Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Vând titlu nobiliar în leasing: Baștan Turbo S. Aștept provincia

Mama a fost profesoară toată viața ei. Genul de profesoară căreia i se cedează locul în autobuz de indivizi care par mai bătrâni decât ea și care i-au fost elevi. Unul din cele mai mari eșecuri recente ale ei a fost imposibilitatea de a convinge o elevă cu note bune să-și continue studiile. 

Motivul elevei a căzut ca o ghilotină, implacabil, peste pletora de argumentații ale mamei,aruncând în ridicol euristica ei old school.”Am bani strânși să-mi iau mașină”, a cârâit eleva bună la matematică și corigentă la logică. Dincolo de slabul halou de lumină al felinarului școlii, se întind mlaștinile mentalităților fabricate de televizor, un Mordor din care rar s-a întors cineva. 

Nu se știe ce face eleva acum. Probabil își conduce, cu încântare, mașina și o parchează, satisfăcută, cu podul palmei, numărând până la 8, câte clase a absolvit. Efortul darwinian al elevei de a alege ce e mai bun a fost confiscat de ciudata erotizare a mașinii la români. Automobilul pare a fi ultimul bastion al succesului personal. Cine nu are mașină nu există sau ființează anelid, într-o Divizie B de untermensch-i, demni de disprețul patricienilor cu titlu nobiliar cumpărat în leasing.

Continui cu o paranteză: buna mea prietenă, Oana, lucrează la Microsoft în San Francisco de multă vreme. Într-o zi, în drum spre serviciu, a avut o altercație în trafic cu un mexican agresiv. Pentru că e o veche practicantă de yoga, Oana și-a reproșat toată ziua că s-a lăsat dusă de val și i-a răspuns șoferului obraznic. Că a lăsat să se întâmple cel mai rău lucru: ca mexicanul să-i dezechilibreze zen-ul. Am rămas perplex. Pe vremea aceea, singurul lucru pe care îl regretam când ajungeam la birou cu mașina era că l-am lăsat pe cutare să-mi ”ia fața” după ce a depășit coloana ori că nu i-am administrat o corecție fizică altuia care și-o merita. Eram – vorba lui Ion Barbu – mult mai prost pe-atunci. Povestea Oanei a crescut în mine și doar recent i-am înțeles sensul.

Sunt la a treia mașină proprietate personală. Deunăzi, am tresărit când am auzit la radio că un oarecare demnitar este în posesia a două autoturisme de lux. Cum adică de lux? Mașina mea este un autoturism de lux? Am decis melancolic că da. E o mașină mare și scumpă care face același lucru ca una de cinci ori mai ieftină. Un autoturism de lux. De mai bine de un an nu mai merg prin oraș cu mașina de lux decât în cazuri excepționale. Mi-am cumpărat un scuter, o Vespa. M-a atras prin micimea și grația ei tupilată. 

Din afară, conducătorii auto sunt aproape hazlii, pătrunși fiind de importanța de a fi la volanul mașinilor lor mari, fioroase și de lux care stau încolonate ca fondantele în cutie. Majoritatea au muzică la bord pe care nu par să o asculte

În plus, individul care mi-a vândut-o era ca un căluț de mare, mic și dichisit și asta m-a convins definitiv. Apoi, Vespa a stat câteva luni la service. Căluțul de mare mic și dichisit a omis să-mi spună unele lucruri despre scuter. Am compensat pecuniar estetismul excesiv care m-a transformat în prada căluțului de mare și iată-mă pe o alcătuire de 4 cai putere cu care mă deplasez mai rapid în oraș decât orice mașină. Croșetez cu nonșalanță șirurile de mașini care așteaptă învinse să înainteze câțiva metri pentru a se opri din nou. 

Din afară, conducătorii auto sunt aproape hazlii, pătrunși fiind de importanța de a fi la volanul mașinilor lor mari, fioroase și de lux care stau încolonate ca fondantele în cutie. Majoritatea au muzică la bord pe care nu par să o asculte. Femeile bat îndrăcit în ecranele tactile ale telefoanelor mesaje către Feți Frumoși prinși, pe caii lor alb-perlat, în alte ambuteiaje. Bărbații sunt ca niște muschete încărcate, gata în orice moment să detoneze. Toți sunt locuiți de gânduri sumbre, războinice și își calculează crâncen, la centimetru, evadarea din coloană. Toată lumea e mai sigură pe sine în propria cutiuță de tablă decât în afara ei. Poate de asta preferă să-și petreacă timpul în ea. 

Defilez printre ei, cu un imens fular imaginar fluturându-mi în spate. Poate că lumea s-a convertit în sfârșit la indulgență, mă păcălesc, glisând pe gheața subțire a oceanului de nervi din trafic. Sunt aproape invizibil pentru ei. Un specimen ciudat și neclasificat, o larvă care apare și dispare în oglinda retrovizoare a unei societăți pe patru roți. În traficul din București, orice posesor de vehicul cu mai puțin de patru roți nu contează în ordinea valorii personale. De la patru în sus încep taxonomii sociale fine în care litera S și raza jantei fac diferența dintre un căprar și un majur. Cei pe două roți, ca mine, au dezvoltat un paralel sentiment al apartenenței la o minoritate prigonită. Pentru că nimeni nu ne bagă în seamă, ne salutăm între noi la stop chiar dacă nu ne cunoaștem. Ne facem loc respectuos și ne urăm asfalt uscat. În spatele nostru e un șir nesfârșit de muschete încărcate fin, gata oricînd să detoneze.

Dar gata cu poezia. În pofida iernii calde, am băgat scuterul în garaj, aproape cu lacrimi în ochi. Va trebui, din nou, să-mi consum orele bătând darabana pe volanul autoturismul meu de lux. Încerc, timid, să mă împotrivesc. Mașina nu mă mai atrage. Ieri am luat metroul, după mult timp. Am văzut acolo lume normală care citește cărți, ascultă muzică la căști și vorbește pe chat nepunând pe nimeni în pericol. Lângă mine, o domnișoară se plângea pe whatsapp unui interlocutor: ”In plm de ltn (latină – nota mea). Am un 4 și imi tb 6 sau 7 in teza ca sa nu rmn”. Probleme reale. Nimeni nu părea să-și dorească o mașină de lux. Sau poate își doreau, dar nu știau ce grea e viața o dată ce-ți cumperi o cutiuță scumpă cu care ieși în fiecare zi pe un bulevard mare. Acolo, trebuie să stai și să arzi multă benzină, să asculți muzică pe care n-o auzi, să dai mesaje ore în șir și să-ți epuizezi tot bagajul de imprecații ca să te numești om de succes.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Pentru vara eu recomand trotineta electrica, iarna - tico :))
    Minim de efort, maxim de eficienta. Sigur, renuntand la orice urma de vanitate.. in trafic tico e clasat mai jos decat motorul. Este un exercitiu de smerenie :)))
    • Like 0
  • frumos articolul, mai ales observatiile despre cum sentimentele de importanta se exprima pregnant in nonverbalul automobilistilor :) printre care ma numar si eu din cand in cand. Si eu privesc de multe ori de pe 2 roti la agresivitatea din trafic, doar ca le deplasez cu picioarele pe pedale, nu cu alt motor :) E interesant ca e suficient sa redevii automobilist si te adaptezi insa foarte repede la registrul agresiv! asa sunt oamenii, e usor sa judecam si sa dam lectii de etica sau morala, ne exprimam frustrartile si nefericirile gratuit fata de alti oameni care nu ne-au gresit cu nimic :)
    • Like 1
  • Mare onoare vespistilor si celor care isi gasesc solutii urbane. Ne vedem in sezonul urmator pe drumuri ;)
    • Like 1
  • foarte de acord. 2 roti mult mai eficiente decat 4 in trafic. acum pun si eu o intrebare: daca esti in coloana si o depasesti, pe 2 sau pe 4, nu se cheama ca incalci regulile de circulatie? :)
    • Like 0
    • @ Dragos Tintorescu
      E o dezbatere. In codul rutier, depasirea inseamna ca ai trecut de axul drumului si ai revenit. Sa treci printre coloanele de masini nu inseamna, asadar, ca depasesti.
      • Like 0
  • Frumos..dar totul s-ar inmulti cu -1 daca luam in calcul vulnerabilitatea motorului in accidente..nemaivorbind de altele ca reumatism sau furturi !
    • Like 0
    • @ Nichifor Popescu
      Nu e chiar asa... si eu mi-am abandonat masinile dupa ce am constatat ca in max. 15 min, indiferent de ora, pot ajunge din orice cartier al Bucurestiului in Centru, cu Vespa, poti parca unde vrei instant si consuma vreo 9 lei la suta de kilometri. Merg si acum cu ea, ma opresc doar pe zapada. Am aproape 20,000 de km doar in Bucuresti si nu am avut nici accident si nici nu mi-au furat ceva... Despre reumatism nu cred ca mai este posibil daca ai echipament adecvat.
      • Like 1


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult