„Vă rog, spuneți povestea Făgetului care moare!” Cum este sufocată o pădure-simbol cu cartiere rezidențiale

Foto - Investigatoria.ro

Într-o seară, acum câteva luni, când încercam să mă relaxez puțin după o zi destul de alambicată, primesc un mesaj pe Facebook. În ultima vreme, nu prea îmi mai verific mesageria, și nu pentru că mi s-a urcat la cap notorietatea, ci pentru că nu cred în comunicarea autentică din social media. Dar nu știu, ceva mi-a spus că ar fi bine să citesc mesajul ăla.

“Știu că ești jurnalistă și am o situație în care e mare nevoie de un jurnalist.”

I-am spus persoanei care mi-a scris că aștept o relatare detaliată a poveștii și că, la momentul potrivit, voi începe să-mi fac propria documentare. Ca să sintetizez relatarea doamnei în cauză, Făgetul, pădurea-simbol a Clujului, era în pericolul de a fi profund afectată de interesele unor imobiliari și asta cu sprijinul autorității locale. 

N-o să spun că nu m-a interesat cazul, pentru că realmente, în afară de a fi jurnalist, sunt un om care chiar iubește natura, dar n-am avut timpul și dispoziția să mă ocup de subiect atunci. A urmat o perioadă extrem de plină, în care am avut momente de completă uitare a cazului. Doar că, din când în când, mai primeam câte un mesaj.

În general, oamenii care vin cu subiecte către jurnaliști au tendința să pună un fel de presiune: “Faci?”, “Când faci?”, “Cât mai durează?”, “Ai sunat pe cineva?”, “Haide, cât poate dura să te documentezi?”

Glumesc adesea, spunând că, de multe ori, publicul e mai zbir decât un patron de presă. Dar doamna asta nu făcea așa. Pur și simplu, îmi mai trimitea câte o poză din zonă, câte o minută a instanței, câte un răspuns la adrese trimise de ea către instituții. Pur și simplu, păstra cald subiectul, fără să pună presiune. La un moment dat, dau eu cu ochii peste o postare de-a ei, în care le cerea prietenilor ei: “Vă rog, spuneți povestea Făgetului care moare!”

Și atunci am decis că e momentul să încep documentarea. Așa am descoperit că lângă aria naturală protejată Făgetul Clujului se află comuna Ciurila. Oamenii din Cluj Napoca au găsit în comuna respectivă atât pitorescul, cât și liniștea, așa că mulți clujeni s-au gândit că n-ar fi rău să se mute în Ciurila, ca să scape de oraș, dar și ca să fie, la nevoie, aproape de acesta. Și cum cererea de construcții imobiliare a început să apară, și-au făcut apariția și dezvoltatorii imobiliari. Dezvoltatori care aveau nevoie și de spațiu. Așa că s-a actualizat un Plan Urbanistic General mai vechi, prin care s-a extins intravilanul localității până la marginea ariei protejate, ba chiar pe alocuri, s-a suprapus cu aceasta. 

Aici intră în scenă doamna care-mi scrisese despre subiect. Ea, împreună cu câțiva activiști de mediu, au încercat să pună presiune asupra autorităților locale, în ideea de a le împiedica să mărească intravilanul și să pună în pericol habitate naturale de importanță ecologică uriașă. De exemplu, în zona în care urmează să se construiască cartiere rezidențiale în Ciurila există habitatul unei plante carnivore care supraviețuiește încă din Cretacic. E de prisos să spun că, dacă aceste cartiere se vor materializa, istoria acestei plante se va opri, cel mai probabil, în 2024.

Discutând subiectul cu oameni din zona Clujului, am aflat că ar exista niște suspiciuni legate de interesele unor politicieni pentru ca acele clădiri rezidențiale să se ridice de către firme specializate. Așa am aflat și că Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, e dezvoltator imobiliar. Dar, dincolo de a fi dezvoltator imobiliar, Tișe este și membru în Comisia de Urbanism a județului. Deci, în calitatea lui de afacerist în imobiliare și de președinte al forului decizional județean, Tișe dă și avize de urbanism. Sunteți probabil, curioși, dacă are el vreun interes în zona Ciurila. Ei bine, l-am întrebat și zice că nu. Dar o zice frumos de tot. Cam așa: “Legat de Sălicea (unul dintre satele din Ciurila), acolo nu sunt implicat, pentru că nu am cu ce să fiu. Acolo e un PUG care restricționează construcțiile în Sălicea. De exemplu, nu aprobăm construcția de blocuri. Dar mi-ar plăcea să dețin terenuri fără număr în tot județul, dobândite legal. Să am 100 de parcele de teren în Sălicea, 1000 în Cluj, 10.000 unde vreți dumneavoastră, pentru că eu consider că un om politic care poate să își demonstreze capacitatea managerială este demn de a fi încurajat să ocupe funcții publice, atâta timp cât își dobândește independența financiară din afaceri curate. Cum se întâmplă în toată lumea.”

Desigur, nu se întâmplă în toată lumea ca persoana care prezidează Comisia de Urbanism să fie dezvoltator imobiliar, dar fie! Cert e că nici Tișe, nici arhitectul-șef al Clujului și, culmea, nici Agenția pentru Protecția Mediului nu cred că e ceva de protejat în zona Ciurila, lângă aria natural protejată. Și nu-I îngrijorează nici faptul că acolo s-au construit deja drumuri pentru cartierele rezidențiale, s-au făcut gropi și s-au asanat mlaștini. Iar PUG-ul comunei Ciurila urmează să fie aprobat prin vot în următoarea ședință a Consiliului Local. Adică peste câteva zile.

S-a depus, e drept, o cerere la Ministerul Mediului de înființare a unei arii naturale protejate chiar în zona în care autoritățile se pregătesc să ridice cartiere de locuințe peste habitate rare în România și în lume. Dar până când se vor mișca rotițele sistemului și până când culorile politice vor înceta să mai coincidă, va fi probabil prea târziu.

Mare lucru nu se mai poate face. Poate doar asta: să spuneți și voi povestea Făgetului care moare! Și vă las aici întreaga mea anchetă, publicată pe investigatoria.ro, pentru a înțelege cum s-a ajuns ca o pădure-simbol să devină ținta rechinilor imobiliari într-o țară în care au mai rămas atât de puțină natură protejată. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp