Sursa imaginii: rostonline.ro
Răspunsul este neîndoielnic NU! Dar este cert că alegerile legislative de la 6 decembrie au reuşit o mare surpriză. Ele au confirmat accesul în parlament pentru un actor politic neprevăzut să treacă linia de sosire. Într-adevăr este o mare necunoscută cum de nici partidele parlamentare, nici ONG-urile care militează pentru drepturile omului, nici analişti politici sau presa nu au avut în vedere această ipoteză. Nu au sesizat campania online a partidului care a atras foarte mulţi urmăritori. Un posibil răspuns ar fi: atâta vreme cât scena politică va fi acaparată de disputa tensionată PSD-PNL, clasa politică nu va avea răgazul să vadă şi alte riscuri în viaţa politică. Numai că „pădure fără uscături” nu se poate. Prin urmare faptul în sine de a avea un actor radical pe dreapta nu este nimic nou sub soare. În fond, România era excepţia Europei, pentru că din 2008 formaţiuni politice extremiste nu au mai intrat în parlament. În schimb, discursul naţionalist extrem, xenofobia, antisemitismul, rasismul sau euroscepticismul îl întâlneai la politicieni din partidele mainstream.
Nici faptul că George Simion sau Claudiu Târziu coordonează acest partid nu este o surpriză. În paranteză fie spus, un partid cu 2 lideri nu cred să aibă viaţă lungă. În basme numai balaurii aveau 2 sau mai multe capete! Presa democrată îi descoperă abia acum pentru că nu prea are preocupări pentru manifestări extreme din societatea românească. Ea nu a observat nici alăturarea într-o fotografie a lui George Simion cu preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop în uniformă de academician!
Foto: Facebook George Simion
Despre naţionalismul extrem, aplecarea înspre ideologia legionară, ortodoxismul exagerat sau apetenţa pentru incitare a celor doi au mai semnalat ONG-uri civice sau analişti sensibili la antisemitism sau discriminare. Despre închiderea uşii în nas lui George Simion când a vrut să iniţieze acţiuni de stradă în Republica Moldova, cine îşi mai aminteşte... Dar nu de CV-ul ideologic al celor doi viitori parlamentari vreau să mă ocup. Sper să o facă viitorul parlament. Nici despre faptul că TVR, instituţie publică, imediat după închiderea urnelor, prin graiul unor colaboratori pe bani grei, deveniţi de-ai casei, se bucura de reuşita AUR, nu voi insista!
Cu uimire constat însă că şi acum, în ceasul al 12 lea, presa şi analiştii ocolesc un aspect pe care îl consider de maximă importanţă. Faptul că, spre deosebire de trecute partide extremiste din ultimii 30 de ani, extremismul poleit în aur de astăzi se bucură de girul intelectual al unei persoane pe umerii căreia stau diplome simbolice grele, de recunoaştere publică!
Sorin Lavric, căci despre el este vorba, este preşedintele Senatului AUR. Da, aţi citit bine SENAT, ca la Mişcarea Legionară, el este o entitate menită să confere prestigiu, aură intelectuală, unei mişcări politice care se defineşte radicală. „Nu suntem extremişti, dar suntem radicali!”, declara George Simion, imediat după încheierea votului.
Sorin Lavric pentru care sosirea în politică a fost determinată de nevoia de a restarta sistemul şi actorii politici. Cu alte cuvinte, democraţia europeană trebuie schimbată din rădăcini întrucât ar avea numai defecte. “Pentru noi începe un război ideologic al cărui deznodământ va sta în înlăturarea actualei clase politice. În patru ani vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români. Vom regăsi gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din ţară. Vom recăpăta căldura pe care ne-o dă gândul de a fi una în virtutea apartenenței la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte dintr-un întreg numit România. Vom întreţine cu veneraţie memoria deţinuţilor politici.
Măștile, lobby-rile, matrapazlîcurile vor înceta. Jocurile de culise vor intra in faliment. Am obosit să ne prefacem că luăm în serios minciuna socialismului venit de la Bruxelles. Ne-am săturat să ne uităm la ruși ca la îndrăgiții noștri violatori care nu doar ne-au făcut praf țara după război, dar care acum privesc cu jind la rupta noastră Basarabie. Ni s-a aplecat să-i suportăm pe agasanții masoreți marxiști, descinși din mantaua Anei Pauker, acum travestiți în democrați fariseici, care ne țin lecții despre binefacerile corectitudinii politice”, declară cu emfază pe 7 decembrie Sorin Lavric. Aceia care sunt acomodaţi cu limbajul legionar interbelic, vor recunoaşte cu uşurinţă aceleaşi teme şi pretexte care sugerează putreziciunea democraţiei.
Nu este probabil întâmplător, în acest context, nici faptul că preşedintele senatului a candidat pentru un post la Senat în judeţul Neamţ. Exact acolo unde a candidat şi a câştigat C Z Codreanu! Sorin Lavric este filosof, eseist, scriitor, aparţine clasei superioare. Dar în sine acest statut nu spune mare lucru. Imaginea lui, care îi crează o aură de superioritate şi de lider simbolic cu soluţii slavatoare, este rezultatul alianţelor intelectuale pe care le-a stabilit.
Astfel el este redactor la România literară al cărui director este însuşi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. Cărţile sale sunt publicate de către editura Humanitas, iar directorul acesteia, Gabriel Liiceanu, îl susţine în formule mirifice:
“Toată fiinţa lui Sorin Lavric a fost retrasă strategic din lume în vederea scrisului. Scrisul a devenit acum un soi de organ, singurul prin care – după ce toate celelalte simţuri au fost absorbite în el – a mai rămas să se producă contactul cu lumea… Sorin Lavric face parte din prima generaţie asupra căreia Noica şi-a pus pecetea indirect, prin pneuma intermediară a discipolilor săi. Un jurământ al scrisului, făcut sub o anumită cutremurare, îi leagă pe cei căzuţi din mantaua stilistică a lui Noica. Iar acest legământ se bazează pe o credinţă simplă: nu există idee care să poată pătrunde în lume neajutată de un coup d'envoi afectiv; nu există sentiment care să se poată impune fără prestigiul unei hermeneutici discursive”, (https://humanitas.ro/humanitas/carte/10-eseuri). Astăzi, a revenit din lumea scrisului în realitatea politică cu hotărârea de a face.
Vladimir Tismăneanu a salutat cu mult aplomb cartea lui Lavric Noica şi Mişcarea Legionară. Despre carte şi opiniile călduroase ale politologului de peste ocean a vorbit, la timpul potrivit, mult mai pregătit ca mine, Laszlo Alexandru. În spiritul adevărului amintesc că scrierea a trezit reacţii pro şi contra. Unii au văzut încă de atunci pornirile ideologizante ale eseistului. După care, între cei doi pare să se fi înfiripat o prietenie intelectuală. În 2011, Sorin Lavric făcea o cronică de întâmpinare în România literară la volumul lui Tismăneanu Despre comunism. Destinul unei religii secular, iar autorul îi mulţumea public pe hotnews dar şi pe https://www.contributors.ro/religii-politice-si-orori-totalitare-sorin-lavric-despre-comunism/.
Volumul despre Noica avea să fie premiat de Academia Română la anul 2007. Şi pentru că mai toate au legătură între ele, preşedintele Academiei de atunci, Eugen Simion, a răspuns ingenuu când a fost întrebat de ce un premiu la aşa o carte din care nu lipsesc evaluări pozitive la adresa Mişcării Legionare: “«mulţi comentatori au subliniat meritele acestei cărţi». Ca justificare majoră, el se referă la comentariile favorabile ale lui Vladimir Tismăneanu….” (https://www.observatorcultural.ro/articol/un-raspuns-evaziv-al-academiei/).
Cu aşa intelectuali publici în spate, S Lavric şi AUR au pecetea legitimităţii simbolice? Chestiune de discutat, atâta timp cât vocile invocate nu au vorbit încă. Politic, partidul se va topi tot atât de repede cum s-a şi supraîncălzit, când sursele de finanţare se vor epuiza şi, mai important, sprijinul electoral se va dezumfla. Căci timpul revoluţiei naţionaliste este revolut!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.