- Vaiii!, și eu credeam că e al dumneavoastră! Ce păcat! Să faceți și voi unul, cât mai aveți timp

Foto: Guliver/ Getty Images

Vară târzie, sâmbătă dimineață.

În Piața Enescu, din Brașov, un bătrân dichisit își leagă cățelul de un ghiveci stradal cu flori. Îi face un nod din zgarda lungă, cumva, așa pe șestache, apoi îi arată câteva semne de adio animalului și pleacă. Mă uit circumspect la bătrânul care se îndepărtează pe străduța īngustă. Dau să strig după el, poate vrea omul, să facă o nefăcută. Până la urmă, nu strig, mă gândesc că poate doar intră și el la terasa din colț și nu-l primesc acolo cu animalul. Întorc privirea după ai mei și îl pierd din vedere.

Mă apropii de cățel, care latră după stăpân. Fiu-meu râde la el, cățelul începe și dă din coadă, jovial.

Apare o bătrână, dichisită și ea, precum bătrânul cu animalul.

- Vai ce bebe mic! Ce ochi albaștri, păr blond, nemaipomenit! Și ia uite!, ce se bucură cel mic de cățel! Vrea să se joace cu el!

- Da, zic eu, cățelul era trist înainte, poate îi e sete...de la căldură.

- Ooo, da, Dumnezeule! E cald afară, și eu am zis că mor de cald și cu masca asta...nici nu cred în prostia asta.

Schimb discuția.

- O să mă uit la terasă, poate e stăpânul...

- Da, e frumos, cum îl cheamă?

- Păi nu știm, acum l-am găsit și noi. L-a lăsat un domn aici. Asta vă spuneam.

- Vaiii!, și eu credeam că e al dumneavoastră! Ce păcat! Să faceți și voi unul, cât mai aveți timp. Trece timpul și uite...îmi arată masca.

Apoi, dintr-o dată, bătrâna, face stânga împrejur și dă să plece.

Zâmbesc.

- Nu copilul, doamnă! Eu mă refeream la câine. El nu e al nostru!

- Aaa, câinele. Eu credeam că...

După vitrina de vizavi, bijutierul strânge mulțumit mâna unui cuplu ce iese, pe ușă, cu o cutie mare cu fundă. Din cauza măștii nu îi văd zâmbetul vânzătorului, dar ochii spun totul. E clar, a făcut o vânzare pe cinste. Din spatele lui, de undeva de după tejghea, iese și bătrânul dichisit. Patronul. Acesta scoate capul pe ușa prăvăliei, se apleacă într-o parte și strigă la cățel.

- Ești bine? Îți e cald?

Câinele dă din coadă și mai tare și începe din nou să latre, cu patos, către stăpân.

La auzul strigătului, bătrâna care își făcuse zeci de cruci, toate degeaba, căci orfanul s-a dovedit, că nu era orfan, se întoarce, scurt, și ridică mâna, în semn de aprobare:

- Da, sunt bine! Mulțumesc!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp