Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ursula von der Leyen: România devine prima țară din Uniunea Europeană care va găzdui rezerva strategică de materiale medicale a UE

România devine prima țară din Uniunea Europeană care va găzdui rezerva strategică de materiale medicale a Uniunii Europene, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un interviu pentru TVR. Prima tranșă de ventilatoare a fost deja contractată și urmează să ajungă în țara.

 

Foto: Guliver/ Getty Images

Am creat o rezervă strategică comună de echipamente medicale a Uniunii Europene. Este pentru prima dată când reuşim să facem aşa ceva prin mecanismul de protecţie civilă, RESC EU. Vom cumpăra cu bani europeni aceste echipamente pe care le vom trimite în ţările care au nevoie mai mult de ele. Sunt mândră şi recunoscătoare pentru că România s-a oferit să fie prima ţară europeană să cumpere şi să găzduiască în numele UE ventilatoare. Au fost deja comandate 150 de ventilatoare şi imediat ce vor ajunge în România le vom putea trimite rapid în ţările care au nevoie de ele, bineînţeles în Spania şi Italia", a spus președinta Comisiei Europene. 

Întrebată cum comentează acuzațiile că Uniunea Europeană a acționat, în criza Covid 19, prea lent și într-un fel lipsit de solidaritate, aceasta a răspuns: „E o criză fără precedent. Şi loveşte fiecare ţară din UE, dar mai cu seamă Italia şi Spania. Suferim alături de ei şi le oferim tot sprijinul posibil, deşi, aşa cum aţi mentionat, refelxul iniţial al unor guverne a fost să se închidă în problemele lor. Acum lucrurile s-au îmbunătăţit, ne coordonăm mult mai bine. Sunt fericită să aflu că România trimite în Italia o echipă de 11 doctori şi 6 asistente să ajute la tratarea pacienţilor bolnavi de covid. Cred că aceasta e solidaritatea: SOLIDARITATEA EUROPEANĂ (în limba română, n.red).”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • pe protv nimic cu rezerva strategica a UE de 150 ventilatoare, dar ca lipsesc 11 ventilatoare si 11 angajati ATI, de la un spital care are 11 paturi pentru ATI.
    , sa vedem si alte stiri si sa tragem concluzia, si sa nu uitam ca propaganda nu este istorie , adica este de actualitate si are o istorie bogata.
    • Like 0
  • A reactionat lent UE...pentru ca sunt o multime de idioti care o saboteaza !! De aia ! (vezi idiotenia ,,brexit-ilor"....) Si PUNCT !
    • Like 0
  • Europa este Patria mea . Cu referire la Cazul Suceava : este de vina si specificul local - mult ,, ruralism ,, , cumetrism , delasare , superficialitate . Elocvente sunt disensiunile si asperitatile dintre personalul medical civil si cel militar , venit / pus , sa-l struneasca si sa-l disciplineze . Cu referire la articol & unul din comentarii - articolul , plin de bun simt si optimism pan /pro european ; comentariul alaturat , este al unui ala , plin de acreala si venin - ce pot sa constat : urata viata mai ai , mai Jeane , de nu-ti convine nimic !... parca tot cu oile-ti sta mai bine .... acu' , de Florii / asa ca un joc de cuvinte , nu prea dificil si sa te ia , asa , vertiju' , de la atata chibzuinta ...
    • Like 0
  • Cei care respecta regulile indiferent de varsta ,functie
    • Like 0
  • check icon
    Traducere: Romanii sunt cei mai umili si mai fraieri din UE incat sa nu ''pirateze'' aparatura medicala in situatii extreme. Exemplu: Suceava. Angajatii de acolo au fost suficient de umili incat sa nu solicite echipamente de protectie din propria magazie. Acum Romania trimite medici in Italia sa... trebuia sa trimeata acum 2 luni sa invete procedurile sa se-ntoarca si sa-i invete si pe ceilalti iar medicii si asistentele nu-si dadeau demisiile de frica. Auzi tu, desemnezi un spital in lupta cu covidul fara sa-i instruiesti cu doar 2 medici specialisti!!! Adica ture de 12 ore non-stop, 360 ore/luna printre infectati. Normal ca unul si-a dat demisia.
    • Like 4
    • @
      Este clar ca nepotismul si partidismul isi spune cuvantul!si este clar ca profesionistii au mai multa verticalitate decat carieristii! si pana nu au inceput sa curga demisiile din randul personalului medical nu s-au miscat guvernantii! si cand s-au miscat trimit armata, dar au oare destula armata pentru a acoperi toata tara?
      • Like 1
    • @
      Acolo ,la Suceava ,,coruptia ,,hotia ,smecheria este la ea Acasa ! Tot acolo ,este cred ca ,,cel mai mare Bazar din Romania ,unde negustorii-smecheri ,vand si revand fara norme elementare de bun simt ,,ca despre bon fiscal nici nu mai vorbim ! Personal am vazut un negustor care vindea scrumbie uscata-ceva afumat, cu aceiasi mana cu care vindea din lada de alatruri ,suruburi ,cuie ,pline de unsoare etc etc, Deci in concluzie ,multa ,multa mizerie umana ! Iar rezultatele si concluziile , ? No coment !
      • Like 0
    • @ Irina Calinescu
      Dar ,intrebare simpla ? Oare de ce ? La Timisoara , unde au fost si mai sunt cazuri graqve si mai putin grave , medicii de acolo nici nu isi dau demisia , nici nu se molipsesc , ? De ce ? Pentru ca functioneaza ,,profesionalismul si isi cunosc meseria ,. Este ca si electricianul care intra in inst,electrica ,fara nimic ,o simpa greseala si , trece l;a viata de apoi !! Sau ca soldatul fara pusca !
      • Like 0


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult