Foto: Guliver Getty Images
- Bună dimineața!
- Bună dimineața!
Paznicul clădirii mă salută de lângă bradul împodobit. A fost fain ieri, când am învelit cadourile pentru puștii orfani. Le și văd palmele curioase ce se plimbă pe funda și hârtia colorată. Oare le-a plăcut ce le-am pus? Cineva mă bate pe umăr.
- Servus!
- Neața'! N-ai ajuns ieri pe la mine, dar m-am prins că ai avut de lucru, nu ți-am mai scris.
- Da, încerc să trec azi. Vin și ne uităm împreună, o rezolvăm.
- Bine, nu e grabă, după zece, că am un call.
Azi, lenevesc, căci mă trezesc chemând liftul în loc să o iau pe scări. Totuși, m-au mutat la etajul unu. Really?! Oglinda liftului ține să îmi reamintească de haina care trebuia băgată ieri în mașina de spălat. Din obișnuință apăs pe butonul 3. Și atunci se întâmplă. Mă trezesc… era să mă împiedic de un scaun gol. De un birou gol. Observ cănile goale de toate culorile, câteva haine uitate într-un cuier, văd jucăriile aranjate de pe birouri, stickerele de pe monitoare, totul a rămas în urmă.
E un pic freaky, plimbându-mă printre birouri goale, cu gânduri dintr-o lume apusă. Oare va reveni vreodată totul cum a fost înainte de virusul ăsta cu nume de model de teniși? Deschid ușa bucătăriei de la doi și desenele colorate de pe tablă cu tot felul de mesaje, funny sau prostești, mă fac să aud hărmălaia unei dimineți la cafea. Iară visez.
Palmele mi se încălzesc de la cana caldă, iar mirosul cafelei, mă trage pe terasă, la soare. Mergem în șir indian, parcă teleghidați, să ne încărcăm bateriile.
Cu coada ochiului, văd niște cutii cu prăjituri pe una dintre mese. Probabil că, în curând, pe mail, va veni și invitația. Oare cine sărbătorește? Poate de data asta vor fi mai de Doamne ajută dulciurile, căci ultima dată au fost cam slăbuțe. Bine, eu m-am lăsat de zahăr, dar parcă ar merge o amandină la cafeaua asta.
Forfota amintirilor dispare din nou, brusc, când deschid frigiderul gol. Vid, atât. Altă dată era plin cu borcane uitate acolo săptămâni în șir. Ce dor mi-e de vremurile acelea, când nu mai găseam loc, în nebunia din frigider, nici măcar pentru o cutie de iaurt. Parcă și văd cutiile pline de lapte ce-ți fac cu ochiul să torni, deși nu sunt ale tale. Nu torn. Bine recunosc, de fapt, nu mai torn, de când cu etichetele de proprietate.
Traversez holul și văd că locurile strâmte pentru fumat, în care se înghesuiau colegii, sunt acum niște tablouri din care au rămas doar ramele. Cine spunea că doar la moaște e îngrămădeală, nu a fost la Kronsoft la țigară, deodată cu tot biroul.
Bucătăria de la trei e la fel. Mai sobră. Mai puține furculițe, mai mult ulei de măsline, mai puține desene pe tablă, mai curată. Aș zice, bucătăria cu papion.
***
Lucrez de acasă. Noroc cu timesheet-ul, căci așa nu pierd șirul zilelor de izolare. Pijamalele sunt la locul lor. Pe mine. Cafeaua e caldă, e bună, și totuși parcă îi lipsește ceva. Poate e foiala pe care o auzeam în jurul meu la birou. Mai pun niște lapte, amestec, gust. Mai pun puțin, sorb din ea. E clar. Nu-mi iese nici azi, gustul perfect. Poate mâine, deși mă îndoiesc că voi reuși vreodată fără ingredientul minune pe care l-am rătăcit, la fel ca și alți corporatiști din România.
Versiunea inițială a apărut pe pagina de Facebook a Kronsoft
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Am 58 de ani si sunt corporatist de vreo 33 de ani. Am un apartament normal de trei camere, aranjat cum îmi place, am caldura (colegul care se încapatâneaza sa mearga la firma a postat azi poza cu manusi la computer).
Pot lua pauza când am chef, lucra mai târziu dimineața dacă m-e somn, se continua mai târziu seara, care e problema?
Sunt cu familia, pot vigia copilul de 11 ani să mănânce cum trebuie, sa se îmbrace cum trebuie, sa-si faca lectiile, sa-l duc/aduc pâna la scoala din cartier.
Nevasta are si ea ajutor dacă mai trebuie sa mutam vreo mobila, etc.
Deci, unde e regretul ca nu ne ducem ca vitele într-o corporație?
Am fost sincer, nu ma intereseaza mistocareli !
?! - așa am dorit să construiesc comentariul!
n-tp
In general toate articolele de pe aici proslaveau cat de idilic este sa muncesti de acasa, cat de aspirational este (mult mai "cool", mai "safe" si bineintele mai "sexy" decat alte joburi de fraieri care trebuie sa iasa din casa) si cum o sa te imbogatesti ca nu mai cumperi cafea to go. Si chiar dupa ce pandemia trece, toti "privilegiatii"care pot sa lucreze de acasa nu o sa mai vrea sa iasa din casa si incepe noul normal. Si vai ce ne facem cu atatea cladiri de birouri clasa A, mai ales din Bucuresti. Cum le "re-inventam"?!
Cred ca nu trebuie sa va grabiti ca in realitate nu este chiar asa. Cu siguranta sunt persoane carora chiar le place sau nu au alta solutie, dar marea majoritate de fapt nu este fericita. In ciuda tuturor declaratiilor ca totul este numai lapte si miere, in general eficienta a scazut mult, mai ales in echipele operationale sau cei care interactioneaza mult in echipa pentru ca trebuie sa sune sau sa scrie pentru fiecare fleac de intrebare sau informatie. Nu toti au experienta de lucrat de acasa sau sa vor si pot sa separe complet viata privata si cea de servici. In plus, se munceste mult mai multe ore pentru ca toata lumea sta pe telefoane si conferinte video sau audio. Toate aceastea pe langa faptul ca consuma timp sunt si extrem de obositoare si la sfarsitul zilei esti terminat, chiar cand trebuie sa te apuci sa mai lucrezi si pentru tine sau sa fi proaspat sa te joci cu copilul sau sa gatesti ceva.
Cred ca daca se maine s-ar spune toata lumea la birou, in siguranta, mare majoritate s-ar intoarce imediat. Aceasta izolare la domiciliu distruge toate relatiile de lucru cat si cele personale intre colegi ceea ce nu cred ca este ceva bun pentru atat pentru angajati, dar si pentru performanta generala a companiilor. Vom vede ce ne rezerva viitorul...
P.S. Acum ceva timp era un articol in care o companie mare care s-a mutat cu lucrul acasa spunea ca de cand angajatii lucreaza de acasa a scazut absetenismul si ce mare realizare este. Pai ce motive poti sa inventeze angajatii in stare de urgenta ca sa plece de la 'servici" de acasa cand nimic nu este deschis...
Există oameni care lucrează de-acasă (freelanceri), după cum există şi fenomenul de homeschooling, mult mai vechi decât ce se întâmplă acum.