Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Viorica e pe țeavă

Premierul Dăncilă a făcut un exercițiu de admirație în fața unei mitraliere fabricate la Cugir, împreună cu două fetițe de curs primar, dacă nu de grădiniță.

Pentru simplii cetățeni ai României, țară înapoiată, o mitralieră nu există. Nu suntem pe meleagurile unde își poate cumpăra tot omul arme de asalt.

O mitralieră este făcută să omoare oameni, nu pentru altceva. Ce le-o fi spus Dăncilă, cu mândrie patriotică, celor două copile...

Vedeți ce frumoasă, ce lucioasă, ce design elegant are mitraliera românească, e o adevărată plăcere estetică să încasezi un glonț în piept (că dacă-l iei în cap, nu poți aprecia senzația), darmite o rafală! Ca să nu mai vorbim de a trage tu cu ea, stăpânind-o ca pe un ponei ce dă din copite.

Copil fiind, poți să rămâi marcat pe viață de o astfel de amintire, și poate vei reuși să-ți împlinești visul de a strânge o asemenea frumusețe-n brațe, doborând cu ea oameni ca pe popice, cum e obiceiul prin țări mai civilizate și mai cool decât a noastră, America de pildă.

De fapt, noi n-am înțeles nimic, imaginea asta de machine gun mother e o marcă de promovare, dna Dăncilă speră să deschidă și alte uși decât cele ale magazinelor în vizita d-sale în țara lui Trump. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

shinzo abe

Puțin după ora 11, în zona pietonală din fața gării Yamato-Saidaiji din Nara, au început discursurile electorale. Reprezentanți locali, un parlamentar, apoi primarul orașului vorbeau pe rând, într-o formulă des întâlnită în campaniile electorale. foto Profimedia

Citește mai mult

Soc / sursa foto: Profimedia

Într-o după-amiază, cu oile pe-o tăietură mai veche, mă lăsasem către pădure. Nicu stătea pe areapa de diladeal. Am dat acolo de un brad bătrân, doborât de vânturi, suspendat pe-un gruneț. M-am cocoțat pe el și-am mers până spre vârf; am șezut între cepi, urmărind oile împrăștiate prin zmeurari, de la înălțime. Vremea era plăcută, oile cuminți așa că am început să mă plictisesc. Cum am rămas copil cu mintea, nu cu răutatea, de câte ori mă plictisesc încep și eu să fac ce fac copiii: tot felul de crâmpote.

Citește mai mult