Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Verdictul TAS: Ana Bărbosu primește medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, iar Sabrina Voinea, locul 4. Medalia gimnastei americane Jordan Chiles a fost retrasă. Federația Internațională de Gimnastică a confirmat: Ana Bărbosu va primi medalia de bronz. UPDATE

Sabrina Voinea la sol

Foto: Cal Sport Media / Alamy / Alamy / Profimedia

UPDATE: Federația Internațională de Gimnastică (FIG) a confirmat în această seară că medalia de bronz la sol la Jocurile Olimpice de la Paris îi revine Anei Bărbosu. FIG a transmis un comunicat în care arată că „rezultatele finalei de la sol la gimnastică artistică feminină, din 5 august 2024, sunt modificate în concordanță cu această hotărâre (a TAS - n.n.), după cum urmează:

- Nota inițială de 13.666 obținută de Jordan Chiles e restabilită

Foto: Profimedia

- Clasamentul s-a modificat în consecință, cu Ana Bărbosu (România) pe locul 3, cu 13.700”, se arată în comunicatul FIG.

UPDATE: Premierul Marcel Ciolacu a reacționat după decizia TAS, ca medalia de bronz la sol să revină Anei Maria Bărbosu. El spune că s-a făcut dreptate și că „am reuşit să obținem” medalia pentru gimnasta noastră, însă rămâne o umbră de tristețe pentru că de aceeaşi decizie nu beneficiază şi Sabrina Voinea.

„S-a făcut dreptate! Am reuşit să obținem, în fața instanței sportive, medalia de bronz pe care Ana Maria Bărbosu a câştigat-o pe merit la sol! Bravo, Ana Maria, este răsplata firească a unei performanțe pentru care ai muncit atâția ani!

Mă bucur că, până la urmă, adevărul a ieşit învingător, așa cum ar trebui să fie într-o competiție care are la bază valorile olimpismului.

Rămâne o umbră de tristețe pentru că de aceeaşi decizie nu beneficiază şi Sabrina Voinea, așa cum era normal. Însă pentru mine şi cred că pentru fiecare român, Sabrina rămâne o câştigătoare! Pentru că prin toată atitudinea ei demnă şi frumoasă a demonstrat lumii întregi că românii sunt conştienți de valoarea lor şi că ştiu să lupte pentru asta! Cred că aceasta este o lecție importantă pe care gimnastele noastre olimpice ne-o transmit – să nu renunțăm niciodată să luptăm atunci când ştim că avem dreptate!”, se arată în mesajul transmis de Ciolacu pe Facebook. Comentariile la postarea sa sunt împărțite, unii utilizatori îi adresează felicitări premierului, în timp ce alții se întreabă „ce a făcut clasa politică pentru sportivi”.

UPDATE: După ce TAS a decis ca Ana Maria Bărbosu să primească medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, gimnastei Jordan Chiles (SUA) fiindu-i retrasă medalia, Comitetul Olimpic SUA și USA Gymnastics au emis un comunicat comun în care afirmă că sunt „devastaţi” de hotărârea TAS privind exerciţiul la sol, susținând că acea contestaţie depusă de echipa lui Jordan Chiles a fost făcută cu respectarea regulilor Federației Internaționale de Gimnastică. 

Foto Profimedia

„Suntem devastaţi de hotărârea TAS, privind exerciţiul la sol. Contestaţia la scorul pentru dificultate (D) al exerciţiului lui Jordan Chiles a fost depusă cu bună credinţă, în conformitate cu regulile FIG, pentru a asigura un punctaj precis.

Pe tot parcursul procesului de apel, Jordan (Chiles – n.r.) a fost supusă unor atacuri consistente, complet fără temei şi extrem de dureroase pe reţele sociale. Niciun sportiv nu ar trebui să fie supus unui astfel de tratament. Condamnăm atacurile şi pe cei care le angajează, le susţin sau le instigă. O felicităm pe Jordan pentru atitudinea sa din interiorul și din afara competiției și continuăm să o sprijinim”, se arată în comunicatul comun.

UPDATE: TAS a decis că Ana Maria Bărbosu primește medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sabrina Voinea, locul 4. Medalia gimnastei Jordan Chiles (SUA) a fost retrasă.

Postarea Federației Române de Gimnastică: 

„Cu un ochi râdem, cu unul plângem. În urma memoriilor făcute la TAS de FRG și COSR, Tribunalul de Arbitraj al Sportului a decis ca medalia de bronz să revină Anei Maria Bărbosu.

“Federația Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan si Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile și patru nopți, vă comunică dispozitivele ședinței TAS în speța:

FRG, Bărbosu , vs. Federația Internațională de Gimnastică:

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.

2.⁠ ⁠⁠Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.

3.⁠ ⁠⁠Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.

4.⁠ ⁠⁠Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.

5.⁠ ⁠⁠Alte solicitări sunt respinse

FRG, Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică:

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă.

Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4.

Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obținut la Jocurile Olimpice de la Paris!”, a declarat avocatul Sabin Gherdan.”

STIREA INITIALA

După mai bine de șapte ore de audieri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), sâmbătă, după ora 19.00, ora României, este așteptat verdictul în cazul gimnastelor Sabrina Voinea și Ana Bărbosu. Informația a fost furnizată pentru GSP de către avocatul celor două sportive, Sorin Gherdan. 

„Au fost șapte ore de audieri, iar verdictul îl vom avea după ora 19 în România. Două persoane au trecut prin audieri: antrenoarea sportivei americane și Donatella Sacchi, președinta comitetului tehnic feminin și șefa Superior Jury, care judecă fiecare contestație. Gimnastele nu au fost audiate.

Au existat la mijloc foarte multe chestiuni tehnice, dar veștile sunt îmbucurătoare. Toate scenariile sunt deschise, dar, după tot acest maraton, aș putea evalua că e teoretic posibil ca Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu să obțină ambele bronzul”, a declarat Sorin Gherdan pentru GSP.

Surse TAS au declarat pentru GOLAZO.ro că ambele gimnaste din România ar putea obține medalia de bronz, alături de Jordan Chiles (SUA).

Amintim că la finala la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, Ana Maria Bărbosu a avut medalia de bronz pentru mai puțin de un minut, apoi juriul a acceptat contestația antrenorilor americancei Jordan Chiles, care a urcat astfel pe locul 3, în locul Anei Bărbosu. 

Sabrina Voinea a terminat finala la sol pe locul 5. după ce a fost depunctată incorect de echipa de arbitri.

Federația Română de Gimnastică a cerut la TAS trei medalii de bronz: una pentru Ana Maria Bărbosu, una pentru Sabrina Voinea și una pentru Jordan Chiles, potrivit GSP.

Ana Bărbosu: Foto: Paul ELLIS / AFP / Profimedia

Nadia Comăneci a postat un mesaj pe X, despre „decizia perfectă” a TAS, în opinia ei: „Aceasta ar fi decizia perfectă. Trei medalii de bronz pentru fete", a scris Nadia pe rețelele de socializare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un articol obiectiv spre deosebire de "zicerile" lui C.T.P. care are o părere romanțată asupra olimpiadelor uitând că la Moscova în 1980 ordinea medaliilor a fost viciată profund de arbitrul(a) sovietic care a dat o notă mult mai mare propriilor sportivi comparativ cu ceilalți arbitrii si notaa rămas așa in ciuda protestelor echipei și antrenorilor români. La fel la Los Angeles in 1984 cu nota mult umflată pentru Mary Lou Retton care de asemenea a rămas așa deși era o diferența de valoare evidentă in favoarea gimnastelor românce. CTP se face că nu ințelege că pentru o gimnastă de 20 de ani pierderea unei medalii și așteptarea a inca 4 ani poate insemna sfârșitul unei cariere doar din cauza unui arbitraj viciat. Sportul a fost folosit de țările "mari" ( URSS, SUA) ca mijloc de propagandă pentru a-și promova modelul ca fiind de succes. Acum că se poate ataca decizia la TAS care a sî corectat eroarea CTP nu spune nimic si nici despre faptul că SUA vrea să atace decizia TAS pentru a-și apăra propriul sportiv fiind evident ridicol să obții o medalie printr-o contestație la arbitrii de parcâ ai vrea o corectare a notei la noi la BAC.
    • Like 0
    • @ Rusu Liviu
      RazvanP check icon
      CTP scrie de multă vreme doar pentru el...
      • Like 0


Îți recomandăm

Laurențiu Beșu

Un val de reacții fără precedent traversează sistemul judiciar românesc, după ce judecătoarea Sorina Marinaș, de la Curtea de Apel Craiova, a publicat pe Facebook un mesaj de solidaritate cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu — două dintre vocile care au semnalat public presiuni, disfuncționalități și nereguli sistemice din interiorul justiției, în urma publicării unui documentar Recorder despre sistemele obscure care controlează justiția românească în ultimii ani.

Citește mai mult

Ilie Bolojan dec 2025

- vă ofer soluția pentru a rezolva problema banilor pentru români în 24 de ore: decideți că infracțiunile de corupție nu se prescriu, așa cum s-a procedat în cazul omorurilor și al violurilor; foto: Profimedia

Citește mai mult

 Vlad Predescu.

„Mi-am operat mama, căreia am pus o proteză de șold și mi-am făcut curaj, aș putea spune, câteva luni. După ce am intrat în intervenție și am reușit să mă detașez și să uit că o operez, lucrurile au decurs foarte bine. Slavă Domnului, e pe picioarele ei și merge în continuare”, spune medicul ortoped al cărui nume este sinonim cu excelența în chirurgia artroscopică și a genunchiului: Vlad Predescu. Imagine din arhiva personală a dr. Vlad Predescu

Citește mai mult