Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Un tată român își căuta disperat fiicele după atacul de la Nisa: „Am văzut creierul unui om. Era să calc pe el”

Alexandru Zaharia a oprit joi seară mașina la capătul Promenade des Anglais. Bărbatul, care conduce un restaurant din Nisa, venise să îl ia pe unul dintre bucătari și să îl conducă acasă. „Șefu`, e o aglomerație... Stai liniștit, te aștept”. Ora 10:24. 

Apoi urlete înfiorătoare. Pe sensul celălalt de mers, un camion. De unde se află, Alexandru Zaharia, în acea mare aglomerație, nu își dă seama prea bine ce se întâmplă... „Dumnezeule mare, strivește oameni!” Bucătarul care reușise să traverseze de pe banda morții, cea cu marea, pe banda vieții ajunge stins la mașină. 

Șoferul încearcă să plece cât mai departe. Merge vreo 500 de metri. Fetele! Fetele lui sunt la artificii, ca în fiecare an, cu fosta soție.

„Am luat-o în urma camionului, cu telefonul în mână, fugind să caut copiii. Soția nu răspundea la telefon. Filme de groază. Filme de groază, am trăit filme de groază. Mergeam pe lângă morți, copii, oameni. Ce să vă mai spun? Că am văzut creierul unui om, era să calc pe el? Nu știu dacă vă puteți imagina așa ceva”. Înainte să ajungă în locul în care camionul a fost oprit de forțele de securitate, soția i-a răspuns și i-a spus că a apucat să treacă strada și să se refugieze împreună cu copiii într-un bar de vizavi. „De abia trecuseră strada. Doar ce apucase să ia copiii, stătuseră chiar acolo unde s-a oprit camionul. Vă dați seama, acolo s-a tras. Au apucat să plece la timp”, povestește Alexandru Zaharia. La fel a reușit și bărbatul pe care îl aștepta. „Puiu e scăpat practic din ghearele morții. Doar ce apucase să treacă pe partea cealaltă”.

84 de oameni au fost uciși joi seară la Nisa, după ce un bărbat de origine franco-tunisiană a intrat cu camionul în mulțimea care venise să vadă artificiile de ziua Franței. Atacatorul înarmat a condus cu viteză aproape doi kilometri  pe Promenade des Anglais, până ce a fost ucis de forțele de ordine.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

sala de asteptare

Marin simte un junghi care nu trece de câteva săptămâni și merge la medicul de familie. Primește trimitere pentru o investigație imagistică decontată de CAS, dar prima programare disponibilă este peste cinci săptămâni. Așteaptă. După investigație, mai trec alte săptămâni până la următoarea consultație. Diagnosticul vine după aproape două luni - un interval în care singura constantă este incertitudinea. foto: Profimedia

Citește mai mult

CTP--

Un exemplu admirabil de logică matematică dat de președintele Dan în legătură cu alegerile anticipate: „Toate sondajele ne spun că vom fi cam tot acolo, fără posibilitatea de a forma o majoritate. Nu ar avea niciun fel de logică. Plus încă 3-4 luni de alegeri, în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Călătorim, dar rămânem prizonieri în normalul nostru. Degeaba vezi lumea, dacă o judeci mereu cu aceiași ochi

Nu știu exact când mi-am dat seama de asta. Probabil undeva între o masă luată într-un loc în care nimeni nu se grăbea, o stradă pe care oamenii păreau să meargă mai încet decât eram eu obișnuit și momentul în care am realizat că mă enervez, în tăcere, pentru că lucrurile nu se întâmplau „cum trebuie”. Doar că acel „cum trebuie” era, de fapt, „cum știu eu”.

Citește mai mult