Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Vă doresc să nu aveți parte de război sau de revoluție

Imaginea Revoluției române

Bunicul meu, pe vremea asta a anului, ne strângea pe lângă soba de teracotă și ne spunea aceeași faptă de vitejie de pe frontul de Est, de la Cotul Donului, acolo unde și-a pierdut ochiul, dar a câștigat Virtutea Militară la pachet cu un ochi de sticlă verde, nou-nouț. Noi îl întrebam obsesiv în fiecare an, câți „hicleriști” a împușcat. Nu răspundea niciodată fiindcă de bună seamă nu se întorseseră încă armele împotriva asupritorilor în terminologia vremii.

Eu unul mă îndoiesc acum că Mihai T. Pană, sergent majur putea să nimerească vreo țintă oricât de mare, știa doar să se ferească bine, după cum l-am văzut evitând te miri ce papuc sau tigaie proiectată de bunica, olteancă aprigă, când îl mai lua la trei păzește.

Două lucruri mă mai miră și azi: zăpada de un stat de om mic prin care iernile am crescut mari și obstinația cu care bunicul ne îndruga aceeași istorie, abandonându-se acelorași sintagme, fraze și oftaturi.

Ca un picup vechi căruia îi sărea acul, omul revizita momentul cel mai important al vieții lui pregătit să-l retrăiască prin vicariatul reamintirii oricui binevoia să-l asculte.

Cred însă că toți facem asta cel puțin de la o vârstă de la care ne dăm seama că avem un trecut, nu doar un viitor. Pentru noi, acești așa-ziși cis-decembriști, născuți și crescuți înainte de 1989, punctul de fugă și cheia oricărei perspective este decembrie 1989. Acel punct definește un înainte și un după. Pentru cei care s-au născut după 89, acest moment istoric, de conștiință comună încă nu există, bănuiesc. Pentru ei trama Revoluției este probabil ce este pentru mine al doilea Război Mondial - o poveste despre care citesc și sau ascultam povești de la bunici.

Am verificat impresia de ramolisment enervant cu vagi amici și cunoștințe care nici măcar nu știu ce e acela un walkman, darmite un picup. Lor li se pare ritualul nostru decembrist in care numărăm ani de la revoluție: 22, 23, 24, 25, acum 26 o formă de senescență colectivă. Dacă sunt bine crescuți și emoțional disponibili, dau într-un soi de duioșie, dacă au însă angst adolescentin devin semi-ostili. E de înțeles pentru cine a mai avut de a face cu pisălogi, darmite cu unii apretați și duhnind a smerenie.

Nimeni nu vrea să asculte poveștile despre tine dacă nu sunt și sau doar despre el, interlocutorul. Da, interesant ce zici că ți s-a întâmplat, dar stai domne să-ți povestesc ce-am pățit eu domne, o chestie și mai tare!

În pelicula „A fost sau n-a fost”, un bătrânel emaciat de singurătate și de vina de a-și fi otrăvit căsnicia cu gelozie bolnavă face ce face și aduce vorba mereu despre soția sa în cadrul unei emisiuni maraton în care un patron de presă locală vrea să afle dacă a fost sau n-a fost revoluție la Vaslui, acest absurdistan comico-tragic al României.

Pentru acel personaj, Revoluția era un non eveniment, o circumstanță laterală din opereta fonfăită a nefericirii în doi. Celălalt invitat al emisiunii anchetă, un profesor pârlit de provincie, poartă războaie live cu foști tovarăși securiști ajunși respectabili oameni de afaceri, sponsori media și binefăcători ai urbei unde ultimul mare eveniment s-a întâmplat pe la 1475, pe când se păruia Sveti Ștefan Cel Mare cu eunucul Suleiman Pașa.

Așa și eu în rând cuminte cu bunicul meu și personajele din „A fost sau n-a fost” îmi aduc aminte că pentru mine, la Brăila, oraș martir cum zice plăcuța la intrare în oraș, Revoluția a fost un decor bizar al unei călătorii eșuate la bunici.

Un pensionar a fost împușcat de un soldat fricos pe stradă fiindcă acesta din urmă a confundat scăpărarea chibritelor în întuneric pentru a aprinde o țigară cu foc la țeava armei. Un altul zice-se a fost împușcat de un glonț rătăcit prin geamul de aerisire de la baie în timp ce ședea pe tron

Pe 17 decembrie reușisem să ne burdușim în celebrul Tren al Foamei, acceleratul București-Timișoara cu care oltenii cărau saci de pâine uscată de la București în Bănie și în care oamenii vorbeau ca niciodată doar în șoaptă cu ochii ascunși sub căciulile de blană. Pe 22 decembrie, la întoarcere, Gara de Nord era aproape pustie, se auzeau înfundat rafale de mitralieră într-un fundal aproximativ, aducând a popcorn sărind în oală. Tata n-a vrut niciodată să-mi spună ce se întâmplă: „Nu e nimic, astea sunt lucruri pentru oameni mari. Tu bagă capul la cutie și stai cuminte”.

În gară la Brăila, compania de transport local încerca să mențină un program normal. Șoferul autobuzului însă a abandonat vehiculul în mijlocul drumului anunțându-ne că se trage la „Casa Albă”, primăria comunistă din Brăila e și acum alintată, isn't it ironic, cu metonimia care stă pentru reședința președinției americane. Yes, I really do think, vorba cântecului.

Tatăl meu, târând după el un copil abramburit, un but de porc afumat și o damigeană de zaibăr, ne-a strecurat numai el știe cum prin spatele blocurilor din centru în fața cărora se auzea, o idee mai pronunțat, ceea ce mie mi se părea în continuare răpăit de popocorn in oală. Mai târziu am aflat că în zilele acelea la Brăila au murit vreo 40 de oameni, dar că mulți au avut parte de morți mai puțin eroice, vrednice de absurdistanul vasluian unde nu s-a tras înțeleg totuși niciun glonț.

Un pensionar a fost împușcat de un soldat fricos pe stradă fiindcă acesta din urmă a confundat scăpărarea chibritelor în întuneric pentru a aprinde o țigară cu foc la țeava armei. Un altul zice-se a fost împușcat de un glonț rătăcit prin geamul de aerisire de la baie în timp ce ședea pe tron. Un frate revoluționar și-a împușcat sora de 18 ani în glumă chiar în biroul primăriței jucându-se cu o armă încărcată, dar nesupravegheată de un soldat din dispozitivul de apărare. Un alt militar în termen care asculta muzică la casetofon, altă vechitură comică pentru generația Britney Spears, a fost împușcat de un camarad ce, dansând pe muzică cu arma în mână, a tras din greșeală. O adolescentă a fost împușcată pe balcon în timp ce urmărea spectacolul coșmaresc de jos.

Numele lor și ale altora sunt gravate încă pe o cruce de pe platoul primăriei. Crucea a fost, citiți cu atenție, ridicată pe vremea primarului Anton Lungu, fost prim secretar la Partidului Comunist în județul Brăila, erou al muncii socialiste în sectorul agricol. Un soi de copie la scară a lui Ceaușescu în județ. Omul, după ce fost închis la Jilava o vreme, sub acuzația de a fi sabotat niște cultivatori de pepeni, a candidat în 1992 din partea Partidului Socialist al Muncii și a fost ales cu trei mandate de același oraș martir care-i dorise sincer moartea în decembrie 1989. Pe cruce zice-se apare și numele celui care a făcut monumentul, deși se înțelege: ca să-l facă trebuia să nu fi murit încă. La revoluție deci morții cu viii și viii cu morții, dar fără demnitate și detentă, ci doar cu ironie butaforică, de țiganiadă a la Budai- Deleanu.

Acasă, mama și sora mea erau baricadate în baie, care slavă cerului, nu avea geam de aerisire.

În fața blocului, vecinii erau strânși ciorchine cu făcălețe, teluri și polonice discutând despre teroriști arabi care se ascund într-un apartament de la scara vecină unde ar fi luat o familie ostatici. Culmea, și vecinii de la scara de vizavi știau același lucru numai că ostaticii nu ar fi fost la ei în scară, ci la blocul de vizavi.

Dacă vi se pare neverosimil de comic, vă asigur că atunci întreg tabloul părea tuturor o icoană de martiriu sublim.

Pentru cei mai mulți revoluția a fost un spectacol televizat, cred emisiunea cu cel mai mare rating, dar fără pauze publicitare din întreaga istorie trecută și viitoare a țării: confuzia, absurdul, eroismul, comicul, tragicul, tristețea și speranța s-au potopit asupra noastră cu o forță pe care eu n-am mai trăit-o de atunci. Fără să vreau, fără să știu, evenimentul m-a ștanțat definitiv și pe măsură de trec anii simt cum mă radicalizează în tendința de a împărți lumea între un înainte și un după.

Bunicul meu, care a supraviețuit a două războaie mondiale și comuniștilor a răzbit și dincolo de revoluție, însă tot despre Cotul Donului vorbea. La Cotul Donului a fost o repetiție cu public pentru apocalipsă, circa 100.000 de români au murit atunci. Pentru el, asta era climaxul existenței generației lui. Revoluția decembristă era pentru el un codicil la un vechi testament.

Să fiu sincer doresc celor de azi, fără traumă generațională, să nu aibă ce povesti de la război sau de la cine știe ce revoluție, chiar dacă își vor trăi senilitățile fără farmecul prăpădit al unei istorii absurde.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Și în război ca și în revoluții sunt foarte multe victime „ciudate„,nevinovate într-un cadru tragi-comic,dar în care chiar se moare,stupid,fără rost,e adevărat,dar chiar se moare.Generatorul principal fiind ignoranța,prostia,credulitatea,curajul de iarmaroc,etc. , îndrumat din când în când ce-i drept de profesioniști specializați în manipulare lipsiți de scrupule.Vremea trece și se uită tragismul,rămânând umorul negru,dezinteresul,dezamăgiri, chiar plictisul,ce nu trăiești pe propria piele se uită foarte repede și scapă atenției și înțelegerii.
    • Like 1
  • Bla, bla, bla .... Noi am fost eroii revoluției si știm ce e ăla walkman si pick-up, ce sa vezi.... generația de sacrificiu....iar copii noștri nu au traume in acceptiunea noastră. Noi le-am clădit viitorul luminos, criza economică, părăsirea României de către milioane de conaționali, migrația musulmană sau a sudului sărac către nordul "bogat", revigorarea naționalismului la putere in Europa centrală si Statele unite. Donald Trump președinte in USA, Strache președinte in Austria "Străinii afara din țara" Afara unde ????..........A dar de unde am plecat? De la noi eroii traumatizați si sacrificați ptr viitorul copiilor noștri.
    • Like 1
    • @ Catalin Paraschiv
      Eu aș zice ca tine, numai că nu ai dreptate....
      • Like 0
  • Este un text superb . Nu stiu ce sa mai spun in rest.
    • Like 1
  • Era dimineata zilei de 21 dec.1989.Locuiam pe R.Beller.Priveam cu durere in suflet cum imbarcati in autobuze treceau muncitorii de la fabrica fosta Ford,fosta Electromecanica,acum o ruina.Eram sigur ca sunt chemati sa infiereze evenimentele de la Timisoara.La pranz mama mea care lucra la Farmacia 1(Edgard Quinet) l-a sunat pe tatal meu(era regizor la Bulandra) sa nu ma lase sa plec de acasa.Am auzit,mai mult am intuit,inca nu terminase convorbirea telefonica,deja eram plecat pe usa.Intr-un suflet am ajuns la Romana.Acolo ,un grup,10-15 oameni scandau :-Jos Ceausescu!Am ramas parca curentat,paralizat,nu intelegem cum e posibil.E vis?Tremuram,mi-am facut curaj cu greu,parca am daramat un zid dimprejurul meu si m-am dus langa acel grup.S-au aruncat manifeste in sus:Azi in Timisoara,Maine in toata tara.Mai am acel manifest,probabil ca este singurul ramas dupa 25 de ani.A aparut Postelnicu pe scara unui DAC agatat de oglinda,urla :"Pe ala,prinde-l pe ala cu steagul rupt!"In mijlocul nostru era un demonstrant cu stema scosa de pe steag.Ne alergau,lumea trecea impasibila pe langa noi,cei cu tunuri cu apa ne udau,am ajuns la Dalles,cineva cu un DAC a trecut peste demonstranti,am ajuns la Coltea,cineva dintr-un tun cu apa a impuscat o fata care a cazut in bratele mele iar mai apoi am facut BARICADA.Baricada noastra impotriva lor.Trecea lumea pe langa Baricada,o femeie s-a oprit pentru o clipa sa ne priveasca,barbatul care o insotea spune:-"Lasa-i dracului de derbedei!"Clipele erau terifiante,trasoarele luminau cerul,TAB-urile emanau un fum negru,greu,intepator,noi eram uzi.Eram atat de putini..am hotarat o parte dintre noi sa mergem prin oras ,sa scandam si sa venim cu forte noi.Am ajuns pana la B.Obor,scandam sa vina cu noi,ne priveau ca pe niste ciudati.La B.Obor Fabrica de Mase Plastice,Mecanica Fina aveau portile sudate,am vazut muncitorii cum ne priveau din coltul cladirii,nu au avut curaj sa vina pana la porti..Ne-am intors la Universitate.In continuare Trageu trasore in sus,unele ricosau din Hotelul Inter",ateptam sa darame BARICADA si sa inceapa macelul.Dar lucrul care ma infiora cel mai tare erau acei barbati cu palarie,haine lungi si aparate foto cu un Blitz disproportionat de mare.Eram sigur ca daca scapam de gloante a doua zi nu o sa pot scapa de acei barbati. A trecut 21,pe 22 a venit poporul scos cu forta de activistii de partid din fabrici,eram la Palat cand:-"se trage din toate pozitiile!"Dupa ce s-a tras ca riposta la ceva inexistent,am strigat in dreapta,in stanga sa nu se mai distribuie armament oricui,sa nu se mai traga ca nu ne ataca nimeni.Erau copii de 13-14 ani cu AKM-uri mai inalte decat ei.Atunci am fost arestat ca terorist,dus in Palatul Telefoanelor si legat cu sarma.Dar teroristii adevarati au ramas,azi inca sunt printre noi.
    • Like 6
    • @ Octav Fulger
      Cred că dumneavoastră aveți o istorie mult mai interesantă decât ce am însăilat eu. Jos pălăria! Vă salut cu repesct și vă mulțumesc pentru curajul pe care eu mu cred să-l fi putut avea vreodată.
      • Like 1
    • @ Octav Fulger
      Exact ce spune articolul, fiecare vrea să-și spună povestea...chiar dacă e una tâmpită şi absurdă.
      • Like 0
    • @ Nicu Pana
      @Nicu Pana Salut!Parerea mea este ca dupa data de 23 lucrurile au fost cu adevarat interesante referitor la participarea mea.Am cunoscut mai multi Freelancer(3) (asta ziceau ei ca sunt)veniti in Romania inainte cu putine zile de 21 Dec,1989,lucrand pentru ei ca ghid si traducator.Cu 2 am mai pastrat legatura(prieten pe F.B.)unul din ei a mai venit in Romania si chiar a locuit la mine acasa.Mai tarziu mi-a spus ca lucreaza pt.Departamentul de Stat-CIA.Am fost cu ei impreuna dupa 23 Dec.in diverse locuri,erau sprijiniti de Ambasada USA,chiar o data am participat la ceva discutii la un fel de receptie in U.S.Embassy intre ei si o doamna, consul am inteles ca este.Vorbeau mai mult codificat,nu intelegeam sensul discutiilor,am intervenit la un moment(ca un fraier naiv) iar doamna consul m-a repezit destul de brutal si a facut o referire dura la mine,tara si popor.Am fost in multe locuri cu ei,au discutat ,filmat,fotografiat,inregistrat(aveau aparatura pe ei)diverse persoane ale acelui moment.Am facut la randul meu o groaza de poze iar filmele au plecat cu ei in USA mai tarziu primind negativele.Dar a venit 13 Iunie,am asistat cum doua persoane au fost impuscate,capturat de scutieri si bagat intr-o duba TV la Caminul Artei care apoi a cazut in mainile demonstrantilor si eliberat.Am fost ingrozit si speriat de ce turnura au luat lucrurile.In seara respectiva tatal meu m-a dus in Ungaria ,am continuat drumul singur si am cerut Azil Politic in Germania.Mama mea de frica a aruncat toate aceste materiale.Au trecut anii,m-am reintors,am luat legatura cu ei,foarte prietenosi,bucurosi,chiar vizite dar cum pomeneam de Revolutie si sa-mi trimita ceva materiale brusc se intrerupea orice contact pentru multe luni.Aici zic eu,pentru cineva care are putere si interes(am pastrat corespondenta cu ei-o parte)ceva din secretele Revolutiei se gasesc la aceste persoane.Marturii si material filmat inedit.
      • Like 0
  • Bogdan check icon
    foarte bun textul, chiar mai bun decat cele precedente cred, cu o observatie: eu tot asteptam sa ne spuneti, macar in linii mari, si povestea bunicului. din moment ce s-a intors viu de la cotul donului nu are cum sa nu fie interesanta.
    • Like 0
    • @ Bogdan
      Mulțumesc, Bogdan. Din păcate nu pot spune povestea fiindcă nu o știu. Pe noi ne interesa, ca la filmele cu cowboys, numai cafteala, nu și călătoria. Zăbăuci, nu ne interesa umanitatea poveștii cât elementul narativ, exotic sau doar atmosfera. Îmi pare rău azi că nu m-a dus mintea să văd mai multe. Nici multele medalii pe care mi le-a arătat odată nu mai știu pe unde sunt. A murit în 97. Tot ce știu este că la Cotul Donului au rezistat o zi și o noapte cu plutonul sub foc rusesc și că din plutonul lui au supraviețuit trei înși. El spunea non-stop povestea acelor ore.
      • Like 0
    • @ Nicu Pana
      Era normal.
      În acele ore el se născuse iarăși şi marcat pe viață.
      Vă repeta obsesiv fiindcă, într-un mod misterios, ştia că-l auziți dar nu-l ascultați.
      Bunicul tău vroia doar să fie ascultat.
      • Like 0
  • A fost sau nu a fost revolutie ? A fi sa a nu fi ? Intrebari la care nu se va raspunde niciodata convingator .Pare sa fi fost o revolutie , dar nu a fost o revolutie , o schimbare violenta si brusca a ordinii sociale . Se aseamana cu un fetus , ce a depasit stadiul embrionar , prezinta caracteristicile speciei,dar nu s-a nascut viu. La fel , evenimentele din 1989 , au avut caracteristici ale unei revolutii , dar s-a nascut prematur si a murit inainte de a incepe sa respire . A avut o sansa de a trai si a produce consecintele unei revolutii,daca s-ar fi transpus in viata sociala , celebrul articol 8 din proclamatia de la Timisoara ! A fost a aplicatie a dictonului "La vremuri noi,tot noi !". Incepand cu evenimentele de la Timisoara si pana in 22 decembrie , este cert ca a fost inceputul unei revolutii adevarate , dar dupa 22 decembrie a fost in mare parte un spectacol grotesc . S-au impus in prim plan , caricaturi de eroi , caricaturi de revolutionari , caricaturi de oameni politici si de oameni de stat .Si, tot acest spectacol , pe fundalul unui popor amorf , apatic , nediferentiat , neorganizat.Spectacolul continua !
    • Like 0
    • @ Cornel Cojocaru
      D-le. Cojocaru, numai cine n-a vrut să se informeze, numai celor care le lipseşte gândirea critică, le lipsesc răspunsurile la întrebările astea şi le formulează doar din inerție.
      • Like 0
  • ..doar de pace si iubire, lumina si binecuvantare! Multumim, Craciun Fericit.
    • Like 1
  • Cum se schimba lucrurile ? Prin razboi, revolutie, si alte chestii.
    Tu ne doresti , intr-un fel, neschimbarea. Si alte chestii.
    Mai bine te gindesti inainte sa scrii.
    • Like 0
    • @ Iulian Neagu
      Amuzant e că lucrurile se schimbă oricum și cu războiae și fără. singurul lucru care nu se schimbă este schimbarea. Eu mă gândeam doar la tragedia unor schimbări, dar poate ai dreptate, ar fi trebuit să nu mă gândesc să scriu aici fiindcă unii dintre noi nu se schimbă fiindcă neschimbarea îi gândește pe ei.
      • Like 1
    • @ Iulian Neagu
      Iulian, pari plămădit pe o tristă cultură a violenței şi eşti incapabil să vezi dincolo de ea.
      • Like 0
  • Vive la Pataphysique!
    • Like 1
  • au murit degeaba tinerii aia. copiii nomencalturistilor de atunci conduc masele de spalati spre creier spre urnele de vot. acum. bunicii si parintii cu minte putina si talente mari isi condamna copiii la pribegie. restul e cancan...
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Ștefan Briceag

De la externarea din spital, Ștefan Dănuț Briceag a făcut totul ca să poată relua controlul asupra propriei vieți. În februarie 2018, la 6 luni după accident, s-a mutat împreună cu prietena sa, Iulia, care care i-a fost și îi este alături. „Nu știam că există acest gen de femeie. Iar când cunoști o fată ca ea, te întrebi: Chiar există? După un astfel de accident, când te aștepți ca și mama să plece de lângă tine, ea mi-a zis: Plec când vreau eu, nu când vrei tu.” (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult

Am mulţi cunoscuţi, prieteni si multe rude care au emigrat şi au demonstrat că pot fi cei mai buni evoluând în deplasare. Au demonstrat-o prin muncă asiduă, seriozitate şi perseverenţă. (Foto: Ionel Pop Doncilă)

Maradona din Bacău
Citește mai mult