Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„S-a anunțat inspecție în școală. Toți copiii să fie îmbrăcați în cămașă și să aibă un portofoliu cu toate fișele de peste an”. Ca să-mi scap copilul de emoții, i-am inventat o poveste despre umbrele

Copii spre școală

Foto: Cornel Putan/ Inquam Photos

S-a anunțat inspecție în școală. Au urmat indicațiile de regie: copiii să vină îmbrăcați în cămașă; să le pregătim un portofoliu cu toate fișele de peste an; creioanele să fie ascuțite și frumos orânduite în penar; sticlele de apă să aibă etichete cu numele elevilor; gustarea să fie servită pe un prosopel.

„Nu trebuie să vii la școală și cu tata tuns?”, am întrebat copilul, pe un ton vădit enervat. M-a privit nedumerit și intrigat: „Tata nu are păr!”

A pornit spre școală cu bărbia în piept și un ghem în stomac. „Toate emoțiile s-au adunat în burtă”, mi-a mărturisit la plecare. După, s-a închis în tăcere, cu grijile și cu gândurile lui. Am încercat să leg o glumă, nimic. M-am lansat în discuțiile lui preferate despre viață și Jurnalul unui puști, tot nimic. Spectrul inspecției îl bântuia mai presus de orice. Salvator, în față a apărut o umbrelă. Grăbită, navigând haotic printre mașinile parcate pe trotuar. În trecere, de sub umbrelă s-a conturat chipul agitat al unei doamne.

„Ai observat că umbrelele spun foarte multe despre stăpânii lor?”, l-am întrebat brusc, într-o ultimă încercare de a stârni un dialog catartic. „Pe bune, dacă ești atent, vei observa că umbrelele au personalitate. Seamănă mult cu stăpânii lor. Ca și câinii din 101 dalmațieni.” S-a întors spre mine curios și o scânteie i-a licărit în ochi.

Așa am început să studiem umbrele și oameni, într-o zi mohorâtă de inspecție, salvată miraculos de ploaie. 

 În funcție de modul în care împung cerul și relaționează în eter cu semenii lor, umbrelele se împart în mai multe categorii. Există umbrela vitezomană, condusă cu multă abilitate, înălțată la nevoie mult deasupra capului sau aplecată exagerat în lateral, astfel încât să intre ușor în depășire și să facă slalom lejer printre ceilalți trecători. Trădează adesea un personaj aflat în mare întârziere, care a renunțat să mai zacă în autobuz, luându-și destinul de pieton la picior.

Umbrela emo este o apariție de toată jalea. Este ținută practic pe cap, ca un clop, de personaje pe care ploaia le deprimă atât de tare încât nu doresc să fie atinse nici măcar de un strop. 

La polul opus se află umbrela boemă, sprijinită de umăr, acoperind perfect spatele și ceafa, lăsând liberă privirea sau mâna care vrea să butoneze visător un telefon. Are un aer franțuzesc, de je m’en fiche, sunt în lumea mea și în ritmul meu, pot să-mi învârt umbrela pe umăr când și cum vreau eu.


O altă tipologie este umbrela agresivă, care îndeplinește pentru cârcotași rolul de scut. Este îndreptată provocator spre cel din față, protejând fruntea și fața stăpânului, în lupta pentru câștigarea priorității de trecere la întâlnirea cu un trecător din sens opus.

Este verișoară bună cu umbrela 23 august – „pe aici nu se trece!”: umbrela dreaptă, țeapănă, neclintită, ținută ferm deasupra capului, care merge exact pe mijlocul trotuarului într-un ritm lent și solemn. N-ai cum s-o ocolești sau s-o depășești, așa că adesea rămâi o lungă perioadă de timp plouat și frustrat în spatele ei.

Caracterele distrate au parte de umbrela răvășită, care a suportat multe în viață: a fost cuminte, docilă și, totuși, mereu neglijată. Uitată pe sub scaunele din mașină și înghesuită prin diverse poșete sau geamantane, își savurează răzbunarea când ploaia lovește cel mai tare.

La început, refuză să se deschidă, apoi, după ce e bine scuturată, își pune fața cea mai ponosită sau are prostul obicei de a se întoarce pe dos, ca o sfidare împotriva naturii. Cu cât e mai răvășită, cu atât e mai greu să te desparți de ea!

Umbrela nehotărâtă nu știe niciodată ce trebuie să potejeze mai întâi: capul, umerii, geanta sau cumpărăturile, astfel încât se mută dintr-o mână într-alta la fiecare două minute, ca să le protejeze pe rând. 

Dacă ajunge să fie împărțită de doi oameni, această umbrelă trăiește o adevărată criză existențială: care cap e mai prețios, pe cine să acopere mai bine?! Va sfârși meditând la sensul ploii pe un maldăr trist de vechituri. Neîmpăcat cu această pierdere devastatoare, stăpânul va hotărî să-i rămână de-a pururi fidel și va deveni omul-glugă.

V-ați întrebat vreodată voi ce tip de umbrelă sunteți, printre ceilalți neobosiți trecători?!            

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • umbrela 23 august – „pe aici nu se trece!” ... ?

    Cred că ați vrut să spuneți umbrela „Mărășești” — pe aici nu se trece!
    • Like 0
  • Ada check icon
    Adica sa ne descriem personalitatile.
    Zau ?
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult