Mama a fost profesoară toată viața ei. Genul de profesoară căreia i se cedează locul în autobuz de indivizi care par mai bătrâni decât ea și care i-au fost elevi. Unul din cele mai mari eșecuri recente ale ei a fost imposibilitatea de a convinge o elevă cu note bune să-și continue studiile.
Motivul elevei a căzut ca o ghilotină, implacabil, peste pletora de argumentații ale mamei,aruncând în ridicol euristica ei old school.”Am bani strânși să-mi iau mașină”, a cârâit eleva bună la matematică și corigentă la logică. Dincolo de slabul halou de lumină al felinarului școlii, se întind mlaștinile mentalităților fabricate de televizor, un Mordor din care rar s-a întors cineva.
Nu se știe ce face eleva acum. Probabil își conduce, cu încântare, mașina și o parchează, satisfăcută, cu podul palmei, numărând până la 8, câte clase a absolvit. Efortul darwinian al elevei de a alege ce e mai bun a fost confiscat de ciudata erotizare a mașinii la români. Automobilul pare a fi ultimul bastion al succesului personal. Cine nu are mașină nu există sau ființează anelid, într-o Divizie B de untermensch-i, demni de disprețul patricienilor cu titlu nobiliar cumpărat în leasing.
Continui cu o paranteză: buna mea prietenă, Oana, lucrează la Microsoft în San Francisco de multă vreme. Într-o zi, în drum spre serviciu, a avut o altercație în trafic cu un mexican agresiv. Pentru că e o veche practicantă de yoga, Oana și-a reproșat toată ziua că s-a lăsat dusă de val și i-a răspuns șoferului obraznic. Că a lăsat să se întâmple cel mai rău lucru: ca mexicanul să-i dezechilibreze zen-ul. Am rămas perplex. Pe vremea aceea, singurul lucru pe care îl regretam când ajungeam la birou cu mașina era că l-am lăsat pe cutare să-mi ”ia fața” după ce a depășit coloana ori că nu i-am administrat o corecție fizică altuia care și-o merita. Eram – vorba lui Ion Barbu – mult mai prost pe-atunci. Povestea Oanei a crescut în mine și doar recent i-am înțeles sensul.
Sunt la a treia mașină proprietate personală. Deunăzi, am tresărit când am auzit la radio că un oarecare demnitar este în posesia a două autoturisme de lux. Cum adică de lux? Mașina mea este un autoturism de lux? Am decis melancolic că da. E o mașină mare și scumpă care face același lucru ca una de cinci ori mai ieftină. Un autoturism de lux. De mai bine de un an nu mai merg prin oraș cu mașina de lux decât în cazuri excepționale. Mi-am cumpărat un scuter, o Vespa. M-a atras prin micimea și grația ei tupilată.
Din afară, conducătorii auto sunt aproape hazlii, pătrunși fiind de importanța de a fi la volanul mașinilor lor mari, fioroase și de lux care stau încolonate ca fondantele în cutie. Majoritatea au muzică la bord pe care nu par să o asculte
În plus, individul care mi-a vândut-o era ca un căluț de mare, mic și dichisit și asta m-a convins definitiv. Apoi, Vespa a stat câteva luni la service. Căluțul de mare mic și dichisit a omis să-mi spună unele lucruri despre scuter. Am compensat pecuniar estetismul excesiv care m-a transformat în prada căluțului de mare și iată-mă pe o alcătuire de 4 cai putere cu care mă deplasez mai rapid în oraș decât orice mașină. Croșetez cu nonșalanță șirurile de mașini care așteaptă învinse să înainteze câțiva metri pentru a se opri din nou.
Din afară, conducătorii auto sunt aproape hazlii, pătrunși fiind de importanța de a fi la volanul mașinilor lor mari, fioroase și de lux care stau încolonate ca fondantele în cutie. Majoritatea au muzică la bord pe care nu par să o asculte. Femeile bat îndrăcit în ecranele tactile ale telefoanelor mesaje către Feți Frumoși prinși, pe caii lor alb-perlat, în alte ambuteiaje. Bărbații sunt ca niște muschete încărcate, gata în orice moment să detoneze. Toți sunt locuiți de gânduri sumbre, războinice și își calculează crâncen, la centimetru, evadarea din coloană. Toată lumea e mai sigură pe sine în propria cutiuță de tablă decât în afara ei. Poate de asta preferă să-și petreacă timpul în ea.
Defilez printre ei, cu un imens fular imaginar fluturându-mi în spate. Poate că lumea s-a convertit în sfârșit la indulgență, mă păcălesc, glisând pe gheața subțire a oceanului de nervi din trafic. Sunt aproape invizibil pentru ei. Un specimen ciudat și neclasificat, o larvă care apare și dispare în oglinda retrovizoare a unei societăți pe patru roți. În traficul din București, orice posesor de vehicul cu mai puțin de patru roți nu contează în ordinea valorii personale. De la patru în sus încep taxonomii sociale fine în care litera S și raza jantei fac diferența dintre un căprar și un majur. Cei pe două roți, ca mine, au dezvoltat un paralel sentiment al apartenenței la o minoritate prigonită. Pentru că nimeni nu ne bagă în seamă, ne salutăm între noi la stop chiar dacă nu ne cunoaștem. Ne facem loc respectuos și ne urăm asfalt uscat. În spatele nostru e un șir nesfârșit de muschete încărcate fin, gata oricînd să detoneze.
Dar gata cu poezia. În pofida iernii calde, am băgat scuterul în garaj, aproape cu lacrimi în ochi. Va trebui, din nou, să-mi consum orele bătând darabana pe volanul autoturismul meu de lux. Încerc, timid, să mă împotrivesc. Mașina nu mă mai atrage. Ieri am luat metroul, după mult timp. Am văzut acolo lume normală care citește cărți, ascultă muzică la căști și vorbește pe chat nepunând pe nimeni în pericol. Lângă mine, o domnișoară se plângea pe whatsapp unui interlocutor: ”In plm de ltn (latină – nota mea). Am un 4 și imi tb 6 sau 7 in teza ca sa nu rmn”. Probleme reale. Nimeni nu părea să-și dorească o mașină de lux. Sau poate își doreau, dar nu știau ce grea e viața o dată ce-ți cumperi o cutiuță scumpă cu care ieși în fiecare zi pe un bulevard mare. Acolo, trebuie să stai și să arzi multă benzină, să asculți muzică pe care n-o auzi, să dai mesaje ore în șir și să-ți epuizezi tot bagajul de imprecații ca să te numești om de succes.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Minim de efort, maxim de eficienta. Sigur, renuntand la orice urma de vanitate.. in trafic tico e clasat mai jos decat motorul. Este un exercitiu de smerenie :)))