Foto: Cornel Putan/ Inquam Photos
S-a anunțat inspecție în școală. Au urmat indicațiile de regie: copiii să vină îmbrăcați în cămașă; să le pregătim un portofoliu cu toate fișele de peste an; creioanele să fie ascuțite și frumos orânduite în penar; sticlele de apă să aibă etichete cu numele elevilor; gustarea să fie servită pe un prosopel.
„Nu trebuie să vii la școală și cu tata tuns?”, am întrebat copilul, pe un ton vădit enervat. M-a privit nedumerit și intrigat: „Tata nu are păr!”
A pornit spre școală cu bărbia în piept și un ghem în stomac. „Toate emoțiile s-au adunat în burtă”, mi-a mărturisit la plecare. După, s-a închis în tăcere, cu grijile și cu gândurile lui. Am încercat să leg o glumă, nimic. M-am lansat în discuțiile lui preferate despre viață și Jurnalul unui puști, tot nimic. Spectrul inspecției îl bântuia mai presus de orice. Salvator, în față a apărut o umbrelă. Grăbită, navigând haotic printre mașinile parcate pe trotuar. În trecere, de sub umbrelă s-a conturat chipul agitat al unei doamne.
„Ai observat că umbrelele spun foarte multe despre stăpânii lor?”, l-am întrebat brusc, într-o ultimă încercare de a stârni un dialog catartic. „Pe bune, dacă ești atent, vei observa că umbrelele au personalitate. Seamănă mult cu stăpânii lor. Ca și câinii din 101 dalmațieni.” S-a întors spre mine curios și o scânteie i-a licărit în ochi.
Așa am început să studiem umbrele și oameni, într-o zi mohorâtă de inspecție, salvată miraculos de ploaie.
În funcție de modul în care împung cerul și relaționează în eter cu semenii lor, umbrelele se împart în mai multe categorii. Există umbrela vitezomană, condusă cu multă abilitate, înălțată la nevoie mult deasupra capului sau aplecată exagerat în lateral, astfel încât să intre ușor în depășire și să facă slalom lejer printre ceilalți trecători. Trădează adesea un personaj aflat în mare întârziere, care a renunțat să mai zacă în autobuz, luându-și destinul de pieton la picior.
Umbrela emo este o apariție de toată jalea. Este ținută practic pe cap, ca un clop, de personaje pe care ploaia le deprimă atât de tare încât nu doresc să fie atinse nici măcar de un strop.
La polul opus se află umbrela boemă, sprijinită de umăr, acoperind perfect spatele și ceafa, lăsând liberă privirea sau mâna care vrea să butoneze visător un telefon. Are un aer franțuzesc, de je m’en fiche, sunt în lumea mea și în ritmul meu, pot să-mi învârt umbrela pe umăr când și cum vreau eu.
O altă tipologie este umbrela agresivă, care îndeplinește pentru cârcotași rolul de scut. Este îndreptată provocator spre cel din față, protejând fruntea și fața stăpânului, în lupta pentru câștigarea priorității de trecere la întâlnirea cu un trecător din sens opus.
Este verișoară bună cu umbrela 23 august – „pe aici nu se trece!”: umbrela dreaptă, țeapănă, neclintită, ținută ferm deasupra capului, care merge exact pe mijlocul trotuarului într-un ritm lent și solemn. N-ai cum s-o ocolești sau s-o depășești, așa că adesea rămâi o lungă perioadă de timp plouat și frustrat în spatele ei.
Caracterele distrate au parte de umbrela răvășită, care a suportat multe în viață: a fost cuminte, docilă și, totuși, mereu neglijată. Uitată pe sub scaunele din mașină și înghesuită prin diverse poșete sau geamantane, își savurează răzbunarea când ploaia lovește cel mai tare.
La început, refuză să se deschidă, apoi, după ce e bine scuturată, își pune fața cea mai ponosită sau are prostul obicei de a se întoarce pe dos, ca o sfidare împotriva naturii. Cu cât e mai răvășită, cu atât e mai greu să te desparți de ea!
Umbrela nehotărâtă nu știe niciodată ce trebuie să potejeze mai întâi: capul, umerii, geanta sau cumpărăturile, astfel încât se mută dintr-o mână într-alta la fiecare două minute, ca să le protejeze pe rând.
Dacă ajunge să fie împărțită de doi oameni, această umbrelă trăiește o adevărată criză existențială: care cap e mai prețios, pe cine să acopere mai bine?! Va sfârși meditând la sensul ploii pe un maldăr trist de vechituri. Neîmpăcat cu această pierdere devastatoare, stăpânul va hotărî să-i rămână de-a pururi fidel și va deveni omul-glugă.
V-ați întrebat vreodată voi ce tip de umbrelă sunteți, printre ceilalți neobosiți trecători?!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cred că ați vrut să spuneți umbrela „Mărășești” — pe aici nu se trece!
Zau ?