Foto: Guliver Getty Images
Dacă în România ajungem în situații ca cea din Italia, unde medicii decid cine primește aer și cine nu, din lipsă de ventilatoare pentru toți bolnavii, medicii români vor fi forțați să aleagă cine trăiește și cine moare, decizii la care mulți dintre ei nici nu s-au gândit vreodată probabil până la această pandemie, decizii care pe mulți îi vor pune în incapacitate cel puțin emoțională. Cu toate acestea, decizii de acest gen vor trebui luate dacă numărul celor în nevoie de ventilație mecanică va depăși numărul ventilatoarelor disponibile. Și atunci apare și la noi întrebarea care i-a frământat și pe alții: cine primește șanse la viață și cine va fi lăsat să moară?
În SUA de exemplu, unde această situație este tot mai probabilă, se lucrează la un sistem de puncte de departajare pentru a răspunde la această dilemă etică. Robert Truog, directorul Centrului de Bioetică al Harvard Medical School, unul dintre cei care lucrează în colaborare cu alți specialiști la acest sistem vorbește despre două linii care stau la baza acestui sistem: 1) salvarea a cât mai multe vieți omenești sau 2) salvarea a cât mai multor ani de viață.
Altfel spus, salvăm cât mai mulți oameni, chiar dacă unii dintre ei au puțini ani de viață înainte, din cauza vârstei și a altor boli, sau salvarea celor care au cât mai mulți ani de viață înainte, cei mai tineri și mai sănătoși, astfel încât suma anilor de viață este mai mare, chiar dacă numărul persoanelor salvate este mai mic? Sistemul are 8 puncte, din care primele 4 reprezintă șansele de supraviețuire în timpul spitalizării, iar celelalte 4 evaluează factori și comorbidități care reduc șansele de supraviețuire de la un an până la 5 ani după spitalizare.
Oricât de tragic sună acest sistem de departajare, Robert Truog spune că mai tragic e să nu ai un astfel de cadru, lipsa căruia duce la decizii arbitrare în plină criză.
Dr. Ira Byock, medic de îngrijire paliativă din Los Angeles și fondator al Institutului pentru îngrijirea umană cu sediul la Providence TrinityCare Hospice din California, a declarat că etica clinică obișnuită pentru medici se schimbă în timpul unei crize de sănătate publică. „Pentru prima dată în experiența noastră, trebuie să echilibrăm bunăstarea comunității cu bunăstarea pacienților individuali, care este de obicei unicul nostru obiectiv”, a spus Byock.
Ceea ce naște întrebarea: la noi în România cine decide cine trăiește și cine moare și pe ce bază ar trebui luate aceste decizii? Va fi un haos lăsat la voia sorții și a nervilor, vor fi privilegiați și potentați care vor avea întâietate la viață, sau există și la noi un astfel de sistem? Cine ia aceste decizii? Cine ar trebui să aibă întâietate la viață, un membru distins al societății, un savant, un profesor emerit, cu contribuții majore la dezvoltarea și bunăstarea societății, dar care mai are de trăit doar câțiva ani? Sau un muncitor necalificat, dar tânăr, cu toată viața înainte; un cerșetor, un copil, sau un bătrân oarecare? Cine e mai valoros pentru bunăstarea comunității, și cum măsurăm această valoare? Ar trebui să conteze astfel de factori?
Încă ceva. De când a dat molima peste noi și ne-am ascuns care pe unde, două curente se disting pe online în ceea ce privește distanțarea socială: cei care îi admonestează pe cei care nu stau în casă și cei care îi admonestează pe cei ce îndeamnă la statul în casă. Dar în contextul numărului limitat de ventilatoare, care pot face diferența între viață și moarte, cine ar trebui să aibă acces la viață, cei care au respectat cu strictețe toate regulile, dar din nefericire s-au îmbolnăvit și au nevoie de ventilator, sau cei care s-au expus deliberat, inconștient, riscurilor și au ajuns să aibă nevoie de ventilator?
Când aparatele care mențin viața nu ajung pentru toată lumea, izolarea, distanțarea socială nu mai e o opțiune de risc personal, ci o responsabilitate socială care implică societatea în ansamblu, pentru că decizia nesăbuită a unui individ nu implică doar riscul personal de a-și pierde viața, dar poate răpi șansa la viață altora, ocupând aiurea un ventilator.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Problema punctajelor e ceva mai complicata. Un scenariu: iei ventilatorul unui om in virsta insa care merge spre bine pentru a-l conecta unui tinar in stare grava care pare sa aiba sanse mici de scapare?!
Plicul va decide domnule Harfaş. Plicul şi notorietatea.
Aşa cum un Beurean a pus în capul listei un Arşinel aflat în coadă, tot aşa un om "important" cu plicu-n buzunar va ajunge în capul listei fără să stea la rând. La noi nu se pune problema conştiinţei. Acesta este un concept pur filosofic.
________________________
Completare:
Îmi cer scuze pentru meritul "nemeritat" atribuit doctorului Beurean. Transplantul de rinichi i l-a făcut doctorul Emanuel Ungureanu, de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca.
Sunt de acord nu medicii trebuie sa fie cei care au responsabilitatea deciziei, ci sa fie luata pe baza unui protocol. Unul strict medical. Însă un protocol în care se ia în calcul statutul social vi se pare unul etic?
Însă NU sunt de acord cu articolul. Nu ma interesează "valoarea" unui individ dpdv al "bunăstării comunității" și "valoarea" asta nu ar trebui sa fie un criteriu în luarea unei decizii MEDICALE.
Și nici nu ma simt deloc vinovat pentru tonul agresiv atunci când se discuta (sau se propun) asemenea criterii. Și sunt gata sa devin mult mai agresiv atunci când unii vor susține poate asemenea criterii.
Deși nu sunt medic, întâmplător sunt la curent cu triajul care se face în situații de urgenta. Însă n-am auzit să se facă pe baza "valorii sociale" , ci doar pe baza urgentei médicale și a șanselor de supraviețuire.
Savant versus cerșetor, fotbalist vs gunoier sau medic vs jurnalist nu mai e o alegere medicala.
de unde vom afla că „În România, în anul 2018, din totalul deceselor 92,4% sunt generate de cinci grupe mari de boli care au determinat cauza principală de deces: bolile aparatului circulator, tumori, bolile aparatului respirator, bolile aparatului digestiv şi leziuni traumatice, otrăviri şi alte consecinţe ale cauzelor externe. Bolile aparatului circulator reprezintă, în prezent, cauza a aproximativ
trei cincimi din totalul deceselor, iar această cauză, împreună cu tumorile, determină peste trei sferturi din totalul deceselor. ” și că rata de mortalitate era de 14 decese la 1000 de locuitori, și că aveam 32 de medici la 10.000 de locuitori și multe alte date relevante.
Dacă luăm în considerare declarația actualului ministru al sănătății conform căreia rezultă că a dat ordin ca toate decesele să fie considerate cu suspiciune de îmbolnăvire cu COVID-19, nimic nu mai poate fi crezut a avea vreo logică. La o rată a mortalității de 14/1000 rezultă un număr de 23.333 de decese lunar, dacă populația României mai este de 20.000.000, sau de 21.000, dacă populația este de 18.000.000, sau 17.500 la o populație de 15.000.000.
Dacă ne punem azi (când vorbim de accesul la respirator) problema ca viata savantului e mai importanta decât a cerșetorului, mâine ne vom considera îndreptățiți sa luam inima cerșetorului ca să salvam savantul, Ca vorba aia, da cu plus la bunăstarea sociala.
Și oricum, indiferent de ce sistem punem pe hârtie, tot aia smecheri vor avea acces la respiratoare.
Dar argumentatia cersetor/savant ..etc, e tipica pt "latinismul" romanesc, care, in varianta articolului de mai sus cam seamana cu un "eugenism social", ca sa zic asa.
Argumentatia are accente de patetism, ca asa e specificul latin...
Odata ajuns pe ventilator, daca mai esti si in virsta si cu comorbiditati....slabe sanse sa iesi viu ....asa se pune problema in SUA si nu numai in vreme de criza.