Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Unde sunt modelele reale din România? Un „mit”, cum părea Alfred Bulai televizor, arată lipsa de conținut a unei societăți când se prăbușește

Alfred Bulai retinut

Foto: Inquam Photos / George Călin

După dezvăluirile de neimaginat despre abuzurile lui Alfred Bulai asupra studentelor sale, am trăit un moment de stupoare: omul nu era Gregorian Bivolaru, un guru soios care sucea minți și abuza femei, ci ditamai profesorul la SNSPA. 

Seri la rând apărea la televizor cu ochelarii pe nas, gesticulând și dând lecții despre morală, despre politică, despre corectitudine, în timp ce în spatele acestei imagini erau zeci de ani de abuzuri comise și de victime.

Mă întreb cum se simțeau și ce simțeau studentele abuzate când îl vedeau la televizor, dând lecții și pozând în model de om, de profesor, de formator de opinie!?

Probabil că își spuneau că așa este totul în România: în afară, vopsit gardul, înăuntru, leopardul; și că nu au nicio șansă să se plângă sau să le creadă cineva. 

Asociez povestea lui Alfred Bulai cu povestea preotului Alexa. Și el dădea lecții, și el era mereu la televizor vorbind despre milă creștină, bunătate și iubire și, în spatele imaginii perfecte, era un om cu vicii greu de acceptat, deși păcatele sunt pentru oameni. Când s-a aflat că abuza femei în biserică, la spovedit, în săptămâna patimilor, s-a prăbușit un mit, s-a dărâmat fațada unei clădiri frumoase și în spatele ei s-a văzut șerpăria. 

Aceste cazuri fac un rău infinit societății românești. Nu sunt știri despre niște oameni de la marginea societății, veniți din promiscuitate, despre care nu a auzit nimeni și care au făcut fapte reprobabile. Au fost modele sau măcar au încercat, s-au vrut statui, s-au erijat în cei care ne dădeau lecții și ne învățau viața. Prin toate aceste demolări de „mituri”, românii ajung să nu mai creadă pe nimeni, să nu mai aibă modele, iar societatea românească azi are nevoie de modele ca de aer. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Francisc check icon
    N-am găsit alt articol la care să se potrivească părerile mele duminicale, doamnă Aldea.

    Dau cu nuca de perete sperând că voi fi iertat...

    Cu bicicleta prin vest...

    Paorilor din Banatul de munte le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Romeo Dunca anunță cu surle și trâmbițe că a semnat contractul privind realizarea studiului de fezabilitate pentru „traseul turistic cu bicicleta prin vest”.

    Costă 18 milioane de lei acest studiu (în limbaj administrativ i se spune SF, adică studiu de fezabilitate, nu science-fiction!), o nimica toată în raport cu populația județului și cu cele 68 de milioane de euro, cât este suma totală „investită” în acest proiect. O bagatelă pentru fiecare „mândru bănățean”: 250 de euro pe cap de paore...

    Asta e! Nu ne putem opune când finanțarea e „asigurată” prin PNRR, mai ales că proiectul e unul „extrem de important” (citatul îi aparține domnului Dunca).

    Bănățenii ard de nerăbdare să pună mâna pe ghidonul bicicletei și să ia la pedalat „potecile” amenajate prin acest proiect. Vă dați seama ce beneficii aduce județului și țării această investiție?

    Miile de turiști (occidentali sau autohtoni) vor da (în sfârșit!) de lucru angajaților din Centrele de Informare Turistică construite în urmă cu un deceniu de Banatica Group (nu căutați această „firmă”, că a dat faliment între timp). Nu-s multe în județ, numa‘ vreo 60, după socoata mea...

    (A‘-ma serios vorbind: în Banatul de munte nu ducem lipsă de nimic. Avem toate drumurile județene asfaltate, ne tratăm de beteșuguri în spitale moderne (în care un post de infirmier „costă” cel puțin 5.000 de euro), școlile din regiune sunt una și una. Fix piste de bicicletă ne mai lipseau...)

    Bănățan fălos cum mi-s, o să iau bițigla de coarne când o fi să fie gata proiectul. Unde credeți că mă duc? În vest, desigur...

    Până atunci mai pun încă o dată mâna pe ștampilă, dacă tot am de ales. Șansele de a schimba rânduiala asta (rânduită de „marile partide”!) sunt infime, dar încercarea moarte n-are. Nu mă acuzați, vă rog, pentru alegerea mea. Poate că doamna Lasconi e președintele de care are nevoie România acum. Știu, sunt un naiv...


    • Like 0
    • @ Francisc
      Francisc check icon
      Pare-se (de fapt e clar!) că aiurelile mele duminicale nu sunt pe placul „republicanilor”. Sunt un tip deschis la dialog (mai ales când am câteva beri pe masă!) și pricep că vorba lungă e de prisos, dar nu înțeleg tăcerea lăsată de -o săptămână pe-aici...

      Ne-așteaptă (în curând!) încă o „serie” de alegeri. Ce facem? Mergem la vot întrebându-ne unde sunt „modelele reale” din România sau le dăm în cap cu ștampila tuturor mincinoșilor?

      Adevărul e că nu putem stabili unde începe și unde se gată minciuna. Ne-am obișnuit să aplaudăm vorbele goale...

      • Like 0


Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult