Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Ușor cu dublarea salariilor pe scări…

Am citit recent un comentariu care găsea soluția cea mai rapidă pentru dublarea salariilor din economie: vârful pixului. “Ca să scape din lanțul economic în care este prinsă acum, România trebuie să forțeze administrativ dublarea salariilor, chiar cu prețul ieșirii de pe piață a unor afaceri și a generării unui milion de someri” titra comentariul cu pricina. Oare asta să fie Soluția la care multe alte țări nu s-au gândit și, iată, România o are servită pe tavă?

Pentru că problemă pe care începe să o aibă România este problema multor alte țări care au rămas blocate în ceea ce literatura de specialitate numește „capcana venitului mijlociu”. Este o capcană în care au căzut sau riscă să cadă inclusiv țări din Europa Centrală și de Est precum Polonia. La ce se referă?

În esență este vorba de situația cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare, care, după o perioadă de convergență cu țările dezvoltate, sunt incapabile să continue să micșoreze diferență, rămânând blocate într-o zonă de dezvoltare mediocră. Salariile încetează să mai crească și nivelul de trai rămâne mai degrabă modest. Și sunt foarte multe țări în această categorie. 


Un grafic ilustrativ în acest sens, produs de Banca Mondială acum câțiva ani și publicat de The Economist, arată evoluția țărilor lumii din 1960 până în 2008. Pe axa orizontală este reprezentat venitul pe cap de locuitor raportat la SUA în 1960, iar pe axa verticală este reprezentat același raport, dar calculat în anul 2008. Graficul este împărțit în 9 zone, dar pentru discuția noastră cel mai important este pătratul din mijlocul caroiajului. Acest pătrat include țări precum Brazilia sau Malaezia, care după 48 de ani arată același decalaj de dezvoltare față de SUA că în 1960.

Au fost însă și numeroase cazuri mai nefericite de atât, cuprinse în pătratul de dedesubt, în care sunt plasate țări precum Coreea de Nord sau Niger, pentru care decalajul de dezvoltare față de SUA a crescut în perioada definită, ele devenind și mai sărace în termeni relativi.

În sfârșit, pătratul de deasupra celui aflat în mijloc, în care regăsim un număr restrâns de țări printre care Coreea de Sud sau Israelul, este rezervat țărilor care au reușit să scape cu succes din capcana venitului mediu. Merită remarcată diferența numerică substanțială între țările aflate în capcana și cele care au reușit să evadeze, ceea ce sugerează că trecerea necesită ceva mai mult decât o decizie administrativă de creștere a salariilor. 

Problema este că perioada dezvoltării spontan-haotice a României s-a încheiat. Din acest moment, creșterea nivelului de trăi nu poate fi realizată decât printr-o strategie de dezvoltare articulată a țării, care să ducă prosperitatea populației la nivelul următor prin educație, infrastructura, programe de dezvoltare regională, prin stimularea antreprenoriatului și inovației

Ce duce în esență la intrarea în capcana venitului mediu? Epuizarea căilor facile de creștere și dezvoltare ale unei țări și incapacitatea de a trece la o strategie de dezvoltare elaborată. Un studiu din mai 2016 al profesorului Pierre-Richard Agenor de la Universitatea din Manchester enumereaza trăsăturile comune țărilor care se află în capcana venitului mediu: profitabilitatea în scădere a capitalului, epuizarea forței de muncă ieftine, protecția inadecvată a proprietății intelectuale (care descurajează inovația), stimulente distorsionate și proasta alocare a talentelor, lipsa de acces la infrastructura avansată, lipsa de acces la finanțare, mai ales sub formă de capital de risc.

Din păcate, multe dintre aceste trăsături ne trimit la situația către care tinde România astăzi. Pentru că dezvoltarea economică, convergența ultimilor 20 de ani, în lipsă unei strategii coerente de dezvoltare, a fost mai degrabă consecința unei dezvoltări spontan-haotice, în care capitalul străin și local au profitat de pe urma oportunităților „naturale”oferite de o Românie fără investiții în infrastructură și educație. Aceasta explică dezvoltarea neuniforma a țării, în care Bucureștiul și județele apropiate de granița de vest au fost cele mai avantajate. Moldova, care ar fi trebuit să fie subiectul principal al unei strategii de dezvoltare, a rămas, în lipsa acesteia, din ce în ce mai în urmă față de restul țării.

Problema este că perioada dezvoltării spontan-haotice a României s-a încheiat. Din acest moment, creșterea nivelului de trăi nu poate fi realizată decât printr-o strategie de dezvoltare articulată a țării, care să ducă prosperitatea populației la nivelul următor prin educație, infrastructura, programe de dezvoltare regională, prin stimularea antreprenoriatului și inovației. Creșterile administrative de salarii sunt o non-soluție atâta vreme cât nu se bazează pe creșteri de productivitate și competitivitate economică.

Dublarea salariilor din vârful pixului? Ce ați zice de o dublare a inflației, o creștere a șomajului, a deficitului extern și de o prăbușire a veniturilor bugetare în contrapartidă? La ce ar mai folosi „cresterea” salarială?

Cum s-ar putea face o creștere administrativă a salariilor? Prin ceea ce a început să se facă deja. În primul rând, creșterea salariului minim pe economie, o decizie care poate fi justificată prin prisma supect de multor salarii minime cu care sunt plătiți românii, salarii minime care în multe cazuri sunt completate de patroni cu plăți cash din dividende. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care valoarea adăugată produsă în economie pare să avantajeze mai degrabă capitalul decât forța de muncă. Cifrele sunt distorsionate de plățile la negru. În plus, comparativ cu alte țări din UE, salariul minim în România se află una dintre cele mai mari diferențe față de salariul mediu pe economie, conform Eurostat.

 

Din păcate însă, creșterile administrative nu s-au oprit la salariul minim, ci s-au extins cu supramasura și către zona publică, transformându-ne în campioni ai Europei, potrivit comparațiilor făcute de Consiliul Fiscal. Astfel, graficul de mai sus arată că în termeni relativi, raportat la salariul mediu pe economie, salariile din sectorul public în România sunt cele mai mari din UE. O astfel de situație are un efect nefast asupra pieței muncii, văduvind sectorul privat de forță de muncă calificată.

Aparent acesta este și planul: forțarea creșterii salariilor în sectorul privat. Există însă o diferență esențială. În timp ce în sectorul public productivitatea muncii nu contează, în sectorul privat ea este un parametru de o importanță maximă pentru nivelul salariilor. Iar situația nu arată bine deloc. În graficul de mai jos, obținut de la colegii din departamentul de analiză al BCR, este reprezentată evoluția mediei la 12 luni a creșterilor salariale și a creșterii productivității. 


După cum se observă creșterile salariale au pierdut legătura cu creșterile de productivitate. Iar celor care îmi vor spune că graficul arată că s-a mai întâmplat și în trecut asta le voi spune că, de data asta, el arată o mare și îngrijorătoare diferență: decuplarea e făcută în contextul accelerării creșterii salariale (linia roșie urcă) în timp ce în trecut decuplarea dusese la încetinirea creșterii salariale (linia roșie coboară). În aceste condiții chiar este o idee bună să forțezi creșterea salariilor din sectorul privat prin creșterea forțată a salariilor din sectorul public? Riscul este ca sectorul privat să se restrângă, adică sectorul care plătește și salariile celor din zona publică.

Adevăratele soluții pentru ieșirea din capcana venitului mediu sunt sugerate în concluziile lucrării profesorului Agenor: reforme direcționate spre creșterea productivității și stimularea activității de cercetare-dezvoltare, creșterea calității capitalului uman, investițiile în infrastructura avansată. Este subliniat faptul că scoaterea unei țări din echilibrul capcanei venitului mediu presupune un efort semnificativ, care nu poate fi decât consecința unor reforme îndrăznețe, realizate la scară largă, care să ducă la crearea unei mase critice suficient de mari de forță de muncă înalt calificată și la dezvoltarea substanțială a infrastructurii. Cu alte cuvinte, jumătățile de măsură nu ajută.

Am putea totuși păcăli teoriile economice? Să revenim la prima imagine, cea care ilustra numărul mare de țări prinse în capcana venitului mediu. Pe acea diagramă care arăta poza la 2008, înainte de criză, Grecia arăta ca fiind scăpată din capcană, fiind prezentă în compania selectă a Israelului și Coreei de Sud. Ulterior, economia Greciei s-a prăbușit cu 40%, ceea ce înseamnă că în diagrama noastră a căzut din nou în pătratul inferior, al țărilor aflate în capcana venitului mijlociu. Deci s-a întors acolo de unde, spera ea, evadase definitiv. Și estimez că nu va ieși prea curând de acolo.

Ceea ce înseamnă că lipsa unei strategii de dezvoltare bazată pe performanță și rigurozitate economică nu poate fi păcălita decât temporar și iluzoriu din vârful pixului. 

Articol publicat pe blogul autorului.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Iarasi un articol foarte bun, dar pe care nu-l inteleg decat cei care deja stiu asta.
    Citind comentariile, e clar ca multi s-au pierdut in grafice, termeni, productivitate. Tot ce ramane in capul omului e "salariu".
    Articolul s-ar rezuma cam asa: ce stii sa faci de banii astia? Stii mai mult, faci mai bine? Ok, crestem salariul. Iar cand vorbim de educatie, inovatie etc. nu va ganditi la scoala si diplome; ci la lucruri practice - cursuri de calificare, antreprenoriat (zicea cineva mai jos), educatie financiara, IT, limbi straine. Tehnologia va desfiinta munca fizica si nu in 20 de ani, in aprox.5. Si bugetarii, ca si soferii profesionisti de ex. vor ramane fara loc de munca. Se vor descurca daca au cunostiinte conexe, informatii depre noutati pe piata, nise de valorificat. referitor la omenii de afaceri romani care-si beau cafeau in Dorobanti, ignorati aspectul asta, mai degraba cititi despre modelele lor de business, cum au facut banii, cum I-au investit, ce se cere pe piata. Un exemplu simplu - mallurile, cum le stim azi nu vor mai exista. Toate cumparaturile se for face online. Deci in spatiile alea imense vor ramane cateva reprezentante de branduri, asa de imagine si multe locuri destinate timpului liber. Iar articolele de consum de la haine la orice vor fi concepute individual de acasa de catre consumator de pe aplicatii smart si livrate acestuia. Se cheama "make to order".
    Un exemplu personal: trebuie sa-mi reinnoiesc pasaportul. Am facut programare online, am venit la data convenita, la ghiseul dedicat. Eram singur si a durat 5 min. Langa erau cozi imense la celelalte ghisee, si pentru ce? Nu pentru depunere documete si poza, ce facusem eu, ci doar pentru programare (5 min de acasa pentru mine). Deci oameni buni, informati-va ca smartphonuri aveti toti. Alea nu-s numai pentru poze, jocuri si vorbit nelemitat cu amicii.
    • Like 2
  • Iar ma mananca in tukas si imi dau cu parerea. Creeaza iluzia ca ceea ce spunem noi pe aici are importanta sau este luat in vizor de cei care sunt in fruntea bucatelor. Realitatea este, ca putini au solutii, iar majoritatii nu-i pasa. Si aici, ma refer la factori politici de calibru, gen U.E sau United States. Se merge pe stiutul si demodatul know how al afacerilor probate ca viabile si de succes. Problema este ca variabilele sau multiplicat sau au evoluat la alt nivel. Iar unele dintre aceste informatii sunt eliminatorii pentru concurenti. Lumea se imparte in, cei care fac ceva, se informeaza, cauta, scotocesc, descopera, analizeaza si investesc bani grei in studii si prognoze economice. se ridica,sau cad. La polul opus sunt cei care replica genul de afacere butic deschis cu forte proprii si bani din surse extrem de diverse, Din pacate, acestia sunt modele care dicteaza marele spectru al afacerilor. Asa ca lumea da buzna "sa cultive ovaz, fara sa realizeze ca numarul cailor a scazut dramatic" si uite asa se ajunge la o solutie economica suprasaturata. Rezultatul, stagnarea economica sau colaps. Iar reteta sigura pentru prabusirea economica a societatii este sanatatea precara a populatiei. Prin 2011, am fost implicat intr-un proiect de antreprenoriat finantat de U.E unde am avut parte de profesori spanioli, asta prin 2011 imediat dupa ce am gustat somajul. De ce spanioli, la vremea aia, erau experti in absorbtia de fonduri europene. Manuel, un tanar simpatic, se deschide putin si ne spune:"odata cu absorbtia de fonduri europene afacerile au crescut in Spania, insa odata terminata portia de fonduri europene, afacerile au revenit la starea initiala. Bun, zic eu, inseamna ca fondurile U.E nu ajuta la nimic, sunt bule de sapun. Tacere. Majoritatea tinerilor cauta sa se orienteze spre domeniul administrativ, la buget cu alte cuvinte, este o tendinta ingrijoratoare in Spania. Asa ca, ne facem noi proiectele, prin gratia Domnului ajung si eu printre cei care pleaca in Spania. ajunsi acolo, vizitam in trei zile, o gramada de firme, domenii apropiate proiectelor noastre de antreprenoriat. Acolo, pun intrebari concrete si sesizez ingrijorarea patronilor fata de nivelul econmic foarte slab al afacerilor. Mai mult, il intreb pe Manu, eram in Ciudat Real, de ce este ingrijorat. Nu s-au platit banii de U.E, partea romana a gresit ceva. Totul se va rezolva, ai spun eu, eventual. Deja firma la care lucra, se pregatea sa plece in Polonia, sa-i invete si pe ei, cum sta treaba. Si uite asa trece timpul, bani nu se gasesc, pentru cei care ar putea sa aduca o schimbare in peisajul economic ponosit. Se gasesc pentru afaceri pe cararile mai mult sau mai putin stiute. Si iar ma intorc la Volkswagen. de data asta fundatia cu acelasi nume. Prin 1972, tipii astia din liga mare a finantelor europene finanteaza un proiect care se traduce in practica prin aparitia cartii;"The limits to growth", asta printre altele. Asta sub indrumarea Clubului de la Roma. Aceasta carte are ca autori pe cei implicati in simularea computerizata:"Cresterea exponentiala a populatiei si ecomomiei, in conditiile unor resurse finite". Asa ca, planul cincinal este mic copil fata de ce planuri au megafinantele ori companiile lumii. Ei sunt deschizatorii de drumuri, restul copiaza pana la epuizarea solutiei. Cand Angela Merkel isi permite sa declare in 2011, ca Germania va renunta la energia produsa in centrale nucleare, am inghetat. Ce au ei in tolba plina de cercetare dezvoltare de isi permite cancelarul sa declare asa ceva, am gandit eu atunci. In 2016, am aflat cate ceva. Primul succes al savantilor germani cu fuziunea nucleara controlata. Salarii marite,eficienta economica, grafice si capcane, pai astea sunt valabile pentru cei rigurosi cu planning economic pentru 40 de ani sau mai bine. Asa ca pentru a culege firimiturile de la masa mai marilor lumii, ca natie trebuie sa ne jucam cartea foarte bine. Cu cine si cu ce......
    • Like 0
  • Ce conteaza productivitatea si teoriile economice, singurul criteriu dupa care se ghideaza sistemul bugetar romanesc e "cineva care cunoaste pe cineva", daca nu cunosti " pe cineva" nu esti bugetar, nici macar nu esti considerat "om", in Romania "Legii lui Om" daca nu ai pile esti un fel de Soros, neroman. sau antiroman. "Cineva care cunoaste pe cineva" functioneaza si cu maririle, cineva stampileaza pe cineva si primeste ceva, asa functioneaza sistemul axiologic Pile Cunostinte Relatii, teoriile economice sunt pentru "sclavii pe plantatie" care au ratat "scoala pe bune", cum ar spune unii victoriosi ai socialismului multilateralist din Epoca de Aur, sau care n-au avut norocul vietii lor de a fi bugetari, asta e, poate in viata viitoare. Asemenea, un proiect de descentralizare si regionalizare care ar permite zonelor mai sarace sa scape de santajul de la centru, redistribuirea clientelara si de situatia de saracire premeditata va fi refuzat din start pentru ca e " dezmembrarea Romaniei", adica prin traducere:"nu ii mai putem santaja cu votul pe saraciile alea"
    • Like 1
  • Din grafic se observă clar că productivitatea nu are nici o legătură cu evoluția salariilor ci mai degrabă este un mijloc de a ține salariile mici indiferent de productivitate. De fapt salariile urmează mai degrabă cererea și oferta de forță de muncă. De altfel pentru mulți antreprenori români exploatarea forței de muncă prin salarii mici a rămas singura resursă de competitivitate. Cei ce nu au înțeles că trebuie abordate alte resurse și în primul rând să aibă o viziune strategică vor închide curând afacerile. Am văzut din păcate prea mulți antreprenori care se plâng de creșterea costului cu forța de muncă ca fiind un drum spre închiderea afacerilor după care eliberați de interviu se duc tacticos să -și bea cafeaua pe dorobanți după ce-și parchează limuzinele de lux. De fapt salariile de 700 de ron net nu sunt salarii ,sunt mai degrabă niște ajutoare sociale, forța de muncă plătită cu astfel de salarii nu e nici motivată sa-și atinga obiectivele nici performanta. S-au adus argumente că va crește șomajul dar nici un patron sau membru al familiei sale nu vrea să concedieze un astfel de salariat și să -i preia sarcinile pe același salariu. Salariile mari sunt cele care generează competiție atât la angajare cât și în realizarea sarcinilor fapt care generează competitivitate cu atât mai mult cu cât salariile mari determină introducerea automatizării și robotizarii sau inteligenței artificiale aducătoare de progres tehnic. Argumentul privind șomajul e ilar ,așa s-ar da salarii de 300 de ron și nu ar mai fi șomaj nu ? Fără să țină cont că pentru banii aia nu-și va mai bate nimeni capul să -și realizeze sarcinile iar amenințarea cu concedierea la asemenea salarii seamănă a glumă proastă. Salariile mari determina competitivitatea prin faptul ca salariatul va urmării să -și realizeze sarcinile cu maximă responsabilitate și calitate știind că va găsi greu alt loc de muncă cu aceeași leafă. De asemenea va determina o creștere a competiției la angajare. Motivația și responsabilitatea determină atingerea obiectivelor și implicit a performantei organizației facilitand rămânerea pe piață. Faptul ca oamenii performanți vor pleca spre stat ar trebui sa mobilizeze antreprenorii prin creșterea pachetelor salariale să -i atragă pe cei performanți nu să se vaicareasca că nu-și mai pot schimba Mercedesul la 2 ani din cauza indexarii salariului minim. Astfel de antreprenori nu vor avea viață lungă în mediul actual.
    • Like 3
  • autorul propune ca solutie saracia ad aeternum si viata mizera? s-o deguste el! in privinta privatilor, nu se prabuseste nimic, doar scad profiturile, ceea ce nu afecteaza decat pofta de lux a unor patronasi sau actionari
    • Like 2
    • @ Dan Horea
      Exact , oricum mulți antreprenori cu astfel de mentalități vor dispărea de pe piață dacă nu vor avea soarta lui Turcu ,de altfel pregătirea multor astfel de întreprinzători e mult mai slabă ca a forței de muncă pe care o angajează ( https://www.youtube.com/watch?v=Q8swuwO_E8U) aveți aici un link spre un documentar realizat de Robert Reich fost ministru al muncii în administrația Clinton ca să nu fim acuzați de comunism de muți shmecheri de tranziție transformați în patroni.
      • Like 2
    • @ Dan Horea
      check icon
      De regulă, «sfătoșii» de profesie sunt oameni cu venituri peste medie, să nu spun bogați (cum sunt aici Burduja, Isărescu, Vasilescu, probabil și autorul acestui text, nu știu). «La rece», așa este: nu poți face dezvoltare «din vârful pixului». De acord. De acord și cu ideea că, dacă vom avea un curs valutar de, să spunem, 9 lei la euro, degeaba dublăm salariile. Dublare, în termeni reali, ar înseamna dublare în euro. Dar cum facem asta? Evident, nu ne spune. Ne arată statistici, cum e cu Brazilia și mai știu cine... Toți acești «specialiști» sunt foarte pricepuți în a critica pe X ori pe Y ori pe Z, dar cum ar trebui făcut nu ne spun, o știu doar ei.
      • Like 2


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult