Foto: Guliver Getty Images
Istoria omenirii a fost marcată de câteva perioade în care salturi tehnologice spectaculoase pentru acel moment au schimbat ulterior din rădăcini modul de funcționare a societății. Majoritatea studiilor care fac referire la astfel de perioade tind să identifice cel puțin trei valuri tehnologice, trei revoluții industriale.
Prima revoluție industrială este considerată a fi declanșată spre sfârșitul secolului al 18-lea de apariția motorului cu aburi, care a permis trecerea de la munca manuală la cea mecanizată mai întâi în industria textilă, propagându-se apoi în alte sectoare ale economiei.
A două revoluție industrială a început odată cu secolul 20 și a dus la organizarea liniilor de asamblare, permițând producția de masă. Pionierul acestei revoluții a fost Henry Ford în domeniul producției de automobile.
A treia revoluție industrială marcată de Alvin Toffler în faimoasa sa carte „Al treilea val” marchează trecerea, la sfârșitul secolului 20, de la o societate industrială la o societate informațională.
A fost o schimbare de paradigmă care a dus la modificarea fundamentală a modului în care culegem și procesăm informația folosind noile descoperiri ale industriei electronice. Dar, mai presus decât oricare altă revoluție precedentă, a permis potențarea inteligenței umane la niveluri greu de anticipat anterior.
Această specificitate a reprezentat o oportunitate extraordinară pentru țările aflate în mare lipsă de capital financiar sau industrial, dar care aveau la dispoziție un capital uman de foarte bună calitate.
Inteligența începea să devină un capital extrem de valoros, un atu important al competitivității internaționale. Atât de important, încât Alvin Toffler sugera că unele țări ar putea face saltul direct de la economii agrare la economii informaționale, fără a mai trece prin perioada industrializării.
A fost o perioadă în care multe țări emergente au căpătat notorietate în zona de IT prin forța umană de calitate pe care o aveau și realizările acesteia, realizări necondiționate de lipsa unor acumulări semnificative de capital financiar și industrial. Și România a intrat în această categorie și dovada vie a modului în care al treilea val a purtat România este înfloritoarea industrie IT și firmele românești din domeniu, care au fost create de tineri români inteligenți și care au fost fie vândute marilor companii internaționale, fie continuă să fie dezvoltate și în prezent.
În acest context, faptul că singura firmă românească de anvergură cu adevărat globală este Bitdefender, o companie de IT, este o consecință logică. Este probabil singurul domeniu în care o țară precum România avea șansa să producă o firmă de top la nivel global. O firmă bazată pe inteligență pură și într-o mai mică măsură pe capital financiar sau capital industrial.
Ce se va întâmpla mai departe? Va fi suficient sa replicăm succesul Bitdefender la nivel național pentru a avea succesul asigurat ca țară? Perspectivele de fapt se complică. Și iată de ce.
În evaluarea evoluțiilor viitoare ale societății ne confruntăm cu două curente de opinie. Unul dintre ele consideră că revoluția digitală, pe care o vedem cum ia amploare în jurul nostru, nu este altceva decât o continuare a celei de-a treia revoluții industriale, care își continuă evoluția la un nou nivel.
Eu cred cu totul altceva și, din acest motiv, mă aflu în tabără celor care consideră că suntem martorii unei noi revoluții industriale. Cred acest lucru deoarece identific câteva deosebiri majore față de cea de-a treia revoluție, care vor duce și la consecințe sensibil diferite. Principală caracteristică a revoluției digitale care o aseamănă cu revoluția industrială precedentă, informațională, este faptul că, și ea, se bazează pe POTENȚAREA LA MAXIMUM A INTELIGENȚEI UMANE. Crearea de noi aplicații informatice, de sisteme-expert, de roboți va fi de neconceput fără aducerea creativității și inteligenței umane la noi niveluri.
Faptul că, din nou, diferența o vor face oamenii ar putea să ne facă optimiști din punct de vedere al impactului pe care a patra revoluție industrială l-ar putea avea asupra țărilor emergente. Există însă două alte trăsături esențiale care fac diferența și care ar putea complica destinul țărilor din această categorie.
Să recapitulăm. Prima revoluție industrială a avut ca principal efect înlocuirea muncii brute, slab calificate, prin apariția mecanizării. A doua revoluție industrială a avut drept consecință creșterea eficienței, prin specializarea la banda de producție. A treia revoluție, prin apariția automatizărilor industriale a avut drept consecință înlocuirea unei părți din resursa umană mediu calificată și apariția de noi ocupații înalt calificate.
„Unei părți din resursa umană" este un accent foarte important, care sugerează că s-a reușit creșterea productivității unor categorii profesionale prin automatizare și accesul mai rapid la informație, dar fără a ne dispensa semnificativ de componența umană a activităților industriale.
A patra revoluție industrială aduce însă o schimbare dramatică. Deoarece, da, ea face posibilă în perspectivă înlocuirea totală a resursei umane. Inteligența artificială și gradul înalt de sofisticare a echipamentelor va face posibilă înlocuirea integrală a unor categorii de profesioniști. Cu alte cuvinte, pur și simplu, DISPARIȚIA RESURSEI UMANE în anumite sectoare de activitate.
Impactul asupra pieței muncii va fi sever și există deja numeroase studii în acest sens pe care le-am citat selectiv și în alte comentarii pe care le-am mai făcut. World Economic Forum (WEF), fundația cunoscută în primul rând pentru organizarea anuală a Forumului de la Davos, estimează într-un studiu că până în 2020, în urmă revoluției digitale, se vor pierde aproximativ 7 milioane de locuri de muncă, în schimbul apariției a doar 2 milioane de noi locuri de muncă. O dinamică ce nu ar trebui sa surprindă. Până la urmă, ca să robotizezi complet o fabrică cu câteva sute de angajați ai nevoie doar de o trupă de cel mult câteva zeci de programatori. Dar cei afectați nu vor fi doar angajații mediu-slab calificați. Cel mai probabil și muncile înalt calificate vor avea de suferit, pe măsură ce sisteme-expert își vor face loc în domenii precum medicină, juridic, inginerie, servicii financiare etc.
În acest context, recalificarea va fi esențială, plasând o responsibilitate imensă pe umerii sistemului educațional. Tot WEF estimează ca 65% dintre copiii care intră azi la școală vor sfârși prin a lucra în meserii care astăzi nici nu există. Această înseamnă că sistemele educaționale, mai mult ca niciodată, vor trebui să fie ancorate în evoluțiile mediului de afaceri, având flexibilitatea necesară pentru a se ajusta din mers noilor tendințe.
Iar provocarea este cu atât mai mare pentru țările emergente care, în ultimele decenii, au atras investiții oferind o forță de muncă ieftină, dispusă să presteze pentru salarii mici activități cu o valoare adăugată mică. Perspectivele pentru astfel de țări sunt extrem de îngrijorătoare.
Un studiu recent al Citi și Oxford University estimează că 77% din slujbele din China riscă să fie automatizate. În aceeași idee, un studiu al Băncii Mondiale din 2016 estimează că 2/3 din slujbele din țările emergente riscă să fie automatizate. Iar automatizarea va duce nu doar la dispariția de locuri de muncă în țările emergente dar, foarte probabil, la relocarea activităților economice în țările de origine a capitalului. Ceea ce înseamnă că țările emergente vor avea nu doar mai mulți oameni în căutare de lucru, ci și mai puține venituri bugetare provenind din sectorul privat.
Dar mai există o diferență majoră între a treia și a patra revoluție industrială care riscă să ne ducă la fund. A patra revoluție industrială este MULT MAI DEPENDENTĂ DE EXISTENȚA CAPITALULUI (CAPITAL INTENSIVE). Pentru că de data asta nu mai vorbim doar de software, de programe inteligente și automatizări. Vorbim de investiții extrem de costisitoare în programe de cercetare, utilaje și echipamente. Practic atât de costisitoare, încât mari firme private își dau mâna pentru a cofinanța astfel de proiecte, în timp ce unele programe se bucură chiar de finanțare guvernamentală.
O astfel de nevoie de finanțare masivă un handicap major pentru care, din rațiuni istorice, au fost incapabile să acumuleze suficient de mult capital autohton privat. Din acest motiv, țările bogate în capital financiar/industrial și capital uman înalt calificat vor fi principalele câștigătoare.
România nu are și nu va avea prea curând o bază de capital financiar/industrial dezvoltată, ceea ce înseamnă că, pentru nu a fi printre pierzători în noile circumstanțe, nu are decât o singură șansă: să aibă o populație foarte bine educata, capabilă să profeseze activitățile de înaltă calificare ale viitorului. Pentru că profesioniștii care se vor adapta cel mai ușor vor fi cei care vor fi acumulat o înaltă educație, care îi va ajută să se adapteze mai ușor schimbărilor de pe piață muncii.
Întrebarea este ce se va întâmplă cu restul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La fel ca "experții analiștii financiari". La un moment dat a fost un studiu, care a analizat prognozele "experților" (profesori, foști lucrători pe Wall Street, care erau plătiți de sistemul financiar cu milioane de dolari) în ceea ce privește evoluțiile piețelor și apariției crizelor financiare. Studiul a constatat cu stupoare că rata de predictibilitate era mai mică de 50%. Adică pe înțelesul lumii, dacă un retardat dădea cu banul avea șanse să ghicească apariția crizelor cu o rată de succes mai mare decât "experții". Asta însemna că acei experți (care fac parte din sistem) au o judecată eronată în mod sistematic.
Studiul remarca că dacă cineva nega sistematic opiniile "experților", avea o predictibilitate mai mare decât dacă dădea cu banul. Paradoxal dacă vrei să devii expert trebuie numai să negi opiniile "experților".
Când cineva din sistemul financiar îți va spune că nu va fi criză, atunci există foarte mari șanse ca aceasta să se întâmple.
Legat strict de România.
" să aibă o populație foarte bine educata, capabilă să profeseze activitățile de înaltă calificare ale viitorului."
Nici nu știu de unde să încep. O afirmație mai lipsită de realism nici că am citit. Parcă e luată din manualul bolșevic "Orizonturi luminoase și înalte culmi de progres".
Domnule, noi nu suntem în stare să profesăm meseriile de înaltă calificare ale trecutului, nu mai vorbim de ale prezentului! Cum dracu să ne pregătim pentru cele ale viitorului?!
Educația fără un domeniu aplicație e un non-sens, o contradicție logică. Chestia cu inteligența e un fix pix. Inteligența este numai un potențial, dacă nu o aplici în mod concret, nu valorează nimic.
Nu poți să faci o educație performantă, dacă nu ai un sistem care să utilizeze produsul educației.
România este cel mai exemplu. Se întâmplă de 27 de ani. Am trăit-o și o trăim pe pielea noastră.
Dezindustrializarea și destructurarea economică a descalificat armate de oameni care s-au "adaptat" la noua conjunctură.
Pe tipul lui Ceaușescu aveam mase de ingineri, economiști, specialiști calificați care și-au pierdut domeniul de aplicație din cauza distrugerii industriei și căderii economiei și acum fac activități pentru care nu s-au pregătit și nu au chemare, dar care le permit să supraviețiască.
Iar valul ăsta de "adaptabilitate" a măturat România cu rezultatele care se văd.
Dacă un inginer a devenit comerciant sau vânzător, sau jurnalist, sau vedetă TV, sau formator de opinie, tot așa un ospătar poate să devină colonel sau un om care a făcut numai gimnaziu poate să devină primar.
Când faci o facultate sau te pregătești pentru o meserie pe care nu o practici, este o pierdere enormă de resurse financiare și umane.
Am avut colegi care și-au schimbat domeniul de activitate după revoluție.
Au fost cazuri de exemplu inginer -> preot sau inginer -> medic dentist. Iar astea sunt cazuri fericite pentru că oamenii s-au recalificat pe bune.
Așa cum cunosc o mulțime de cazuri care te lasă perplex, de exemplu tipul medic -> comerciant de mașini -> lucrător în construcții sau medic -> antreprenor în domeniu industrial.
Și astea sunt meserii care necesită specializare strictă. Nu mai vorbesc de specializările "amorfe".
De aici diletantismul generalizat al societății românești. De aici incompetența, de aici impostrura, de aici tot ce vedem în România.
În condițiile astea vă mai întrebați de ce educația e la pământ? De ce diplomele și de ce doctoratele valorează cât valorează și de ce au devenit o marfă de talcioc?
Vă mai întrebați de ce merge cum merge în țara asta?
Poți să faci un milion de reforme în educație, atât timp cât nu ai unde s-o folosești, e egal cu 0,1.
Ăia 0,1 sunt cei care fac cu succes meseria pentru care s-au pregătit, sau care-și folosesc pregătirea în alte țări care le oferă mediul de acțiune.
Singurul mod de a ieși din rahat este o strategie de dezvoltare cu proiecte majore STRICT necesare pentru societate și pentru români. Nu dezvoltare de dragul dezvoltării. Și concomitent, o adaptare a sistemului de educație la noua realitate.
Un fel de New Deal românesc sau un program ceaușist strict economic, cu obiective clare, sustenabile, fără pic de ideologie.
Pentru asta e nevoie de cineva sau care să strângă cioburile, să facă planul, să dea cu biciul, să pună pumnu-n gură la propagandiști și apoi să lase lucrurile să funcționeze natural.
Cum a făcut China dar, bineînțeles, la altă scară. Sau să nu dau exemplu China că e din altă ligă, chinezii sunt altă specie. Să dau de exemplu Polonia.
Iar dacă vine unul să înceapă cu gargarisme gen "idealuri", "drepturi", "libertate", îi spun cu milă că o să ajungă în viitor mănânce "idealuri", "drepturi" și "libertate", sau în cel mai bun caz o să le vândă la tarabă, ca să aibă ce mânca (cum se întâmplă de fapt).