Foto: George Călin/ Inquam Photos
Nu crește taxele și impozitele pe timp de stagnare sau scădere a economiei!
E una din cele mai simple reguli pe care amatorii din Executiv, care ocupă vremelnic scaunele, o ignoră.
Se învață peste tot, ține de despre aplicarea unor măsuri prociclice și măsuri anticiclice - termeni pe care probabil că mai marii zilei nu au auzit, sau nici măcar nu reușesc să-i înțeleagă.
Pe de altă parte, ce te-ai putea aștepta să priceapă din economie și mecanismele care o guvernează niște indivizi care nu au avut niciodată măcar un chioșc la care să vândă merdenele, ca să se confrunte cu piața și cu ceea ce înseamnă să faci afaceri (tot respectul pentru patiseriile cu merdenele sau alte produse, au angajați, furnizori de plătit la zi, facturi la curent și gaze de achitat, concurență de căreia să-i facă față, avize și autorizații de obținut și reguli de respectat).
Am lăsat economia României și finanțele sale pe mâna sau la mâna Domnului, cu alte cuvinte. Un preot care se întreba zilele trecute ce să aleagă - dacă haina preoției sau haina de ministru al Finanțelor - împarte impozite și taxe în dreapta și stânga, fără discernământ.
Un exemplu de amatorism (și sunt multe în ultimele zile) este cel legat de aplicarea unui impozit de 16% microîntreprinderilor care au marjă de profit de peste 30%. Un IMM care are 30% marjă de profit (și peste) poate fi mai întâi catalogat drept performant, apoi poate ar trebui premiat.
Să fie considerat apriori evazionist este un semn că decidenții suferă de analfabetism funcțional. Să fie călcat de Fisc sau impozitat cu 16% pentru că are profit bun, doar pentru că este eficient (cum nu e niciodată statul) și ține veniturile și cheltuielile sub control- acesta da, denotă prostie, neștiință, incompetență și ură.
Faptul că printr-un IMM se face business sau optimizare fiscală se vede simplu, prin relațiile comerciale - „intrări” și „ieșiri”. Numărul acestora și varietatea lor - raportate la o perioadă de timp - sunt, probabil, printre cei mai buni indicatori ai faptului că un contract de muncă este mascat printr-un IMM sau că acel IMM chiar încearcă să facă afaceri, are angajați, furnizori și beneficiari ai produselor și serviciilor sale.
Calculele simple spun că un IMM care are un profit de 100.000 de euro (sumă care ar reprezenta peste 30% rată a profitabilității) achita, până mai ieri, dacă avea angajați, 1% din cifra de afaceri de 295.000 de euro și 3% dacă nu avea angajați- echivalentul a 8.850 euro. De zilele viitoare, va achita direct 3%.
Lângă impozitul pe cifra de afaceri, se virează la stat impozitul pe salariile angajaților, CAS, CASS, CAM societate, TVA, impozite și taxe locale, la mediu și/ sau altele, în funcție de domeniul de activitate. Profitul fie este reinvestit, fie este alocat ca dividende asociaților, care mai plătesc, la ridicare, 8% și apoi CAS și CASS, în anumite condiții (dacă au carte de muncă și dacă dividendele reprezintă echivalentul unor marje între 12 și 36 de salarii minime pe economie).
Scenariu: Cu viitoarele prevederi, dacă IMM-ul va avea de achitat impozit de 16% pe profit (a se citi penalizare pentru că performează și știe să-și cumpănească banii), se ajunge la 16.000 de euro, aproape dublu - sub formă de impozit pe profit către stat. Din cei 84.000 de euro rămași, urmează impozite pe dividende - despre care nu se cunoaște dacă vor crește sau nu, plus CAS, CASS etc, în funcție de situație. Dacă în societate sunt 3 asociați cu părți egale, profitul este undeva la 2000 de euro/ lună.
Un salariu de bugetar.
Dacă sunt 2 asociați, venitul mediu lunar din profit alocat prin dividende (4000 și ceva de euro) este - în multe situații- egal sau chiar mai mic decât salariul unui șmecher cu funcție de la stat, sau a unui pensionar special ieșit la pensie la 40 de ani.
Este remarcabilă ura statului față de cel care poate.
Un stat care nu se mai ajunge cu banii de la cei care muncesc, inovează, produc și vând.
Nu-și cântărește niciodată veniturile și cheltuielile, este tot timpul pe pierdere, în deficit, trăiește pe datorie cu dobânzi mari, petrece în continuu și este dispus să-și sugrume vaca de la care ia lapte să bea în fiecare zi, crezând că dacă o biciuiește cu sete, va produce mai mult.
Greu de înțeles de ce Guvernul alege să lase scanerele din vămi stricate și nefolosite, porți libere pentru marfă la negru și de contrabandă.
La fel de greu de priceput este de ce nu se luptă cu evaziunea fiscală. Imposibil de acceptat că nu face eforturi pentru a încasa TVA-ul, în țara cu cea mai scăzută rată a colectării din Uniunea Europeană.
În ultimele zile, cu aceeași ură, Ministerul Finanțelor se uita lacom și spre banii din sponsorizări acordați de firme ONG-urilor care fac treaba instituțiilor plătite cu bani de la visteria națională. Un ultim exemplu este aici, la Spitalul Elias, unde Dăruiește Viață a renovat complet secții pentru bolnavii oncologici cu bani de la Engie (companie privată).
Cu noile prevederi din pachetul pentru care Executivul își va asuma răspunderea în Parlament, balaurul cu milioane de capete va fi chiar mai nesătul, va cheltui fără limită, pe spatele mediului privat.
În logica premierului Ciolacu, a ministrului care nu se hotărăște dacă să fie preot sau demnitar - Boloș, a fostului prim ministru Ciucă- proștii cinstiți vor achita în continuare dările la buget, doar că mărite, „deștepții” vor face evaziune în continuare, iar statul, partidele și mafiile după tipicul Doldurea și patronii azilelor groazei se vor înfrupta fără pauză din ce se colectează. Stați liniștiți, specialii pensionați la 40 de ani vor primi în continuare pensiile obscene (poate impozitate pe segmentul de necontributivitate cu 20%, cum se vehiculează în presă. Cu alte cuvinte, statul „va ciupi” puțin din banii necuveniți ai acestor trântori ieșiți din câmpul muncii după câțiva ani de mers la serviciu).
Și- foarte important de spus- anul viitor (după alegeri) va mai aduce un rând de creșteri de taxe, pentru că „reforma” actuală este temporară, balaurul nu pune nici pe o măsea ce visează că ar putea să ia de la privați.
Zilele trecute, domnul Boloș ne dezvăluia că ar alege oricând haina preoțească.
Domnule Boloș, curaj, mergeți să slujiți la altar, că la economie e limpede că nu vă pricepeți. Cum nu s-a priceput nici ministrul catastrofă Adrian Câciu, acest individ care a îngropat stabilitatea finanțelor țării în mai puțin de doi ani, greșind, pur și simplu, bugetul. Veți vedea cum același Adrian Câciu va rata și tot ce înseamnă atragerea fondurilor europene.
P.S.
Un copil de clasa a VII-a poate să anticipeze ușor efectele creșterii fiscalității care va fi asumată de guvernul Ciolacu în Parlament:
- scăderea consumului cu efecte în toate sectoarele economiei;
- scăderea activității economice la toate nivelurile;
- creșterea evaziunii fiscale, dublată de abuzuri ale inspectorilor de la fisc, trimiși cu bâta să colecteze de la cei care plătesc;
- creșterea în sondaje a partidelor extremiste, care vor permite marea cu sarea și scăderea partidelor vechi, a căror singură doctrină este îndestularea statului și clientelei de partid, prin jupuirea mediului privat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Hai să nu-i mai căinăm atât pe (micro)antreprenorii ăștia, care evazioniști, care plini de șmecherie, care dau salarii minime, completate cu bonusuri la negru sau cu alte scheme, care se echipează cu vile, mașini pe firmă și tot ce le mai trebuie prin casă (pardon, prin firmă) – că doar TVA-ul ăla trebuie dedus cumva, la naiba, care fac team building-uri la Seychelles (cu nevasta și copiii, că angajații pot să socializeze și la terasa de lângă firmă) și lista de inginerii poate continua la nesfârșit.
Ei, da, s-a întâlnit un hoț cu altul. Măcar statul te fură legal. Adică vede ce vilă nesimțită și-a tras (micro)antreprenorul văicăreț, că de bine ce îi merge lui îi pleacă toți angajații în Vest, și ce și-a zis: bă, ăstuia îi merge afacerea da' atunci de ce toată pulimea emigrează? Păi hai să mărim leafa minimă pe economie, poate mai rămâne cineva aici, să tragă la jugul ăstora. Și ce-l doare dacă o să-și facă o vilă pe firmă cu 19 camere în loc de 20?
Și pentru asta atâta vâlvă...
Nu văd relevanța aducerii în discuție a bisericii. Un ministru incompetent care a acceptat un buget dezastru, mai contează ce coloratură are, că-i ateu, creștin, budist sau islamist? Rishi Sunak e hinduist și de asta nu mai pot englezii. Pe ei îi interesează eficiența guvernării, nu falsele probleme.