Ușor cu dublarea salariilor pe scări…

Am citit recent un comentariu care găsea soluția cea mai rapidă pentru dublarea salariilor din economie: vârful pixului. “Ca să scape din lanțul economic în care este prinsă acum, România trebuie să forțeze administrativ dublarea salariilor, chiar cu prețul ieșirii de pe piață a unor afaceri și a generării unui milion de someri” titra comentariul cu pricina. Oare asta să fie Soluția la care multe alte țări nu s-au gândit și, iată, România o are servită pe tavă?

Pentru că problemă pe care începe să o aibă România este problema multor alte țări care au rămas blocate în ceea ce literatura de specialitate numește „capcana venitului mijlociu”. Este o capcană în care au căzut sau riscă să cadă inclusiv țări din Europa Centrală și de Est precum Polonia. La ce se referă?

În esență este vorba de situația cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare, care, după o perioadă de convergență cu țările dezvoltate, sunt incapabile să continue să micșoreze diferență, rămânând blocate într-o zonă de dezvoltare mediocră. Salariile încetează să mai crească și nivelul de trai rămâne mai degrabă modest. Și sunt foarte multe țări în această categorie. 

Un grafic ilustrativ în acest sens, produs de Banca Mondială acum câțiva ani și publicat de The Economist, arată evoluția țărilor lumii din 1960 până în 2008. Pe axa orizontală este reprezentat venitul pe cap de locuitor raportat la SUA în 1960, iar pe axa verticală este reprezentat același raport, dar calculat în anul 2008. Graficul este împărțit în 9 zone, dar pentru discuția noastră cel mai important este pătratul din mijlocul caroiajului. Acest pătrat include țări precum Brazilia sau Malaezia, care după 48 de ani arată același decalaj de dezvoltare față de SUA că în 1960.

Au fost însă și numeroase cazuri mai nefericite de atât, cuprinse în pătratul de dedesubt, în care sunt plasate țări precum Coreea de Nord sau Niger, pentru care decalajul de dezvoltare față de SUA a crescut în perioada definită, ele devenind și mai sărace în termeni relativi.

În sfârșit, pătratul de deasupra celui aflat în mijloc, în care regăsim un număr restrâns de țări printre care Coreea de Sud sau Israelul, este rezervat țărilor care au reușit să scape cu succes din capcana venitului mediu. Merită remarcată diferența numerică substanțială între țările aflate în capcana și cele care au reușit să evadeze, ceea ce sugerează că trecerea necesită ceva mai mult decât o decizie administrativă de creștere a salariilor. 

Problema este că perioada dezvoltării spontan-haotice a României s-a încheiat. Din acest moment, creșterea nivelului de trăi nu poate fi realizată decât printr-o strategie de dezvoltare articulată a țării, care să ducă prosperitatea populației la nivelul următor prin educație, infrastructura, programe de dezvoltare regională, prin stimularea antreprenoriatului și inovației

Ce duce în esență la intrarea în capcana venitului mediu? Epuizarea căilor facile de creștere și dezvoltare ale unei țări și incapacitatea de a trece la o strategie de dezvoltare elaborată. Un studiu din mai 2016 al profesorului Pierre-Richard Agenor de la Universitatea din Manchester enumereaza trăsăturile comune țărilor care se află în capcana venitului mediu: profitabilitatea în scădere a capitalului, epuizarea forței de muncă ieftine, protecția inadecvată a proprietății intelectuale (care descurajează inovația), stimulente distorsionate și proasta alocare a talentelor, lipsa de acces la infrastructura avansată, lipsa de acces la finanțare, mai ales sub formă de capital de risc.

Din păcate, multe dintre aceste trăsături ne trimit la situația către care tinde România astăzi. Pentru că dezvoltarea economică, convergența ultimilor 20 de ani, în lipsă unei strategii coerente de dezvoltare, a fost mai degrabă consecința unei dezvoltări spontan-haotice, în care capitalul străin și local au profitat de pe urma oportunităților „naturale”oferite de o Românie fără investiții în infrastructură și educație. Aceasta explică dezvoltarea neuniforma a țării, în care Bucureștiul și județele apropiate de granița de vest au fost cele mai avantajate. Moldova, care ar fi trebuit să fie subiectul principal al unei strategii de dezvoltare, a rămas, în lipsa acesteia, din ce în ce mai în urmă față de restul țării.

Problema este că perioada dezvoltării spontan-haotice a României s-a încheiat. Din acest moment, creșterea nivelului de trăi nu poate fi realizată decât printr-o strategie de dezvoltare articulată a țării, care să ducă prosperitatea populației la nivelul următor prin educație, infrastructura, programe de dezvoltare regională, prin stimularea antreprenoriatului și inovației. Creșterile administrative de salarii sunt o non-soluție atâta vreme cât nu se bazează pe creșteri de productivitate și competitivitate economică.

Dublarea salariilor din vârful pixului? Ce ați zice de o dublare a inflației, o creștere a șomajului, a deficitului extern și de o prăbușire a veniturilor bugetare în contrapartidă? La ce ar mai folosi „cresterea” salarială?

Cum s-ar putea face o creștere administrativă a salariilor? Prin ceea ce a început să se facă deja. În primul rând, creșterea salariului minim pe economie, o decizie care poate fi justificată prin prisma supect de multor salarii minime cu care sunt plătiți românii, salarii minime care în multe cazuri sunt completate de patroni cu plăți cash din dividende. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care valoarea adăugată produsă în economie pare să avantajeze mai degrabă capitalul decât forța de muncă. Cifrele sunt distorsionate de plățile la negru. În plus, comparativ cu alte țări din UE, salariul minim în România se află una dintre cele mai mari diferențe față de salariul mediu pe economie, conform Eurostat.

 

Din păcate însă, creșterile administrative nu s-au oprit la salariul minim, ci s-au extins cu supramasura și către zona publică, transformându-ne în campioni ai Europei, potrivit comparațiilor făcute de Consiliul Fiscal. Astfel, graficul de mai sus arată că în termeni relativi, raportat la salariul mediu pe economie, salariile din sectorul public în România sunt cele mai mari din UE. O astfel de situație are un efect nefast asupra pieței muncii, văduvind sectorul privat de forță de muncă calificată.

Aparent acesta este și planul: forțarea creșterii salariilor în sectorul privat. Există însă o diferență esențială. În timp ce în sectorul public productivitatea muncii nu contează, în sectorul privat ea este un parametru de o importanță maximă pentru nivelul salariilor. Iar situația nu arată bine deloc. În graficul de mai jos, obținut de la colegii din departamentul de analiză al BCR, este reprezentată evoluția mediei la 12 luni a creșterilor salariale și a creșterii productivității. 

După cum se observă creșterile salariale au pierdut legătura cu creșterile de productivitate. Iar celor care îmi vor spune că graficul arată că s-a mai întâmplat și în trecut asta le voi spune că, de data asta, el arată o mare și îngrijorătoare diferență: decuplarea e făcută în contextul accelerării creșterii salariale (linia roșie urcă) în timp ce în trecut decuplarea dusese la încetinirea creșterii salariale (linia roșie coboară). În aceste condiții chiar este o idee bună să forțezi creșterea salariilor din sectorul privat prin creșterea forțată a salariilor din sectorul public? Riscul este ca sectorul privat să se restrângă, adică sectorul care plătește și salariile celor din zona publică.

Adevăratele soluții pentru ieșirea din capcana venitului mediu sunt sugerate în concluziile lucrării profesorului Agenor: reforme direcționate spre creșterea productivității și stimularea activității de cercetare-dezvoltare, creșterea calității capitalului uman, investițiile în infrastructura avansată. Este subliniat faptul că scoaterea unei țări din echilibrul capcanei venitului mediu presupune un efort semnificativ, care nu poate fi decât consecința unor reforme îndrăznețe, realizate la scară largă, care să ducă la crearea unei mase critice suficient de mari de forță de muncă înalt calificată și la dezvoltarea substanțială a infrastructurii. Cu alte cuvinte, jumătățile de măsură nu ajută.

Am putea totuși păcăli teoriile economice? Să revenim la prima imagine, cea care ilustra numărul mare de țări prinse în capcana venitului mediu. Pe acea diagramă care arăta poza la 2008, înainte de criză, Grecia arăta ca fiind scăpată din capcană, fiind prezentă în compania selectă a Israelului și Coreei de Sud. Ulterior, economia Greciei s-a prăbușit cu 40%, ceea ce înseamnă că în diagrama noastră a căzut din nou în pătratul inferior, al țărilor aflate în capcana venitului mijlociu. Deci s-a întors acolo de unde, spera ea, evadase definitiv. Și estimez că nu va ieși prea curând de acolo.

Ceea ce înseamnă că lipsa unei strategii de dezvoltare bazată pe performanță și rigurozitate economică nu poate fi păcălita decât temporar și iluzoriu din vârful pixului. 

Articol publicat pe blogul autorului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp