Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Vă mai amintiți de taberele din vremea comunismului? Despre copilăria în alte timpuri și cu alte așteptări

Într-una dintre diminețile trecute m-au invadat amintirile despre taberele școlare din vacanțele de vară la care am participat în copilărie, și aici mă refer la perioada 1979-1983. Părinții mei, fiind profesori, se înscriau la Direcția Taberelor ca instructori pentru o anumită tabără pe care o alegeau, apoi le era desemnat un număr de elevi de care răspundeau în tabăra unde urmau să-și petreacă împreună următoarele două săptămâni.

În 1979 am fost la Dărmănești/Bacău. Tabăra era amenajată într-un fost castel naționalizat de comuniști, un imobil impresionant, cu o arhitectură deosebită, îmi amintesc că exista chiar și un bazin central cu o fântână, în curtea din spate. 

Noi eram cazați într-o clădire obișnuită, construită lângă acest imobil istoric.

Tabără era situată într-o pădure, la o oarecare distanță de oraș. Într-o zi a fost organizată o ieșire la premiera filmului ,,Nea Mărin Miliardar", așteptat chiar atunci cu mare nerăbdare. Eram foarte supărat atunci că nu pot participa, fiindcă mă îmbolnăvisem de gripă și eram țintuit la pat.

În 1980 am fost la Răstolița/Mureș. Era o tabără mai mare, cu mai multe construcții din lemn și bungalouri, unde am și stat de altfel, cu toalete în curte, văruite proaspăt. Toate încăperile aveau multe paturi, nu mai rețin dacă erau suprapuse. Îmi amintesc turneul de fotbal și focurile de tabără, imnul taberei care se cântă adeseori și jocul la modă atunci ,,a-rim-jim-jim, a-rim-jam-jam" unde aveai ocazia să pupi fata pe care o „ochiseși” cu câteva zile în urmă prin tabără sau poate în sala de mese, ori în excursiile care erau organizate contra cost la obiectivele din împrejurimi. Era momentul când aveai curaj, fiindcă așa era jocul, după atâtea zile în care te frământai cum să o abordezi. 

În 1981 părinții mei au ales tabăra de pionieri Brad/Hunedoara. Tabăra era de fapt căminul unui liceu cu o clădire impunătoare, veche, internatul fiind unul tipic comunist, cu camere cu 8 paturi, din câte îmi amintesc. La capătul holului era o cameră mai mică, unde părinții mei mă așteptau pe mine și odraslele prietenilor de familie care nu ratau nicio tabără pentru a fi împreună, cu ,,salamul de Sibiu" de la ora 16.00. Da, era un ritual, atât ai mei cât și ceilalți prieteni ai lor se aprovizionau prin P(pile), C(cunoștințe), R(relații) înainte de a pleca progeniturile în tabără, cu salam de vară uscat sau de Sibiu, care rezistau cel mai bine la condițiile meteo, ca un ,,supliment de hrană", fiindcă deja începuseră raționalizarea și restricțiile alimentare, iar mâncarea în tabără era pe sponci. 

Așteptam să mâncăm pe șest pâine cu salam, ni se părea ceva extraordinar că suntem privilegiați. Îmi revin în memorie scene de la scăldatul într-un pârâu din afara orașului, unde făceam ,,plajă" sau de la excursiile planificate către peșterile din Apuseni sau la Muzeul Aurului din Brad.

Tot aici, într-o dimineață ne-am trezit plini de pastă de dinți, inclusiv clanța ușii era mânjită, știam cine sunt autorii, urmăream să le răspundem printr-un atac similar într-o altă noapte.

În '82 am fost la Poiana Vadului/Alba. Îmi amintesc că am schimbat multe trenuri, autobuze pentru a ajunge. Era o tabără izolată, într-un peisaj de vis. Condițiile nu erau grozave, mâncarea execrabilă, dar ce am vizitat prin zonă a fost extraordinar. Acolo au fost organizate turnee de tenis, fotbal, șah, așa încât în final ne-am simțit foarte bine, deși începutul nu era promițător.

Ultima tabără la care am participat a fost în 1983, la Bucșoaia/Suceava. Când am ajuns acolo ne-am dezumflat repede fiindcă tabăra era imensă, iar noi am fost „repartizați” la niște construcții de placaj gen barăci, ca în niște lagăre de concentrare, cu paturi suprapuse, spații mici. Aceste barăci erau separate pe sexe, printr-un placaj plin de găuri și ne trăgeam ocheade reciproce la ceas de seară. Fără apă caldă, ne spălam în niște jgheaburi și în râul din spatele taberei. Îmi amintesc că fiind mulți, mâncam în serii, că toată perioada cât am stat ,,in the camp" am tânjit să jucăm fotbal, dar nu s-a întâmplat vreodată, terenul fiind mereu ocupat de șmecherii de atunci. Îmi amintesc pungile de hârtie maro pregătite pentru cei care plecau în excursiile organizate și nu serveau masa în tabără sau când plecam acasă, pentru drum. Întotdeauna găseai în pungă un pate, o eugenie sau un pachet de biscuiți, un triunghi de brânză topită, o roșie și bineînțeles, un codru de pâine. Căram valizele din imitație de piele, cu încuietori din tablă, care aveau cheie, valize în care unele mame puneau și lista cu numărul de perechi de șosete sau chiloți, tricouri sau pantaloni, pentru ca la final odraslele să se întoarcă cu toate lucrurile acasă.

Au mai fost și niște excursii pe care le-au organizat părinții mei, unde făceam numai minuni, așa cum s-a întâmplat la Soveja unde ne-am jucat cu mingea în cameră și am spart lampa de gaz, iar apoi stăteam cu ,,geana" prin vecini să o ,,recuperăm" sau la Izvorul Mureșului unde ne dădeam cu sania pe scările din interiorul motelului în plină iarnă.

Eu eram cu ai mei, dar restul copiilor își sunau părinții poate o dată sau de cel mult două ori în cele două săptămâni, de la PTTR-ul din sat sau orășelul din apropiere ori când se organizau excursii în alte localități.

Cumpărau cărți poștale, le scriau celor dragi, le luau suveniruri de la tarabe, în general din lemn, așa cum erau celebrul buzdugan, găinile care ciuguleau, fluierele cu diverse dimensiuni.

Erau alte timpuri, cu alte așteptări, cu lipsuri și greutăți. Eram copii și ne bucuram de vacanțe, de călătorii și de toate năzbâtiile care ne treceau prin cap.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Daca tot mi-am amintit de vremea aceea, sa mai zic ceva:
    . Aflandu-ma la Eforie, intr-o seara eu si alti cativa colegi am mers la restaurantul "Perla marii". Dupa un timp, pe cine vedem la o masa cam la 10 metri? Gheorghiu-Dej, impreuna cu Petre Borila si Constanta Craciun. Presupun ca pe la mesele alaturate lor erau si securistii insotitori, dar cred ca nu multi dintre consumatori si-au dat seama de prezenta lui Dej acolo. Stiind ce se intampla cand trecea pe undeva NC, intamplarea de mai sus poate parea ireala, dar nu, a fost reala, exclusa orice confuzie.
    • Like 1
  • Ca student, prin anii 55-60, mergeam in fiecare vara ca instructor in tabere pentru pionieri, la mare sau la munte. Asta insemna ca primeam in supraveghere un detasament de cca 20-30 pionieri. Totul era gratuit, pentru pionieri si pentru instructori. Mancarea destul de buna. Am fost si in tabara pentru copiii celor de la CC al PCR, la Eforie (Pe atunci se numea Vasile Roaita). Curios, dar veneau acolo copii si ai liderilor importanti de partid. Parintii lor nu-i luau cu ei in vilele speciale ci ii trimiteau in tabara, la un loc cu cei ai colorlalti salariati obisnuiti, inclusiv ai femeilor de serviciu. Se jucau sau se bateau intre ei fara respect pentru rangul fiecaruia. Diferenta fata de celelalte tabere era ca mancarea, intr-adevar, era ceva mai buna aici. L-am avut in detasament inclusiv pe Petre Roman, viitorul prim-ministru, pe atunci in varsta de cca 14 ani. Era un baiat deja matur in comportament si gandire, discutam cu el ca cu un adult.
    • Like 1
  • Da , ne amintim mereu cu plăcere de taberele copilăriei indiferent de condițiile de cazare sau de masă pentru că erau ieftine și toți copiii își permiteau astfel de sejururi. Ce nu înțelegem e de ce trebuie să suportăm asemenea condiții pe bani mulți. Deunăzi primarul municipiului Constanța ne explica că suntem cârcotași in ceea ce privește condițiile de plajă din Mamaia cu nisip plin de scoici și drumul de lungimea maratonului de la șezlong la apa plină de alge că putem lua șlapi. Ce nu ne-a explicat edilul e ce facem cu șlapii când ajungem in apă. Probabil în septembrie epoca litoralului pentru toți ne va recomanda pantaloni de pescar și cizme de cauciuc. Despre condițiile de cazare și masă nu are rost să extindem discuția că arată cam la fel ca în perioada comunistă dar nu înțelegem de ce trebuie să plătim aceste condiții cu prețuri că pe Coasta de Azur.
    • Like 0
    • @ Rusu Liviu
      Și noi (alți noi) nu înțelegem de ce (ne) punem atâtea întrebări și nu mergem direct pe Coasta de Azur.
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult