În imagine, Corneliu Gavrilă (stânga) și Silviu Gavrilă
Corneliu Gavrilă este jumătatea brandului FurgaMurga, creat în 2008 alături de fratele său mai mic, Silviu. Și-au dorit o afacere de familie bazată pe autenticitate și meșteșug tradițional, handmade 100%. Astăzi, produsele care poartă numele unui personaj de poveste – FurgaMurga, un fel de Prâslea din Banat – sunt marcă a designului de calitate și nu doar în România: doi președinți de stat au primit obiecte realizate în piele în atelierul lui Corneliu Gavrilă.
Lucrează în București, într-un spațiu închiriat într-un fost institut de cercetare din Berceni, unde e înconjurat de baloți de piele, vopsele, ațe cerate, dăltițe, mici cuțite și ștanțe. Dintr-o boxă se aude picurând jazzul, iar pe bancurile de lucru sunt obiectele la care muncește. Unele sunt ambalate deja în saci dintr-o pânză fină cu însemnele FurgaMurga și așteaptă să fie ridicate, pentru că mare parte din producție merge prin curierat către muzeele de etnografie și galeriile de artă din țară. Mai sunt comenzile individuale, cele corporate și exporturile.
Sunt două tipuri de clienți, spune Corneliu Gavrilă. „Unii care au crescut cu noi și cei din noul val; oameni sensibili, din zona artistică, teologie, persoane mai atașate de tradițional și de produsul muncit. De cel pentru care transpiri. Pentru că un produs lucrat manual te vlăguiește”. Gavrilă se ferește de produsele de serie și vrea să știe la cine ajung obiectele create în atelierul său. Se bucură când primește imagini de la clienții deveniți prieteni cu gențile lucrate de el. Cineva i-a propus să facă o hartă cu călătoriile acestor obiecte, ca cea din Amelie, filmul lui Jean-Pierre Jeunet, unde o statuetă a unui pitic de grădină apărea în fotografii în diferite destinații. La fel și produsele FurgaMurga; au ajuns în toată lumea.
Și nu sunt două la fel.
Povestea brandului începe în 2008, dar relația lui Corneliu Gavrilă cu obiectele lucrate manual e mult mai veche. Absolvent de Design la Iași, facultatea de Textile Pielărie, el a lucrat o vreme pentru firme care lucrau lohn în România, în special încălțăminte. Superviza producția și nu s-a regăsit acolo, spune. După o călătorie la Sibiu și vizite la Sighișoara a început să participe la târguri cu obiecte din piele realizate manual și a înțeles o lecție de business: între ce îți place ție, artizan, și ce îi place clientului e diferență. Avea un PFA și tot ce lucra vindea către muzee. În 2005 i se alătură și Silviu, fratele său mai mic, al cărui parcurs academic a fost similar. „Lucram împreună, iar linia produselor se modernizează”, povestește Corneliu Gavrilă. „Au ieșit produse foarte faine, precum geanta Tescani”.
Geanta asta are și ea o poveste, pentru că a fost reinterpretată. A fost primul produs vândut de frați către o muzeografă din Tescani. Fost pacient oncologic, doamna, care le-a devenit ulterior prietenă, a venit în atelierul fraților Gavrilă și a arătat spre geanta care derivase dintr-un alt model mai vechi: „I-am spus geanta Tescani”.
Anii de lucru la două perechi de mâini au fost și o călătorie la propriu. Corneliu Gavrilă era stabilit la București, Silviu, la Focșani, iar atelierul de lucru era la acel moment la Buzău. Asta însemna navetă și stat departe de familiile pe care amândoi frații le aveau.
Criza le-a adus o ofertă de preluare din partea unei companii de lux din străinătate, dar FurgaMurga a rămas nevândută. Corneliu a mutat atelierul la București, spre ușurarea familiei, dar perioada care a urmat a fost una grea.
În criză și imediat după, comenzile mari, în special către firme din domeniul medical, au scăzut. Doar vânzări nominale.
Acesta a fost momentul în care afacerea a primit oxigen de la social media. „A venit către noi Diana Ianache, specializată pe vânzări, care ne știa produsele. Ea ne-a făcut pagină de facebook și a început să posteze. Energia ei însă o depășea pe a noastră”, spune Corneliu Gavrilă vorbind despre posibilitatea umană de a susține sau nu comenzile venite din online. Nu vrea produse standardizate și spune că oamenilor nu le poți da un termen de execuție și de livrare pe care să nu îl respecți. Așa că a renunțat la promovare.
„Afacerea asta nu o poți face rentabilă sau nu știu eu cum; ca să îți poți permite un personal calificat. Oameni pasionați ca și tine și cu abilități care se dobândesc. Trebuie multă transpirație. Și acum transpir; nu fac ușor”.
Norocul lui a fost oamenii care „l-au așezat”, spune. Toți fotografi profesioniști. I-au trecut prin atelierul din București și cu ei lucrează și astăzi atunci când are comenzi mari: Marin Raica, Adel Al-Haddad, Relu Calotă, Georgian Burcea. „A fost și e o relație bună. Ne-am simțit unii pe alții; lor le plăcea ceea ce făceau. Le-a fost și ne-a fost bine. Când vii și lucrezi te așezi, te liniștești”.
Câteodată simți că nu mai poți, muncești foarte mult și susții greu afacerea, spune Corneliu Gavrilă. Și-a făcut un PFA la normă de venit ca să scape de facturi și de chitanțe. „Nu ți-e ușor când dai banii, dar ești ușurat când i-ai dat”.
Tot ce câștigă reinvestește, în special în pielea pe care o cumpără de la tăbăcării și depozite din străinătate: ”La început mă copleșeau rafturile cu piei, dar mi-au prins bine, pentru că în perioada Covid am tocat din stocuri și am reușit să lucrez și să vând produse”.
Trebuie să te duci să vezi ce iei, spune designerul. Cu ațelele, adezivii, coloranții e mai simplu, dar la accesorii nu e o ofertă prea bogată mai ales dacă ești un producător mic.
Lecții de business: „Ești pe o plută”
„Oricât am încercat să am un profit mai mare, fie am muncit mai mult, fie am făcut o reducere către o galerie”, redă ecuația Corneliu Gavrilă. La FurgaMurga cel mai ieftin produs costă 50 de lei, card holder, iar o servietă din piele lucrată manual 1500 de lei. Sunt și cufere achiziționate ca lăzi de zestre sau obiecte decorative, realizate integral din piele la 800 de euro.
„Când te gândești la o afacere urmărești profitul. Nu zic că nu mă interesează, dar dacă te concentrezi asupra profitului, ai închide o afacere ca asta. Ești pe o plută cu un atelier de tipul ăsta. Supraviețuiești, ai întâlniri foarte plăcute, îți asiguri traiul, dar nu îndrăznesc să fac o socoteală la cât îți rămâne după o lună lucrată din plin”.
Întrebat cum se definește profesional, Corneliu Gavrilă răspunde: „Abia acum am reușit să mă așez mental: fac genți, produse din piele. Nu ești marochiner, nu ești nici artist. Faci ce-ți place. M-aș simți impostor să zic că sunt designer de obiect. Sunt un făcător de obiecte. Un maker. Ești între maestre și meștere, cumva”.
Ce sfat i-ar da unui om care are o afacere handmade? „Dacă îi place ce face și dacă are puterea de aștepta, să meargă înainte. Am părut ca un inadaptat în zona asta, mai mult decât unul care știe ce vrea; mai mult unul care știe ce-i place”.
E atelierul o poveste de succes? „Cred că e o poveste frumoasă, dar nu e una de succes. Pentru părinți e destul de greu. Ai noștri sunt dintre părinții ăia care și-ar fi dorit pentru copiii lor o meserie sănătoasă și să fie mai protejați. Și seara când vorbesc cu tata și îl sun când plec de la atelier, și când pe la ei ajung tot mai rar în ultima vreme… îi simt așa o tristețe”.
Dacă IMM-urile merg bine, România merge bine. Mulțumim IMM-urilor pentru că generează 50% din cifra de afaceri a firmelor din România. Republica vă va purta în lunile următoare într-o călătorie în lumea celor care mișcă România prin inițiativă, curaj și multă muncă.
Republica antreprenorilor este un proiect susținut de Banca Transilvania.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
P.S. "...dar care a refuzat sa fie preluat de o companie mare.." SAU "...si care a refuzat sa fie preluat de o companie mare...". ?