Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Mintea copiilor cu care lucrăm astăzi este diferită de mintea noastră. Simplul fapt că generațiile actuale se nasc înconjurate de tehnologie le modifică felul de a gândi și așteptările. Mircea Miclea, despre o altfel de educație pentru o altfel de generație

Mircea Miclea

Foto - Facebook Aletheea - Scoala Privata

O altfel de educație pentru o altfel de generație - cu acest motto, școala în care în ultimii ani am ales să-mi pun priceperea în slujba copiilor, a ales să aducă spre lume, părinți și profesori, dialogul cu domnul profesor Mircea Miclea. S-a întâmplat de curând, în 14 noiembrie, la ceas de seară, moment numai bun după o zi agitată de a ne așeza gândurile și de a ne pune întrebări, lucru mai important poate decât a găsi răspunsuri.

L-am mai ascultat în trecut pe domnul Miclea, cu unele perspective aduse de dumnealui în spațiul public am fost de acord și m-am bucurat că diverse credințe, idei și practici pedagogice mi-au fost confirmate de un om cu multe studii în zona educației. Pe altele le-am criticat din rolul de practician în educație, de om care în sala de clasă observă că lucrurile se întâmplă într-un anume fel.

Cu ce am rămas după cele aproape două ore de dialog, într-o sală plină de oameni curioși (poate că nu întâmplător e numită Agora), vă invit să descoperiți în cele ce urmează:

1. Ca profesori avem nevoia fundamentală de a înțelege și accepta că mintea copiilor cu care lucrăm astăzi și vom lucra în viitor este diferită de mintea noastră, a celor în rol de educatori, atunci când eram copii. Simplul fapt că generațiile actuale se nasc înconjurate de tehnologie, că au contact zilnic de la vârste foarte mici cu tehnologia le modifică mintea, așteptările, nevoile de dezvoltare. Astfel că atunci când cel mic ajunge în spațiul școlii, fie că vorbim de grădiniță sau școală primară, așteptarea lor e ca, în acest nou univers, multimedia să fie cel puțin la fel de prezentă ca în spațiul familiar de acasă, ca plăcerea produsă de accesul la tehnologie și folosirea ei să fie oricând la îndemână, totul să se întâmple rapid, cu mulți stimuli. În rol de educator am nevoie să cunosc această realitate și să pot căuta acele pârghii care să mă ducă spre istoricul copiilor pe care îi am în față și, în limita rezonabilității, să-mi adaptez procesul de învățare.

2. Am nevoie ca în rolul profesional de zi cu zi să experimentez conștient diverse procese de învățare, de la planificare, implementare, evaluare, regândirea învățării, cu ajustările necesare. Cu alte cuvinte să fiu un designer, un arhitect al învățării. Un profesor bun (iar aici apreciez accentul pe zona aceasta – suficient de bun și nu excelent) construiește experiențe de învățare în funcție de variabilele pe care le cunoaște (și e nevoie să le cunoască, nu doar ipotetic ci faptic) cu privire la copiii pe care-i are în față. Ne uităm pe de-o parte la constrângerile pe care toate aceste variabile le pot aduce în influențarea învățării, cât și la oportunitățile posibile.

3. Formarea competențelor era scopul vital al sistemelor educaționale într-o lume în care viitorul era simplu de gestionat, în care aveam o siguranță asupra felului în care omenirea va evolua. Într-o lume în continuă schimbare așa cum o trăim astăzi, metacompetențele sunt cele care pot să aducă un oarecare grad de încredere și siguranță că suntem echipați cu resursele necesare pentru a face față viitorului. Autodisciplina, autonomia, gândirea critică sunt doar o parte dintre aceste resurse care ne pot face să fim adaptabili, să trăim în prezentul viitorului și nu în trecut.

4. E de-ajuns să am acces neîngrădit la cunoștințe pentru a fi integrat în lumea de azi și de mâine, sau e nevoie să dețin înainte de toate cunoștințe, să-mi exersez mușchiul memoriei? Autonomia, văzută ca metacompetență, are nevoie înainte de toate de un bagaj serios, are nevoie ca eu, ființă umană, să posed o serie largă de cunoștințe, să le pot folosi astfel încât să rezolv diverse probleme contextuale din viața obișnuită, să identific posibilele situații problematice care pot interveni zi de zi, astfel încât prin soluțiile găsite să pot controla, în favoarea mea și a comunității în care trăiesc (privind dincolo de interesul strict personal), viitorul. Folosirea excesivă a internetului, a formelor de inteligență artificială, având credința că simplul acces facil la informație înseamnă că o voi și putea integra în acțiune, în procese ale gândirii, este o amăgire, și nu face altceva decât să fetișizeze instrumentul.

5. O viață trăită cu scopul de a obține în permanență confortul (emoțional, cognitiv, social) ne face mai puțin deschiși către curajul de a confrunta problemele din jurul nostru. O minte disponibilă la a observa realitatea și a acționa în consecință, fiind atentă la detalii și la felul în care viitorul poate evolua, este o minte care devine complexă. Ca să ajungem să creionăm diverse posibilități despre cum poate arăta viitorul plecând de la starea de fapt avem nevoie, înainte de toate, să fim învățați să punem întrebările potrivite, iar aici rolul educatorilor e fundamental. Tipul acesta de observații fine ale realității, de chestionare atentă și bine gândită a stării de fapt, de „cum ar fi dacă...?”, ne fac să găsim soluții ipotetice pentru gestionarea viitorului.

6. E nevoie să înțelegem și să acceptăm, părinți, profesori, elevi deopotrivă, că școala nu mai poate și nici nu va mai putea în viitor să țină ritmul dezvoltării lumii în care trăim. Prin urmare școala este o instituție care poate să pară conservatoare, demodată chiar. Asta nu înseamnă însă că rolul profesorului nu e fundamental în dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor. Rucsacul acesta plin de metacompetențe și competențe cheie pe care educatorii îl aduc prin experiențe de învățare copiilor, ne pot face să fim ființe proactive în viitor, și nu pasive, simple instrumente în folosul unei minorități cu resurse considerabile (de cunoștințe, de tehnologie, etc.). Cu alte cuvinte să ne încredem în școală și în profesori, să-i validăm cu competența pe care aceștia și-o pun în slujba copiilor, să construim relații sănătoase, atât de la părinți și elevi către profesori, cât și viceversa.

O altfel de educație pentru o altfel de generație poate pleca de la cum ne uităm că ar putea arăta viitorul? Putem avea certitudinea că perspectiva educațională în care școala de azi funcționează e cea potrivită pentru ce are să ne aștepte peste 10, 20 sau 30 de ani? Mi-e greu să vin cu certitudini însă, ce mă face să fiu sigur e faptul că observându-mă că îmi pun aceste întrebări și că am disponibilitatea de a căuta răspunsuri din lecturi fundamentate științific, din reflecțiile de la practica de zi cu zi din sala de clasă, din întâlnirile cu oameni competenți și curioși, voi fi într-o continuă devenire conștientă, alături de copii, părinți, colegii din școală. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ușor de spus, vorbind doar teoretic, Ar trebui ca domnul fost ministru să coboare din stratosferă într-o școală gimnazială să vadă infimul interes al elevilor pentru tot ceea ce înseamnă școală, educație și dorința de a învață.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult