Vă mai amintiți de taberele din vremea comunismului? Despre copilăria în alte timpuri și cu alte așteptări

Într-una dintre diminețile trecute m-au invadat amintirile despre taberele școlare din vacanțele de vară la care am participat în copilărie, și aici mă refer la perioada 1979-1983. Părinții mei, fiind profesori, se înscriau la Direcția Taberelor ca instructori pentru o anumită tabără pe care o alegeau, apoi le era desemnat un număr de elevi de care răspundeau în tabăra unde urmau să-și petreacă împreună următoarele două săptămâni.

În 1979 am fost la Dărmănești/Bacău. Tabăra era amenajată într-un fost castel naționalizat de comuniști, un imobil impresionant, cu o arhitectură deosebită, îmi amintesc că exista chiar și un bazin central cu o fântână, în curtea din spate. 

Noi eram cazați într-o clădire obișnuită, construită lângă acest imobil istoric.

Tabără era situată într-o pădure, la o oarecare distanță de oraș. Într-o zi a fost organizată o ieșire la premiera filmului ,,Nea Mărin Miliardar", așteptat chiar atunci cu mare nerăbdare. Eram foarte supărat atunci că nu pot participa, fiindcă mă îmbolnăvisem de gripă și eram țintuit la pat.

În 1980 am fost la Răstolița/Mureș. Era o tabără mai mare, cu mai multe construcții din lemn și bungalouri, unde am și stat de altfel, cu toalete în curte, văruite proaspăt. Toate încăperile aveau multe paturi, nu mai rețin dacă erau suprapuse. Îmi amintesc turneul de fotbal și focurile de tabără, imnul taberei care se cântă adeseori și jocul la modă atunci ,,a-rim-jim-jim, a-rim-jam-jam" unde aveai ocazia să pupi fata pe care o „ochiseși” cu câteva zile în urmă prin tabără sau poate în sala de mese, ori în excursiile care erau organizate contra cost la obiectivele din împrejurimi. Era momentul când aveai curaj, fiindcă așa era jocul, după atâtea zile în care te frământai cum să o abordezi. 

În 1981 părinții mei au ales tabăra de pionieri Brad/Hunedoara. Tabăra era de fapt căminul unui liceu cu o clădire impunătoare, veche, internatul fiind unul tipic comunist, cu camere cu 8 paturi, din câte îmi amintesc. La capătul holului era o cameră mai mică, unde părinții mei mă așteptau pe mine și odraslele prietenilor de familie care nu ratau nicio tabără pentru a fi împreună, cu ,,salamul de Sibiu" de la ora 16.00. Da, era un ritual, atât ai mei cât și ceilalți prieteni ai lor se aprovizionau prin P(pile), C(cunoștințe), R(relații) înainte de a pleca progeniturile în tabără, cu salam de vară uscat sau de Sibiu, care rezistau cel mai bine la condițiile meteo, ca un ,,supliment de hrană", fiindcă deja începuseră raționalizarea și restricțiile alimentare, iar mâncarea în tabără era pe sponci. 

Așteptam să mâncăm pe șest pâine cu salam, ni se părea ceva extraordinar că suntem privilegiați. Îmi revin în memorie scene de la scăldatul într-un pârâu din afara orașului, unde făceam ,,plajă" sau de la excursiile planificate către peșterile din Apuseni sau la Muzeul Aurului din Brad.

Tot aici, într-o dimineață ne-am trezit plini de pastă de dinți, inclusiv clanța ușii era mânjită, știam cine sunt autorii, urmăream să le răspundem printr-un atac similar într-o altă noapte.

În '82 am fost la Poiana Vadului/Alba. Îmi amintesc că am schimbat multe trenuri, autobuze pentru a ajunge. Era o tabără izolată, într-un peisaj de vis. Condițiile nu erau grozave, mâncarea execrabilă, dar ce am vizitat prin zonă a fost extraordinar. Acolo au fost organizate turnee de tenis, fotbal, șah, așa încât în final ne-am simțit foarte bine, deși începutul nu era promițător.

Ultima tabără la care am participat a fost în 1983, la Bucșoaia/Suceava. Când am ajuns acolo ne-am dezumflat repede fiindcă tabăra era imensă, iar noi am fost „repartizați” la niște construcții de placaj gen barăci, ca în niște lagăre de concentrare, cu paturi suprapuse, spații mici. Aceste barăci erau separate pe sexe, printr-un placaj plin de găuri și ne trăgeam ocheade reciproce la ceas de seară. Fără apă caldă, ne spălam în niște jgheaburi și în râul din spatele taberei. Îmi amintesc că fiind mulți, mâncam în serii, că toată perioada cât am stat ,,in the camp" am tânjit să jucăm fotbal, dar nu s-a întâmplat vreodată, terenul fiind mereu ocupat de șmecherii de atunci. Îmi amintesc pungile de hârtie maro pregătite pentru cei care plecau în excursiile organizate și nu serveau masa în tabără sau când plecam acasă, pentru drum. Întotdeauna găseai în pungă un pate, o eugenie sau un pachet de biscuiți, un triunghi de brânză topită, o roșie și bineînțeles, un codru de pâine. Căram valizele din imitație de piele, cu încuietori din tablă, care aveau cheie, valize în care unele mame puneau și lista cu numărul de perechi de șosete sau chiloți, tricouri sau pantaloni, pentru ca la final odraslele să se întoarcă cu toate lucrurile acasă.

Au mai fost și niște excursii pe care le-au organizat părinții mei, unde făceam numai minuni, așa cum s-a întâmplat la Soveja unde ne-am jucat cu mingea în cameră și am spart lampa de gaz, iar apoi stăteam cu ,,geana" prin vecini să o ,,recuperăm" sau la Izvorul Mureșului unde ne dădeam cu sania pe scările din interiorul motelului în plină iarnă.

Eu eram cu ai mei, dar restul copiilor își sunau părinții poate o dată sau de cel mult două ori în cele două săptămâni, de la PTTR-ul din sat sau orășelul din apropiere ori când se organizau excursii în alte localități.

Cumpărau cărți poștale, le scriau celor dragi, le luau suveniruri de la tarabe, în general din lemn, așa cum erau celebrul buzdugan, găinile care ciuguleau, fluierele cu diverse dimensiuni.

Erau alte timpuri, cu alte așteptări, cu lipsuri și greutăți. Eram copii și ne bucuram de vacanțe, de călătorii și de toate năzbâtiile care ne treceau prin cap.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp