prea multe ori prin viață ca să mai am aroganța să cred că mi-am regăsit de fiecare dată singură drumul. Prin urmare, cred inclusiv pentru șansa de a-mi ridica ochii spre cer, căutând răspunsuri la cea mai grea întrebare: Dumnezeul meu, pentru ce m-ai regăsit?
Articol apărut inițial pe blogul autoarei
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.
20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.
23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu."
Slavă Domnului pentru toate
Citez "Cred pentru că am nevoie de sens și de substanță. De bunătate, iubire, iertare și speranță. Cred ca să pot evolua. Ca să-mi pot pune întrebări despre ce am devenit. Ca să am șansa de a mă naște din nou, ritualic, cu fiecare sărbătoare. Cred ca să nu mor de singurătate și de plictiseală doar printre oameni." - poti sa ai TOATE lucrurile astea si fara o religie. Ba chiar te face un om mai bun sa le ai fara o religie, pentru ca de exemplu esti bun pentru ca esti bun, nu pentru ca vrei sa iti cumperi un loc in rai.
Sigur, intr-o societate libera ai dreptul sa crezi sau sa nu crezi in ce vrei tu, dar credintele spun o multime despre tine, despre personalitatea ta, despre capacitatea ta mentala.
Cruciadele au avut multe cauze: politice, economice, religioase. Spus foarte simplist: orice actiune politica majora (pentru ca, spre deosebire de timpurile noastre, in cea mai mare parte a istoriei, politicul era strans legat de religios) are o justificare morala, iar moralul acesta era religiosul. Iar in zilele noastre, vreti sa credeti sau nu, valorile morale pe care le avem (in mare parte, prin Drepturile Omului) sunt de origine crestina.
De ce religia? Pentru ca absolut nimic in toata istoria umanitatii nu a putut aduna la un loc mase de oameni atat de mari, diferite si intinse pe un areal geografic imens, pe cat a putut sa o faca existenta unei naratiuni, a unei povesti care sa stimuleze simtaminte comune, o poveste cu un ideal fata de care o foarte mare masa de oameni se putea identifica. Discursul religios are un continut care il face pe simplul om sa se identifice atat cu sentimentele de maretie - gloria divina, mantuirea, puterea - cat si cu sentimentele de anxietate - teama de moarte, de a fi singur, de neputinta, de necunoscut. etc. Sentimentele astea sunt in fiecare om de pe pamant iar ele au o limba comuna in religie. Asta este motivul pentru care religia nici nu o sa dispara niciodata (doar forma ei se poate schimba) si nici nu este atat de rea pe cat este prezentat de unii.