Foto: Inquam Photos / George Călin
După dezvăluirile de neimaginat despre abuzurile lui Alfred Bulai asupra studentelor sale, am trăit un moment de stupoare: omul nu era Gregorian Bivolaru, un guru soios care sucea minți și abuza femei, ci ditamai profesorul la SNSPA.
Seri la rând apărea la televizor cu ochelarii pe nas, gesticulând și dând lecții despre morală, despre politică, despre corectitudine, în timp ce în spatele acestei imagini erau zeci de ani de abuzuri comise și de victime.
Mă întreb cum se simțeau și ce simțeau studentele abuzate când îl vedeau la televizor, dând lecții și pozând în model de om, de profesor, de formator de opinie!?
Probabil că își spuneau că așa este totul în România: în afară, vopsit gardul, înăuntru, leopardul; și că nu au nicio șansă să se plângă sau să le creadă cineva.
Asociez povestea lui Alfred Bulai cu povestea preotului Alexa. Și el dădea lecții, și el era mereu la televizor vorbind despre milă creștină, bunătate și iubire și, în spatele imaginii perfecte, era un om cu vicii greu de acceptat, deși păcatele sunt pentru oameni. Când s-a aflat că abuza femei în biserică, la spovedit, în săptămâna patimilor, s-a prăbușit un mit, s-a dărâmat fațada unei clădiri frumoase și în spatele ei s-a văzut șerpăria.
Aceste cazuri fac un rău infinit societății românești. Nu sunt știri despre niște oameni de la marginea societății, veniți din promiscuitate, despre care nu a auzit nimeni și care au făcut fapte reprobabile. Au fost modele sau măcar au încercat, s-au vrut statui, s-au erijat în cei care ne dădeau lecții și ne învățau viața. Prin toate aceste demolări de „mituri”, românii ajung să nu mai creadă pe nimeni, să nu mai aibă modele, iar societatea românească azi are nevoie de modele ca de aer.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dau cu nuca de perete sperând că voi fi iertat...
Cu bicicleta prin vest...
Paorilor din Banatul de munte le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Romeo Dunca anunță cu surle și trâmbițe că a semnat contractul privind realizarea studiului de fezabilitate pentru „traseul turistic cu bicicleta prin vest”.
Costă 18 milioane de lei acest studiu (în limbaj administrativ i se spune SF, adică studiu de fezabilitate, nu science-fiction!), o nimica toată în raport cu populația județului și cu cele 68 de milioane de euro, cât este suma totală „investită” în acest proiect. O bagatelă pentru fiecare „mândru bănățean”: 250 de euro pe cap de paore...
Asta e! Nu ne putem opune când finanțarea e „asigurată” prin PNRR, mai ales că proiectul e unul „extrem de important” (citatul îi aparține domnului Dunca).
Bănățenii ard de nerăbdare să pună mâna pe ghidonul bicicletei și să ia la pedalat „potecile” amenajate prin acest proiect. Vă dați seama ce beneficii aduce județului și țării această investiție?
Miile de turiști (occidentali sau autohtoni) vor da (în sfârșit!) de lucru angajaților din Centrele de Informare Turistică construite în urmă cu un deceniu de Banatica Group (nu căutați această „firmă”, că a dat faliment între timp). Nu-s multe în județ, numa‘ vreo 60, după socoata mea...
(A‘-ma serios vorbind: în Banatul de munte nu ducem lipsă de nimic. Avem toate drumurile județene asfaltate, ne tratăm de beteșuguri în spitale moderne (în care un post de infirmier „costă” cel puțin 5.000 de euro), școlile din regiune sunt una și una. Fix piste de bicicletă ne mai lipseau...)
Bănățan fălos cum mi-s, o să iau bițigla de coarne când o fi să fie gata proiectul. Unde credeți că mă duc? În vest, desigur...
Până atunci mai pun încă o dată mâna pe ștampilă, dacă tot am de ales. Șansele de a schimba rânduiala asta (rânduită de „marile partide”!) sunt infime, dar încercarea moarte n-are. Nu mă acuzați, vă rog, pentru alegerea mea. Poate că doamna Lasconi e președintele de care are nevoie România acum. Știu, sunt un naiv...
Ne-așteaptă (în curând!) încă o „serie” de alegeri. Ce facem? Mergem la vot întrebându-ne unde sunt „modelele reale” din România sau le dăm în cap cu ștampila tuturor mincinoșilor?
Adevărul e că nu putem stabili unde începe și unde se gată minciuna. Ne-am obișnuit să aplaudăm vorbele goale...